Ar rezolva interzicerea partidelor de tip AUR problema extremismului?

Quick recap: de curând, unii membri AUR au fost protagoniștii mai multor incidente controversate, în care au fost acuzați de diferite agresiuni. Susținătorii partidului i-au bruscat pe deputații Ludovic Orban și Csoma Botond la intrarea Camerei Deputaților. O membră a Biroului Național de Conducere al partidului a încercat să intre în Parlament cu un breloc din cartușe folosite, provocând suspendarea accesului în clădire. Tot în aceeași zi, un deputat AUR le-a transmis jandarmilor că „au noroc că și-au lăsat toți cuțitele acasă”. 

Și mai recent, pe 23 mai, deputați AUR au intrat cu forța în biroul lui Marcel Ciolacu pentru a protesta față de sancțiunile impuse de Comisia Juridică a Camerei Deputaților pentru comportamentul acestora în plen.

Pe măsură ce se apropie alegerile din 2024, astfel de manifestări din partea AUR ar putea deveni din ce în ce mai comune – ceea ce naște întrebarea: ce facem cu partidele extremiste? Le interzicem? Decizia de excludere a unui partid din jocul electoral este însă radicală și trebuie justificată foarte bine. Altfel, riscăm să creăm un precedent periculos.

Noi credem că există trei variante, pe care le vom analiza pe larg: excluderea totală, cordonul sanitar sau moderarea prin includere. Să le luăm pe rând. 

1. Excluderea totală din spațiul electoral: fără AUR pe buletinele de vot

În primul rând, putem să excludem un partid din viața publică? Pe scurt – da. Potrivit articolului 40(2) din Constituție, „Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale”.

Cum se poate ajunge aici? Legea (nr. 47/1992, pentru curioși) este clară: Curtea Constituțională se poate pronunța asupra constituționalității unui partid politic la sesizarea Guvernului sau a unuia dintre președinții Camerelor, pe baza votului acesteia. Mai mult, legea partidelor politice spune că orice formațiune care încalcă articolul 30(2) din Constituție, făcând îndemn, printre altele, la „violență publică”, este interzisă. 

În prezent, este larg acceptat în Europa că interzicerea unui partid politic poate fi justificată pentru a proteja democrația, dar doar în circumstanțe excepționale. Acest lucru este reflectat de standardul de excludere politică din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO – articolul 11), care impune ca partidul în cauză să fie o amenințare iminentă. Mai mult, Comisia de la Veneția a stabilit că dizolvarea trebuie să fie o măsură de ultim resort, după ce au fost epuizate toate celelalte mijloace de sancționare. 

Chiar în aceste zile, în Republica Moldova, curtea lor constituțională judecă legalitatea Partidului Șor. Partidul parlamentar cu 6 deputați tocmai a câștigat alegerile pentru funcția de bașcan (guvernator) al Autonomiei Găgăuzia. Totuși, cazul Șor e mai grav decât cel AUR. În primul rând, fondatorul partidului, Ilan Șor, a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare pentru devalizarea mai multor bănci din Moldova, în 2014. În al doilea rând, autoritățile de la Chișinău au motive întemeiate să creadă că activitățile Partidului Șor sunt finanțate direct de la Kremlin.

Deși George Simion, liderul AUR, a fost declarat persona non grata în Ucraina și Republica Moldova și are interdicție de a intra în aceste țări pentru presupusele sale legături cu FSB-ul rusesc, suspiciunile nu se ridică la nivelul celor îndreptate asupra Partidului Șor. Mai mult, Moldova se află în stare de urgență de la începutul războiului din Ucraina și nu se bucură nici de siguranța apartenenței la UE și NATO. 

Un alt caz avem în Germania, unde Curtea Constituțională Federală Germană (BVerfG) a respins cea mai recentă cerere a celor șaisprezece state federale de a interzice Partidul Național Democrat (NPD), partid extremist, de dreapta, neo-nazist. Cazul se baza pe prevederea din Legea fundamentală germană, care spune că partidele care „încearcă să submineze sau să abolească ordinea democratică” sunt neconstituționale. În timp ce BVerfG a fost de acord că obiectivele politice ale NPD sunt „anticonstituționale”, a inclus un criteriu de „potențialitate”, care impune existența unor indicatori care confirmă că partidul și-ar putea atinge obiectivele antidemocratice. În acest caz, acești indicatori au lipsit, deoarece NPD nu avea o prezență în parlamentele locale sau cel federal.

Totuși, AUR a obținut 8% din voturi și a intrat în Parlament, iar sondajele arată că ar putea obține chiar și 20% la parlamentarele din 2024, față de cele 0,3% din voturi obținute de NPD la alegerile federale din 2021.

