„Gașca celor 5”. Cum își construiește președintele Erdogan influența în România și în lume prin companii de construcții loiale regimului

„Toate mulțumirile ție, înaltă autoritate”, îi transmitea CEO-ul Kalyon Group președintelui turc Recep Tayyip Erdoğan Erdogan, în septembrie 2020.

Cemal Kalyoncu vorbea de fapt cu un ecran uriaș pe care era proiectată imaginea președintelui turc, dar motivele pentru care se pleca în fața lui Cumhurbaşkanı (președintele republicii n. red.) erau cât se poate de întemeiate: sub mandatul actualului șef al statului, la putere din 2014, companiile din domeniul construcțiilor au câștigat miliarde de dolari, dar și acces la piețe internaționale. Principala poartă de intrare în Europa a turcilor este România. 

CITIȚI AICI PRIMA PARTE A ACESTEI SERII DE MATERIALE

Astăzi, la trei ani distanță, Cengiz, Limak, Kalyon, Kolin și Makyol, cunoscute sub numele de „Gașca celor cinci”, dar și alte firme satelit, construiesc mega proiectele Turciei de infrastructură: noul aeroport din Istanbul și un canal navigabil cu implicații majore, atât în ce privește mediul, cât și geopolitice.

PressOne a analizat recent cum construiesc companiile de casă ale lui Erdogan și drumurile României, mai ales că „Gașca celor 5” e integral prezentă la licitații: cele cinci firme fie au câștigat deja proiecte mari, fie au participat și participă în continuare la atribuiri de contracte din România. 

Acum PressOne a documentat statutul pe care îl au companiile mari de construcții apropiate regimului Erdogan în Turcia, dar și consecințele regionale ale acestei complicități între puterea politică și mediul economic. Redacția a solicitat un punct de vedere și din partea Comisiei Europene.

Acuzații de corupție la adresa companiilor de construcții din Turcia prezente în România 

În cei 20 de ani de când e la putere, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), fondat chiar de Erdogan,  a adus peste o sută de amendamente la legile privind achizițiile publice, iar un proiect de lege depus în martie 2022 de 85 de deputați ai formațiunii a propus interzicerea știrilor care pun sub semnul întrebării activitatea companiilor, sub amenințarea unei pedepse cu închisoarea între 1 și 3 ani. Deși proiectul nu se referă explicit la ele, opoziția a susținut că scopul acestui proiect de lege a fost acela de a proteja tocmai așa-numita “gașcă a celor cinci” companii. 

O parte din companiile mari de construcții ale Turciei au fost implicate în investigația pentru fraudă, corupție și evaziune fiscală din decembrie 2013, care a pornit de la achiziția unui grup media pentru a servi drept portavoce a guvernului. Cotidianul Sabah, ATV și alte instituții media deținute de Turkuvaz Media, principala mașină de propagandă a regimului din Turcia, au fost finanțate din comisioanele luate de la oameni de afaceri fideli guvernului în schimbul unor contracte guvernamentale profitabile.

Conform investigațiilor media, prim-ministrul de atunci, actualul președinte Recep Tayyip Erdoğan, l-ar fi însărcinat pe ministrul transporturilor și comunicațiilor Binali Yıldırım să organizeze o „chetă” printre mai mulți oameni de afaceri, pentru a strânge suficiente fonduri pentru a achiziționa Turkuvaz Media (din care făceau parte cotidianul Sabah și postul de telviziune ATV). Yıldırım ar fi creat un fond comun din contribuțiile acestora, promițându-le că vor câștiga licitații guvernamentale. 

Convorbirile telefonice interceptate între oamenii de afaceri arată că Mehmet Cengiz, Celal Koloğlu (CEO Kolin), Nihat Özdemir (fondator Limak și fost președinte al Federației Turce de Fotbal) și İbrahim Çeçen (fondator ICTAS) ar fi transferat fiecare câte 100 de milioane de dolari în fondul comun, în timp ce omul de afaceri Adnan Çebi (CEO Makyol) ar fi transferat 30 de milioane de dolari, iar Hayrettin Özaltın (președinte CA Ozaltin) ar fi transferat „doar” 20 de milioane de dolari pentru achiziționarea Turkuvaz Media. 

