Exclusiv. În fiecare săptămână, o femeie este ucisă în România. Cum eșuează statul să ofere protecție victimelor

• Acestea reprezintă doar o parte dintre poveștile femeilor care au fost ucise, doar în primele luni ale anului 2024, de soți, foști soți, parteneri. În toate cazurile, relația victimă-agresor era una marcată de violență. 
• În ciuda existenței unor factori de risc, statul eșuează să ofere protecția necesară femeilor victime ale violenței domestice, astfel încât să fie prevenit omorul. De ce? Am încercat să înțelegem, folosindu-ne de date statistice privind violența împotriva femeilor și violența de gen, obținute de la Ministerul Justiției, Inspectoratul General al Poliției Române și de la toate inspectoratele județene de poliție.
• Printre acestea se numără și o parte din datele pe care Inspectoratul General al Poliției Române a refuzat în acest an, pentru prima oară, să le comunice, determinând 33 organizații neguvernamentale să trimită o scrisoare deschisă pentru ministrul de Interne reclamând acest refuz, care ar încălca prevederile convenției de la Istanbul.
• Nici PressOne nu a primit toate informațiile solicitate: statul român nu colectează date de importanță vitală, care ar putea ajuta la prevenirea multor crime împotriva unor femei aflate deja în situație de risc.
• În paralel, am vorbit cu mai mulți specialiști, printre care o judecătoare și o fostă judecătoare, pentru a înțelege ce înseamnă femicidul în România și de ce protecția actuală oferită victimelor violenței domestice și de gen nu este suficientă.

Vrem să putem relata în profunzime despre viața de zi cu zi a românilor, așa cum e ea. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.

16 februarie 2022. Un bărbat pleacă cu trenul din Drobeta-Turnu Severin către Caransebeș. De la gară, ia un taxi către o localitate din apropiere, iar pe drum se oprește să-și cumpere o cafea. La destinație, el îi scrie fostei concubine, cu rugămintea de a se întâlni. 

Femeia, care se despărțise de bărbat la începutul lunii și se mutase acasă la părinți, ajunge câteva minute mai târziu la locul de întâlnire. Cei doi fac împreună câțiva pași de-a lungul unui drum național. Când femeii îi sună telefonul, bărbatul devine violent. Îl ia telefonul din mână și îl sparge. Femeia îi spune că este însărcinată și că nu va păstra copilul. În acel moment, bărbatul scoate din mâneca hainei un cuțit pe care-l purtase tot timpul cu el și o înjunghie în mod repetat pe aceasta. 

Bărbatul observă că are pete de sânge pe mâna dreaptă și se spală într-o baltă din apropiere. Apoi sună șoferul de taxi cu care venise și se întoarce la gară, de unde ia un tren către casă. Cadavrul femeii rămâne în câmp, la intrarea în localitate. 

Pe drum, bărbatul își sună fratele. Îi spune ce s-a întâmplat. La ora 04:00 dimineața, se prezintă la o secție de poliție și povestește ce a făcut. 

Timp de câteva luni, cei doi au avut o relație. Locuiau împreună și cu ei stătea și fiica femeii, în vârstă de 5 ani, dintr-o relație anterioară. Când femeia a pus capăt relației și a plecat cu fetița la părinții ei, bărbatul a încercat de mai multe ori să o determine să se împace. În ziua în care a omorât-o, bărbatul venise pentru a treia oară, în decurs de câteva zile, în localitatea unde se mutase femeia. 

Toate detaliile de mai sus fac parte din dosarul* în care bărbatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de violenţă în familie. Trebuie menționat, însă, că „violența în familie” nu este o infracțiune de sine stătătoare în Codul Penal, ci doar o agravantă pentru alte infracțiuni care se petrec între membri de familie, precum omor, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte sau vătămare corporală.

