Drumul Ucrainei spre UE, amenințat de alegerile din Polonia și Slovacia

Naționalismul este în plină expansiune înaintea alegerilor din Polonia și Slovacia, ceea ce ar putea pune capăt sprijinului necondiționat al acestor state pentru Ucraina. În timp ce speranțele de aderare ale Ucrainei la UE se consolidează în rândul scepticilor tradiționali ai extinderii, ambițiile Kievului se confruntă cu probleme tocmai în rândul prietenilor din Europa Centrală și de Est.

Alegerile parlamentare din Polonia și Slovacia din această toamnă amenință să slăbească unitatea pro-ucraineană a membrilor Uniunii Europene și să complice calea Kievului spre aderarea la blocul comunitar. Dacă agenda naționalistă va triumfa este probabil ca „cei mai buni prieteni” ai Ucrainei să ceară noi concesii bilaterale, care vor sta în calea ambițillor Ucrainei de aderare la UE.

În cazul în care apar noi guverne pe fondul agendei electorale, micile fobii naționaliste vor reformula condițiile viitorului sprijin al țărilor din regiune pentru integrarea Ucrainei în UE. Cu alte cuvinte, drumul spinos al Macedoniei de Nord spre aderarea la UE – îngreunat de condițiile impuse de Bulgaria, bazate pe politici identitare bilaterale – va fi un model pentru ceilalți naționaliști din Europa Centrală și de Est, care vor exploata candidatura de aderare a Ucrainei, cu mize mult mai mari pentru Occident.

Vrem să putem relata în profunzime despre ce se întâmplă în regiunea Europei Centrale și de Est, cu impact direct asupra României. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să continuăm să facem acest lucru! Orice sumă donată chiar acum contează.

În Slovacia – o națiune de 5,5 milioane de locuitori – acest lucru nu reprezintă o surpriză, având în vedere poziția deschis anti-ucraineană a unora dintre principalii candidați la votul din 30 septembrie; cu toate acestea, abordarea tot mai rigidă a guvernului polonez față de vecinul său aflat sub asediu arată că o mare parte din poziția sa tradițională de prieten de nădejde al Kievului în Europa nu ar mai trebui să fie luată ca atare.

În loc să conserve imaginea „comunității polono-ucrainene”, care ar putea juca un rol decisiv în Europa în acest secol, Partidul Lege și Justiție (PiS), aflat la putere în Polonia, face pe placul electoratului naționalist, invocând vechile nemulțumiri istorice, precum și interesul economic personal ca principii directoare ale politicilor sale față de Kiev.

Hiene și șacali

Schimbarea de poziție a coincis cu sondajele care arată că partidul de guvernământ ar putea avea dificultăți în a câștiga detașat alegerile parlamentare din 15 octombrie, în parte din cauza faptului că PiS pierde electoratul rural și naționalist, care înclină spre extremiștii de dreapta, care au denunțat „ucrainizarea Poloniei”.

Această țară de 36 de milioane de locuitori a primit peste șase milioane de refugiați – care au traversat-o – și continuă să găzduiască peste un milion de refugiați ucraineni, în principal femei și copii. Din februarie 2022, guvernul a predat Ucrainei până la 40% din armamentul său, care s-a dovedit a fi crucial pentru consolidarea apărării Kievului în primele luni ale războiului.

Până în luna februarie a acestui an, guvernul s-a numărat printre cei mai vocali susținători ai unei intrări rapide a Ucrainei în UE și NATO. Președinții celor două țări, Andrzej Duda și Volodimir Zelenski, au legat o prietenie autentică și au construit o viziune a unei noi ere în relațiile bilaterale.

„Puteți conta întotdeauna pe Polonia”, i-a spus Duda lui Zelenski în timpul vizitei acestuia din urmă la Varșovia în aprilie.

Acest moment a fost însă punctul culminant al relației. Aproape în aceeași zi, guvernul a început să se plângă în mod deschis de trecerea cerealelor ucrainene prin Polonia, iar de atunci lucrurile au mers din rău în mai rău cu o viteză uimitoare.

Totul a început cu exporturile de cereale ucrainene, care au contribuit la o supraofertă pe piața poloneză și i-au înfuriat pe agricultori, dar s-a extins rapid la refuzul Ucrainei de a-și cere scuze pentru masacrarea a mii de polonezi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de către naționaliștii ucraineni.

