Cum au devenit primarii români „șerifi”, cu Poliția Locală pe post de armată proprie. „Când ai corupție și clientelism, polițistul nu mai mișcă în fața edilului”

Scandalul cu buldozere, țipete, garduri și îmbrânceli de la Piața Unirii din Capitală a readus în atenție starea actuală a Poliției Locale din România, devenită în ultimii ani o instituție pe care unii primari au ajuns să o folosească pe post de veritabilă structură personală de forță.

• Niște polițiști locali s-au îmbrâncit între ei și au sunat la 112, ca să  cheme Poliția să-i despartă. 
• Ceea ce sună mai degrabă a banc sec s-a întâmplat în realitate, în București, în ultimul scandal legat de controversatele lucrări de consolidare ale planșeului de la Unirii, subiect al unei mai vechi dispute juridice între primarul Capitalei, Nicușor Dan și primarul sectorului 4, Daniel Băluță.
•  Pentru ca paradoxul să fie complet, zona respectivă se află, de fapt, în sectorul 3 al Bucureștiului.

Cum ar trebui să arate o poliție locală autentică și cum a ajuns ea „un compromis făcut din sărăcie” și un instrument de forță prin care primarii își pot aplica discreționar voința asupra supușilor, l-am întrebat, printre altele, pe Ovidiu Voicu, expert în politici publice.

PressOne: Ce concluzii putem trage din scandalul de la Piața Unirii, după ce primarul sectorului 4, Daniel Băluță, a montat garduri de protecție în zonă, pe care primarul general, Nicușor Dan, a încercat apoi să le dea jos?

Ovidiu Voicu: Sunt două lecții importante: prima este că politizarea oricăror instituții publice nu are cum să aducă altceva decât clientelism și corupție. De fiecare dată când renunțăm la profesionalism în instituții publice, în favoarea politizării, ajungem aici.

A doua e că trebuie să facem ceva cu Bucureștiul. Nu e prima dată când această organizare învechită a Bucureștiului nu se potrivește cu cerințele unui oraș modern.

Poliția Locală s-a înființat în 2010 prin reorganizarea fostei Poliții Comunitare care, la rândul ei, s-a format în 2004 din vechiul Corp al Gardienilor Publici, ca o etapă necesară pentru îndeplinirea acquis-ului comunitar și integrarea României în UE în 2007. Cât de bine s-a întocmit la noi legislația privind atribuțiile poliției locale și cum s-a adaptat ea la realitățile politicii românești? Care sunt hibele care trebuie rezolvate?

Sunt mai multe probleme de fond cu Poliția Locală. Prima este că vorbim de un compromis făcut din sărăcie, din penurie de resurse. Apoi cerința privind pregătirea polițiștilor locali nu a ținut pasul cu atribuțiile care li s-au dat acestora de-a lungul timpului.

Noi nu avem bani pentru poliție, în general, în România. Adică poliția adevărată, cea națională, e subfinanțată cronic.

Atunci, una din ideile care a venit ca soluție de compromis a fost transferarea către aceste corpuri de gardieni publici – care aveau în principal atribuții de pază – a unor responsabilități mai simple, care nu cer o specializare atât de ridicată și nu cer oameni „scumpi”: un polițist bine pregătit e scump și pe durata pregătirii, și pe durata funcționării dar și după, pentru că îi dai pensie specială și așa mai departe.

Astfel, s-a ajuns la concluzia că sunt anumite chestiuni de control, de supravegherea spațiului public care pot fi făcute și de oameni mai puțin pregătiți, mai ieftini. Și aceștia să fie Poliția Locală.

În Poliția Locală e o situație destul de bizară: avem, pe de o parte, persoanele cu atribuții strict de pază – care sunt foștii gardieni publici – și suplimentar am tot dat Poliției Locale tot felul de atribuții: în domeniul ordinii publice, în domeniul circulației, în control de mediu, unități de intervenție.

Stabilirea acestor atribuții suplimentare, date prin lege, nu a ținut pasul cu nevoile de pregătire. Bun, este un program de formare de trei luni în școlile Ministerului de Interne, dar asta e cu totul altceva decât a face școala de poliție. Mai mult decât atât, aceste cerințe se aplică celor care nu au atribuții de pază.

