"Dumnezeul meu": şapte ani de fotografii în şase comunităţi religioase

„Dumnezeul meu” este cel mai recent proiect al fotografului Remus Țiplea. Timp de 7 ani, el a documentat evenimente importante pentru viaţa a şase comunităţi religioase din nordul ţării: ortodocşi, romano-catolici, reformaţi, penticostali, adventiști şi Martorii lui Iehova.

Miercuri, 21 noiembrie, albumul „Dumnezeul meu” va fi lansat la Cluj-Napoca.

În avanpremiera evenimentului, programat la ora 19, la Muzeul Etnografic, Remus Ţiplea a răspuns câtorva întrebări pentru PressOne.

− În ce perioadă sunt făcute fotografiile și în ce zone ale ţării?

− Am început să fotografiez în biserici prin 2009, dar în selecțiile finale au intrat fotografii doar din 2011 încoace. Am fotografiat, în marea majoritate a cazurilor, în Țara Oașului, foarte puțin în Maramureș și puțin în Sălaj.

GALERIE FOTO:

− Cum te raportezi la cultele pe care ai ales să le studiezi?

− Ortodoxia este religia în care m-am născut, este majoritară în zonă și este religia cu cele mai multe ritualuri și obiceiuri pe care am întâlnit-o.

Romano-catolicii m-au adoptat prin căsătorie. Mi-a plăcut foarte mult să merg acolo, poate și datorită lui Felix, un călugăr franciscan care era preotul nostru , un super-tip, căruia îi mulțumesc și pe această cale pentru drumul arătat.

Martorii lui Iehova m-au impresionat prin modul de organizare. Acolo totul funcționează perfect. M-am mirat recent, la o nuntă, când am văzut cât de mulți dintre ei îmi sunt, oarecum, prieteni.

Penticostalii mi s-au părut foarte apropiați de adventiști, spectaculoși în tot ce fac, uneori poate peste anumite limite.

Comunitatea de adventiști mi s-a părut a fi formată din oameni foarte sinceri, foarte simpli în credința lor.

Reformații mi s-au părut a fi întruchiparea ordinii și a disciplinei.

− Care este povestea fotografiei tale preferate din proiect?

− Era de Luminație , cred că în 2014, şi m-am urcat în turnul bisericii vechi din Negrești-Oaș. Pozam niște oameni care zugrăveau turnul și am văzut ce perspectivă se vede de acolo, de sus.

Mi-am imaginat sărbătoarea care urma să vină, și în care să mi se umple cadrul de oameni, m-am dus sus în turn, am stat până la sfârșitul slujbei şi am tot pozat.

Preoţii nu ştiau că eu eram cocoţat în turn şi la final m-au încuiat în biserică.

− Dincolo de ritualuri, ai simţit că aceste religii, credinţa acestor oameni, se întâlnesc într-un punct comun?

− Credința trebuie să ne învețe să fim mai buni, eu așa am constatat. Asta este esența: biserica trebuie să te facă sa fii un om bun.

− S-a schimbat in vreun fel relaţia ta cu Dumnezeu în acești şapte ani?

− Într-un anumit fel, da. Mi L-am găsit pe al meu, este mereu cu mine.