Cea mai mare teamă a candidaților la Cotroceni. 3 lucruri pe care ar trebui să le înțeleagă viitorul președinte al României despre droguri

Candidații la președinție se feresc să abordeze cu adevărat problema drogurilor și se ascund în spatele unor răspunsuri vagi, deși susțin că înțeleg problema cu care se confruntă România. 

PressOne și-a asumat analize informate, oneste și pertinente pe subiectul drogurilor, în contextul în care întreaga abordare a României, începând de la prevenție și pâna la tratament și combatere, este falimentară și generează mai mult rău decât reușește să prevină sau să amelioreze. Am analizat și comparat legile românești în vigoare, cât și noile proiecte, campaniile de prevenție, dezinformările oficialilor statului și ale altor „personalități”, precum și realitatea statistică din România. Am pus întotdeauna pe primul loc știința și modelele internaționale de bune practici – de care, însă, autoritățile române aleg să se ferească.

Prezentăm prestațiile celor mai bine cotați 5 candidați la prezidențiale pe subiectul drogurilor. Deși speram să identificăm discursuri și idei noi și necesare care să se alinieze standardelor internaționale de reducere a daunelor/riscurilor consumului, disipare a stigmei și abandonare a pedepselor penale pentru consumatori (dezincriminare), acestea sunt fie inexistente, fie drastic diluate sau acoperite de tehnici de discurs politic. 

Între răspunsuri vagi sau incomplete, frică, bâlbâieli, pedepse, dar și unele episoade de „revelații” și reforme, Elena Lasconi, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, George Simion și Mircea Geoană nu pășesc deloc – sau pășesc cu greu – în afara paradigmei actuale, tocmai din cauza căreia România se află tot mai aproape de o adevărată criză în domeniul drogurilor. 

Toți candidații au două puncte comune: tendința de a patologiza (n.r. a considera bolnav) toate persoanele care consumă substanțe ilegale, indiferent de frecvența consumului și susținerea pedepselor aspre pentru traficanți, deși România nu face diferența între consum și trafic bazat pe cantitate. Rezultă astfel un dublu discurs fals: necesitatea de a „trata” peste 1.5 milioane de români care consumă droguri, deși majoritatea nu au o problemă din cauza consumului și de a „eradica” traficul, deși majoritatea „traficanților” din România e constituită de persoane care consumă și împart, social, substanțele, fără a face parte din marile rețele organizate ori a justifica pedepse cu închisoarea.

• Elena Lasconi (USR) – Dosarele penale pentru consum, Biblia și frica de iarbă

Lideră a Uniunii Salvați România, primăriță a micului oraș Câmpulung și fostă vedetă de televiziune, Elena Lasconi se promovează drept „sufletul unei nații, viitorul unei generații.”

Deși identitatea ei politică se bazează și pe îmbinarea de simboluri/discursuri tradiționale, conservatoare și religioase, cu unele elemente progresiste necesare (precum parteneriatul civil pentru persoane de același sex), discursul referitor la întregul domeniu al drogurilor rămâne desprins din fricile, anxietățile și miturile secolelor trecute. Lasconi reușește contra-performanța ca prin detalierea răspunsurilor sale să devină printre cei mai conservatori candidați la aceste alegeri prezidențiale, pe subiectul drogurilor.

Întrebată în mod direct dacă ar trebui stopată pedepsirea penală a persoanelor care consumă droguri – dezincriminare, Elena Lasconi răspunde tranșant: „Nu […] nu am spus asta”, detaliind înspre patologizarea (n.r. a considera drept bolnavi) excesivă a întregului consum de substanțe ilegale, cuplată cu menținerea învinuirii pentru cei pe care îi numește victime: „Aș spune că nu ar trebui să îi vezi pe ei [n.r. consumatori] ca principalii vinovați, pentru că ei sunt victime, deci ei trebuie ajutați să scape.”

Elena Lasconi susține, de asemenea, măsuri contrare standardelor internaționale de prevenție ale Națiunilor Unite, precum campanii antidrog sperietoare cu mărturii ale persoanelor care au trecut prin dependență, spunând că „asta este cel mai de impact”, dar și măsuri de control și verificare falimentare, începând de la creșterea bugetelor forțelor de ordine până la convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării pe problematica drogurilor. Deși constată, în mod corect, că statul român înregistrează eșecuri structurale în identificarea marelui trafic de droguri, cât și în prevenție și tratament, Elena Lasconi nu identifică cauza acestor lipsuri, însemnând tocmai modelul de prohibiție totală, abandonat tot mai accelerat de țările lumii.

