„Cum să-ți dai tu sângele bun la alți oameni?” Tinerii care încearcă să convingă românii să doneze mai mult sânge

450 de mililitri de sânge. În atâta stă, uneori, salvarea unei vieți.

România rămâne însă codașă în Europa și la capitolul donării de sânge. Ultima statistică a unui studiu european realizat în 2019 ne arată un procent dureros: doar 1,7% dintre români donează sânge.

Conform banca-de-sânge.ro, în medie în România ar fi nevoie de 500.000 de unități de sânge anual, iar la fiecare două secunde o persoană are nevoie de sânge.

Românii donează de zece ori mai puțin decât danezii, de nouă ori mai puțin decât britanicii și de șapte ori mai puțin decât olandezii. Cel mai bine se situează Austria: 66% din populație a donat, cel puțin odată în viață, sânge.

Și vestea și mai proastă e că tinerii nu par să fie mai interesați de donare decât persoanele mai în vârstă, deși au semnificativ mai puține restricții în acest sens.

PressOne a încercat să afle de ce, după nenumărate campanii și apeluri la donare de sânge, și chiar o mobilizare generalizată în cazul unor situații tragice precum incendiul de la Colectiv, camerele de donare sunt în continuare goale și a vorbit cu tinerii care încearcă să schimbe acest lucru.

„Cum să-ți dai tu sângele bun la alți oameni?”

Unul dintre cei 1.7% donatori din România e Alin, un tânăr de 21 de ani din Cluj, student la Politehnică.

Tocmai împlinise 18 ani când a donat pentru prima dată, deși intenția o avea de mai mult timp, încă din gimnaziu. O cunoștință de-a lui făcea destul de des asta și asta l-a fascinat pe Alin.

De atunci, s-a documentat și și-a dat seama câte beneficii are, de fapt, donatul. În primul rând, era foarte bun pentru sănătatea lui. Iar gândul că putea salva o viață cu aproximativ 450 de mililitri de sânge pur și simplu îl încânta. Habar nu avea ce grupă de sânge are și s-a gândit că ar putea fi o informație utilă. Pe parcurs, și-a „corupt” și doi colegi de clasă care să-l însoțească.

„Nici măcar nu știam unde era centrul de transfuzie din orașul meu. Cert e că într-o dimineață ne-am adunat câțiva colegi și am zis «Azi mergem să donăm». Nu ne vorbisem dinainte, pur și simplu am fost împinși toți de la spate de acea dorință, părea lucrul corect pe care trebuia să îl facem când împlinim 18 ani.”

Reacțiile pe care le-a primit de la familia sa, atunci când le-a spus ce vrea să facă, l-au surprins, însă. 

„Mama a fost foarte sceptică, nu știa tare bine cu ce se mănâncă donatul de sânge și se temea să nu mă afecteze într-un fel sau altul. Bunica a avut cea mai șocantă reacție. Țin minte că mi-a spus «Cum să-ți dai tu sângele bun la alți oameni?». Și a durat ore bune să o fac să înțeleagă că nu mă afectează cu nimic gestul ăsta. Sunt sigur că nici acum nu a înțeles prea bine.”

Reacția apropiaților lui Alin este rezultatul unei lipse de informare care există în rândul populației, de care nu știe nici el cine s-ar face vinovat. 

„Oamenii din mediul rural – de unde am fost și eu până de curând, nu prea au noțiuni despre acest subiect. Ei consideră că e rău să îți extragă cineva sângele, chiar periculos. Despre asta cred că e vorba: până nu e ceva senzațional sau tragic, nu merită să se discute la TV, și poate asta duce la procentul mic de români care donează.”

Cea mai bună soluție rămâne din cele mai vechi timpuri puterea exemplului demn de urmat, crede Alin, și își confirmă acest lucru de fiecare dată când își pune tenișii în picioare și merge la donat. Încearcă să facă din asta un lucru cool, să-i facă și pe alți prieteni să îl urmeze. Pentru că e cool să salvezi o viață. 

„De fiecare dată când merg și donez, mai iau pe cineva după mine: o mătușă, un prieten, un coleg și așa am reușit să mai fac oameni să doneze. Împărtășesc experiența mea și îi fac să vadă cu ochii lor că nu se întâmplă nimic rău. Mă simt bine că pot, împreună cu ei, să ajutăm oameni.”

Digitalizarea, o armă importantă

Paula Gal și Alexandru Oancea sunt doi tineri din Oradea care, cu sprijinul Centrului de Transfuzie din Oradea, au decis să ușureze donarea de sânge printr-o aplicație care îi ajută pe oameni cu informații despre procesul de donare, despre cum se pot programa și despre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească. 

„E importantă digitalizarea în acest domeniu deoarece aduce mai aproape de oameni informația. Vorbind cu oamenii mi-am dat seama că principalul motiv pentru care nu donau era că nu știau că e nevoie permanentă de sânge”, spune Paula.

