Are Polonia în vedere construirea unui arsenal nuclear propriu?

Cândva doar o fantezie a unor suveraniști polonezi marginali, ideea ca Polonia să dobândească propriul arsenal nuclear a ajuns să fie un subiect pe buzele tuturor. În urma ultimelor declarații ale lui Donald Trump despre posibilitatea de a părăsi NATO, precum și a opoziției republicane în ceea ce privește finanțarea Ucrainei, la Varșovia s-a conturat convingerea că promisiunile de securitate din partea SUA nu mai pot fi considerate certitudini.

Ministrul polonez de externe, Radosław Sikorski, a avut un parcurs mediatic bun la Washington și New York la sfârșitul lunii februarie. Reacția sa puternică și convingătoare împotriva distorsiunilor istorice promovate de Rusia la întâlnirea ONU, folosite ca pretext pentru justificarea războiului împotriva Ucrainei, a dominat prima pagină a publicațiilor internaționale și a fost descrisă drept „o intervenție de referință”.

Vrem să putem relata în profunzime despre viața de zi cu zi a românilor, așa cum e ea. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.

Sikorski în SUA: Stoparea ajutorului militar pentru Ucraina, o greșeală strategică

Intervențiile lui Sikorski la televiziunile americane au subliniat clar pentru Partidul Republican că opoziția față de pachetul de ajutor militar pentru Ucraina a fost o eroare politică gravă, care mai degrabă a subminat decât a consolidat propria securitate a Statelor Unite.

Această idee a fost susținută, deși poate nu într-o manieră atât de convingătoare, de diferite voci din America și Europa de-a lungul lunilor, însă ceea ce a făcut intervenția lui Sikorski remarcabilă a fost accentul pe aspectul nuclear.

„Dacă acest ajutor suplimentar pentru Ucraina nu va fi acordat, iar aliații Americii se vor simți lăsați la o parte, crezând că SUA s-ar putea să nu fie în măsură să intervină chiar și dacă președintele dorește acest lucru, acest lucru va avea implicații serioase pentru toate alianțele americane la nivel global”, a explicat Sikorski într-un interviu pentru Bloomberg TV.

„Unele națiuni se vor gândi să se apere singure, în timp ce altele vor lua în calcul dezvoltarea propriilor lor programe nucleare.”

Cariera îndelungată a lui Sikorski, ca ministru al Apărării și al Externelor în cadrul guvernelor de centru-dreapta din Polonia, începând cu anii ’90, îl prezintă ca pe un avocat constant al apărării colective NATO și al legăturilor transatlantice.

Deși a negat rapid zvonurile că ar fi vorbit despre Polonia ca despre un aliat al SUA care ar putea căuta să obțină descurajare nucleară, indicând mai degrabă către Japonia și Coreea de Sud, cuvintele sale par a testa apele pentru o posibilă schimbare a atitudinii Poloniei față de politica sa anterioară de neproliferare nucleară.

Afirmațiile sale vin chiar înainte de o vizită importantă a președintelui polonez Andrzej Duda și a premierului Donald Tusk la Casa Albă, pentru a se întâlni cu președintele Joe Biden, săptămâna viitoare.

Deși administrația Biden intenționează în mare parte să convingă președintele republican al Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, să aducă în sfârșit proiectul de lege privind Ucraina în Congres, este improbabil ca partea poloneză să vadă această vizită pur și simplu ca pe o oportunitate de PR pentru a celebra 25 de ani de la aderarea Poloniei la NATO. Se așteaptă să fie adresate întrebări dificile despre dependabilitatea SUA.

Centrale nucleare și achiziții de armament

Un punct sensibil în discuții va fi sprijinul american pentru construcția primei centrale nucleare din Polonia. Deși a fost primit cu entuziasm în mandatul guvernului precedent, aliații lui Duda din partidul Lege și Justiție (PiS), proiectul se confruntă acum cu controverse legate de finanțare și de capacitatea companiei americane Westinghouse de a îndeplini livrările. Donald Tusk, care conduce guvernul din decembrie, ia în considerare revizuirea acordului.

De asemenea, este remarcabilă vizita simultană a celor doi lideri polonezi la Washington; aceasta reprezintă o abatere neobișnuită de la protocol, având în vedere că până acum nu a avut loc o întâlnire comună a președintelui Statelor Unite atât cu omologul său polonez, cât și cu premierul Poloniei.