Cu toate că se declară în favoarea canabisului medicinal, Elena Lasconi oferă răspunsuri bazate pe Biblie și alimentate de frică și lipsă de cunoaștere legat de canabisul recreațional. Întrebată dacă susține legalizarea marijuanei în scop recreațional, aceasta răspunde:

„Nu. Mie mi-e frică. Nu. Nu susțin. Și știți de ce nu susțin? Pentru că mi-e teamă să nu pună stăpânire pe tine. Știți că în Biblie scrie că totul este acceptat până când pune stăpânire pe tine. Mi-e frică de marijuana.”

• Marcel Ciolacu (PSD)  – Între revelații și reforme

Prim-Ministru și președinte al Partidului Social Democrat, intervențiile lui Marcel Ciolacu pe subiectul drogurilor sunt caracterizate de curioase episoade de „revelații” și idei care lasă de înțeles că s-ar putea iniția unele reforme dinspre zona de forță înspre zona de prevenție și cea medicală, discursuri care au atras atenția pozitivă, dar precaută, a multor experți și practicieni din domeniu. 

Marcel Ciolacu își începe discursurile despre droguri cu formule precum: „mi-am dat seama că toată abordarea de până acum a fost total greșită”; ori „statul român a fost total pe dinafară în această problemă” sau „zona cu drogurile trebuie schimbată total”. Continuarea conține adesea trimiteri excesive la zona patologică, de boală, însă alături de critica incursiunii penale:

„în loc să ne focalizăm pe tratament am făcut zeci de mii de dosare la niște tineri care au fost păcăliți într-un moment” ori „i-am transformat în infractori când ei aveau o problemă de adicție” și „copiii care cad pradă drogurilor, nu trebuie considerați infractori […] facem dosare la tineri pentru că au consumat și ne oprim acolo.”

Acesta a promis, de asemenea, în repetate rânduri că până la finalul mandatului său de Prim-Ministru va „rupe Agenția Națională Antidrog de la MAI” înspre Ministerul Sănătății sau Secretariatul General al Guvernului (o măsură necesară și cerută de mulți ani de către specialiștii din domeniu) subliniind că „trei afișe și două broșuri expirate nu înseamnă prevenție” și întrebând retoric „câți părinți și-ar suspecta copiii de consum de droguri și i-ar conduce la MAI?”. Cu toate acestea, tocmai din ipostaza de Prim-Ministru, guvernul său a emis un punct de vedere negativ unui proiect de lege depus în Parlament care ar fi reglementat tocmai trecerea ANA în subordinea Ministerului Sănătății, urmând ca transferarea ANA să fie făcută prin decizie guvernamentală.

Cu excepția canabisului medicinal, a cărui legalizare a declarat de mult timp că o susține (dar lege pentru care nu a făcut nimic în ultimii 4 ani, fiind blocată în Parlament de coaliția PSD-PNL), Marcel Ciolacu nu a pronunțat vreodată, public, cuvintele dezincriminare ori legalizare, care ar fi oferit o identitate mai clară ideilor sale de reformă antidrog și i-ar fi permis să se alinieze standardelor internaționale cu o direcție asumată – aceea de schimbare a paradigmei falimentare a prohibiției dure. 

Deși ieșirile sale conțin trimiteri către idei necesare și nemaiîntâlnite la acest nivel al statului, este incontestabil că el și partidul său dețin, de o perioadă îndelungată, puterea ori influența necesară pentru a le fi pus în aplicare. Mai mult decât atât, pe lângă patologizarea excesivă a consumului de droguri, Marcel Ciolacu are cuvinte de laudă pentru instituțiile de forță și pentru ministrul PNL Cătălin Predoiu, spunând despre unele capturi mediatizate că „este un semnal clar că începem să destructurăm marile rețele de trafic de droguri”.

Marcel Ciolacu omite astfel atât faptul că interceptările României sunt irelevante (estimate la sub 20% din totalul marelui trafic), dar și faptul că aceleași structuri de forță sunt în fruntea arestării a mii de persoane anual doar pentru simpla posesie a unor cantități infime de substanță. Peste 80% din totalul capturilor din România sunt pentru cantități de substanță mai mici de 5 grame.

• Nicolae Ciucă (PNL) – absent pe persoană fizică, prezent pe „partid”

Senator, președinte al Senatului României și lider al Partidului Național Liberal, intervențiile individuale ale lui Nicolae Ciucă pe subiectul drogurilor sunt deosebit de rare. Prim-planul este acordat partidului său pe de-a-ntregul și miniștrilor PNL ai Internelor și Justiției – Cătălin Predoiu și Alina Gorghiu – cel dintâi declarând că „Vama Veche fără droguri înseamnă un succes deplin”, iar cea din urmă fiind recunoscută pentru propagarea de mituri și dezinformări referitoare la traficul și consumul de droguri.