*Hotarâre nr. 74/2022 din 14.11.2022 pronunțată de Tribunalul Caraș Severin, cod RJ g8839d325

Victimele violenței domestice 

Omorul este cea mai gravă formă a violenței domestice și a violenței împotriva femeilor. În februarie 2023, ministrul Familiei de la vremea respectivă, Gabriela Firea, declara că în ultimii 8 ani au fost ucise 426 de femei în România de către membri de familie. Adică au fost victime ale femicidului comis între parteneri intimi, ca urmare a violenței domestice, potrivit Declarației de la Viena a ONU privind femicidul. Potrivit declarației, există 11 tipuri de femicid. 

În sens larg, femicidul este uciderea unei fete/femei, cu intenție, indiferent de natura relației victimă-agresor. 

La nivelul Uniunii Europene, potrivit Institutului European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (EIGE) nu s-a ajuns la o definiție standard când vine vorba de femicid, motiv pentru care e și mult mai dificilă monitorizarea fenomenului. EIGE estimează, însă, că la nivelul UE, femicidul comis între parteneri intimi este cea mai răspândită formă de femicid. 

La nivel național, infracțiunea de femicid, sub oricare formă, nu există. Pentru femicidul între parteneri intimi, cea mai apropiată acoperire este dată de legea privind violența domestică. 

În acest sens, PressOne a încercat să afle care e starea de fapt și a solicitat date de la Inspectoratul General al Poliției Române și de la toate inspectoratele județene de poliție. 

Potrivit unui răspuns al IGPR, între 2020 și 2023 au fost înregistrate, la nivel național, 319.381 de intervenții ale polițiștilor la cazuri de violență domestică, majoritatea ca urmare a apelării numărului unic de urgență 112. 

Doar în anul 2023 numărul intervențiilor a fost de 108.831, ceea ce reprezintă o creștere de 20% față de 2022 și de peste 63% față de numărul intervențiilor din 2020.

Pentru același an, polițiștii au emis 13.231 de ordine de protecție provizorii (OPP). Pentru restul intervențiilor, polițiștii fie nu au identificat un risc iminent care să necesite emiterea unui ordin de protecție provizoriu, fie victima a refuzat emiterea unui OPP. 

Potrivit Raportului de Monitorizare privind Violența de Gen elaborat de Centrul Filia, în perioada 2020-2022 a fost înregistrată o creștere a intervențiilor polițiștilor la cazuri de violență domestică, însă a fost dublată și de o creștere a numărului victimelor care au refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu, un „semnal de alarmă privind nivelul scăzut de încredere în eficiența acestei măsuri de siguranță”. 

Dintr-un alt răspuns transmis de IGPR PressOne reiese că în perioada 2018-2023, numărul infracțiunilor prevăzute de legea violenței domestice a crescut alarmant. Dacă în 2018, la nivel național, au fost sesizate 38.445 de astfel de infracțiuni, în 2023 numărul lor a crescut cu 50%. 

Nu deținem datele solicitate de dumneavoastră 

Am întrebat Inspectoratul General al Poliției Române și câte victimei femei (vârsta 18+) au fost victime ale infracțiunilor de mai sus și câte dintre infracțiuni au fost comise de autori de sex masculin (vârsta 18+). 

Așa am aflat că, de exemplu, dacă în 2023 au fost înregistrate 57.851 de infracțiuni prevăzute de legea violenței domestice, 51.110 au fost săvârșite de autori majori de sex masculin. Asta înseamnă peste 88% din totalul infracțiunilor. 

PressOne a cerut date de la IGPR și inspectoratele județene de poliție și privind amploarea violenței psihologice și economice și, cel mai important, câte dintre infracțiuni au fost săvârșite de un bărbat partener al victimei (soț, fost soț, concubin). Răspunsul tuturor? 

„Menționăm că celelalte date statistice nu le deținem în forma solicitată de dumneavoastră.”

