Feminism pentru familie și copii: ce ar încuraja, de fapt, creșterea natalității?

Dani Sandu este sociolog, doctor în științe politice la Institutul Universitar European din Florența și postdoc la Universitatea Tehnică din Chemnitz, unde studiază moștenirile tranziției de la comunism asupra mișcărilor politice radicale-populiste de dreapta. 

Zilele astea vorbim mai degrabă despre alegeri și partide politice, dar sunt destui oameni care spun că de fapt problemele societății sunt mai profunde decât atât. Poate cea mai mare preocupare socio-economică a zilelor noastre este declinul demografic pronunțat din Europa. 

Fel și fel de rapoarte ale Comisiei Europene sau OECD confirmă ceva ce se poate vedea cu ochiul liber: tot mai puțini copii se nasc în Europa și în țările dezvoltate. 

Pentru a-și păstra populația, o țară ar avea nevoie de o rată de fertilitate (DEF în hyperlink: media numărului de copii născuți vii la fiecare femeie de-a lungul vieții sale) de 2.1; orice rată peste 2.1 înseamnă creștere a populației, orice rată sub 2.1 înseamnă scădere a populației locale; migrația se calculează separat. 

Niciun stat european nu ajunge la rata convențională de înlocuire de 2.1 copii la fiecare femeie, la care populația ar rămâne stabilă. În general, media de fertilitate în Uniunea Europeană este de 1.5 nașteri vii în 2022 și este aproximativ constantă în ultimii 30 de ani. Situația este într-adevăr dificilă, pentru că fertilitatea scăzută prezintă riscuri grave inclusiv pentru dezvoltarea economică a regiunii. 

Natalitatea în scădere, o temă acaparată de dreapta conservatoare

Situația generală este destul de cunoscută în lume, dar cei mai vocali vorbitori pe acest subiect sunt în mod cert politicienii de dreapta (ultra-)conservatoare. Pe această parte a eșichierului politic au apărut și teoriile conspiraționiste precum The Great Replacement Theory, ce au inspirat atentate teroriste. 

Teama de scăderea populației, împreună cu creșterea imigrației face mulți politicieni să se teamă că populația „locală” va fi înlocuită în timp. În formele sale mai „convenționale”, dreapta populistă vorbește despre declinul demografic ca urmare a disoluției „familiei tradiționale”. Sigur vă e cunoscută ideea: oamenii nu mai fac copii pentru că femeile s-au emancipat și tolerăm minoritățile sexuale, deci noțiunea de familie își pierde valoarea. Este o modalitate facilă de a acapara o problemă reală și a o integra în discursul extremist. 

Efectul neagă mai orice fel de progres social din ultimul secol și duce cu gândul la o combinație între Handmaid’s Tale și Vânătoarea de Vrăjitoare din Salem. 

De exemplu, liderul PiS Jaroslaw Kaczynski este ferm convins că femeile din Polonia nu au copii fiindcă ar bea prea mult. Mai aproape de noi, Viktor Orban a trecut în Constituție ideea că familia tradițională apără Ungaria de imigranți. Preocuparea pentru fertilitate este atât de mare în rândul populiștilor de dreapta încât Viktor Orban a organizat mai multe summit-uri cu intelectuali și lideri politici de dreapta unde s-a discutat numai apărarea familiei tradiționale. Asta ca să nu mai vorbim despre declarațiile din SUA, unde vicepreședintele lui Trump a vorbit îndelung despre cum votul adulților fără copii ar trebui să conteze mai puțin. 

Problema cea mai mare a acestui discurs este faptul că pare a fi singurul ce încearcă să abordeze problema declinului demografic. Partidele tradiționale nu au foarte multe idei în direcția asta, iar preocuparea constantă pentru valurile de imigranți din ultimii ani au crescut presiunea pe această temă. Suntem în situația neplăcută în care declinul demografic este văzut ca o problemă gravă, iar principalele soluții pentru a îndrepta situația vin de la partidele populiste de dreapta radicală. 

Subiectul devine într-atât de mare încât inclusiv indivizi total împotriva „familiei tradiționale” ar zice că acesta e prețul ce trebuie plătit pentru a crește natalitatea. Tocmai de aia este important să arătăm cât de ineficiente sunt măsurile de „familie tradițională” și care sunt ideile ce pot cu adevărat să încurajeze creșterea natalității. 

Principalul argument al dreptei radicale pare a fi că cea mai bună modalitate de a crește fertilitatea este întoarcerea la valorile tradiționale și îndepărtarea de feminism sau tolerarea minorităților sexuale. Și pentru asta PiS, FIDESZ și alte partide asemenea au ajuns să plătească serios pentru a crește fertilitatea. 

Din 2016, Ungaria cheltuie aproximativ 5% din PIB-ul său național pentru politici pro-nataliste și a reușit în aproape 10 ani să își crească rata de fertilitate de la 1.2 până la 1.5, mult sub rata de înlocuire. Similar, Polonia a investit masiv ajutoare pentru familii și bonificații pentru al doilea și al treilea copil; în 2020 Polonia avea un procent din PIB dedicat politicilor pro-familie mai mare decât Germania sau Norvegia. Cu toate astea, în 2023 Polonia a înregistrat cea mai mică rată de fertilitate de la al doilea război mondial. 

Exemplele pot continua, dar verdictul e destul de clar. În ciuda investițiilor masive, efectele politici pro-„familia tradițională” au fost mici și de scurtă durată. Pe deasupra, tocmai pentru că aceste politici erau condiționate de îndeplinirea calității de „familie tradițională”, ajutoarele deseori adânceau inegalitatea socială din țară prin evitarea familiilor monoparentale sau din rândul minorităților etnice. 

