Corina Vasile, director executiv ANIS, despre educație și digitalizarea României: „Cooperarea dintre mediul academic tehnic și industrie este din ce în ce mai strânsă”

ANIS este singura asociație patronală din România a industriei de software și servicii IT. Mai exact, este o comunitate a companiilor din zona tech și reprezintă interesele și problemele industriei în fața autorităților și nu numai. ANIS are o mulțime de proiecte pe care le susține, precum semnătura electronică, inițiative în domeniul politicilor publice, în zona educației și cercetării și, în general, în orice ține de dezvoltarea industriei de software. 

Cum dinamica pieței de tech, și din Ro și din alte zone, pare să fie afectată în ultima perioadă atât economic (concedieri, contracții, căderea unor bănci), cât și de dezvoltarea AI-ului sau de trenduri precum work from home, am vrut să luăm pulsul industriei de tech de la noi. Am făcut asta printr-o discuție cu Corina Vasile, director executiv ANIS, despre cum arată acum piața, dar și despre digitalizarea României, fondurile din PNRR care ar putea-o accelera și, mai ales, despre educație, ținând cont că este una dintre prioritățile ANIS. 

Cum arată piața de IT din România în momentul acesta, luând în considerare ce se întâmplă la nivel global – concedieri, căderea unor bănci importante pentru industria tech, creșterea AI-ului etc.?

Preocuparea privind concedierile din Big Tech SUA ne-a determinat să facem un sondaj printre companiile membre la început de an, în februarie. 60-70% dintre respondenți erau optimiști, anticipând o creștere a business-ului și a echipei în 2023. Ca piață, noi suntem mai degrabă furnizori de servicii. 30% anticipau posibile proiecte înghețate sau amânate de la clienți, semnalând potențiale fluctuații de piață. 

Discuțiile ulterioare cu companiile nu au evidențiat o tendință comună, dar au arătat că impactul negativ variază în funcție de piața destinatară. De exemplu, companiile care oferă soft, în special pentru piața financiară americană, au resimțit efecte negative.

Vrem să putem relata în profunzime despre evenimentele care afectează viața de zi cu zi a românilor, așa cum e ea. Dacă e important și pentru tine, alătură-te susținătorilor presei independente! Orice sumă contează. Ne ajută dacă donezi acum.

Există și un impact asupra prețurilor pe care le practică companiile în materie de servicii?

În companiile multinaționale, există o preocupare pentru competiția internă pe prețuri, indicând importanța competitivității echipelor românești față de cele internaționale, precum cele din India. Deși companiile susțin superioritatea pe criterii de calitate, pregătire, timp de livrare și învățare rapidă în proiecte complexe, prețul rămâne crucial în contextul unei stagnări globale. Calitatea nu poate fi singurul argument.

Vorbim de ani de zile de un deficit uriaș al forței de muncă în IT, de 20-30.000 de oameni pe an, dar și de așteptările financiare mari ale acestora. Sunt schimbări aici? 

Situația a început să se schimbe. Deficitul persistă pe anumite specializări, dar s-a redus la cele de bază și companiile spun că presiunea pe salarii a scăzut. Totuși, nevoia de oameni este tot acolo, chiar dacă nu la același nivel ca în trecut, pe toate pozițiile. Nu am încă un studiu pe asta, este ce reiese din discuțiile cu companiile, dar partenerii noștri de la Brainspotting, comunitatea Loginro, vor da publicității un studiu cu componente calitative mari. Acolo este topul și tehnologiilor și funcțiilor care sunt cel mai greu de recrutat.

Se simte însă o nevoie mare de upskilling și reskilling, de specialiști pe tehnologii noi, un fapt în industrie, pentru că se schimbă tehnologiile foarte rapid în ultima perioadă. 

Deși România are un număr mare de absolvenți IT, suntem penultimii în Europa, conform Eurostat, la procentul de IT-iști din populație, cu 2,8%, urmați doar de Grecia. Totuși, ne situăm pe locul 2 în Europa la procentul de femei care lucrează în IT, cu peste 25%, depășind media europeană de sub 19%.

Dar dacă vorbim de populația generală? 

Este important să ne uităm pe educatorii de digital skills din diverse segmente de populație, pentru că viteza cu care se digitalizează economia și societatea depinde un pic și de nivelul de digital skills din populația generală. 

Indicatorul pe care-l folosește toată lumea este DESI. Ei bine, vedem că suntem pe ultimul loc în UE. Stăm prost la nivelul de competențe digitale în populația generală și, lucrul de care ne lovim ca cetățeni, digitalizarea serviciilor publice. 

La ANIS, ca reprezentanți ai industriei de software, promovăm în dialogul cu autoritățile o digitalizare a serviciilor publice mai accelerată și mai coerentă. Celelalte lucruri mai specializate pe care le face industria trebuie să aibă totuși o bază generală solidă și o acceptare largă în societate. 

E societatea pregătită pentru digitalizare oare? 