„Doar niște cifre”

Corina Voicu este fostă judecătoare și formatoare privind combaterea violenței domestice în cadrul Institutului Național al Magistraturii. Potrivit acesteia, dacă cifrele de mai sus nu sunt dublate de informații privind relația dintre victimă și agresor, ele rămân doar niște cifre. 

„Dacă nu o să stabilim și pentru aceste infracțiuni de violență domestică, care n-au niciun fel de agravantă și niciun fel de calificare în text în legătură cu relația victimă-agresor, nu o să avem niciodată o reală dimensiune a violenței domestice de la noi”, explică fosta judecătoare. 

Situația nu e diferită nici la nivelul datelor colectate de parchete, susține fosta judecătoare. 

„[Datele colectate de parchete] nu pot face asocierea relației victimă-agresor, victimă feminină, respectiv agresor masculin. Ei știu soți, dar nu știu dacă soția este ucisă de soț sau invers”, explică Corina Voicu. 

Fără astfel de date statistice privind relația dintre victimă și agresor, vârsta victimei și a agresorului la momentul comiterii faptei sau vulnerabilitățile victimei, nu poți înțelege nici dimensiunea violenței de gen. Convenția de la Istanbul obligă statul român să colecteze date dezagregate privind toate tipurile de violență, însă asta nu se întâmplă în realitate, susține Andreea Braga, de la Centrul Filia. 

De exemplu, în 2022, potrivit datelor primite de PressOne de la IGPR, au fost înregistrate 275 de infracțiuni de viol prevăzute de legea privind violența domestică, cu 257 de autori majori de sex masculin și 102 victime de sex feminin. Însă, din alt răspuns oferit PressOne, de data asta de la ministerul Justiției, numărul dosarelor având ca obiectiv infracțiunea de viol aflate pe rolul instanțelor naționale (judecătorii, tribunale, curți de apel) este de 1.565. 

De la 275 până la 1.565, statul român nu știe, statistic, nimic de natura victimei sau a agresorului. 

„Datele disponibile privind volumul de activitate al instanțelor nu pot fi dezagregate în funcție de criterii referitoare la situația victimelor”, a adăugat ministerul Justiției la solicitarea făcută de PressOne. 

„Pentru celelalte victime, care nu se subscriu legii privind violența domestică, statul nu colectează date care să arate câte victime sunt femei, câte victime sunt bărbați, câți agresori sunt bărbați, câți sunt majori”, explică Andreea Braga, Centrul Filia. 

Astfel, este aproape imposibil să analizezi evoluția violenței împotriva femeilor. De exemplu, continuă Andreea, nu poți să știi câte din 1000 de plângeri la poliție au ajuns la parchete, câte s-au pus în judecată, câte s-au soluționat.  

Femicidele comise de parteneri intimi, morți anunțate în România

O mamă a cinci copii își dorește să-și vadă fiica cea mică, luată de soț în momentul separării. Femeia are ordin de protecție pentru ea și restul copiilor, însă nu și pentru fetița rămasă la tată. Bărbatul îi promite că o va lăsa să-și vadă fata, așa că femeia merge la locuința bărbatului, unde este ucisă chiar în fața copilului. 

La conferința „Cauzele femicidului în România”, organizată de Asociația ANAIS, fosta judecătoarea Corina Voicu a numit cazuri de femicid între parteneri intimi comise în România ca fiind „morți anunțate”. Motivul? 

În toate cazurile de ucidere intenționată a femeilor de partenerii intimi există un istoric de violență domestică. 

În cazul de mai sus, femeia trecuse prin numeroase episoade de violență domestică, era sprijinită juridic și psihologic de ANAIS să se îndepărteze de agresor și beneficia și de un ordin de protecție. Deci exista un istoric de violență care ar fi putut fi un semnal de alarmă puternic. De exemplu, ca și fetița să beneficieze de ordin de protecție, astfel încât agresorul să nu poate ajunge, prin nicio cale, către victimă. 