OK, politicile pro-„familia tradițională” nu au funcționat, poate. Dar cum stau societățile mai pro-„familia tradițională”? 

Folosind date de la European Values Survey, organizația Boom din UK arată că, de fapt, statele în care domină opinii tradiționaliste despre familie au ratele cele mai scăzute de fertilitate din Europa. Nu doar că „familia tradițională” nu este o soluție în criza fertilității, dar mai toate dovezile pe care le avem la îndemână arată că acest discurs este contraproductiv. 

Când familia și copiii devin o obligație, nici măcar beneficiile extrem de generoase oferite de partidele populiste de dreapta radicală nu reușesc să ridice prea mult fertilitatea. Nici măcar scenariul Handmaid’s Tale nu ajută.

Ce ar ajuta, de fapt, la creșterea natalității? 

Consensul în rândul comunității științifice este foarte departe de discursul Orban. Toate cercetările ultimilor ani arată că societățile care oferă mai multă siguranță economică și socială femeilor și familiilor sunt cele cu ratele cele mai ridicate de fertilitate. Cele mai bune dovezi în acest sens vin din cercetările OECD, ce arată că statele cu cele mai mari rate de fertilitate sunt statele ce investesc în politici de egalitate de gen. Willem Adema, cercetător în cadrul diviziei de Social Policy de la OECD, este convins că țările pot sprijini creșterea ratelor de fertilitate prin aplicarea de politici care cresc rata de angajare a femeilor și împărțirea echitabilă a sarcinilor în familie.

În economie, public policy și demografie, ultimii ani au arătat un consens tot mai clar în legătură cu aceste schimbări. După multă vreme în care fertilitatea era mai mare în rândul familiilor sărace, trendul s-a inversat în țările dezvoltate și familiile cu mai mulți bani tind să aibă mai mulți copii. În principal ca urmare a accesului la contracepție și a dorinței părinților de a avea copii în momentul în care își permit să-i întrețină corespunzător. 

Mai departe, relația dintre rata de angajare și fertilitate este pozitivă și în creștere, cum am arătat și mai sus. Mai multe femei ce muncesc înseamnă mai multe familii cu ambii părinți ocupați, deci mai multe șanse de a avea copii. Separat, politicile publice care oferă flexibilitate și permit femeilor să-și reia carierele rapid și ușor după naștere tind să aducă fertilitate mai mare, chiar și în absența unor subvenții pentru mașini cu 8 locuri sau alocații pentru al 3-lea și al 4-lea copil. 

Odată cu câștigarea autonomiei asupra propriului corp, femeile au câștigat și autonomia asupra deciziei de a avea copii sau nu și, la fel de important, deciziei despre când să aibă copii. Vârsta primei nașteri a început să crească vertiginos începând cu anii ’90. În Austria, media vârstei mamei la prima naștere era de 23 de ani la începutul anilor ’80, pentru a urca la 30 de ani în anul 2023. Iar media ascunde dimensiunea saltului de fapt, în condițiile în care 50% dintre femei au copii abia după vârsta de 32 de ani. Și România are o evoluție similară a vârstei primei nașteri: în anul 1992 media de vârstă a primei nașteri era de 23 de ani, iar în 2023 aceasta urcase deja la 27 de ani, cu 50% dintre femei având primul copil după 29 de ani. Mai mult, femeile sunt integrate în piața muncii, iar costurile din ziua de astăzi fac practic imposibilă supraviețuirea unei familii cu un singur venit. 

Media de fertilitate în Uniunea Europeană a rămas relativ constantă în ultimii 30 de ani, la 1.5, dar ea ascunde o dinamică internă importantă: fertilitatea pe grupe de vârste scade sau rămâne constantă în unele țări, iar în altele crește. Franța, cu normele sale liberale de gen, dar cu o rată ridicată de ocupare în rândul femeilor și politici publice care încurajează reinserția profesională are cea mai ridicată fertilitate din Uniunea Europeană.

Suedia, Belgia, Olanda și-au recuperat și ele mult din rata de fertilitate în ultimii ani, chiar și în ciuda îmbătrânirii populației generale. Țările din Europa de Est reușesc și ele să mențină o rată destul de înaltă de fertilitate, în special pentru că au populații încă relativ tinere. În schimb, fertilitatea suferă tocmai în locurile mai afectate de șomaj sau piețe de muncă dezechilibrate și fără flexibilitate, precum Spania sau Italia. 

Modelul familiei a început să se modifice radical odată cu liberalizarea normelor de gen, integrarea femeilor în piața muncii și în general creșterea egalității dintre femei și bărbați. Aceste schimbări sunt pozitive și nu pot fi întoarse de politici regresive ce doresc revenirea la „familia tradițională” ce amintește de vremuri feudale. În unele țări această schimbare a fost mai rapidă, pe când altele au rămas în urmă. Nu pentru mult timp, însă, după cum arată numeroasele mișcări pentru egalitate de gen din Polonia și Ungaria din ultimii ani. Deși va fi probabil combătută și posibil încetinită, egalitatea de gen pare inevitabilă. La fel și schimbarea modelului de familie. 

Familia modernă, mai ales în societățile dezvoltate, se bazează pe asigurarea egalității de gen. Mai mult, după cum ne arată parțial cazurile din Polonia și Ungaria, natalitatea și continuarea societății s-ar putea să depindă tocmai de încurajarea egalității de gen. Dorințele și nevoile femeilor nu pot fi ignorate, pentru că ele sunt principalii factori de decizie pentru dezvoltarea familiei în ziua de astăzi. Oricine vrea să-și crească fertilitatea va trebui, probabil, să își trateze cetățenii femei mult mai bine decât în trecut.