Felicia, înainte de toate

Felicia Hodoroabă-Simion este singura româncă ajunsă în finala ediţiei din acest an a concursului de fotografie organizat de International Women Photographers Association.

Accederea în finală a făcut ca proiectul ei foto, realizat în America de Sud şi denumit „Through a land of deserts and pits”, să călătorească pe mai multe continente şi să ajungă, printre altele, la Paris, Dubai, Beirut, New Delhi sau Riyadh.

Proiectul Feliciei începe și se încheie cu citate din Biblie, versiunea tradusă în engleză pentru Biserica Anglicană în secolul al XVII-lea: „… through the wilderness, through a land of deserts and of pits, through a land of drought, and of the shadow of death, through a land that no man passed through, and where no man dwelt…” (Ieremia 2, 6, King James Bible).

Aşa s-a născut şi prima întrebare din interviul nostru.

− Care e legătura dintre citatele din Biblie, America de Sud şi costumele colorate?

− În ciuda numeroaselor planuri şi schimbări de ultim moment − chestiuni practice pe care le-am avut de gestionat împreună cu soțul meu înainte și în timpul călătoriei −, America de Sud a însemnat o perioadă de reflecție, de căutare și de primire a unor răspunsuri interioare.

De multe ori, peisajul de acolo părea unul biblic – prin ariditatea și pustietatea lui, spre exemplu – şi totodată încărcat de un misticism tulburător, care m-a așezat față în față cu propria-mi micime.

De aici a pornit ideea de a deschide și a închide proiectul fotografic cu pasaje din Biblie.

− Cum ai ales culorile costumelor?

− Am urmărit două linii: fie am ales culori care să se integreze vizual în mediul înconjurător (apă, nisip), fie să contrasteze cu mediul, întărind sentimentul stranietății (precum cel în carouri alb-negru).

− Cum a apărut ideea acestei explorări?

− Cred că ideea a venit, cumva, în continuarea seriei „Not from here”, pe care am realizat-o în vara lui 2017, la Deauville.

Până la un punct, cele două proiecte se leagă − întâlnirea cu stranietatea, integrarea corpului uman în contexte noi.

Stabilind traseul călătoriei prin America de Sud, am ales locații precum deșertul Atacama din Chile ori Salar de Uyuni în Bolivia.

Şi, chiar înainte de a porni la drum, am rămas fascinată din punct de vedere vizual (și emoțional) de peisajele aproape supra-lumești pe care le-am descoperit.

Fiind acolo, impactul a fost infinit mai puternic, iar experiența a fost una extrem de senzorială.

Pentru că am purtat costume întregi – prin care nu reușeam să văd aproape nimic în jur – mi-am folosit alte simțuri (miros, auz, tactil) la capacitate mai mare și am putut să percep peisajele (deșertul, sarea, apa, cerul, plantele) în moduri noi.

− De ce ai ales aceste locuri pentru fotografii?

− Platoul de sare din Uyuni este un loc pe care l-am descoperit în imagini la începuturile activității mele fotografice (să fi având vreo 14-15 ani).

Nu-mi venea să cred că există un astfel de peisaj pe Pământ, iar pe atunci nu puteam decât să visez că-l voi atinge (de fapt, el a și inspirat o serie de colaje pe care le-am făcut în adolescență, cu reflecții ale cerului).

Așa că l-am închis bine în inimă și am uitat de el, până când, aproape zece ani mai târziu, a apărut o „portiță” și mi-am adus aminte de America de Sud, de Bolivia, de Uyuni…

Cât despre deșertul Atacama, el a apărut pe traseul nostru după un scurt research (mult Google Maps!), care ne-a convins că acolo există un potențial vizual fantastic și că natura s-a jucat în moduri nebănuite.

În deșert, am închiriat o mașină și am vizitat câteva dintre obiectivele naturale din zonă (majoritatea erau închise din pricina zăpezilor), cum ar fi Valle de la Luna, unde peisajul părea cu adevărat selenar, ori pur și simplu ne-am oprit pe marginea drumului pentru fotografii.

− Fiecare căutare primește un răspuns. Care e răspunsul găsit de tine în urma acestei călătorii?

− În America de Sud m-am aflat pentru prima oară atât de departe de ceea ce numesc acasă și, totuși, atât de aproape de mine însămi.

Într-un fel, călătoria în sine a devenit un răspuns, o confirmare și trăire a unor emoții pe care le-am resimțit dintotdeauna înăuntrul meu − de fascinație, de mirare, de dor (de necunoscut).

„For he shall be like the heath in the desert, and shall not see when good cometh; but shall inhabit the parched places in the wilderness, in a salt land and not inhabited”. (Ieremia 17, 6; King James Bible)