EXCLUSIV. Cum a îngropat Comisia de etică a ASE plagiatul lui Mircea Geoană într-una dintre cele mai rușinoase decizii luate vreodată

În primul caz major de plagiat de după adoptarea noii legi a învățământului superior, care dă totală responsabilitate universităților să-și asume greșelile trecutului în materie de fraudă academică, Comisia de etică a ASE se fofilează cu un verdict jenant: recunoaște în 171 de situații distincte că Mircea Geoană a copiat, fără a cita autorii, un total de 14.963 cuvinte, dar dă un verdict final de „neplagiat”. 

Mesajul pe care verdictul ASE îl transmite cetățenilor, studenților, doctoranzilor, coordonatorilor de doctorate: „Plagiați în liniște. Există portițe”. 

***

PressOne a obținut, în exclusivitate, documentele oficiale în baza cărora Comisia de etică a Academiei de Științe Economice din București (ASE) a luat decizia că secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a plagiat doar 0,36% conținut și două tabele în teza de doctorat pe care a susținut-o în 2005. 

Hotărârea Comisiei de etică, care îl disculpă pe numărul 2 din NATO, a fost făcută publică săptămâna trecută, pe 20 august, deși aceasta a fost adoptată șase zile mai devreme, pe 14 august. 

După ce Hotnews a semnalat că Raportul de caz în baza căruia a fost luată decizia nu a fost publicat, acesta a fost încărcat pe site-ul universității. Suplimentar, Comisia a făcut publică și Anexa la Raportul de caz. 

Toate aceste documente, dar și altele obținute în urma unei solicitări adresate ASE, devoalează mecanismele instituționale prin care s-a ajuns la rușinoasa decizie emisă în cazul tezei lui Mircea Geoană. 

PressOne a publicat la 1 iulie 2024 dovezile care arată că cel puțin 78 de pagini doctoratul lui Mircea Geoană – din cele 279, cât totalizează lucrarea – au conținut plagiat. 

***

Înainte de a emite vreo decizie, Comisia de etică a ASE a apelat la „o echipă de traducători autorizați” pentru comparația textului din doctoratul lui Mircea Geoană și sursele indicate în cele două sesizări de plagiat primite cu privire la teza acestuia. 

PressOne a aratat că Mircea Geoană a plagiat prin traducere din limba engleză, traducerea fiind una ad litteram în special după documente publice ale administrației Statelor Unite ale Americii (SUA).

Câteva exemple ilustrative din lista dovezilor de plagiat publicate de PressOne la 1 iulie 2024, dovezi care arată plagiatul masiv prin care Geoană și-a dobândit titlul de doctor (paginile din teza lui Geoană sunt marcate cu chenar roșu, “COPIE”):

În Raportul de caz, Comisia justifică astfel faptul că a apelat la traducători autorizați: „această analiză specializată vine în scopul evitării riscului ca membrii Comisiei de analiză și redactare să interpreteze eronat textele prin traducere”. 

Mai departe, în Raportul de caz se precizează că toți membrii Comisiei sunt cadre didactice universitare ce susțin și cursuri în limba engleză pe specializările lor. 

Toate situațiile indicate în dezvăluirea PressOne din 1 iulie 2024 despre plagiatul prin traducere din teza lui Mircea Geoană au fost confirmate de traducătorii autorizați, potrivit analizei acestora, obținute în urma unei solicitări adresate ASE. 

Mai exact, traducătorii autorizați au confirmat cantitatea de conținut regăsită în 78 de pagini din teza numărului 2 din NATO. 

Experții la care a apelat Comisia de etică a ASE au constat următoarele situații: 

• traducere integrală (mot à mot); 
• traducere parțială cu unele omisiuni din textul-sursă; 
• preluare de grafic și traducere de text; 
• traducere cu omisiuni din textul-sursă și unele completări ale autorului; 
• traducere de text, cu unele omisiuni din textul-sursă și scurte completări ale autorului pentru menținerea fluenței textului; 
• traducere parțială, cu păstrarea sensului și ideii din sursa originală. 

„În urma acestei analize (a traducătorilor autorizați – n.a.) se confirmă sesizarea preluării informațiilor din sursele menționate în sesizări”, se precizează în Raportul de caz al Comisiei de etică.  

Deși plagiatul prin traducere a fost confirmat de analiza traducătorilor, decizia Comisiei de etică a ASE este în contradicție cu constatările experților în limba engleză: Mircea Geoană a plagiat, dar doar 0,36%. 

***

Motivarea hotărârii Comisiei de etică a ASE intră în registrul absurdului. 

De 171 de ori, Comisia afirmă textual, în Anexa la Raportul de caz, că „se confirmă preluarea”, adică se confirmă că respectivul conținut este copiat din lucrările altor autori. 

