America, față în față cu propria-i retragere. Sâmbătă, un vot pentru istorie în Congres

Sâmbătă, în Congresul american, prin votul privind ajutorul pentru Ucraina, Israel și aliații SUA din regiunea Indo-Pacific se va decide, în același timp, și rămânerea SUA în poziția de lider al lumii democratice sau abdicarea de la acest statut. Puține sunt zilele încărcate de o asemenea semnificație. Data de 20 aprilie 2024 este una dintre ele.

Un ajutor de aproape 100 de miliarde de dolari, către Ucraina, Israel și zona pacifică vecină cu China ar urma să fie supus la vot, după luni de zile de blocaj, în care situația din zonele de conflict s-a agravat cumplit, până la atrocitate.

În Ucraina criza de muniție și apărare antiaeriană uzează trupele și moralul întreg al unei națiuni care se luptă pentru existența ei și siguranța noastră. Israelul, aliat oficial al SUA, a fost atacat cu sute de drone și rachete, inclusiv rachete balistice, de către o țară care are în documentele sale oficiale atât distrugerea Israelului, cât și moartea SUA. Peste 33 de mii de palestinieni au fost uciși de Israel în Gaza ca răspuns la atrocitățile Hamas, potrivit bilanțului local. În Pacific, China înconjoară tot mai strâns Taiwanul, într-un moment în care orice potențial nou conflict militar ar duce pacea globală la implozie.

Ultima redută

Mike Johnson, șeful Republicanilor din Camera Reprezentanților, a hotărât să-și riște funcția și să împingă la vot această lege, contând inclusiv pe voturile democraților.

Johnson este „un rookie”, abia împlinește 6 luni în funcție, dar este și același om care a tergiversat timp de luni de zile adoptarea unei propuneri legislative bipartizane votate deja de Senat, care ar fi permis atât consolidarea securității frontierei sudice a SUA, cât și ajutorarea Ucrainei, Israelului și Taiwanului împotriva unor amenințări cât se poate de concrete.

Motivele acestor amânări, care au pus Ucraina într-o poziție extrem de vulnerabilă, țin de politica internă americană – la prima vedere, grupul trumpiștilor din partidul Republican pare foarte preocupat de milioanele de imigranți ilegali care trec ca prin brânză prin granița sudică. În realitate, ei au refuzat să voteze inclusiv un pachet bipartizan inițiat chiar de către senatori Republicani, de teama de a nu-i oferi președintelui Biden o victorie în campania electorală.

Același grup promite că-l va da jos pe Mike Johnson și că, practic, cariera sa politică e terminată – în ciuda aparentei susțineri a acestuia din partea lui Trump. Din nou, tema este sensibilă pentru votanții Republicani: în timp ce SUA ar urma să dea 95 de miliarde de dolari aliaților săi (o bună parte din aceștia sub formă de împrumut, dar o altă mare parte susținută, de fapt, chiar de economia americană), siguranței graniței sudice i se alocă sume modice.

Însă până și Mike Johnson a înțeles că securitatea SUA nu stă doar în granița sa sudică (problemă dificil de rezolvat oricâte miliarde de dolari ai arunca spre ea, tot la fel cum granița sudică a Uniunii Europene rămâne poroasă, în ciuda miliardelor de euro cheltuite pentru securizarea ei), ci mai ales în capacitatea țării de a-și respecta promisiunile și angajamentele de securitate.

Atunci când SUA au fost atacate pe 9/11, țările aliate – mici sau mari – i-au sărit necondiționat în ajutor. Acum, când Ucraina a fost adusă în genunchi de cele 7 luni în care ajutorul american a fost sistat, iar cel european a venit cu țârâita, e ultima speranță de a opri mașinăria de război rusă din avansul ei spre vest.

Este, pur și simplu, un moment de răscruce, în care SUA pot alege să se oprească din retragerea începută cu 13 ani în urmă și marcată, de atunci, de cel puțin patru momente esențiale:

• septembrie 2011, când SUA nu au răspuns dur atacului de la Benghazi soldat cu moartea ambasadorului SUA în Libia;
• 21 august 2013, când președintele Obama a permis regimului Assad să încalce linia roșie stabilită chiar de el și să omoare civili cu gaz sarin
• primăvara lui 2014, când același Obama n-a reacționat puternic la cucerirea Crimeei de către Rusia;
• 30 august 2021, când dezamăgirea produsă cu ocazia retragerii dezordonate din Afganistan în aprilie 2021 a căpătat proporții tragice.

