„Cum îți mai faci planuri dacă îți bate un război la ușă?”. Războiul din Ucraina prin ochii generației Z

Cei care s-au născut după 1995 nu au cunoscut altă Rusie decât pe cea a lui Vladimir Putin. Sunt cei care erau mult prea mici ca să conștientizeze și să înțeleagă războaiele din Cecenia sau Georgia, ba chiar și anexarea Crimeei sau războiul care a urmat în Donbas. Nici la școală nu au învățat prea multe despre istoria recentă. Iar asta nu era o problemă atât de mare până când ea i-a lovit, în pragul maturității, cu un război pe care nu îl pot ignora.

Ei sunt cei cărora le spunem, generic, Generația Z. Semnificația pe care a căpătat-o în ultima lună litera care le-a fost atribuită e o coincidență, dar pentru tinerii din România, ea indică un adevăr: războiul pornit de Putin în Ucraina este primul pe care „zoomerii” îl trăiesc conștient și despre care știu, sau măcar intuiesc, că îi privește și îi afectează.

PressOne a stat de vorbă cu câțiva dintre acești tineri, liceeni și studenți din România, pentru a afla ce înțeleg ei din acest război, ce impact are asupra vieților lor  și care cred ei că sunt cauzele lui. 

Singurul cuvânt care poate defini ceea ce se întâmplă în Ucraina

„Inutil. Acesta ar fi cel mai bun cuvânt pe care l-aș folosi ca să descriu situația de acum. Este pur și simplu crud ca cineva – Rusia – să vină și să întrerupă cursul vieților unor oameni nevinovați”, spune Mădălina. 

Are 23 de ani, studiază Dreptul la Cluj, și dacă găsește ceva de admirat la acest război, acela e curajul ucrainenilor care au rămas în țară să lupte. Un curaj pe care nu e sigură dacă l-ar regăsi la români.

„Oamenii care sunt acum acolo și luptă, dau dovadă de un eroism ieșit din comun, dragoste pentru țară și devotament. Mă gândesc cum eu, ca mulți alți oameni cunoscuți mie, mi-aș lua un bilet în secunda doi spre orice altă destinație dacă am fi acum în situația lor. Bine, asta probabil e din cauză că eu nu cred în statul român”, explică ea.

Inutil e cuvântul care îi vine pe limbă și lui Cătălin, student la Jurnalism în Cluj, atunci când se gândește la războiul din Ucraina. Văzând cruzimea cu care armata rusă lovește în civili în țara vecină, el și-a pierdut încrederea că diplomația va mai putea rezolva ceva:

„Eu unul cred că soluțiile diplomatice deja nu își mai au rostul, oamenii de acolo suferă și distrugerile și suferința sunt vizibile deja pentru noi toți. Nu mai e o joacă, răul a fost și este făcut în fiecare zi de când a început invazia asta.”

Însă spre deosebire de Mădălina, el ne spune ferm: „Aș rămâne oricând și m-as implica dacă vreodată aș fi pus în situația în care sunt astăzi puși vecinii noștri.”

Nevoia „să facem ceva când nu avem ce să facem”

Să te afli la distanță nu înseamnă să fii izolat emoțional de ce se întâmplă în țara în care ai crescut. O spune, pentru PressOne, Luisa, care s-a mutat în Madrid anul trecut, după ce a terminat facultatea:

„Va suna foarte greșit dar… când a început războiul eram în vacanță în Mallorca. Era un moment în care după multă vreme, aveam timp liber. Când a început totul și au explodat platformele de social media cu știri scary, eram tentată să le verific pe absolut toate, pentru că nu era nimic să mă distragă. A fost oribil în primele trei zile. Plângeam absolut din nimic, nici nu trebuia să mă mai uit la telefon. Mă gândeam mult la ai mei și mă simțeam ca o impostoare. Nu mă mai puteam simți bine.”

De la mii de kilometri depărtare, Luisa a simțit aceeași confuzie, frustrare și teamă pe care au simțit-o toți tinerii din România la început. Doar că la ea s-a adăugat și un sentiment de vină că nu e aici, să participe în această perioadă la mobilizarea comunității. Pentru mulți tineri, nevoia aceasta de participare se traduce în postări și stories pe rețelele de socializare. 

Dar Luisa a ales să se dezică de ceea ce numește „pseudo-activismul” generației sale:

„Ce am făcut a fost să nu postez absolut nimic. Am ales asta pentru că erau deja prea multe informații pe care oricum nu le verifica nimeni. Înțeleg că e o încercare a noastră, a generației Z, să facem ceva când nu avem ce să facem. Și ai acest spațiu (n.r. rețelele de socializare) în care poți să țipi chestii, dacă nu poți face altceva. Dar mi-am dat seama că nu reușești decât să încarci și mai mult mintea celor care te urmăresc.”

Partea plină a paharului: solidaritatea

Să fii la zece mii de kilometri depărtare de casă, încercând să te integrezi într-o comunitate cu totul diferită de cea în care ai crescut, nu e ușor nicicând. Dar atunci când țara în care ai venit să studiezi pare că ia foc pentru că un război a izbucnit chiar lângă, lucrurile devin și mai complicate.

Pe Rafly, un tânăr de 23 de ani din Indonezia, războiul l-a prins ca student Erasmus în Cluj. Deși nu are legături cu România sau Ucraina, spune că e foarte conectat cu comunitatea de aici. Îl afectează neliniștea celor din jur și în același timp, îl bucură solidaritatea pe care o vede în oamenii de aici.