Paula are 20 de ani și e acum în anul doi la Facultatea de Informatică din Cluj-Napoca, dar pentru ea totul a început din liceu, când făcea parte din Edubiz –  o organizație studențească – și a început să facă voluntariat pentru diverse cauze. I-a plăcut. 

În cadrul acelui program a apărut oportunitatea unor cursuri de programare web la care era mentor Alex, viitorul ei partener în proiectul BloodoChallenge.

Alex are 32 de ani și e în domeniul de IT de mulți ani, a terminat școala și facultatea la Oradea, a predat în Oradea la două universități, dar a ținut ore postuniversitare și în Cluj. 

Colaborarea dintre cei doi a început atunci când Paula și-a dorit să participe la un concurs care promova ideea de tehnologie în rândul fetelor. Paula, două colege și sora Paulei s-au înscris într-un concurs în care trebuiau să rezolve o problemă locală prin tehnologie, iar pe Alex l-au luat în echipa lor. 

Au pus mai multe idei pe foaie și problema donării de sânge le-a atras atenția. În 2019, luna mai, au câștigat faza națională. Juriul le-a dat feedback pozitiv, așa că s-au gândit să își transforme ideea în realitate. Și au făcut-o. După un an au refăcut aplicația, iar în august 2020 au lansat-o la Oradea.

Aplicația BlooDoChallenge vrea să îmbunătățească comunicarea între centru și donator, să devină un fel de carnet de donare digital. Ea pune la dispoziția donatorilor și o serie de informații importante: ești informat cu privire la procesul de donare, afli despre nevoia de sânge și campaniile de sânge organizate în județul tău, iar pe baza fiecărei donări primești puncte care îți permit accesul la oferte comerciale de la partenerii înscriși în proiect.

E vorba de un ciclu menit să reunească toată comunitatea în jurul unei cauze comune: salvarea de vieți. Până acum ideea a avut succes: conform fondatorilor, aplicația are 25.000 de utilizatori, cu peste 3500 de donări lunare.

Cei doi nu s-au oprit aici, ci au inițiat și un al doilea proiect: o colaborare cu cei de la registrul de celule stem pentru persoanele care suferă de leucemie, pentru a promova și donarea de celule stem, urmărind ca cei care donează sânge să se înscrie și în registrul acesta și vice-versa.

Oamenii ca Paula și Alex, dar și cei care i-au ajutat să transforme ideea aplicației în realitate, sunt cei cărora li se va datora orice mică creștere a procentului de 1,7% de români care donează. Lor li se alătură, printre mulți alții, și studenții din spatele proiectului „Donează sânge, fii erou”.

Studenții au inițiativă

„Donează sânge, fii erou” este un proiect al Federației Studenților în Medicină din România, din care fac parte studenți la medicină din toate centrele universitare din România. 

Am vorbit cu Marc Damian, coordonatorul național al proiectului.

Marc s-a implicat în proiect încă din primul an de facultate. Nu donase niciodată sânge, dar odată ce a intrat în proiect a început să o facă. Acum e în anul 5 de facultate și admite că experiența a fost una dintre cele mai bune decizii ale sale.

Proiectul se ocupă, pe lângă realizarea de campanii, și cu postarea pe Facebook și Instagram de anunțuri umanitare ale oamenilor care au nevoie de sânge . 

Marc spune că provocarea cea mai mare în ceea ce privește donatul în România este lipsa unei promovări continue.

 „Care e diferența dintre noi și alte țări cu procent mult mai mare? La ei donatul este o chestie popularizată de la vârste mici. Probabil că noi, cei din România, nu am dispus de această popularizare a importanței donării. Nu ni s-a vorbit atât de mult pe parcursul vieții, în formarea noastră, despre asta”, spune Marc Damian.

Institutul Național de Transfuzie Sanguină vrea să promoveze conceptul de donare încă de la vârste tinere. Așa se formează generații de donatori, care fac asta constant și din proprie inițiativă. În partea a doua a anului, și cei de la „Donează sânge, fii erou” vor să se implice în această inițiativă, mergând în școli ca să educe copiii. 

„Încet, încet lumea conștientizează de importanța donării. Pe principiul «repetiția e mama învățăturii», așa ar trebui și cu donarea de sânge, să fie insuflată prin mesaje de interes public. Statul are această atribuție, ar trebui să o facă într-o mai mare măsură”, adaugă Marc Damian.

La sfârșitul zilei, motivele pentru care fiecare dintre noi donează sau nu rămân personale.

„Schimbarea vine de la fiecare dintre noi. Poate nu ajungi la nu știu câte milioane de români, dar ajungi la 10 prieteni. Mergi cu ei și donezi, faceți chestia asta for fun, faceți o poză. Asta e cea mai simplă modalitate de a schimba o viață. Și e frumos”, încheie Marc Damian.

Totuși, de ce nu donează românii sânge?