Avem acești oameni cu atribuții de pază, care până acum doi ani puteau să fie angajați și fără bacalaureat, cu 8-10 clase, și avem ceilalți angajați cu celelalte atribuții, care pot face această pregătire suplimentară de 3 luni.

Care e așadar fondul problemei?

E foarte neclar dacă cei doar cu atribuții de pază fac doar asta sau sunt trimiși prin diverse alte lucruri, că nu stă nimeni să-l întrebe pe polițistul local ce pregătire are, că uniforma și legitimația sunt aceleași.

În prezent, la nivelul Capitalei există 7 poliții locale, după cum urmează: 

• Direcția Generală de Poliție Locală a Municipiului București: 72 de milioane de lei
• Poliția Locală sector 1, buget :60 de milioane de lei, din care 47 de milioane sunt cheltuieli de personal. (aprox. 82% din cheltuieli)
• Poliția Locală sector 2: buget 74 de milioane, 70 cheltuieli curente, din care cele de personal sunt de 57 de milioane de lei. (81%)
• Poliția Locală sector 3: buget – 0,6 milioane 
• Poliția Locală sector 4: buget de 23 de milioane de lei
• Poliția Locală sector 5: buget de 63 milioane de lei 
• Poliția Locală sector 6: buget de 50 milioane de lei

Există vreun control al Poliției Locale? Cine o controlează și cum se exercită acest control?

Controlul Poliției Locale îl face Consiliul Local, în virtutea independenței autorităților publice locale, care este un principiu constituțional. Strict pe partea administrativă.

Acum, mai există și alte aspecte: polițiștii locali, cei care nu au atribuții de pază, au statut de funcționar public. Astfel, dacă încalcă statutul funcționarilor publici, vine Agenția Națională a Funcționarilor Publici și să verifice dacă sunt sesizări că nu și-au respectat statutul. Și evident, dacă încalcă orice lege, se sună la 112 și chemăm poliția adevărată.

Cât de bine pregătiți sunt polițiștii locali?

Suntem cu mult în urmă cu pregătirea acestor oameni și mai avem până când vom avea criterii riguroase de selecție și, în esență, de moralitate pentru aceste persoane care îndeplinesc din ce în ce mai multe atribuții de control în diverse domenii ale vieții și societății.

Polițiștii locali pot afecta direct drepturi și libertăți ale cetățenilor pentru că au multe responsabilități. Începând de anul trecut, ei pot să dea și amenzi.

Aceste responsabilități suplimentare sunt date prin lege. Avem legea Poliției Locale și, din când în când, Parlamentul mai adaugă ceva acolo. Poliția națională nu are resurse și din cauza asta se dau noi atribuții poliției locale.

În acest fel, nu apar situații în care primarii ajung să se folosească de poliția locală ca de o gardă pretoriană proprie?

Exact acolo se ajunge. Când ai corupție și clientelism, polițistul local nu mai mișcă în fața primarului. Nu-și face atribuția de control pe niciun domeniu. Primarul e stăpân absolut în localitatea respectivă. Ne aducem aminte acum vreo 10 ani, când primarul Gheorghe Nichita de la Iași s-a folosit de poliția locală să-i fileze amanta.

Exemple de genul acesta sunt nenumărate. În general, acolo unde sunt mulți bani – în orașele mari, București, sectoarele Capitalei – primarul folosește poliția locală pe post de corp personal armat.

La locală e un post bun: ai salariu de funcționar public, cu beneficii și ești la dispoziția primarului. Adică, faci cam tot ce spune primarul.

Poliția Locală a fost înființată în 2011, prin transformarea foștilor gardieni publici în polițiști locali de către primării. Printre atribuțiile lor se numără „apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, în următoarele domenii: ordinea și liniștea publică, precum și paza bunurilor; circulația pe drumurile publice; disciplina în construcții și afișajul stradal; protecția mediului; activitatea comercială; evidența persoanelor”. Legea permite angajarea unui polițist local la 1.000 de locuitori.

Putem spune că primarii din unele localități sunt un fel de „șerifi”, din moment ce ei ajung să controleze o asemenea forță?

Da, așa e! Iar lucrul acesta se vede cel mai bine în București, unde avem 7 poliții locale (6 de sector și cea a Capitalei). Vorbim de sute de angajați, se ajunge la niște organigrame foarte stufoase.