Confirmarea „preluării” se referă la 14.963 de cuvinte, care se regăsesc pe 1.335 de rânduri. 

Deși „confirmă preluarea” în 171 de situații distincte, semnalate că fiind suspecte de plagiat de 171 de ori, Comisia a decis că nu este vorba despre plagiat, „pentru că sursa este menționată la bibliografia finală”. 

Cu alte cuvinte, Comisia de etică a celei mai mari universități economice din România pretinde că poți prelua orice cantitate de conținut din opera unui alt autor fără să o marchezi cu ghilimele și fără să i-o atribui explicit – însă, dacă menționezi respectiva lucrare în bibliografie, nu se consideră plagiat. 

Prin reducere la absurd: dacă un doctorand copie mot à mot câte 10 pagini din 20 de lucrări fără marcare prin ghilimele, asamblând astfel o teză de doctorat de 200 de pagini, tot ce trebuie să facă este să consemneze la final, în bibliografie, lista celor 20 de lucrări și autorii acestora. Conform criteriilor de evaluare ale Comisiei de etică a ASE, verdictul va fi 100% „preluat”, 0% plagiat. 

Conținutul pentru care Comisia recunoaște plagiatul – 43 de rânduri, care reprezintă un procent de 0,36% din totalul tezei – se referă la bucăți de text preluat dintr-o singură lucrare pe care Geoană nu a inclus-o în bibliografia tezei. 

Este vorba despre Economic Report of the President, un raport prezentat Congresului SUA de președintele George W. Bush în 2003.  

Celelalte 1.335 de rânduri de conținut provenit din alte lucrări – care totalizează 14.963 de cuvinte – nu au fost considerate plagiate pentru simplul motiv că Geoană le-a adăugat în lista bibliografică, fără a marca explicit în paginile tezei – prin ghilimele sau notă de subsol – care este porțiunea copiată și din ce lucrare a fost preluată.

În legătură cu aceste lucrări, trebuie făcută o precizare. 

În mod inexplicabil, Comisia trece cu vederea că, de fapt, o singură lucrare este menționată corect în bibliografie de Geoană: Natural Capitalism: Creating the Next Industrial Revolution (1999), a autorilor Paul Hawken, Amory Lovins și Hunter Lovins. 

Alte două lucrări – Economic Report of the President din 1999 și 2002 -, sunt menționate în Bibliografie, însă sunt atribuite greșit unor autori care nu au contribuit la realizarea lor. Și această abatere de la rigoarea academică este considerată acceptabilă de Comisia de etică a celei mai mari universități economice din România. 

Disonanta decizie a fost justificată de membrii Comisiei de Etică prin prevederile legale în vigoare la momentul susținerii tezei, în 2005.

„Comisia a considerat că nu se confirmă plagiatul din punct de vedere legal”, au susținut membrii Comisiei de etică, ascunzându-se după faptul că legislația în vigoare la momentul susținerii tezei (2005) „nu specifica în mod precis cum trebuie făcută citarea surselor”. 

***

Mantra repetată obsesiv de Comisia de etică a ASE în hotărârea, raportul de caz și anexa acestuia – documente care au stat la baza deciziei că Mircea Geoană a plagiat doar 43 de rânduri din teza de doctorat, adică 0,36% – a fost că atunci când a fost susținută lucrarea, în 2005, în legislație nu existau „criterii formale” pentru efectuarea citării/preluării sursei. 

Pentru tezele susținute mai devreme de 2004, cum sunt cele ale foștilor premieri Victor Ponta și Nicolae Ciucă – ambii cu doctorate susținute în 2003 -, scuza apărătorilor publici ai acestora și chiar a instituțiilor care au încercat să îi salveze de la decizii de plagiat a fost că legislația nu definea, la acel moment, plagiatul. 

În cazul lui Mircea Geoană, Comisia de etică a ASE a jonglat tot cu legislația, însă a mutat accentul de la lipsa de reglementare a plagiatului la lipsa unor criterii referitoare la modalitatea de citare. 

Plagiatul a fost definit astfel prin legea privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, din 2004, cu un an înainte ca Geoană să-și obțină titlul:

„[…] însuşirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obţinute, prezentându-le drept creaţie personală”.

Tot în această lege se menționează că „Buna conduită în cercetare-dezvoltare exclude: 

•  plagierea rezultatelor sau a publicațiilor altor autori;
• neatribuirea corectă a paternității unei lucrări”  (art. 2 alin. 3).

Atât timp cât o porțiune de text nu este delimitată prin ghilimele și nu este atribuită clar unei surse, asta înseamnă însușirea unui text și prezentarea lui drept creație personală. 

Exact asta a făcut Mircea Geoană: și-a însușit textele altor autori și le-a prezentat drept creație personală.