Timp de o săptămână, am pus această întrebare unor oameni pe care i-am întâlnit întâmplător pe stradă – majoritatea cu vârste între 18 și 50 de ani. 

„Eu acum am 50 de ani și un pic, cred că mi-a apus mie vremea donatului de mult. Îmi e că donez și mă trezesc cu cine știe ce probleme acum la anii mei. Nu, nu am de gând să o fac, să o facă cei în putere”, a fost unul din răspunsuri.

E adevărat că legislația din România nu permite donarea la persoane peste 60 de ani. Iar persoanele care totuși pot dona până la 60 de ani sunt cei care au donat măcar o dată sau de două ori după vârsta de 50 pentru a pregăti organismul.

„Nu am chef să mă trezesc cu probleme că fac altuia un bine și mie un rău. După ce donezi trebuie să te refaci, să stai, să nu știu ce… n-am timp de așa ceva, am doi copii de crescut”, a fost un alt răspuns pe care l-am primit.

Oamenii se tem că pierderea de sânge le va face rău. Însă teama e nefondată. În următoarele ore după donare sângele se reface ca volum. Acea cantitate recoltată, de 450 de mililitri, este pusă rapid la loc prin hidratare normală. În cinci zile trombocitele sunt la același nivel. Organismul funcționează până atunci perfect, desigur cu respectarea cerințelor de odihnă, hidratare și alimentare post-donare.

Bărbații pot dona de cinci ori pe an, iar femeile de patru ori, fără a le fi perturbată într-un fel starea de sănătate.

„Știi cum e în România, vii cu una și pleci cu zece. N-am nevoie să mă trezesc cu cine știe ce boală transmisibilă, de unde știm noi ce fac ei cu acele alea”, ne-au mai spus oamenii.

Frica de a contacta o boală în urma recoltării este unul dintre cele mai mai obstacole în calea donării.

Însă trusele care se folosesc sunt sterile și toate instrumentele care iau contact cu vena au teci protectoare, nu sunt contaminate. Sângele este recoltat și sigilat în pungi speciale, fiecare trusă fiind de unică folosință, cu ac unic și toate sunt aruncate după folosire. Riscul de a contacta o boală transmisibilă este nul.

„Eu îți spun sincer că aș dona cu cel mai mare drag, dar îmi e foarte frică de ace. Toți din familia mea o fac, dar eu când am fost cu ei nu am îndrăznit să intru. Încă de mică mergeam la medic și îmi dădea injecții, am rămas așa cu o traumă și nu suport acele.”

Frica de ace și durere e un alt motiv pentru care oamenii stau departe de centrele de donare. La centre, însă, se încearcă distragerea atenției, iar pe parcurs oamenii prind curaj.

„Nu există faptă pe gratis în țara asta, eu de aia nici nu merg să donez. Auzi colo, mergi și dai sânge și mâine e donat pe bani grei la cine știe. În țara asta te aștepți la afaceri necurate.”

Cu siguranță sângele nu se vinde, se oferă pe gratis unei persoane care are nevoie. Sângele este cerut de clinici și centre de transfuzie, de oameni care sunt pe paturi de spital și a căror viață depinde de asta. 

Majoritatea oamenilor susțin însă, pur și simplu, că nu au timp.

De aceea există vouchere și produse gratuite oferite la donare, însă această soluție nu este ideală, tocmai pentru că lucrul ăsta aduce la recoltare oameni care nu sunt sinceri, care au diverse probleme de sănătate, și încearcă să doneze doar pentru a obține acele mici beneficii, atât de importante pentru unii dintre nenumărații români care trăiesc sub pragul sărăciei.

Acea remunerare a dispărut deja demult din alte țări europene, pentru a permite accesul doar donatorilor benevoli, care fac asta din simț civic.

Poate cea mai tristă consecință din spatele acest lipse de sânge se reflectă în negocierile care se țin între centrele de transfuzie și clinici sau spitale. Selecția începe cu cazul cel mai grav și urgent, căruia sângele îi e indispensabil și care va fi preferat față de o altă persoană care ar mai rezista câteva zile.

Unii oameni nu mai apucă să primească sângele.

„Situația nu e roz deloc la nivel național. Tinerii ar trebui învățați din școală să doneze ca să aibă aceste valori atunci când ajung adulți. Chiar și o donare o dată pe an poate aduce o diferență pozitivă. E foarte greu să mai schimbi ritualul unor adulți, dar copiii sunt receptivi și maleabili”, spune Anuța Pop, medic specialist medicină de familie. 

O cifră credibilă a nevoii de sânge de care are România la acest moment vine, pentru PressOne, chiar de la Institutul Național de Hematologie Transfuzională „Prof. dr. C.T. Nicolau”: „Analizând rapoartele de activitate ale centrelor de transfuzie sanguină din țară, estimăm că este necesară o creștere cu 35% a numărului de donări pe an”, susțin ei în răspunsul la solicitarea redacției.