„Ar trebui să gândim cum gândește CEDO. Tu, instituție a statului, că ești poliție, că ești parchet, ai știut că acolo se întâmplă violența domestică? Ai știut! Ai luat măsuri astfel încât să eviți omorul? Nu. Nu ai luat măsuri”, susține fosta judecătoare. 

Cum pot, însă, fi prevenite cazurile de violență domestică să se transforme în cazuri de omor cu victime femei? Prin identificarea factorilor de risc. 

Distrugerea victimei, obiectivul agresorului

„Avem criterii să stabilim un risc înalt de omor? Ar fi niște criterii. Avem mecanisme, avem instrumente? Nu, nu avem, pentru că nu a fost nimeni interesat efectiv să stabilească care ar fi aceste situații în care riscul de omor este foarte înalt”, e de părere Corina Voicu. 

Din practica judecătorească, fostul magistrat a identificat, însă, o serie de factori de risc. În primul rând, divorțul. Atunci când o victimă a violenței domestice vrea să plece dintr-o relație abuzivă, să divorțeze, ea se află într-o situație crescută de risc. 

„Un an de zile, chiar un an și jumătate, în România s-a stabilit că este o înaltă tensiune și un număr mare de omori sunt săvârșite în acest interval de un an și jumătate față de momentul la care au divorțat părțile”, explică fosta judecătoare. 

Amenințarea este un alt factor de risc. Potrivit datelor din Raportul de Monitorizare privind Violența de Gen elaborat de Centrul Filia, în 2022 au fost înregistrate 6.601 infracțiuni de amenințare care intră sub legea violenței domestice. 

„Faptul că se exersează amenințarea, se dezvoltă modalități de ucidere în discursul verbal, că își imaginează cum o ucide pe victimă în diverse feluri, că o strânge de gât, că o înjunghie, că ascute barda, că îi pune otravă, înseamnă că el a mentalizat foarte mult această acțiune de distrugere a victimei, a devenit un mod al lui de a gândi constant. Apoi îi este simplu să treacă la fapte, pentru că s-a obișnuit cu ideea”, afirmă Corina Voicu. 

Multe femicide între parteneri intimi ar putea fi prevenite 

Ecaterina Balica este cercetător științific în cadrul Institutului de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor (ORAPO). Potrivit acesteia, alți factori de risc îi constituie frecvența actelor de violență domestică, intensitatea loviturilor și gravitatea rănilor pe care le suportă victimă, dacă victima are sau nu un copil dintr-o relație anterioară. 

„Dacă profesioniștii din domeniu știu că există acte de violență anterioară, pot să intervină și să prevină acest tip de femicid. Este unul dintre tipurile de omor care poate fi prevenit, pentru că ai indicatorii premergători generați de violența domestică, care te pot ajuta să intervii din timp și să oprești evoluția violenței până la faza finală omor”, explică cercetătoarea. 

Profesioniștii din domeniu, însă, nu comunică între ei când vine vorba de acest istoric al violenței, e de părere fosta judecătoare Voicu. La nivel instituțional nu există aproape niciun fel de comunicare între serviciile sociale și organele judiciare care să țină evidența istoricul de violență. 

Se știe că violența domestică există într-un ciclu care se tot repetă, cu descărcare a tensiunii, urmată de o perioadă de acalmie, după care o perioadă de acumulare de tensiune și iar o descărcare.

„Pe măsură ce timpul trece, agresorul nu este pedepsit, victima devine tot mai neputincioasă, iar acest ciclu al violenței se repetă tot mai des, perioadele de acalmie sunt tot mai scurte, intensitatea violenței tot mai crescută, și că acolo unde este o victimă pe care nimeni nu o apără, agresorul își permite orice, inclusiv să o ucidă”, explică Corina Voicu. 