Miniștrii polonezi și aliații lor din mass-media au început să vorbească în public despre „nerecunoștința” ucraineană, în timp ce la Kiev oficialii guvernamentali și-au exprimat consternarea că Polonia recurge la șantaj în legătură cu vechile dispute, în timp ce Ucraina luptă pentru supraviețuirea sa. În decurs de șase luni, cele două țări au trecut de la manifestări publice de fraternitate în fața inamicului comun la mustrarea reciprocă a ambasadorilor de către ministerele de externe.

În locul manifestărilor de sprijin pentru aderarea rapidă a Kievului la UE, oficialii polonezi au început să lanseze avertismente că, în lipsa unor scuze adecvate pentru masacrele din Volhynia, Polonia ar putea să se opună prin veto aderării Ucrainei.

Capitalele UE au fost uimite de oportunismul aparent al Poloniei.

„Există țări puternice ca leii, există țări viclene ca vulpile și există țări ca hienele și șacalii”, a declarat Jacek Czaputowicz, un ministru de externe al PiS pensionat în perioada 2018-2020, într-o emisiune TV. „Iar noi ducem o politică de hiene și șacali”.

Înapoi la normalitate

Izbucnirea deloc diplomatică a lui Czpautowicz la adresa propriei sale țări a șocat guvernul, care l-a acuzat de „trădare”.

Adevărul incomod este că problema grâului și nemulțumirile istorice rezonează puternic în rândul alegătorilor polonezi naționaliști, determinând susținerea partidului de extremă-dreapta Confederația, care ar putea juca rolul de „king-maker” după alegeri, prin înclinarea balanței puterii.

PiS ar putea fi forțat să încheie o alianță cu extrema dreaptă pentru a rămâne la putere, ceea ce ar însemna aproape sigur un ton mai dur față de Ucraina.

Dar considerentele electorale pe termen scurt nu sunt singurul motiv pentru care Lege și Justiție s-a debarasat atât de ușor de imaginea sa internațională de aliat ferm al Ucrainei – există motive fundamentale pentru care relațiile cu Kievul sunt menite să se deterioreze dacă partidul continuă să guverneze.

Înainte de agresiunea Rusiei, liderul PiS, Jarosław Kaczyński și unele dintre figurile importante ale partidului nu aveau încredere în Ucraina. O percepeau ca pe un potențial rival pentru influența regională, investiții străine și, în cele din urmă, fonduri UE.

Nemulțumirile istorice privite invers au format filozofia de bază a partidului, care reduce toate complexitățile la o viziune în alb-negru a Poloniei ca o victimă îndreptățită a vecinilor săi răi. De exemplu, sentimentul antigerman este răspândit în retorica sa de campanie.

Chiar și în ceea ce privește securitatea, Lege și Justiție pare să fi abandonat abordarea poloneză tradițională conform căreia legarea Ucrainei de structurile occidentale era în interesul național al Poloniei.

De mai bine de un secol, ideea că o Ucraină independentă ar fi primordială pentru independența Poloniei a fost îmbrățișată de gânditori și lideri politici polonezi, inclusiv de mareșalul Józef Piłsudski în perioada interbelică, precum și de regretatul președinte Lech Kaczyński, fratele geamăn al lui Jarosław, care a pierit în accidentul aviatic din 2010.

Lech Kaczyński, la fel ca mulți lideri ai mișcării Solidaritatea, a susținut cu tărie principiul autodeterminării națiunilor care au fost odată prinse în capcana imperiului rus. Guvernul condus de Solidaritatea a fost primul la nivel global care a recunoscut independența Ucrainei în timpul destrămării Uniunii Sovietice în 1991.

De atunci, această linie a ghidat politica estică a Poloniei. Însă, de la venirea la putere în 2015, Lege și Justiție a adoptat o abordare mult mai calculată, în care considerentele economice și istorice au prevalat asupra celorlalte.

Sprijinul masiv al Varșoviei pentru Ucraina după agresiunea rusă a fost, într-o anumită măsură, oportunist. Pe plan intern, revărsarea fără precedent de sprijin pentru ucraineni din partea a milioane de polonezi obișnuiți a forțat mâna guvernului.