Independent de legalitatea măsurii, e important să ne întrebăm dacă această măsură are sens. Cum ne dăm seama dacă este o măsură bună?

Când vine vorba de excluderea partidelor politice din jocul democratic prima teză care ne vine în minte este incluziune-moderare/ excluziune-radicalizare. Care sunt asumpțiile acestor două teze în oglindă? Pe scurt, teza excluziune-radicalizare spune că scoaterea unui partid politic din jocul politic democratic duce la radicalizarea mișcării. Prin excludere apar legături mai puternice de solidaritate în cadrul grupurilor și sentimente mai puternice de antagonism față de cei din afara grupului. Narațiunea de „noi” versus „ei” se confirmă, susținătorii extremismului primind validare dintr-o poziție imaginată de David versus Goliat.

În plus, a fi membru al unui partid extremist implică costuri sociale și profesionale ridicate, iar acest lucru încurajează selecția indivizilor extremiști convinși. Acești oameni tind să nu aibă vreo reticență în a încălca normele sociale, pentru că au mai puțin de pierdut în ceea ce privește relațiile profesionale și sociale, devenind astfel mai dificil de moderat. Prin urmare, excluderea acestora nu ar face decât să întărească sentimentul de antagonizare și izolare socială.

În cazul dizolvării partidului AUR, cel mai probabil sentimentele de furie și frustrare față de elita politică de la București ar rămâne neschimbate și, în scurt timp, energia strânsă în jurul AUR ar fi direcționată către altă grupare politică anti-sistem, cu valori similare. Sentimentele susținătorilor AUR nu depind de existența AUR sau a lui George Simion.

Liderii AUR sunt doar agregatori pentru aceste energii adunate în societatea românească și le reprezintă pe scena politică.

În fine, un exemplu extrem este reprezentat de partidul neonazist Zorii Aurii (Golden Dawn) din Grecia. Aici nu a fost desființat partidul, ci liderii săi au fost trimiși la închisoare. Ajuns popular în urma crizei din 2010 – 2018, partidul ajunsese a treia forța politică a țării în 2015, cu 18 deputați din 300 și 3 europarlamentari.

Liderul partidului, Nikolaos Michaloliakos, a fost condamnat la 13 ani de închisoare în 2020 pentru constituirea unui grup de crimă organizată, care a asasinat un cântăreț rap de stânga și a atacat și bătut imigranți și pescari egipteni în insulele grecești (next level stuff, știm). Alături de Michaloliakos au fost închiși alți 68 de membri din conducerea partidului. Golden Dawn s-a stins în urma mediatizării crimelor. Asta nu l-a oprit însă pe unul dintre foștii lideri ai partidului să încerce să pătrundă subversiv pe buletinele de vot ale recentelor alegeri legislative, de pe 21 mai, întemeind din închisoare un nou partid de extremă dreapta (Partidul Naţional „Hellenes”), care ar fi avut candidați în alegerile de duminică dacă Parlamentul, și, mai târziu, Curtea Supremă, n-ar fi decis interzicerea participării.

Este evident în altă ligă a extremismului față de AUR – însă merită remarcat oprobriul public generalizat în urma dezvăluirii crimelor.

2. Cordonul sanitar: AUR rămâne în cărți în 2024, dar nicio forță politică nu interacționează cu ei

A doua opțiune este crearea unui „cordon sanitar” în jurul AUR. Ce presupune acest lucru? Izolarea completă a AUR în Parlament – practic, toate partidele politice și politicienii ar trebui să-și ia un angajament să nu colaboreze în vreun fel cu parlamentarii AUR. Asta ar însemna că senatorii și deputații celorlalte partide s-ar abține să caute sprijin pentru inițiative legislative, moțiuni simple sau de cenzură de la parlamentari AUR și ar ignora, de asemenea, orice fel de inițiativă venită din zona AUR.

Mai mult, ar trebui ca politicienii să boicoteze sau să refuze participarea la orice emisiune TV sau dezbatere unde sunt prezenți reprezentanți AUR – cam greu, având în vedere omniprezența parlamentarilor și susținătorilor AUR pe unele posturi de știri.

Constituția nu prevede posibilitatea unui asemenea „cordon sanitar”, deci reprezentanții AUR tot ar trebui, măcar formal, să fie invitați la Cotroceni când sunt consultări pentru desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru, și tot ar trebui să primească președinția unor comisii în camerele Parlamentului (șefiile comisiilor se împart proporțional). Dar doar atât. 

Totuși, dovezile legate de eficiența măsurii în limitarea extremismului sunt destul de contestate.