Câte femei au fost ucise în România în ultimii ani 

PressOne a întrebat mai multe instituții abilitate cum arată situația cauzelor privind infracțiunile de omor, omor corelat cu agravanta violență în familie, omor calificat, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, precum și viol și agresiune sexuală care au dus la moartea victimei, unde victime au fost femei (vârsta 18 +).

De la ministerul Justiției am aflat că sistemul implementat la nivelul Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerului Justiției nu permite furnizarea de date dezagregate în funcție de criterii ce țin de victimă sau agresor, ci doar după obiectul dosarelor.

Dacă în 2022, la nivelul tuturor instanțelor, erau pe rol peste 2.000 de dosare privind infracțiunea de omor, nu știm în câte din aceste dosare au avut victime femei, în câte dosare agresorii au fost bărbații sau care era relația dintre victimă și agresor. Știm doar volumul total.

Dintr-un al doilea răspuns venit de la ministerul Justiției, aflăm care e situația cauzelor judecate în fond, pe rolul instanțelor din România, care au ca obiect principalul „ordinul de protecție” și violență în familie cu victime femei. PressOne a cerut ministerului să precizeze și câte din ordinele de protecție au fost cerute de victime femei.

Am primit același răspuns: nu există posibilitatea defalcării datelor în funcție de acest criteriu.

Curtea de Apel București: „Nu sunt deținute statistici cu privire la infracțiunile de omor vizând în mod special calitatea victimelor” 

Am trimis solicitări și către mai multe judecătorii, tribunale și curți de apel din țară. Dacă ministerul Justiției ne-a răspuns că nu ne poate furniza date defalcate privind numărul dosarelor de omor cu victime femei, altfel a stat situația în rândul altor instanțe de judecată. De exemplu, Tribunalul Bihor ne-a transmis că, între 2019 și 2022, pe rolul instanței au fost instrumentate trei dosare având ca obiect infracțiunea de omor unde victime au fost femei. 

Tribunalul Galați ne-a transmis că, în perioada 2018-2023, pe rolul instanței erau cinci dosare privind infracțiunea de omor calificat, unde victimele erau femei cu vârsta peste 18 ani. 

Alte instanțe au ales să meargă pe modelul ministerului Justiției. 

Curtea de Apel București: „Nu sunt deținute statistici cu privire la infracțiunile de omor vizând în mod special calitatea victimelor.” 

Curtea de Apel Cluj: „Câtă vreme sistemul nu generează astfel de rapoarte, iar instanța nu întocmește evidența fizică în baza celor două criterii menționate de dumneavoastră (victime femeie cu vârsta peste 18 ani ale infracțiunii de omor și agravanta violență în familie), nu suntem în măsură să vă comunicăm datele pe care le-ați solicitat.”

Tribunalul Constanța: „Evidențele gestionate nu permit extragerea acestor informații, această activitate implicând acțiuni de sistematizare ce depășesc atribuțiile prevăzute de Legea 544/2001.”

Iar altele nu au răspuns deloc până la momentul publicării acestui articol. Acolo unde am primit răspunsuri, acest lucru a fost posibil pentru că cineva a luat la mână toate dosarele având ca obiect principal infracțiunile de omor, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. 

În concluzie, vorbim de o problemă de introducere de date, susține fosta judecătoare Corina Voicu. 

„Nu se introduc aceste date, dacă nu ai rubrică. Că statistica e matematică. Ai introdus, ai ce culege. N-ai introdus, nu ai ce culege. Lucrul ăsta, însă, presupune  o modificare a reglementărilor privind aceste registre”, adaugă Corina Voicu. 

„La fiecare 7 zile, o femeie sau o fetiță au fost ucise de propria familie, de un membru al familiei”

Am trimis o solicitare și către ministerul Public, care ne-a furnizat date privind cauzele soluționate prin trimitere în judecată având ca obiect principal infracțiunile de omor, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și viol urmat de moarte victimei. Astfel, în ultimii șase ani, au fost înregistrate în România 22.833 de cauze având ca obiect principal omorul, dintre care 530 au fost femei:

Asta înseamnă peste 88 de femei ucise în fiecare an.