Înainte de pandemie am fi zis cu toții că nu, dar vezi că nevoia te învață foarte repede. Oamenii își doresc mai multă digitalizare și vedem asta empiric. Vedem că vor să fie simplu, ușor de înțeles, să fie totul la un loc, nu să-ți faci cont în 40 de aplicații guvernamentale. Adică ce își dorește oricine de la o interacțiune digitală. Își doresc să fie o digitalizare end-to-end, nu din categoria „formularul online se depune la etajul 3”. E nevoie de un loc unde să am imaginea clară a cum stau eu în relație cu statul și unde să pot semna electronic ce e necesar. 

În dialogul cu oricare instituție a statului, avem câteva direcții de acțiune pe care ne dorim, ca industrie, să fie făcute progrese. De exemplu, vrem să fie accelerată migrarea în cloud a aplicațiilor și să fie deschis cloud-ul pentru microservicii. Să avem o legislație măcar conformă cu cea a Uniunii Europene, dacă nu un pic mai avansată, în legătură cu semnătura electronică. Să avem în sfârșit identitatea și identificarea digitală a cetățenilor. 

E foarte important pentru cei care nu sunt early adopters, nu sunt familiari cu tehnologia, să aibă un ghid inițial. Adică cineva din serviciu public, unde te duci prima dată, să îți arate pas cu pas cum intri în aplicație, cum o folosești. S-a demonstrat că asta funcționează chiar și pentru persoanele care nu sunt digital natives și care au rețineri să folosească servicii online.

Unde sunt barierele? Și pot fondurile din PNRR să mai miște lucrurile?

Sunt foarte, foarte multe componente de digitalizare care sunt prinse în PNRR. Deci, ce vedem și ce credem că este foarte important, față de câțiva ani în urmă, este că finanțare avem pentru aceste proiecte de digitalizare accelerată în toate domeniile, sau în orice caz în toate domeniile din serviciile publice. Ce observăm în dialog cu autoritățile este că au niște probleme de capacitate. 

De ce? Este un volum enorm de proiecte foarte mari de digitalizare, care ar trebui implementate unele în paralel sau în același timp, altele în niște termene foarte, foarte strânse, ca să nu pierdem finanțarea. Nu e ușor. 

De exemplu, Proiectul de migrare în cloud a 30 de aplicații guvernamentale este complex și cu impact major, deoarece servește cetățenii. Analiza necesită evaluarea aplicațiilor actuale, deoarece o simplă mutare în cloud nu îmbunătățește procesul sau uzabilitatea. Dacă tu muți formularul din data center în cloud, asta nu înseamnă că l-ai adus la zi, pur și simplu ai schimbat locul de infrastructură în care îl ții. În plus, se impune o analiză de securitate cibernetică. În final, trebuie stabilit dacă o aplicație poate fi doar mutată, lift and shift, sau necesită rescriere.

Alt exemplu complex este digitalizarea ANAF, care este critică, cu impact major la cetățeni și o cerință prealabilă pentru orice reformă fiscală și-ar dori guvernul ăsta sau următorul să facă. 

Apropo de digitalizare și nu numai de fapt, e pregătită România pentru tehnologiile noi precum AI-ul? Întreb și la nivel instituțional, dar și de business. 

Este sigur că la nivel de business, cel puțin, și nu mă refer doar la business-ul IT, ci la multe industrii, orice transformare digitală are clar componente de AI, fie că vorbim de call center, fie că vorbim de automatizări, adică software care automatizează niște procese și niște decizii în interiorul companiilor cu care oamenii nu se întâlnesc neapărat direct. Și sunt utilizate de ani buni. 

Acum se vorbește mai mult despre AI în contextul hype-ului cu GPT, dar softurile de automatizare și alte categorii de AI au fost folosite în industrie pe scară largă. 

Cel puțin la nivel oficial, pare să fie o preocupare destul de mare pentru utilizarea de inteligență artificială. Încă nu este clar cum se va face asta. 

Ce vedem noi acum pe partea de politici europene? La nivel european este o tendință destul de mare de reglementare pe toate componentele IT, adică și în ceea ce privește administrarea datelor, și în ceea ce privește cybersecurity și AI. Încercăm să facem conștiente autoritățile de la București că la Bruxelles se vede prea puțin poziția României pe aceste subiecte. 

Noi, ca ANIS, ca Organizație Patronală a Industriei, avem un interes legitim și major ca România să fie activă din acest punct de vedere, pentru că ceea ce ne propunem este ca România să devină un hub de tehnologie, R&D și inovație. 

Nu poți să fii activ la nivel de industrie, să fii un driver pentru așa ceva, dacă nu ai aceeași motivație și la nivel politic și guvernamental. Încă nu vedem asta. E îmbucurător că în toate luările de poziție, ale miniștrilor relevanți, apare măcar ideea că industria va fi una strategică.

O să fiu răutăcioasă: l-au lansat pe ION.

E bine totuși că există preocupare la nivel guvernamental și că integrarea tool-urilor de AI și în general a noilor tehnologic este pe masă, nu e într-un colț. Noi ne străduim să ajungem la o coerență, să mergem cu toții, cu guvern, industrie, universități, în aceeași direcție și să știm ce facem. 

Ce se mai întâmplă cu semnătura electronică?

Semnătura electronică este un catalizator pentru tot felul de alte procese de digitalizare. 