Eu, de pildă, locuiesc în sectorul 5, unde e primar Piedone care, nu întâmplător, vine de la 4. Acum, șef la poliția locală e un nepot care, la rândul lui, angajează alți nepoți, alte rude, alte neamuri.

În orice instituție publică avem acest flagel al angajărilor pe pile. La Poliția Locală, cu atât mai mult, pentru că acolo sunt oameni care fac servicii directe primarului.

Apropo de conflictul de ieri dintre primarii Băluță și Nicușor Dan. Cine e „mai mare în grad”, în privința polițiștilor locali? Există o ierarhizare sau se subordonează cumva polițiile de sector față de poliția locală a Municipiului București? Poate un polițist de sector să ignore o dispoziție dată de primarul general? 

E o suprapunere de responsabilități. Aici ajungem la cealaltă problemă, creată de situația atipică a Bucureștiului. La noi, nu avem niciun fel de relații de subordonare între primăria mare și cele de sector. Au aceleași responsabilități, sunt egali în fața legii.

Se întâmplă însă, cu totul bizar, ca ei să fie egali pe același teritoriu. Dacă ne uităm la două localități diferite, fiecare e cu teritoriul ei. În București, avem o suprapunere de teritoriu și asta duce la o suprapunere de responsabilități. Teoretic, primăria mare, Consiliul General al Municipiului București, este proprietarul întregii suprafețe și, către ceilalți edili, se deleagă administrarea.

În cazul poliției locale, nu există subordonare. Cele două poliții locale sunt la fel de egale. Dacă se contrazic, se sună la 112!

În ultimii ani, presă a semnalat mai multe abuzuri ale Poliției Locale, adesea legate de influența exercitată de primarii în funcție. O investigație  Snoop.ro arată conexiunile dintre Cristian Pîslă, polițist local și directorul Poliției Locale din Sectorul 4, care l-a blocat pe Nicușor Dan la Piața Unirii, și Daniel Băluță, primarul în funcție al sectorului. Într-un alt caz, Gheorghe Nichita, fostul primar al Iașiului, este condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu, într-un dosar în care a folosit angajații Poliției Locale pentru a-și spiona amanta.

Mai există alte capitale europene în care să avem exemplul B exemplul celor 7 poliții locale din București?

În general, nu există. În toate marile orașe există diverse niveluri ierarhice de administrare.

Nu cunosc în alte orașe mari ca tipul acesta de atribuții ale poliției locale să fie delegate astfel încât să se suprapună. Noi avem 6 poliții mai mici, dar ele sunt egale în drepturi cu cea mare.

Legea poliției locale spune că are atribuții de control în domeniul mediului sau al construcțiilor, cum a fost de pildă la pasajul de la Unirii. Nu e clar însă, la Piața Unirii cine avea responsabilitate. Acolo e pe teritoriul sectorului 3 și a venit poliția sectorului 4, în baza unei delegări în care zicea că protejează un șantier al primăriei de la 4.

E unul din lucrurile foarte confuze legate de organizarea Bucureștiului. Pe lângă problema proastei funcționări a poliției locale, în general, în majoritatea localităților din România, avem și această problemă specifică Bucureștiului. Ne lovim din ce în ce mai mult de conflicte provocate de confuzia legii și a responsabilităților celor 7 primării.

Cum vedeți dumneavoastră o reformă a Poliției Locale în România?

În primul rând ar trebui să trecem cât mai rapid către profesionalizarea poliției locale. Poliția Locală trebuie să îndeplinească aceleași standarde ca poliția adevărată, cea națională.

Pe măsură ce am dat polițistului local tot mai multe atribuții de control pe mai multe domenii, trebuie să impunem să aibă și pregătirea necesară pentru a le îndeplini. Și trebuie să-i dăm statut de polițist, el are acum un statut de funcționar public. Nu li se aplică prevederile legii ultrajului, de exemplu. Dacă lovești un polițist local, ești vinovat de lovire. Dacă lovești un polițist de la poliția națională, ești vinovat de ultraj, ceea ce e mult mai grav și ceea ce aduce un respect mai mare.

Trebuie să facem pași serioși să mutăm statutul și pregătirea polițiștilor locali către standardele pe care le cerem polițiștilor, dacă vrem să-i facem polițiști.