Pe plan internațional, Varșovia a sesizat o oportunitate de a ieși dintr-o izolare politică impusă în mare parte de ea însăși și de a întoarce situația în fața Franței și a Germaniei, în timp ce cele două țări se confruntau cu o reacție violentă din cauza lipsei de reacție față de președintele rus Vladimir Putin și a unei aparente recunoașteri tacite a pretenției Rusiei de a considera Ucraina drept „sfera sa de influență”.

Schimb de locuri

Paradoxul care i-a luat pe mulți prin surprindere, este că, în condițiile în care Franța și Germania nu mai sunt pe calea împăcării și în care sprijinul pentru aderarea Kievului la UE este în creștere în Occident, Polonia și alte câteva țări din Europa Centrală și de Est ar putea să se îndrepte în direcția opusă.

În Slovacia, poziția pro-Ucraina a guvernului demisionar s-ar putea schimba, de asemenea, după votul din septembrie. Robert Fico, principalul candidat la funcția de prim-ministru, a criticat mult timp livrările de arme ale UE către Kiev.

Deși revenirea sa la putere nu este sigură, societatea slovacă este printre cele mai puțin înclinate să sprijine Ucraina, potrivit sondajelor. Mai puțin de 40% dintre slovaci susțin livrările de arme către Ucraina, față de 93% în Suedia.

În unele privințe, atitudinea echivocă a lui Fico față de agresiunea Rusiei seamănă cu cea a lui Viktor Orbán, premierul Ungariei, care a devenit principalul avocat al Rusiei în UE.

Dacă Polonia și-ar schimba definitiv poziția față de Ucraina, ar rămâne doar Cehia și statele baltice ca susținători totali. Praga a refuzat să se alăture încercărilor conduse de Polonia de a bloca cerealele ucrainene, argumentând că este un preț mic de plătit pentru a ajuta Kievul.

Totuși, Slovacia este văzută ca un obstacol mai puțin important. Perioada anterioară a lui Fico la putere a fost marcată de o combinație de intransigență populistă și pragmatism. Dependența economică a țării de UE și de Germania este un factor cheie. Alinierea lui Fico la curentul majoritar de stânga din Parlamentul European, de care nu intenționează să se debaraseze, este un alt factor care ar putea contribui la o moderare a poziției sale în deciziile politice reale.

Cu toate acestea, Polonia este un actor mult mai important și, sub conducerea PiS, a devenit o forță perturbatoare în afacerile UE, punând sub semnul întrebării chiar principiile pe care a fost fondată Uniunea. Gruparea sa din Parlamentul European, Conservatorii și Reformatorii Europeni, reunește familia de partide și lideri „antifederaliști”.

Cu doar câteva săptămâni înainte de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, prim-ministrul Mateusz Morawiecki, un moștenitor al lui Kaczyński, a găzduit un „congres” al politicienilor eurosceptici, naționaliști și pro-ruși, precum Marine Le Pen, Orbán și Santiago Abascal, din partidul spaniol Vox, punând în evidență contradicțiile din politica externă a PiS.

Votul majoritar și fondurile UE

Inconsecvența politicii PiS va fi probabil un obstacol în calea europeană a Ucrainei. O problemă-cheie este guvernanța internă a UE. PiS insistă că statele naționale ar trebui să poată exercita dreptul de veto și consideră că luarea deciziilor cu majoritate de voturi reprezintă o amenințare la adresa suveranității naționale.

Partidul respinge tradiția UE de compromis și de formare a consensului pentru elaborarea politicilor UE. El susține că interesele naționale trebuie apărate cu înverșunare în interiorul blocului, fără a realiza că, dacă fiecare țară ar aplica aceeași abordare, UE ar fi paralizată și, cel mai probabil, desființată.

Inconsecvența acestei abordări este mai evidentă dacă se ia în considerare potențiala aderare a Ucrainei. Prin natura dimensiunii Ucrainei, ponderea acesteia în Consiliul UE ar depăși-o pe cea a Poloniei. Dacă Kievul ar fi tentat să joace același joc ca și Kaczyński sau Orbán, potențialul său de a perturba blocul ar fi considerabil.