Nu știm, însă, câte din aceste femei au fost ucise de soț/fost soț/partener/concubin sau un străin. În același răspuns al ministerului Public suntem informați că instituția „nu deține date statistice pentru infracțiunile de violență în familie prevăzute de art. 199 Cod penal raportat la art. 188 Cod penal (omor).”

O cercetare a Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor pe baza datelor furnizate de Inspectoratul General al Poliției Române arată la câte zile este ucisă o fată sau femeie de membrii familiei ei. 

„Am luat date de la poliție și, pornind de la ele, am calculat la câte zile are loc un omor, un omor cu lovituri cauzatoare de moarte, unde este ucisă o fetiță sau o femeie de către familia ei”, explica Ecaterina Balica, coordonatoarea ORAPO. 

De exemplu, pentru 2019 au fost înregistrate 51 de cazuri de omor cu victime fete și femei: „ceea ce înseamnă că la 7 zile o femeie sau o fetiță au fost ucise de propria familie, de un membru al familiei”, concluzionează cercetătoarea. 

10 metri de siguranță 

Pe lângă lipsa unor date care să fie bază pentru politici publice eficiente în zona de prevenție, la fenomenul de femicid între parteneri intimi mai contribuie și alte aspecte, de la modul în care se face instrumentarea unor dosare, până la felul cum are loc monitorizarea măsurilor de protecție oferite victimelor. 

De exemplu, într-un caz cu istoric de violență domestică, victima a primit, în primă instanță, un ordin de protecție care prevedea ca distanța dintre ea și agresor să fie de doar 10 metri. 

Laura Andrei este judecătoare la Curtea de Apel București și susține că distanța care poate fi prevăzută într-un ordin de protecție ține de decizia judecătorului. 

„Trebui să o evaluezi în funcție de situație. Poți să-i dai 100 de metri, poți să-i dai 200 de metri, dar undeva într-o zonă în care să fie un risc minim să poată să ajungă la ea agresorul”, explică Laura Andrei.

Judecătoarea e de părere că viitori magistrați ar trebui să fie cât mai bine pregătiți pentru detectarea riscului pe emiterea unui ordin de protecție, pentru că doar îndepărtând victima de agresor se poate evita acumularea de tensiune care poate duce la omor. 

„Pe aria de pregătire strict pe tipul de dosare de ordine de protecție și violență domestică, problematica este în formarea inițială prinsă la Institutul Național al Magistraturii. Iar pe formarea continuă sunt cicluri de specializare, începând cu detectarea riscului, identificarea violenței, cum audiezi victima, cum audiezi agresorul, care sunt măsurile, cum detectezi tipul de violență”, explică magistratul.

Toți cei care au intrat la INM și urmează primii doi ani de pregătire, au un modul dedicat dreptului familiei, unde apar mai multe teme, adaugă judecătoarea, iar una dintre ele ține  de violența domestică. 

„Ai două sau trei seminare pe care le faci pe violență domestică”, ne informează Laura Andrei. 

Ulterior, când ajunge să profeseze, judecătorul/judecătoarea are parte de formare continuă, de stagii de pregătire. Însă această formare nu este obligatorie pentru toți judecătorii, ci Institutul Național al Magistraturii îi selectează pe cei care vor trece printr-un ciclu de formare. 

„Dar, ca regulă, toată lumea trece într-un an cel puțin printr-un ciclu de formare continuă”, adaugă Laura Andrei. În plus, odată cu adoptarea proiectului de directivă europeană privind combaterea violenței împotriva femeilor, formarea inițială a viitorilor magistrați ar urma să conțină mai multă ore, explică judecătoarea de la Curtea de Apel București. 