În puținele sale mențiuni referitoare la droguri, Nicolae Ciucă reiterează misiunea PNL de a se profila drept partidul care dă, în esență, tonul războiului românesc împotriva drogurilor, fiind partidul cu cele mai multe proiecte de lege care vizează înăsprirea pedepselor penale atât pentru consumatori (triplarea limitelor de pedeapsă), cât și pentru „traficanți” (o parte semnificativă fiind de fapt simpli consumatori, pentru că nu există separare între trafic și consum bazat pe cantitatea substanțelor).

Ambele măsuri sunt contrare direcțiilor de la nivel global, care propun pe de o parte abandonarea pedepselor pentru consumatori (dezincriminarea posesiei în vederea consumului) și pe de cealaltă parte delimitarea clară a traficului de droguri și consumului de droguri, prin cantitate.

Cu toate că Nicolae Ciucă menționează și „înființarea celor 8 centre de dezintoxicare și recuperare”, acestea preced, spre exemplu „înființarea poliției de proximitate pentru combaterea consumului și traficului de droguri în școli” alături de informații false precum faptul că „vârsta de la care începe consumul de stupefiante a ajuns să fie 12 ani” (vârsta medie de debut în consumul de droguri este în jur de 17 ani).

Întregul discurs, dublat de programele politice ale PNL, de prestațiile miniștrilor liberali ai Justiției și Internelor și de proiectele de lege inițiate, omite în totalitate realitatea că tocmai astfel de inițiative au adus România în situația în care nu există noțiuni de prevenție, tratament, consum responsabil și nici interceptare a marelui trafic de droguri. Resursele forțelor de ordine sunt direcționată împotriva cantităților de ordinul gramelor și înspre inițierea parcursurilor penale pentru persoanele care le dețin asupra lor, ceea ce generează mai mult rău persoanelor vizate în acest sens decât chiar consumul de substanțe propriu-zise.

• George Simion (AUR) – dezincriminare pe forum, eschive în interviuri

Președinte al partidului AUR auto-intitulat „Trumpist”, deputat, fost activist și fost lider de galerie, George Simion a avut mai multe ieșiri publice de-a lungul anilor, cu precădere despre canabis, care i-au atras o parte tot mai însemnată a electoratului dornic de reformă, dar ignorat de celelalte partide și de ceilalți candidați.

Începând cu filmări pe câmpuri de cânepă industrială („oriunde altundeva în Europa este voie, numai în România nu”) și până la susținerea repetată a canabisului medicinal („vă pot spune ceva ce susțin cu tărie – canabisul medicinal”), poziționarea lui George Simion este clară: „vom vota pentru cânepa românească și pentru canabis medicinal.”

Dincolo de canabis și de partea industrială și medicală, întrebat fiind de războiul împotriva drogurilor, George Simion susține, pe forumuri,: „consumul de droguri este, de fapt, o boală cauzată de lipsa de strategie a țării. Singura soluție este dezincriminarea consumului și ajutorarea celor dependenți, la pachet cu un strict control la frontiere și pedepsirea traficanților”, pe lângă alte răspunsuri scrise precum „este inutilă și folosită greșit pedepsirea consumatorilor – eforturile trebuie să meargă către prevenție și ajutarea celor dependenți” și „da [scoatem pedeapsa pentru consumatorii de droguri], e anacronică […].”

Cu toate că și George Simion are tendința de a patologiza toate persoanele care consumă droguri, poziționarea sa, în scris, lasă de înțeles faptul ar fi printre cei mai reformiști dintre candidații la prezidențiale în subiectul drogurilor. Însă atunci când este chestionat cu întrebări asemănătoare în interviuri, răspunsurile devin diluate. Întrebat de dezincriminarea consumului de droguri, George Simion răspunde eschivat: „Este o discuție largă și ne-ar trebui o oră, eu cred că trebuie mărite pedepsele, mărite controalele și reglementat mult mai strict tot ce se întâmplă legat de droguri. Traficantii de droguri care sunt protejați de forțe de ordine … trebuie destructurate aceste rețele și nu pedepsiți cei care astăzi au 1 gram de marijuana.”

Deși s-a declarat împotriva legalizării canabisul în scop recreațional, iar senatorii AUR (la fel ca senatorii tuturor celorlalte grupuri) au votat împotriva singurului proiect de dezincriminare existent în Parlament, frica celorlalți candidați de subiectul drogurilor, în special frica de canabis, îi oferă lui George Simion spațiul de a fi singurul candidat care declară propriu-zis, cel puțin în scris, că susține dezincriminarea în sensul de abandonare a pedepselor penale pentru persoanele care dețin droguri asupra lor pentru consum propriu.