„Toată lumea a fost foarte anxioasă în primele zile în care a izbucnit acest război și asta cumva m-a făcut și pe mine să preiau din starea lor. Aici totul e foarte intens. Chiar dacă știu că oricând aș putea să mă întorc acasă, mă simt foarte speriat și trist de ceea ce Putin face în Ucraina. Sper doar ca totul să fie bine și admir foarte mult suportul pe care România l-a oferit oamenilor care fug din calea războiului”, mărturisește Rafly.

Pentru cei care au crescut aici, valul de solidaritate care a cuprins România încă din prima zi de război a fost o surpriză. Când l-am întrebat pe Radu, elev în clasa a XI-a la Școala Centrală din București, cum vede el acest război, primul lucru pe care l-a menționat a fost că nu se aștepta la o asemenea mobilizare din partea românilor:

„Am rămas plăcut surprins de capacitatea României de a primi refugiați. Și sunt bucuros că putem să-i ajutăm. Nu mă așteptam, sincer, de la noi. Sunt bucuros că ne-am mobilizat, și la noi la școală am adunat bani pentru ei”, spune el.

„Dar e ciudat că acum, după atâta timp, când teoretic te-ai fi gândit că am fi învățat niște lucruri din istorie, uite că nu s-a întâmplat nimic”, adaugă ulterior.

Putin: orgoliu, sete de putere și masculinitate toxică

La fel ca pentru Radu, majoritatea tinerilor care au vorbit pentru PressOne ne spun că ideea de război în secolul XXI li se pare absurdă. 

Oricât de mare ar fi admirația pentru ucrainenii care au rămas să lupte sau mobilizarea spre a-i ajuta pe cei care părăsesc țara, generația Z vede în ceea ce se întâmplă un eșec al lumii în care trăiesc. Iar despre principalul vinovat și-au făcut o idee destul de clară.

„Pentru mine e foarte mult despre dorința lui Putin de a-și demonstra puterea. Să facă evident că Rusia e atât de puternică pe cât zice că este. E doar un joc de putere extraordinar de stupid, alimentat de… masculinitate toxică, I guess. Cam așa aș pune-o, un joc al unui bărbat însetat de putere care vede lumea doar ca pe un joc de șah în care el trebuie să obțină tot”, explică Luisa.

Pentru generația Z, Putin nu înseamnă Rusia

Deși au sentimente foarte puternice împotriva lui Vladimir Putin, tinerii cu care am vorbit nu extind repulsia și la susținătorii săi ruși. Ba chiar dimpotrivă, conștienți că mare parte din aceștia trăiesc într-o realitate paralelă, creată de propaganda de la Kremlin, aproape că îi compătimesc.

„Eu cred că Putin a manipulat toată populația. E o majoritate care crede în Putin și ce face el. Am văzut peste tot pe net videoclipuri despre cum autoritatea lui este absolută și dacă vrei să-ți exerciți libertatea de exprimare, efectiv te iau de pe stradă. Eu cred că el e de vină. Nu oamenii, care sunt nevinovați. Nu am nimic cu populația”, ne spune Radu.

„Sunt sigură că propaganda pe care sistemul din Rusia o face și limita impusă presei libere face aproape imposibil ca oamenii de acolo să înțeleagă ce se întâmplă. Nu dau vina pe ei nici dacă sunt pro-război. Ce se întâmplă acolo e mult prea departe de ce înseamnă un stat democratic, astfel încât nu pot să dau vina pe ei”, spune și Luisa.

Viitorul se vede altfel. Ce facem? Ne adaptăm

Daria are 19 ani și studiază Publicitate la SNSPA. E în anul I, abia s-a mutat în București, iar aceasta ar trebui să fie o perioadă în care să descopere viața de student și noul oraș. Și o face, dar tot entuziasmul e umbrit de o grijă care planează, de altfel, asupra tuturor tinerilor din România:

„Vorbeam cu prietenii mei de faptul că se vede viitorul… altfel. Cum îți mai faci planuri dacă îți bate un război la ușă? Poate ai planuri mari, dar vei fi nevoit să pleci din țara ta.

Fiind din Vaslui, cel mai tare m-a afectat cum vedeau oamenii mei de acasă lucrurile. Erau speriați. Suntem super aproape, ce se întâmplă?

Mă sperie chestia asta legată de viitor, dar în același timp încerc să-mi trăiesc viața în mod obișnuit, cum am făcut și până acum”, spune Daria.

Aceasta e decizia pe care au luat-o cu toții: acceptă incertitudinea viitorului și teama care vine la pachet cu ea, încercând în același timp să-și mențină viața pe traiectoria normală. „Război” încă este pentru ei un cuvânt care ar trebui să rămână doar în manualele de istorie. Dar puși în fața lui, nu se feresc să numească vinovatul și să-i pună categoric eticheta de tiran. Ambițiile imperialiste nu pot justifica pentru ei nicicum suferința unor oameni nevinovați. Generația Z vede, empatizează și simte nevoia să acționeze atunci când vede o nedreptate. 

Dar după o vreme, mai ales când nu poți face foarte multe, intervine adaptarea, așa cum spune Luisa:

„Acum sunt în poziția în care am devenit imună. Nu mă mai afectează atât de tare deși știu că ce se întâmplă e la fel de rău. Pur și simplu, m-am obișnuit cu ideea, deși o idee oribilă cu care să te obișnuiești.”

E un mecanism de apărare care se declanșează, mai devreme sau mai târziu, la toți. Raza de speranță care le rămâne în momentul de față e că la un moment dat, tot haosul de acum se va disipa și se vor putea bucura de tinerețea lor așa cum au auzit că ar trebui: fără griji. Că va exista o perioadă, după doi ani de pandemie și un război, în care își vor putea lua revanșa. 

Și că toată confuzia, durerea și frica de acum se vor rezuma peste zeci de ani doar la o poveste de spus celor tineri de atunci, care vor miji ochii și mai mult când vor auzi de „război”.