Având în vedere că Polonia ar putea avea interese conflictuale legitime cu Kievul în ceea ce privește modul în care vor fi împărțite fondurile UE în viitor sau impactul intrării sale pe piața agricolă a UE, o decizie bazată pe consens sau pe majoritate ar putea fi în favoarea Poloniei.

Germania, Franța și alte țări ale UE au precizat că votul majoritar este un pas următor esențial în configurația UE, care va permite o extindere ulterioară.

Problema este că PiS încearcă să convingă publicul polonez că o politică ambivalentă este posibilă – obținând tot ce dorește Polonia de la UE fără a respecta regulile și fără a face sacrificii față de interesele altor națiuni. Această retorică se regăsește în veșnicul argument conform căruia Occidentul, în special Germania, datorează Poloniei un tratament special din cauza suferințelor pe care le-au trăit polonezii în timpul și după cel de-al Doilea Război Mondial.

Refuzul de a face compromisuri și dorința de a ține piept Bruxelului reprezintă fundamentul campaniei electorale a PiS, la fel ca și prezentarea drept trădător a oricărei persoane din spectrul politic care dorește o revenire la o politică mai consensuală în UE. Acest lucru pune o presiune enormă asupra opoziției și ar putea limita capacitatea acesteia de a modifica semnificativ traiectoria Poloniei, chiar dacă va obține o victorie în octombrie.

Condusă de fostul președinte al Consiliului UE, Donald Tusk, cea mai importantă grupare de opoziție, Coaliția Civică, și-a concentrat campania asupra problemelor interne, cum ar fi corupția, abuzul de putere și criza economică, mai degrabă decât asupra politicii externe.

Tusk este criticat zilnic de politicienii PiS și de televiziunile de propagandă de stat ca fiind o marionetă a Bruxelului și a Berlinului, care ar avea sarcina de a răsturna un guvern patriotic care are grijă de interesul și securitatea națională a Poloniei.

Orice încercare de a schimba mersul lucrurilor, inclusiv în Ucraina, va fi exploatată de PiS dacă va fi forțat să intre în opoziție.

Ucraina în UE – un drum greu de parcurs

Lipsa de încredere a Poloniei în ceea ce privește aspirațiile europene ale Ucrainei pare să fi luat prin surprindere Kievul. Există semne că acesta își ajustează politica în consecință, căutând un dialog mai strâns cu Franța și Germania, într-o întorsătură ironică care contrazice povestea iluzorie a PiS de a deveni noul centru de greutate al UE.

Negocierile de aderare la UE nu aveau să fie niciodată ușoare pentru Kiev din cauza oboselii latente în Occident cu privire la extindere, amplificată de experiența negocierilor ostile cu Polonia și Ungaria, care s-au îndreptat spre autocrație și au negat valorile fundamentale ale UE.

Kievul ar fi prost sfătuit să ocolească complet Polonia în eforturile sale de a-și asigura intrarea în UE. Oricât de dezamăgite ar fi, pe bună dreptate, elitele ucrainene trebuie să facă tot ce le stă în putință pentru a răspunde sensibilităților poloneze, fie și numai pentru a arăta că adoptă o abordare constructivă a unor probleme complexe.

Masacrul din Volhynia este un bun exemplu în acest sens. Fără îndoială, atrocitățile comise de ucraineni asupra vecinilor lor polonezi în 1942-1944 au fost crime împotriva umanității și ar trebui să fie condamnate fără echivoc de către ucraineni. Refuzul de a face acest lucru este îndoielnic din punct de vedere moral și, poate mai important, oferă adversarilor polonezi ai Ucrainei în UE un argument încărcat emoțional.

Să presupunem că Ucraina este tentată să respingă acest lucru ca pe o chestiune secundară. În acest caz, ar trebui să examineze modul în care nemulțumirile istorice irelevante ridicate de Grecia și Bulgaria au împiedicat ambițiile UE și NATO ale Macedoniei de Nord timp de peste două decenii.

Ucraina trebuie să înțeleagă că cheile aderării sale se află în mâinile marilor state UE, în primul rând Germania și Franța. Dar nu își poate neglija vecinii imediați, chiar dacă acest lucru are un cost pentru mândria ucraineană.

Textul original în limba engleză: © Visegrad Insight. Traducere de Ioana Epure.