• Mircea Geoană (independent) – patologizare și pedepse

Fost lider PSD, ambasador al României în SUA, ministru și secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană are o abordare liniară în discursurile despre droguri, fără declarații surprinzătoare ori curajoase, cu toate că este candidatul cu cea mai mare experiență pe scena internațională, tocmai acolo unde primează evoluțiile înspre dezincriminarea și/sau legalizarea anumitor substanțe.

Intervenind pe subiectul drogurilor, declarațiile lui Mircea Geoană despre traficul de droguri rămân în linia de toleranță zero, fără a face distincția între aprovizionare socială, consum în grup și mari rețele organizate, aidoma contracandidaților săi: „Și la noi, cu drogurile, pe bună dreptate, tot ce înseamnă dealer, tot ce înseamnă rețele de traficanți de droguri, trebuiesc stârpiți” sau „Dealerii – da, pe ăia trebuie să-i iei și să-i toci.” 

Se omit, astfel, tocmai discursurile internaționale la care Mircea Geoană ar fi trebuit să aibă cel mai mare acces: anume că este imposibil de combătut comerțul cu droguri cel puțin atâta timp cât atenția este asupra micii distribuții, spre exemplu stradale – „dealeri”, acesta fiind și unul dintre motivele pentru măsurile de dezincriminare și/sau legalizare care au loc tot mai accelerat în lume. 

Referitor la consumul de droguri, Mircea Geoană rămâne în tipologia de discurs care omite faptul că majoritatea persoanelor care consumă substanțe interzise nu necesită intervenții sociale, medicale sau penale, fiind adulți complet funcționali. Acesta reiterează formule precum „toleranță zero pentru traficanți, compasiune maximă pentru victime” și „fermitate, legislație, dar copiii trebuie priviți nu ca infractori, ci ca victime” sau „tinerii ăia n-au nicio vină.”

Deși menționează de mai multe ori atât nevoia de a construi spații de tratament cât și nevoie de prevenție, Mircea Geoană nu dezvoltă cum ar arăta programele funcționale pentru cele din urmă, rămânând la declarații generice precum: „prevenția înseamnă educație, înseamnă școală, înseamnă o grămadă de chestii.”

Trei lucruri pe care ar trebui să le înțeleagă un Președinte competent în domeniul drogurilor:

Comisia Globală pentru Politicile din Domeniul Drogurilor, organizație internațională formată din zeci de foști șefi de stat de pe majoritatea continentelor, oferă cel mai important ghid de viziune în domeniul drogurilor pentru orice aspirant la cea mai înaltă funcție în stat, începând de la eșecurile inevitabile ale prohibiției dure, până la modele necesare și funcționale de prevenție și tratament și încheind cu necesitatea dezincriminării și legalizării anumitor substanțe, alături de combaterea elitei crimei organizate.

Astfel, un președinte responsabil cu o minimă înțelegere a fenomenului drogurilor ar lua în considerare cel puțin următoarele 3 aspecte:

• Modalitățile internaționale de gestionare eficientă/eficace a fenomenului drogurilor s-au schimbat considerabil în ultimele 2 decenii, având în prim-plan abandonarea discursurilor punitive și triumfaliste de „război împotriva drogurilor”. Prohibiția dură a substanțelor a eșuat lamentabil la nivel global atât în prevenție, cât și în combatere, generând tocmai opusul: consum mai accentuat, mai ascuns, mai periculos și mai stigmatizat, dublat de trafic de droguri de ordinul miilor de miliarde, bani re-investiți în corupție, războaie, terorism și alte forme de trafic, precum cel de ființe umane și de arme.

• Modelul prohibiționist per-ansamblu este înlocuit de dezincriminarea posesiei pentru consum propriu a tuturor substanțelor (nepedepsirea consumatorilor) și cu diferite modele de reducere a daunelor consumului, alături de diferite tipuri de legalizare pentru substanțe specifice: precum canabisul în peste 50 de State din lume, ori modele medicale pentru persoanele dependente de heroină (e.g. camere de consum în Elveția și alte zeci de state).

• Principalul țel trebuie să fie sănătatea publică, țel care poate fi atins printr-o politică de stat care prioritizează prevenția în special pentru copii, dar tranziționează către consum responsabil și reducerea problemelor asociate consumului, odată cu înaintarea în vârstă, respectiv scheme de tratament pentru proporția din populație (în general 10% din totalul persoanelor care consumă) care dezvoltă probleme medicale sau sociale.