Corespondență din Ucraina. De teama rușilor, muzeele din Odesa și-au ascuns colecțiile

Ușa masivă de lemn e deschisă de paznic cu o cheie cât palma, numai bună pentru poarta principală a unui castel abandonat. Înăuntru, sala de la intrare e în penumbră. Treptele care duc spre etaj au într-o arcadă din mijloc o statuie captivă în două cutii de carton.

Ambalajele maro sunt strânse cu scotch în jurul trupului operei de artă. Bizara apariție din clădirea Muzeului de Artă Occidentală și Orientală a orașului Odesa face parte din ce a mai rămas aici în urma evacuării celor mai importante colecții.

Echipa PressOne a avut acces doar în două săli din instituția de cultură, din cauza restricțiilor de securitate impuse de armata ucraineană. Clădirea e închisă pentru vizitatori.

Directoarea adjunctă a muzeului, Ecaterina Miheitseva, are 33 de ani. Stăm de vorbă cu ea printre cutii de lemn sau de carton. În aceeași încăpere sunt patru statui îndoliate de pânze negre, care le acoperă parțial sau în întregime.

Pe podea, sprijinită de un perete, stă o ramă de tablou goală pe dinăuntru. Pictura a fost scoasă și dusă în altă parte. Încadrat astfel rămâne doar un metru pătrat de perete verzui, care are nevoie la rândul lui de o reparație.

În 24 februarie, când Rusia a invadat Ucraina, o șansă pentru instituție a fost faptul că se pregătea de renovare. Palatul în care se află muzeul în centrul Odesei e vechi din 1858, iar pereții au infiltrații. Prin urmare, povestește directoarea adjunctă, era deja pregătit sistemul de împachetare a operelor de artă pentru perioada lucrărilor la clădire.

Ecaterina Miheitseva își amintește că, a doua zi după primele atacuri ale rușilor, într-o ședință cu angajații, au fost organizate echipele care să demonteze cât mai repede exponatele din cele 23 de săli. E vorba de aproximativ 11 mii de piese aflate în patrimoniul instituției. Printre ele, creații de Caravaggio, Frans Hals, Gerard David, Jan van Scorel, Rubens, Abraham Bloemaert.

Până în a doua săptămână a războiului, după cum au ajuns ucrainenii să măsoare timpul, fuseseră luate toate măsurile pentru protecția colecțiilor. Au fost ajutați și de direcția de cultură a regiunii, cu toate documentele necesare și cu inventarul.

„Garantăm că toate sunt în siguranță”, spune managerul. Locul în care au fost trimise e secret.

Ecaterina Miheitseva descrie evacuarea ca emoționantă și plină de tensiune. În fața unor jurnaliști români, ea amintește stingheră că singura dată când s-a mai petrecut acest lucru în istoria de aproape 100 de ani a muzeului a fost în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când orașul a fost atacat de militarii români, aliați ai Germaniei naziste la acel moment.

Atunci, colecția muzeului deschis în 1924 a fost trimisă în altă parte în URSS pentru a fi salvată de la o posibilă distrugere sau confiscare.

Au trecut opt decenii, iar astfel de momente dramatice se repetă. Cei aproape 60 de angajați se luptă și cu tristețea generată de aspectul dezolant al muzeului.

„Arată ca un om bolnav”, crede reprezentanta Muzeului de Artă Occidentală și Orientală din Odesa. „Simți că e un bolnav pe care nu ai cum să îl ajuți, dar nici nu poți să-l abandonezi.”

Mai toți angajații instituției au rămas în oraș, deși salariile le-au fost tăiate. Înainte de război, directoarea adjunctă, Ecaterina Miheitseva, câștiga aproximativ 250 de dolari pe lună. Acum, spune ea, suma e și mai mică.

Municile fizice prin clădire îi mai ajută pe cercetători să treacă peste anxietatea generată de războiul din apropiere. Situația excepțională i-a făcut și să recurgă la un gest simbolic. Dintr-o încăpere alăturată se vede cunoscuta statuie Venus din Milo cu umerii acoperiți de un steag galben-albastru.

Sculptura e doar o copie după originalul aflat la Muzeul Luvru din Paris, dar chiar și așa, în condiții normale, nu ar fi îndrăznit să pună un drapel pe ea, subliniază directoarea. În contextul actual, muzeografii au trecut însă peste această limită. Uitându-se cu amărăciune la opera de artă, Ecaterina adaugă: „umerii îi sunt protejați de steagul ucrainean.”

Odesa a fost atacată de ruși de mai multe ori cu rachete. Femeia refuză să se gândească la posibilitatea ca muzeul, parte din viața ei încă din liceu, să fie distrus într-un bombardament.

Pentru a simula într-un fel normalitatea în Odesa, în weekenduri cercetătorii țin prelegeri despre artă. Gândite atât pentru adulți, cât și pentru copii, discuțiile au loc însă în subsolul muzeului, locul cel mai sigur în caz de atac cu rachete.

Muzee pustii

Obiecte de artă au fost puse la adăpost sau trimise în alte zone spre conservare și din alte instituții mari de cultură din Odesa. Ucrainenii sunt conștienți că orașul supranumit „Perla Mării Negre” e și o perlă foarte dorită pentru coroana de cuceriri a despotului de la Moscova.

La evacuări au recurs Muzeul de Arheologie sau Muzeul de Arte Frumoase, colecțiile acestora fiind, în total, de zeci de mii de obiecte istorice. Clădirile lor, asemeni altor edificii cunoscute ale portului, cum ar fi Opera din Odesa, sunt baricadate cu saci plini de nisip.

În operațiunea de salvare a patrimoniului cultural al orașului s-au implicat și angajați ai Centrului de Artă Modernă, după cum ne-a spus Elena Pidoprihora, directoarea acestuia. Ei au acoperit statui din partea turistică a orașului pentru a le apăra cât se poate în caz de explozii. Asta după ce și-au pus la adăpost propriile obiecte din muzeu.

Dincolo de astfel de activități, continuă să organizeze în aer liber expoziții, după cum precizează Elena Pidoprihora, „pentru a ajuta în lupta cu frica și incertitudinea”.

Muzeul Literaturii e, de asemenea, un obiectiv turistic important și se află în zona fortificată a Odesei. PressOne nu a reușit să obțină din partea militarilor ucraineni acordul pentru fotografiere în respectiva zonă.

Katerina Sergieieva e cercetător în cadrul Muzeului Literaturii și descrie un efort contra-cronometru la începutul războiului de a proteja mii de cărți, fotografii, ziare și alte obiecte legate de numele a circa 300 de scriitori. Au fost ambalate în cutii, iar vitrinele în care au rămas exponate au fost întărite.

„E dureros să vezi așa ceva, dar trebuie salvate”, spune Katerina. Chiar dacă e vorba de scriitori care au avut vreo legătură cu Odesa, printre care și poetul rus Pușkin, cercetătoarea simte că e obligatoriu ca aceste istorii locale să fie puse la adăpost, pentru că ele constituie cărămizi din istoria umanității.

Muzeul e pustiu, ca toate celelalte. Cercetătoarea Katerina Sergieieva visează la momentul în care sălile vor fi pline din nou de vizitatori. Ea e conștientă și de ce a pierdut:

„Îmi aduc aminte de ce îmi spunea bunica când era copil: «cel mai important este să nu fie război». Fiind copil, nu înțelegeam pe deplin sensul acestor cuvinte. Abia acum realizez că un cer fără pericole și pământul tău sub picioare sunt cele mai valoroase lucruri.”