Această situație reflectă contextul politic din Polonia. Ignorând protocolul, Donald Tusk pare a fi adevăratul deținător al puterii în Varșovia, iar această vizită la Washington doar confirmă percepția diminuată a influenței președintelui Duda asupra deciziilor majore.

Pentru ambii lideri polonezi, vizita are și o importanță simbolică – ei intenționează să demonstreze solidaritate națională în chestiuni de securitate, în pofida divergențelor lor politice interne marcante.

Diplomații sugerează că tema descurajării nucleare ar putea să nu fie discutată direct. Se pare că Donald Tusk este reticent în a aborda acest subiect, concentrându-se mai mult pe achizițiile de armament convențional, angajate de guvernul precedent cu SUA, dar încă neacoperite integral financiar.

Totuși, nu se exclude posibilitatea abordării unui subiect tabu, având în vedere că președintele Duda a menționat deschis dorința Poloniei de a participa la sistemul NATO de partajare a armamentului nuclear, unde mai mulți aliați europeni – presupuși a fi Olanda, Italia, Germania, Turcia și Belgia – găzduiesc focoase nucleare americane și ar fi responsabili pentru lansarea lor, strict sub controlul SUA.

„Problema este că nu deținem arme nucleare”, a afirmat Duda în octombrie 2022. „Și nimic nu sugerează că le vom avea în viitorul apropiat. Există întotdeauna posibilitatea de a participa la partajarea nucleară. Am discutat cu liderii americani despre acest aspect. Subiectul rămâne deschis.”

Pentru majoritatea analiștilor polonezi, declarațiile lui Duda și ale fostului prim-ministru al PiS, Mateusz Morawiecki, reprezintă doar o încercare tipică de a construi realități alternative pentru scopuri electorale.

Însă ambiguitatea crescândă a republicanilor privind sprijinul pentru aliații europeni în cazul unui atac rusesc întărește argumentul unor analiști occidentali, că e timpul să se reevalueze doctrina neproliferării.

Abandonarea Ucrainei de către SUA este văzută ca un semnal de alarmă nu doar pentru Europa, ci și pentru aliații asiatici ai SUA – Taiwan, Japonia și Coreea de Sud – care ar putea fi expuși la șantajul nuclear al Chinei și Rusiei.

„Invazia Rusiei în Ucraina și amenințările Chinei asupra Taiwanului marchează un nou val de expansionism din partea marilor puteri autoritare, dificil de contracarat prin mijloace convenționale”, scria Noah Smith, fost editorialist la Bloomberg și cunoscut analist independent american, într-un material.

“Diviziunile interne din SUA înseamnă că Japonia, Coreea de Sud și Polonia nu mai pot conta pe scutul nuclear american ca înainte”, adăuga el.

Dalibor Rohac, cercetător principal la American Enterprise Institute, un think tank conservator din Washington, sugerează că cel mai bun mod de a asigura aliații Americii din Europa de Est este sprijinirea Poloniei în obținerea capacității de descurajare nucleară.

„Pe măsură ce Donald Trump se îndreaptă către nominalizarea republicană, Europa se întreabă cum să se pregătească pentru o lume în care NATO ar putea deveni irelevant. Pentru unii, răspunsul este «autonomia strategică»; pentru alții, se bazează pe achiziția de echipament militar american pentru a asigura bunăvoința viitoarei administrații”, a scris Rohac în The Spectator.

„Cu toate acestea, o soluție evidentă a fost neglijată: descurajarea nucleară. Înarmarea Poloniei, cea mai mare țară din Europa de Est, cu arme nucleare ar fi una dintre cele mai eficiente măsuri de securitate împotriva incertitudinilor politicii lui Trump.”

Preocuparea Poloniei față de pericolul unui atac rusesc tactic devine din ce în ce mai pregnantă după agresiunea Moscovei împotriva Ucrainei, alimentată de amenințările nucleare repetate ale lui Vladimir Putin și campaniile intense ale mașinăriei sale de propagandă, care sugerează că Polonia ar putea fi din nou ștearsă de pe hartă.

Putin a adus în discuție Polonia de mai multe ori în cadrul întâlnirii sale notorii cu Tucker Carlson, arătând o fixație și o antipatie profundă a elitei ruse față de vecinul său occidental slav.

În retorica Moscovei, Polonia este adesea portretizată ca un pion al Washingtonului și un inamic tradițional, obstacol în calea unei „mari înțelegeri” cu Franța și Germania privind securitatea europeană – o înțelegere care presupune, evident, retragerea SUA și demilitarizarea NATO.