Un astfel de cordon sanitar pare că are un efect de înghețare – în alte state, partidele „excluse” din politică nu s-au moderat, dar nici nu s-au radicalizat excesiv. Ele rămân la fel de radicale ca la momentul intrării în Parlament.

Mai mult, cordonul sanitar oferă extra potențial de victimizare din partea partidului ostracizat – care acum ar avea „dovezile” că „elitele mainstream” etc. își doresc „reducerea la tăcere” a partidului în cauză. 

3. Moderarea prin includere

Teza incluziune-moderare se bazează pe ideea că participarea în procesele electorale competitive îmblânzește ideile radicale, ducând astfel la transformarea partidelor extremiste în unele mai moderate. 

Pe măsură ce partidele extremiste sunt incluse în procesele electorale, logica negocierii cu alte partide le va muta inevitabil la niște poziții mai acceptabile pentru publicul larg. Cu cât extremiștii renunță la poziționările extremiste, cu atât e mai probabil să fie invitați într-un guvern de coaliție alături de alte partide, de exemplu, și deci să obțină mai multă putere politică. 

Partidele extremiste se moderează prin îndepărtarea de violență și prin acceptarea „instituțiilor sociale, economice și politice de bază existente” – sau cel puțin asta ne spun politologii. Cele mai mari șanse de moderare apar în momentul în care partidele extremiste ajung la guvernare, deoarece liderii partidului intră în logica de „office-seeking”, care îi împinge spre moderare pentru a deveni acceptabili pentru potențiali parteneri.

Totuși, așa cum am argumentat mai sus, acest lucru este puțin probabil să se întâmple dacă ne luăm după experiențele altor țări. De cele mai multe ori, partidele care sunt incluse total în procesele democratice și electorale se moderează doar de fațadă. AUR participă la alegeri, comisii parlamentare și voturile din plen, deci pare că, după definiția de mai sus, AUR ar fi un partid democratic. 

Totuși, la o simplă lectură a programului AUR, recent lansat, putem vedea clar că partidul nu a internalizat normele democratice (drepturi fundamentale și egale pentru toți, stat de drept, economie de piață, justiție independentă). Ei propun trecerea la un sistem de curți cu jurați care amintesc de tribunalele poporului, acestea fiind desemnate să rezolve „cauzele penale grave și procesele colective sau de clasă”, dar și naționalizarea unor mari companii din domenii strategice (precum OMV). Mai mult, partidul AUR a fost inclus până acum în procesele democratice, dar, așa cum ne arată incidentele recente, unii dintre membri aleg să-și manifeste convingerile în feluri mai degrabă opuse acestei politici de includere.

Astfel, AUR se preface, cu mai mult sau mai puțin succes, că este un partid democratic doar pentru a evita sancțiunile legale. Nu este vorba de o acceptare reală a unor norme democratice. Mai mult, moderarea care ar trebui să apară din dorința de a intra la guvernare sau de a atrage mai multe voturi nu este nici ea prezentă. 

Pentru un partid extremist, logic e să se modereze doar dacă există un electorat moderat destul de mare. Din nefericire, în România, votanții sunt din ce în ce mai polarizați. Oamenii care nu votează cu un partid mainstream votează, cel mai probabil, cu AUR, tocmai pentru mesajul radical, anti-sistem. În acest context, AUR ar risca să piardă electoratul său de bază prin încercarea de a se modera.

De ce ar pierde AUR voturile de la acest grup? Acceptarea mesajelor AUR reprezintă un semnal de susținere în interiorul grupului, amplificat de ridiculizarea și stigmatizarea cu care sunt tratate de restul oamenilor (de care ne facem aproape toți vinovați). Renunțarea la aceste mesaje și compromisul făcut pe teme importante ar duce, așadar, la un sentiment de trădare care ar face votanții AUR să se reorienteze.

În concluzie, ar trebui să luăm vreo măsură? Noi credem că da, pentru a semnala votanților partidelor de centru care este limita acceptabilă într-o democrație și comportamentul normal. Chiar dacă aceste strategii de excluziune/incluziune nu reduc neapărat extremismul, acest lucru nu înseamnă că nu sunt importante din alte puncte de vedere.

Izolarea partidelor extremiste prin cordoane sanitare setează o linie roșie importantă cu privire la comportamentul politic legitim și acceptabil într-o democrație. La fel, o decizie CCR care chiar dacă nu ar declara AUR ca fiind neconstituțional, dar ar reitera limitele comportamentului politic într-o democrație, ar indica încă o dată că partidele extremiste trebuie izolate și taxate de câte ori trec limitele democratice acceptate.