Fără brățară electronică în județele cu cele mai multe victime femei 

Potrivit datelor prezentate la conferința „Cauzele femicidului în România” organizată de Asociația ANAIS, fosta judecătoare Corina Voicu a arătat că județele cu cele mai multe cazuri de femei ucise sunt Iași, Botoșani, Cluj, Ilfov și Vaslui. Cu toate că Botoșani este sus pe listă, județul nu a fost încă inclus în sistemul de monitorizare cu brățară electronică, iar în Cluj, Ilfov și Vaslui sistemul a intrat în vigoare abia de la 1 ianuarie 2024. 

Pe lângă ordinele de protecție, e de părere fosta judecătoare Voicu, ar trebuie să existe și monitorizare electronică, pentru că „nicio victimă a infracțiunii de omor nu este dintre victimele care au avut brățară electronică.”

De ce durează atât de mult extinderea la nivelul întregii țări a sistemului de monitorizare cu brățară electronică? Ar fi nevoie de pregătirea și instruirea agenților din teritoriu, mai ales că, față de varianta inițială a legii, montarea sistemului electronic o va face tot polițistul care răspunde la 112. 

„Inițial, legea prevedea să se ducă un ofițer specializat în montarea sistemului, numai că neputând, la nivel de țară, să acopere cu atâția specialiști, au devenit specialiști în montarea sistemului electronic chiar polițiștii care fac intervenția pe 112”, constantă fostul magistrat. 

În plus, chiar și în județele unde există monitorizare cu brățară electronică, sunt procurori care se opun măsurii, pe motiv că ar fi prea invazivă. 

„E o discuție legată de cum înțeleg specificul violenței domestice, despre cât de sensibili sunt la problematica victimei, despre cum înțeleg că se poate realiza o monitorizare a respectării obligațiilor dispuse în ordinul de protecție dacă n-ai brățară. Pentru că agresorul se poate prezenta o dată pe săptămână la poliție în vederea verificării executării ordinului de protecție, dar în intervalul rămas poate foarte bine să se ducă la victimă acasă sau la victimă la serviciu”, susține Corina Voicu. 

Așa cum s-a întâmplat în cazul unei femei, asistentă medicală, care a fost ucisă la cabinetul unde lucra de soțul de care se despărțise de ceva vreme. 

Orfanii speciali, nebăgați în seamă de autorități 

Orfanii speciali sunt cei de care nu se vorbește aproape nimic. Sunt copiii care rămân în urmă după ce mama este ucisă și tatăl încarcerat, dacă nu s-a sinucis după ce și-a omorât soția. Unii rămân la bunici, alții ajung la familiile extinse, alții în centrele de asistență socială. 

„În cercetarea mea, am dat peste următorul caz. Un copil mic, găsit lângă mamă, într-o livadă. Mama a fost ucisă și până au găsit-o au trecut peste 24 de ore. Copilul a reușit să supraviețuiască și abia la un an distanță de la crimă a ajuns la bunică”, povestește Ecaterina Balica, cercetător științific I în cadrul Institutului de Sociologie al Academiei Române.

Până a fost găsită bunica, copilul a fost dat către un asistent maternal profesionist. 

„Pe parcursul monitorizării de către asistentul social din localitate au fost identificate situații în care bunica nu reușea să depășească ea însăși evenimentul tragic (moartea fiicei)”, adaugă cercetătoarea. 

În prezent, la nivelul Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse a fost întrunit un grup de lucru pentru modificarea legii privind violența domestică, care ar putea să conțină și precizări privind orfanii speciali. 

„Acum trebuie să caut argumente științifice să dovedesc că ei sunt speciali în raport cu alți copii și că trebuie să le dăm un ajutor, de exemplu o pensie până la 26 de ani. Și asta nu dacă se duc să urmeze niște cursuri, ci pentru că le este foarte greu să treacă peste aceste momente fără ajutor din partea noastră, a comunității și a profesioniștilor. Membrii grupului ne-au zis să nu aducem argumente emoționale”, concluzionează Ecaterina Balica. 