Responsabilitatea morală a SUA este, de fapt, în beneficiul ei

Scriam cu trei luni înainte de acest ultim moment din 2021 despre eșecul moral al lumii civilizate, care invita la Davos dictatori de tipul lui Xi Jinping și Putin să ne vorbească despre democrație, despre progres, despre moralitate.

Într-adevăr, cele trei decenii în care SUA au încercat să exporte – deseori cu forța – democrația în Asia și Africa s-au terminat cu un eșec. Deși nu unul total. Țările eliberate de dictatori au ales în general versiuni mai blânde de autocrați, au trecut prin războaie civile sângeroase și se află pe traiectorii de refacere încă nesigure. Iar America a obosit să tot eșueze în a rezolva problemele altora, iar acest lucru este de înțeles.

Dar oboseala americană, explicabilă inclusiv prin starea execrabilă a infrastructurii interne și a întregului sistem de educație și sănătate, prin milioanele de oameni fără adăpost și frustrarea crescândă a americanilor din Rust Belt și din statele cu fluxuri migratorii masive, riscă să pună în pericol însuși statutul care i-a permis Americii să prospere.

Un NATO fără America poate da frisoane europenilor, însă cel mai mult ar avea de pierdut chiar americanii. Oricât ar fi infiltrați de ruși și oricât ar fi de măcinați de naționaliști, europenii s-au trezit din pumni și încep să-și dezvolte structuri regionale de securitate. Nu va fi ușor, dar nici imposibil. În schimb, pierderea influenței americane în Europa ar fi un dezastru major pentru SUA și dolarul american.

Un Pacific fără umbrela de securitate americană poate duce la disperare japonezii, filipinezii, coreenii și chiar australienii, însă toate aceste țări au capacitatea economică să-și dezvolte în cele din urmă o strategie comună de apărare și de limitare a puterii Chinei. Sigur, Taiwanul fără ajutorul american nu are nicio șansă, dar căderea în mâinile comuniștilor ar afecta dezastruos chiar America – precum și toată lumea vestică. Așa cum s-au închis ochii la sufocarea democrației din Hong Kong, așa se va întâmpla și în Taiwan, dacă America se retrage de acolo.

În fine, cu toate atrocitățile și crimele de război făcute de Israel în Gaza, să nu uităm că singurul motiv pentru care nu am avut zeci de mii de civili morți și în Israel a fost superioritatea tehnologică a sistemelor antiaeriene, nu mila sau grija Hamas sau a iranienilor. Masacrul din 7 octombrie 2023 a fost gândit și dus la capăt cu sânge rece și binecuvântarea Iranului.

Orice retragere americană din zonă a fost umplută rapid de ticăloși care nu au absolut nicio ezitare să șteargă de pe fața pământului Israelul. Deși regimul extremist al lui Netanyahu riscă să aprindă un război mai mare, SUA nu își permit, pur și simplu, să asiste pasiv, pentru că alternativa e întotdeauna mai rea.

Un moment de răscruce

E America în declinul specific oricărui hegemon de până acum? Nu știm. Puține țări din această lume au energia și formidabila capacitate de a se reinventa cum o au SUA. Însă statul profund american este sub atacul tuturor dușmanilor libertății, atât din exterior cât mai ales din interior – culmea, chiar în numele ei!

Dacă atacul reușește, atunci lumea multipolară care ne așteaptă va fi una mult mai violentă chiar și decât cea pe care o vedem astăzi.

Cu o extremă dreapta tot mai aproape de guvernare sau de blocare a guvernării în țările-cheie pentru democrație, o Americă blocată în urma unor alegeri contestate și întoarsă spre sine poate că nu va ajunge la un război civil ca în blockbusterul acestei primăveri, însă riscă să ajungă o țară nefuncțională, deturnată de lupta între extremiștii de dreapta și de stânga, mulți dintre ei legați cu fire venite dinspre Asia.

Este tot ce îi trebuie Chinei pentru a prelua în cele din urmă statutul de putere dominantă în următorul deceniu, e suficient pentru ca Rusia să distrugă Ucraina și să facă legea în estul Europei, iar Iranul să devină puterea dominantă în Orientul Mijlociu. Chiar vrem asta?

Dimpotrivă, dacă America își dedică doar o mică parte din resursele sale pentru a-și ajuta aliații și pentru a-și relua responsabilitățile din lumea democratică, atunci regimurile aparent de neclintit din Rusia, China și Iran s-ar putea să se prăbușească precum niște castele din cărți de joc. Ar fi culmea ca acești dictatori să câștige doar pentru că unora le e frică tocmai de această prăbușire.

Un lucru este simplu de înțeles: retragerea americană trebuie să se oprească aici și acum. Altfel va fi prea târziu chiar pentru America însăși.