Călin Georgescu, emanația unor „grupuri de reflecție” conectate la servicii?

O persoană conectată la lumea politică mă întreba acum zece ani cum îmi explic că România nu are un partid eurosceptic, suveranist.

Era 2014, an în care populiștii naționalist-extremiști câștigau teren în țări vest europene, pe când la noi, România Mare a lui Corneliu Vadim Tudor și PP-DD (Partidul Poporului – Dan Diaconescu) erau în agonie politică.

Aceeași persoană îmi spunea atunci că, în anumite „grupuri de reflecție” – formate din oameni din Securitatea ceaușistă, trecuți și prin serviciile secrete înființate după ’90, oameni din politică, dar și din zona academică – se discuta despre „necesitatea apariției” unui astfel de partid, care să fie supapa pentru nemulțumirile oamenilor, a unei părți semnificative a electoratului.

Acest partid de sorginte naționalist-eurosceptică, suveranistă era gândit să apară pentru alegerile din 2016, îmi spunea aceeași persoană, de la care am auzit pentru prima dată despre Călin Georgescu, pe care mi-a sugerat să îl urmăresc. Și am început să o fac.

La scurt timp după acest moment, Călin Georgescu împreună cu Dan Puric lansa Mișcarea Motivația România, al cărei manifest începea cu „Suntem un grup de persoane de profesii şi cu preocupări diferite, unite prin credinţa în Hristos şi dragostea de neam şi ţară.”

Semnat de 23 de persoane, manifestul a fost șters de pe pagina de interne a lui Georgescu, dar l-am putut recupera cu WebArchive și poate fi citit aici.

La acel moment, numele lui Călin Georgescu era deja vehiculat în timpul alegerilor sau a crizelor guvernamentale ca posibil premier, deși până să intre în AUR-ul lui George Simion, în 2020, nu avea vreun partid în spate.

Avea, însă, susținerea unor „grupuri de reflecție” ticsite de rezerviști naționaliști din serviciile secrete, unii camuflați în foști diplomați, bine conectați prin legături politice și financiare la vârful politicii românești.

Putinistoidul și legionarul Călin Georgescu de astăzi, cel care a câștigat turul I al alegerilor prezidențiale, este produsul electoral creat și cultivat cu răbdare în laboratoare obscure, dirijate de oameni vechi și noi ai serviciilor secrete.

Cu toate astea, într-una dintre rarisimele sale reacții publice, președintele Klaus Iohannis ne-a spus ieri despre Călin Georgescu, după ce furia publică s-a îndreptat împotriva sa și a serviciilor secrete, hrănite generos cu bani de la bugetul de stat, „că nu a primit informări” de la serviciile secrete despre „existența unor riscuri de influențare a alegerilor prezidențiale”, nici despre „ingerințe externe în procesul electoral” și nici despre un „mod de promovare […] pe anumite rețele de socializare, care să ridice suspiciuni”. 

Iohannis nu a dat această declarație de presă nu din proprie inițiativă, ci la solicitări făcute de jurnaliști Administrației Prezidențiale.

Nu a „primit informări”, ne spune Klaus Iohannis, dar oare le-a cerut?

De un an și jumătate, mai exact din iulie 2023, Serviciul Român de Informații (SRI) nu are un director civil, după demisia lui Eduard Hellvig. Numirea directorului SRI e atribuția exclusivă a președintelui. E parte din job description.

Cum e posibil ca timp de atâta amar de timp, cu un război la graniță, care a fost folosit pentru a justifica menținerea la putere a coaliției dintre PNL și adversarul tradițional PSD – în numele stabilității – nu a fost un argument suficient de puternic pentru numirea unui director civil pentru Klaus Iohannis?

Rolul directorului civil al SRI este esențial

În teorie, numirea unui civil este primul filtru de control, care ar trebui să asigure societatea că SRI își îndeplinește corect și fără derapaje misiunea de a proteja valorile democratice şi de a promova „interesele naţionale ale României şi ale aliaţilor săi pentru realizarea securităţii naţionale, asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi apărarea statului de drept”.

Noi, cetățenii, avem voie să nu fim atenți la lucruri care afectează grav securitatea națională, însă serviciile de informații nu au dreptul să le scape lucruri, să nu știe.

Oare nimeni din SRI nu a văzut un Călin Georgescu calchiind imaginea publică a lui Vladimir Putin? Nimeni din SRI nu a văzut poze și video-uri cu Călin Georgescu înotând în lacuri înghețate, practicând judo sau călărind, imagini în oglindă cu cele ale dictatorului Vladimir Putin înotând în ape înghețate, făcând judo sau călărind la bustul gol, spre deosebire de un Georgescu îmbrăcat în ie tradițională românească?

N-a știut nimeni din SRI că premierul propus de AUR crede că „NATO este cea mai slabă alianță de pe fața pământului”? Că de doi ani există un dosar penal împotriva lui, care zace prin sertarele Parchetului General, pentru apologia legionarismului, pentru afirmații de genul  Ion Antonescu și Corneliu Zelea Codreanu sunt „eroi pentru români”?

L-au interesat toate lucrurile astea pe Klaus Iohannis, a cerut informări de la SRI?

SRI i-a transmis președintelui astfel de date, chiar dacă el nu le-a cerut?

Acest episod arată cât de necesară este punerea serviciilor ascunse publicului în spatele scuzei că gestionează secrete, sub un control civil real.

Și acesta nu este singurul motiv.

În diferite momente ale ultimilor ani, serviciile secrete, mai ales SRI-ul, au apărut în rol de jucător cheie pe scena politică.

Documentarul Deceniul Iohannis, al colegilor de la Recorder, face una dintre cele mai explicite dezvăluiri despre ingerința SRI în clasa politică, mai exact despre cine controlează pe cine: politicienii aleși de noi controlează SRI, sau SRI controlează politicienii aleși de noi?

Fostul secretar al PNL, Dan Vîlceanu, a povestit în fața camerei video că una dintre întâlnirile pentru formarea guvernului PSD-PNL – guvernul dorit de Klaus Iohannis în numele stabilității – s-a făcut într-o vilă de protocol a SRI, la K2, iar la întâlnire a participat însuși directorul serviciului, Eduard Hellvig, cel a cărui activitate se desfășoară, în teorie, sub supraveghere parlamentară. 

Potrivit lui Vîlceanu, pe lângă el și fostul premier Florin Cîțu, din partea PNL, la întâlnirea de la vila de protocol a SRI au participat Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu, din partea PSD, dar și Eduard Hellvig, director în funcție al SRI. Afirmația lui Vîlceanu nu a fost contestată public de niciunul dintre participanții menționați: Ciolacu, Grideanu, Cîțu sau Hellvig. 

Dacă directorul SRI, Eduard Hellvig, a supravegheat negocierile pentru formarea guvernului PSD-PNL, de ce eu n-aș crede că Georgescu este creația „grupurilor de reflecție” îmbâcsite de tineri pensionari ultra naționaliști ai serviciilor?