Solidaritatea neclintită a Poloniei cu Ucraina, în ciuda neînțelegerilor legate de importurile de produse agricole ucrainene, este o sursă de frustrare pentru Moscova, la fel ca și bugetul de apărare al Poloniei, care surclasează obiectivul de 2% din PIB al NATO.

Și, deși Putin a compromis în mare parte șansele de a submina paradigma NATO de a „ține Rusia la distanță, americanii aproape și Germania sub control”, ultimele ezitări ale SUA privind angajamentul față de Europa au alarmat națiunile care au ieșit din sfera de influență a Moscovei acum 34 de ani.

Preocuparea pentru amenințarea convențională scade

De luni de zile, elitele politice poloneze, divizate ideologic, evaluează amenințarea militară rusă. Multe o consideră o situație fără ieșire – dacă Rusia eșuează în Ucraina, s-ar putea să recurgă la forța nucleară, dar dacă reușește, ar putea fi încurajată să testeze NATO, avansând către Polonia sau statele baltice.

Un sondaj din februarie arată că numărul polonezilor îngrijorați că țara lor ar putea fi următoarea țintă a Rusiei a crescut cu 16 procente într-un an, ajungând la 46%.

Chiar dacă Polonia nu ar fi atacată direct, pentru a interveni militar în apărarea vecinilor săi nordici conform articolului 5 al NATO, este esențial ca scutul nuclear al SUA să fie incontestabil. Așadar, ambiguitatea lui Trump și a republicanilor privind apărarea statelor baltice a atins un punct sensibil.

Și nu este atât teama de un război convențional. Armata rusă și-a arătat slăbiciunile și va rămâne vulnerabilă pentru ani de zile, în timp ce Polonia și Europa de Vest se înarmează și își adaptează economiile la un posibil conflict.

Joi, parlamentul polonez a votat pentru suspendarea participării la Tratatul Forțelor Armate Convenționale din Europa (CFE), reflectând astfel creșterea rapidă a capacităților militare poloneze. Rusia a abandonat tratatul anul trecut, după ce l-a încălcat ani de zile.

„Rusiei îi va lua mult timp să-și reconstruiască capacitatea militară la un nivel la care ar risca un conflict major cu o alianță (occidentală) unită”, a scris Justyna Gotkowska, director adjunct la centrul de analiză OSW finanțat de guvernul polonez, și un expert recunoscut în probleme militare europene, într-un editorial pentru Tygodnik Powszechny.

„De aceea, strategia Kremlinului va fi să creeze diviziune în NATO, să testeze solidaritatea alianței și să alimenteze tensiuni”, a adăugat ea.

Amenințările nucleare și campaniile de dezinformare hibridă urmăresc exact acest obiectiv. Și găsesc rezonanță printre activiștii pro-ruși de extremă dreapta de pe ambele părți ale Atlanticului, care acum se bazează pe figuri publice proeminente, precum Elon Musk, pentru a răspândi narativele nefondate rusești care învinovățesc NATO pentru conflict.

SUA își subminează propria politică de neproliferare

Este dificil să nu remarcăm că Trump, persoane influente precum Musk și un Partid Republican radicalizat subminează unul dintre pilonii politicii externe americane din ultimele cinci decenii.

Neproliferarea nucleară a fost un principiu ghid al SUA (și ocazional un motiv de conflict) timp de decenii, începând cu tratatul din 1970, care limita armele nucleare la Statele Unite, Rusia, Marea Britanie, Franța și China.

Scopul Tratatului de Neproliferare Nucleară a fost de a preveni o cursă a înarmărilor nucleare și de a menține un echilibru fragil de descurajare între Vest și Est. Cu timpul, însă, acordul s-a erodat: Israelul, cu ajutorul Franței, a dezvoltat arme nucleare, urmat de India, Pakistan și Coreea de Nord.

Și Irakul și Iranul au dezvoltat programe nucleare, provocând sancțiuni, atacuri asupra instalațiilor lor și chiar invazia SUA în Irak după 11 septembrie.

Ar fi cu adevărat ironic dacă toate aceste eforturi, adesea frustrante și costisitoare, de a ține armele nucleare departe de „cei răi” ar fi zădărnicite de aliații SUA, din teama de a se confrunta singuri cu dictaturi mari, ostile și înarmate nuclear. Polonia, odinioară numită „calul troian” al SUA în Europa, s-ar putea găsi într-o zi printre acestea.

Textul original în limba engleză: © Visegrad Insight. Traducere de Ioana Epure.