Pe proiectul nou de semnătura electronică, am văzut din partea parlamentarilor din Comisia de Specialitate o consultare reală. Povestea asta cu semnătura electronică e foarte dureroasă – nu numai pentru industria de IT, ci și pentru bănci și pentru toată lumea – că a avut un impact clar. 

De ce? Pentru că până la urmă vorbim de un regulament european din 2014, care în teorie e de directă implementare în mecanismului legislativ european. Cred că suntem la al patrulea sau al cincilea proiect de lege, pentru că celelalte s-au pierdut prin Parlament. 

Acest proiect nou a avut vreo 15-20 de iterații. E bine, pentru că am putut încorpora feedback-ul industriei și al stakeholderilor, care să fie măcar conformă cu eIDAS 1 din 2014, să nu facem o lege deja expirată. 

La fel, încercăm să contribuim cu ce putem pentru ca guvernul să finalizeze partea de identitate electronică, la care sunt și voci care se opun. 

Datele există deja în mâna statului și eu mă întreb ce securitate are un dosar de pensie care zace pe un hol într-o casă județeană de pensii sau într-un fișet.

Există toate aceste date, sunt deja strânse, problema e că nu le poți accesa într-un mod coerent. Adică de aceea ne ducem de la Casa de Pensii la Casa de Asigurări de Sănătate, după aia la poliție, după aia la pașapoarte și asta este doar o corvoadă pentru cetățeni. Și nu va fi obligatoriu, cel puțin pentru moment. 

Lărgind discuția, cum crezi că va fi România impactată pe piața muncii, nu doar în tehnologie, de creșterea AI-ului? 

Nu sunt studii pe România, dar există un studiu, cred că World Economic Forum, care zice că vreo 85 de milioane de joburi vor dispărea, fiind înlocuite cu instrumente AI, până în 2025, și toată lumea se sperie. Nu ne uităm la partea a doua, care spune și 97 de milioane de noi joburi, care nu există azi, vor fi create datorită utilizării instrumentelor AI. 

Și la noi, fără îndoială că vor dispărea, și așa cum s-a întâmplat la fiecare revoluție tehnologică, vor apărea unele care nu au existat. 

Dacă jobul meu așa cum e azi dispare, ce puteam să fac cu skill-urile eventual transferabile pe care le am? E o întrebare la care va trebui să răspundem. 

Să vorbim și despre educație. Cum evaluați voi că pregătesc facultățile tinerii pentru piața muncii în tehnologie?

Situația se îmbunătățește. De ce? Pentru că, pe de-o parte, și cadrele universitare se preocupă să-și adapteze cursurile la ce apare nou. Sunt și, în ultimii, o să zic, 10 ani, foarte deschise la parteneriate cu companii. Și fac împreună laboratoare moderne, centre de excelență pe anumite tehnologii. Cooperarea dintre mediul academic tehnic și industrie este din ce în ce mai strânsă. 

Știm că sunt multe companii care recrutează de pe băncile școlii sau proaspăt absolvenți. Imediat ce i-au angajat, investesc în trainingul lor. La câțiva ani, fac reskilling, upskilling, tehnologiile se schimbă, nevoile se schimbă. 

Companiile spun este că ar fi foarte util ca, de exemplu, studenții să parcurgă și niște programe de certificare, de specializări, despre care știm cu certitudine că se cer pe piața muncii. Adică, pe lângă pregătirea teoretică, care sigur că trebuie să fie una solidă, e nevoie de specializări practice. 

Și aici noi ne propunem să colaborăm cu autoritățile specializate în anumite domenii cu cerere crescută de specialiști, cum ar fi cybersecurity. Discutăm, deci, cu Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică, să vedem care ar fi certificările care ar putea fi puse chiar în programa universităților. 

Ce ne poți spune despre Bursele ANIS? 

Se adresează profesorilor universitari și, de anul acesta, și doctoranzilor tineri, până în 40 de ani. Am identificat împreună cu conducerile facultăților o dificultate de a recruta și reține tineri în mediul universitar. Și atunci programul este dedicat lor. Comitetul de evaluare este format din cadre didactice universitare cu reputație și experiențe bune și din câțiva membri din top managementul companiilor mari. Bursele sunt finanțate de companii membre ale ANIS și noi practic administrăm tot procesul. 

Înscrierile încep în septembrie 2023. Aplicația trebuie să conțină un element de inovație în procesul de predare. În general, profesorii tineri se ocupă de partea de laboratoare, de aplicații practice ale cursurilor teoretice de la clasă, și acolo este locul unde pot să aibă niște laboratoare diferite, în care să includă o tehnologie nouă, sau o aplicație nouă pe teoria respectivă, un use case. Câștigătorii, aproximativ zece la număr, primesc un grant de câte 5.000 euro.

Până acum, am avut 56 de burse în total, din peste 150 de aplicanți. Au luat premii și profesori din facultăți non-IT. Avem chiar și o categorie dedicată, pentru că mergem pe ideea că IT-ul și uneltele IT ajută în orice domeniu. De exemplu, științele sociale sunt unul unde instrumentele la IT au aplicabilitate largă.