Cheia succesului Adăpostului Speranța: „Vrem să avem adopții responsabile”

Anișoara, Hera, Bobiță, Lăbuș sau Fănel sunt cinci dintre cei aproape 500 de câini care așteaptă să fie adoptați în Adăpostul Speranța. De ei au grijă 13 oameni plini de empatie, care cunosc câinii după nume sau după temperament. 

De altfel, aici, cel mai important lucru este ca animalele să se simtă bine, așa că vara au parte de băi în piscina special amenajată pentru ei, iar iarna se bucură, în funcție de disponibilitate, de cele câteva padocuri încălzite. Mulți dintre ei nu vor fi niciodată adoptați, iar îngrijitorii lor știu foarte bine asta, așa că se asigură ca ultimii lor ani din viață să fie cei mai buni.

Adăpostul Speranța este susținut de Mars, care are o istorie lungă în susținerea adopțiilor și implementează mai multe proiecte în acest sens, cum ar fi campania de „Ziua Mondială a Animalelor”, conceptul de birouri și locații HORECA pet-friendly, susținerea adăposturilor prin donații materiale și voluntariat și implementarea campaniilor de educare pentru deținerea responsabilă a animalelor de companie și, ca parte a acestora, adopții responsabile.

Prin programul de voluntariat Mars, echipa Mars a vizitat Adăpostul Speranța cu ocazia Zilei Mondiale a Animalelor, pe 4 octombrie, și a susținut adăpostul prin renovarea padocurilor, igienizarea clinicii medicale sau îngrijirea cățeilor, pentru a încuraja adopțiile.

Am petrecut și noi Ziua Mondială a Animalelor în Adăpostul Speranța, alături de peste 30 de voluntari Mars. În tot acest timp, am aflat de la reprezentanții adăpostului care sunt pașii unei adopții responsabile.

500 de câini și 2 pescăruși

E trecut de 9 dimineața când voluntarii, împărțiți în trei echipe, își încep treaba în adăpost. Unii  finalizează noile padocuri, alții iau câte o perie și își așteaptă cățelul la periat, iar ceilalți curăță cabinetul medical. Printre ei, cu o energie care te doboară (la propriu), Anișoara, Șumi, Kira sau Levănțica, câțiva dintre cățeii cu probleme medicale ai adăpostului, caută atenție în toate direcțiile. Odată ce sunt mângâiați, se calmează, se opresc din agitație și te privesc cu ochii unui copil curios, care așteaptă să fie luat la joacă.

Separați în altă parte de curte, stau veteranii adăpostului. Sunt aici de ani de zile, dar încă au în ochi speranța că cineva îi va lua acasă. Unii sunt speriați în cușca lor, alții cerșesc iubire lipiți de grilajul padocului.

„Ce faci, Hera? Ești tot aici?”, întreabă o voluntară, apropiindu-se de gardul unui padoc. Înăuntru e Hera, un metis de amstaff care a ajuns acum doi ani la Speranța. Acum așteaptă cuminte în padocul ei să fie adoptată. Se așază în fund și închide ochii când e mângâiată, apoi întinde lăbuța pe gard în semn de recunoștință. 

Într-un țarc mic, doi căței albi se cațără pe un urs mare de pluș. Agitația din jur îi sperie, așa că își bagă nasurile în blana plușului. Lângă ei, într-un țarc mai mic, stă o pereche de pescăruși, salvați acum opt ani dintr-un lac înghețat. Femela nu mai poate să zboare, iar partenerul ei a renunțat și el la zbor, pentru a avea grijă de ea. S-au integrat în peisajul adăpostului și nu se mai sperie nici de câinii care aleargă peste tot, nici de oamenii curioși care se întreabă cum au ajuns într-un adăpost de câini.

Grijă, empatie și răbdare

„Pot să vorbesc despre câini trei săptămâni fără să adorm”, spune despre ea Anca Tomescu, director de comunicare și medic veterinar la Adăpostul Speranța încă de la înființarea acestuia de către mama ei, în urmă cu aproape 25 de ani. 

Anca își începe fiecare zi plimbându-și cei cinci câini pe care i-a adoptat: doi din adăpost, trei de pe stradă. Apoi merge la Speranța, unde o așteaptă aproape 500 de câini, pe care îi consideră tot ai ei. Îi știe pe toți după nume, știe cât și ce mănâncă fiecare, cât de mult poate interacționa cu ei și când să nu se apropie, ca să nu le declanșeze vreo traumă. 