Ce e de făcut? În primul rând, schimbări în Codul penal

Potrivit fostei judecătoare Corina Voicu, la nivelul României n-ar fi nevoie neapărat de recunoașterea infracțiunii de femicid, sub forma de femicid între parteneri intimi. Mai important este să existe agravante privind violența domestică și în legătură cu alte infracțiuni.

„În Codul penal avem o agravantă referitoare la săvârșirea infracțiunii de omor asupra unui membru de familie. Numai că la noțiunea de membru de familie, în sens penal, intră doar soțul/soția de la momentul acela, dacă au divorțat de trei luni de zile la momentul omorului nu mai are niciun fel de relevanță penală, nu mai este agravantă, ceea ce este nedrept.

Și Convenția de la Istanbul spune că nu are importanță dacă sunt actuali sau foști parteneri, pentru că, de fapt, de-acolo vine toată tensiunea, din fosta relație, că agresorul nu este un străin de pe stradă în raport cu victima. Sunt foști parteneri care și-au hărțuit victima chiar și 20 de ani după despărțire”, explică fosta judecătoare. 

Ar trebui să existe o agravantă pentru lipsirea de libertate, astfel încât să nu se mai ajungă la situații în care agresorul urmărește victima, o bagă în mașina lui și o aduce înapoi în casă de unde femeia plecase. 

Este nevoie de agravantă la amenințare, precum și la distrugerea de bunuri proprii, e de părerea fosta judecătoare Corina Voicu. 

„Distrugerea este în relație cu un bun al altuia, dar distrugerea bunurilor proprii, comune, se face în scop de intimidare, este o formă de violență psihologică. Noi nu o avem incriminată. Dacă el, de exemplu, ia telefoanele victimei, ale copiilor, și le izbește de pereți, aruncă de la etaj aragazul, frigiderul, putem să-l luăm doar dacă lovește pe cineva jos. Dacă distruge tot ce înseamnă veselă din casă, televizorul, tot ce mai poate distruge un agresor, nu are cine ce să-i facă. Sunt bunuri comune. Nu e considerată infracțiune în sine”, explică formatoarea. 

O monitorizare mai strictă a respectării ordinelor de protecție ar fi, de asemenea, necesară, corelată cu supravegherea mult mai puternică a agresorului, pentru că mulți ajung în preajma victimei imediat după ce s-a emis ordinul de protecție. 

„Monitorizarea cu brățară electronică ar fi soluția. Dacă va putea fi folosită în toate județele, probabil că și situațiile de risc major se vor reduce. Sunt situații pe care nu poți să le anticipezi complet, care țin de temperamentul agresorului. Și sunt situații unde se poate interveni, să iei armele pe care le deține agresorul, să-l monitorizezi în permanență, să supraveghezi executarea ordinului de protecție, să nu se apropie de victimă și să intervii dacă încalcă distanța stabilită”, e de părere Laura Andrei, judecătoare la Curtea de Apel București, că ar putea preveni moartea următoarei victime. Asta și extinderea formării inițiale a magistraților pe tema violenței domestice. 

Și nu în ultimul rând, colectarea unor date care să scoată la suprafață adevărata amploare a fenomenului, astfel încât politicile publice să fie realizate în acord. 

De la începutul anului și până acum, în România și în străinătate au fost ucise cel puțin 11 femei și fete românce. Datele aparțin Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor, care urmărește fenomenul analizând date din presă. 

___

Materialul face parte dintr-o investigație transfrontalieră de date realizată de Institutul Mediteranean de Investigații Jurnalistice (MIIR) privind femicidele din Europa și protecția oferită femeilor în fața infracțiunilor de violență sexuală, fizică, psihologică și economică. 

Investigația a fost realizată în cadrul Rețelei Europene de Jurnalism de Date (European Data Journalism Network), și au participat 15 publicații europene, printre care și PressOne.