A plagiat 1.335 de rânduri de conținut scris de alți autori – care totalizează 14.963 de cuvinte – în cazul cărora chiar Comisia de etică admite că „se confirmă preluarea”. 

Niciunul din cele 14.963 de cuvinte nu este marcat cu ghilimele și nu este atribuit sursei originale, astfel că niciun cititor nu are cum să afle că textul pe care-l citește a fost scris de altcineva, nu de actualul secretar general al NATO. 

Mai mult, Comisia de etică a ASE susține că în cazul celor 14.963 de cuvinte pentru care confirmă „preluarea” nu poate confirma și plagiatul „pentru că sursa este menționată la bibliografia finală”. 

În Anexa la Raportul de caz, Comisia susține că legislația din 2005 „nu era suficient de explicită în ceea ce privește locul și maniera de introducere a citărilor în cuprinsul unei teze de doctorat”. O afirmație, după cum am arătat, neconformă cu adevărul. 

Așadar, potrivit Comisiei, deși nu a folosit ghilimele pentru conținutul preluat cuvânt cu cuvânt din alți autori și deși nu i-a citat, Mircea Geoană nu a comis plagiat pentru că lucrările din care a preluat 14.963 de cuvinte se regăsesc în bibliografia doctoratului. 

În bibliografia doctoratului lui Geoană sunt incluse 81 de lucrări, semnate de 76 de autori, individual sau în coautorat, și 12 articole semnate de 11 autori, individual sau în coautorat. 

Cum ar putea ști un cititor al tezei care porțiune din text provine din cele 81 de volume și 12 articole? 

Cum ar putea un cititor să identifice autorul unor porțiuni de text care nu au fost scrise de Mircea Geoană și să le coreleze, în mod corect, cu autorul original indicat în bibliografie – cu atât mai mult cu cât acestea au fost traduse din lucrări scrise în limba engleză și netraduse în limba română până la momentul susținerii tezei? 

***

Dincolo de registrul legal, Comisia a dorit să se exprime în document și „din punct de vedere etic”. 

„[…] din punct de vedere etic, ne exprimăm opinia că nu este corect, pentru că nu se poate prelua o parte consistentă / semnificativă dintr-o altă lucrare, fără nicio menționare în text, ci atribuind paternitatea lucrării doar prin înscrierea, parțial corectă, a sursei la bibliografia finală”, se afirmă în Anexa la Raportul de caz. 

De trei ori au fost făcute astfel de mențiuni în Anexa la Raportul de caz, însă pentru a-l absolvi de orice vină pe Mircea Geoană, Comisia de etică s-a ascuns după legislație. 

Așa cum am arătat, Comisia a pretins în repetate rânduri că „la momentul susținerii tezei nu existau specificații clare referitoare la modul de citare corect, suspiciunea de plagiat nu se confirmă”. Ceea ce e neconform cu adevărul.

***

Delimitarea textului preluat dintr-un autor – prin folosirea ghilimelelor și menționarea sursei – de textul celui care îl preia, ține în mediul academic de cutumă, și nu de legislație: pentru a-și apăra reputația științifică și integritatea, universitățile au primit prin lege libertatea de a-și stabili propriile reguli de conduită, promovate prin ghiduri proprii de etică, manuale de redactare academică, cursuri de specialitate. 

Un exemplu din Statele Unite ale Americii: într-un ghid destinat studenților de la Chapman University, citarea și atribuirea corectă a unui text este definită drept „împrumut”. În lipsa ghilimelelor și a atribuirii este „furt”.

„Dacă preluați cuvinte exacte, puneți-le între ghilimele și citați-le folosind un ghid de atribuire desemnat sau unul care se potrivește lucrării. Acest lucru nu este considerat plagiat, deoarece îi spuneți cititorului unde ați găsit informația. Dacă o citați și o atribuiți, este împrumut. Dacă nu, este furt”.

Avocatul Gabriel Turcu, specializat în proprietate intelectuală, a explicat la un modul de formare în integritate academică, care a avut loc la Universitatea din București în noiembrie 2022, că „ghilimelele reprezintă gardul prin care se delimitează o proprietate de o altă proprietate”. 

În absența ghilimelelor, cititorul nu poate ști unde anume începe sau se termină un text care aparține unui autor, la fel cum în lipsa „gardului” – a unei delimitări explicite – nu ai cum ști unde începe și unde se termină proprietatea unei alte persoane.

Deși despre plagiatele din tezele de doctorat din România se discută intens în spațiul public în ultimii zece ani, iar legislația s-a schimbat de mai multe ori începând cu 2016, în nicio lege sau ordin de ministru care reglementează studiile doctorale din România nu a fost reglementată citarea. 

Acest aspect ține strict de cutumele mediului academic. 

Oricum, dacă România ar reglementa modalitatea de citare în spațiul academic, nu ar face decât să arunce total în aer credibilitatea universitară.