Aproape 200 de câini din adăpost sunt bătrâni, iar asta, spune Anca, înseamnă că nu vor părăsi niciodată adăpostul. „Bătrânețea e o chestie așa de sensibilă și de dureroasă că mă atinge emoțional foarte tare”, povestește ea, așa că, împreună cu colegii ei, au grijă ca animalele să o trăiască în cât mai multă pace.

Iarna, câteva padocuri sunt încălzite pentru cei mai bătrâni, paiele sunt schimbate în fiecare zi și primesc, cel puțin o dată pe zi, o masă caldă. 

„Acești căței nu mai au dinți și atunci automat au regim special de hrană”, povestește Anca. „Ne simțim mai datori să îi îngrijim și să le arătăm mai multă afecțiune, pentru că vin din zone și din situații traumatizante”, mai adaugă ea.

„La un câine dat spre adopție, alți patru vin în adăpost”

O altă regulă a adăpostului este aceea a adopțiilor responsabile. „Aici nu ne interesează numărul adopțiilor, ne interesează calitatea și atunci la noi se întâmplă rar să vină câinii înapoi”, spune Victor Gavrilă, fundraiser la Speranța. 

Fiecare persoană care dorește să adopte este sfătuită, mai întâi, să-și răspundă unor întrebări: am timp să am grijă de un câine? Îmi permite programul de la muncă? Am loc pentru el în casă? Îmi permit să îl întrețin? Îmi doresc cu adevărat sau este un impuls de moment?

Dacă răspunsurile la întrebările de mai sus sunt favorabile adopției, următorul pas este să vii în vizită de câteva ori și să te împrietenești cu câinele, care trebuie să te accepte și el la rândul lui. Dacă relația este cea potrivită de ambele părți, adopția poate avea loc. 

Întrucât au existat situații în care câinii au fost aduși înapoi fie după o oră, fie după un an, se mai aplică o altă regulă a adăpostului: relația cu adoptatorii pe WhatsApp. „Trebuie să știu ce se întâmplă în primele trei zile, trei săptămâni și după primele trei luni de când ai adoptat câinele”, spune Anca. Adăpostul Speranța oferă sprijin adoptatorilor și după ce adopția a avut loc, ajutându-i să evite greșelile în îngrijirea noilor animale de companie și asigurându-se că adopțiile sunt reușite și responsabile..

Dacă după vizita în adăpost, îți dai seama că, de fapt, timpul, banii sau alte lucruri te împiedică să adopți fizic un câine, o poți face la distanță. Peste 100 de câini sunt în acest moment adoptați la distanță în adăpost. Poți face asta intrând pe site, unde îți poți alege un câine pentru care să trimiți lunar orice sumă dorești. Poți merge oricând să vizitezi câinele la adăpost și primești constant poze, videoclipuri și vești despre el. 

Adăpostul Speranța se susține din donațiile oamenilor și companiilor. Când primesc donații în hrană, așa cum se întâmplă din partea celor de la Mars, Anca și Victor își imaginează că banii care, pentru moment, nu mai sunt redirecționați către mâncarea câinilor, pot fi folosiți în educație. 

De altfel, acesta este visul lor, pentru care au și un plan făcut. Le lipsesc doar 330.000 de euro, cât au calculat ei că le-ar trebui să facă primul centru educațional despre animale de companie din România. Își doresc să organizeze cursuri pentru oameni de toate vârstele, unde să se învețe despre empatie, respect și protecție asupra animalelor, dar și cursuri de practică pentru studenții la medicină veterinară. 

Până atunci, stresul lor cel mai mare este iarna care vine. Costurile vor crește odată cu venirea frigului. Numai încălzirea adăpostului, o dată la două săptămâni, îi costă 8.000 de lei. Îi poți susține și tu aici.

Ziua Mondială a Animalelor se sărbătorește în fiecare an pe 4 octombrie. De trei ani, oamenii de la Mars, care se consideră parteneri ai adăpostului, nu sponsori, sărbătoresc ziua în Adăpostul Speranța prin muncă de voluntariat și donații de hrană pentru animale, ca dovadă a angajamentului Mars de a sprijini constant animalele din adăposturi și de a promova adopțiile responsabile.