Investigația a fost descrisă în presă ca fiind cea mai mare anchetă de mită și corupție din istoria Republicii Turce. Printre principalii suspecți este și fiul președintelui Recep Tayyip Erdoğan, Bilal. Însă guvernul turc a descris acuzațiile de mită și corupție ca fiind „o tentativă de lovitură de stat judiciară”, lansând o luptă puternică împotriva anchetatorilor din poliție și din sistemul judiciar prin demiterea și relocarea a sute de funcționari care au inițiat ancheta.

Companiile despre care se presupune că au participat la această schemă au câștigat, ulterior, licitații importante pentru proiecte din transporturi și energie, dar și pentru noul aeroport din Istanbul. Cengiz-Kolin-Limak-Mapa-Kalyon, organizate într-un consorțiu, au câștigat în 2013 licitația pentru construcția acestui gigantic proiect de infrastructură, cu o suprafață comparabilă cu insula Manhattan, care a costat în cele din urmă 11 miliarde de dolari. 

În tot acest timp, Erdogan a amenințat, și nu o dată, cu despărțirea de Europa și retragerea țării sale din procesul de aderare, în desfășurare de peste două decenii. 

Rapoartele Comisiei, devastatoare la adresa Turciei 

Cel mai recent raport al Comisiei Europene critică în termeni duri și fermi regimul președintelui Erdogan. Printre altele, Comisia: 

• „regretă faptul că Turcia nu sprijină sancțiunile în afara cadrului ONU și constată că schimburile comerciale dintre Turcia și Rusia aproape s-au dublat de la începutul războiului din Ucraina”

• „își exprimă profunda îngrijorare cu privire la hiperconcentrarea continuă a puterii în cadrul președinției turce, fără controale și echilibre eficiente, ceea ce a erodat grav instituțiile democratice din țară”

• „își exprimă îngrijorarea cu privire la funcționarea defectuoasă a economiei de piață a Turciei”

Aderarea Turciei la UE se face prin negocierea a 35 de domenii de politică diferite, denumite „capitole de negociere” și care includ situația statului de drept, a democrației sau respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Din acestea, au fost deschise discuțiilor 16 și rezolvat doar unul, referitor la știință și cercetare (închis provizoriu). Apoi negocierile au intrat în impas sau într-un „punct mort”, așa cum se exprimă chiar Consiliul European. 

„Turcia a obținut statutul de țară candidată la aderarea la UE în decembrie 1999. UE și Turcia au început negocieri de aderare în octombrie 2005, dar, în urma regreselor continue înregistrate de această țară în ceea ce privește democrația, statul de drept și drepturile fundamentale, negocierile de aderare UE-Turcia se află într-un punct mort din iunie 2018.”

În timp ce președintele Erdogan amenință cu înghețarea relațiilor cu Uniunea Europeană, oficial Turcia își păstrează statutul de țară în proces de aderare la UE de 24 ani, ceea ce îi deschide accesul la piața europeană. 

Constructorii turci, contracte de 7.5 miliarde de dolari în afara țării. UE are nevoie de Turcia 

La acest moment, în noiembrie 2023, cel puțin zece companii din Turcia au câștigat licitații pentru proiecte mari de infrastructură în România, unele din ele de importanță vitală, precum cel mai dificil segment al autostrăzii A1 sau conducta de peste 300 de kilometri care va transporta gaze naturale din Marea Neagră. 

PressOne a relatat AICI că în doar doi ani numărul firmelor de construcții din Turcia care construiesc proiecte de infrastructură mare în România a crescut de cel puțin cinci ori și că ele acoperă acum mai mult de 20% din valoarea totală a lucrărilor de infrastructură rutieră contractate de statul român. Aceasta după ce, în urmă cu doar doi ani, în februarie 2021, guvernul României se pregătea să elimine Turcia și China de la licitațiile publice pentru proiectele de infrastructură de miliarde de euro. 

Anul acesta, în total, constructorii turci au câștigat contracte de cel puțin 7.5 miliarde de dolari în afara țării. În România, turcii au câștigat licitații de cel puțin 1.5 miliarde de euro. 

La ele în țară, companiile protejate de președintele Erdogan, obțin, în urma licitațiilor, contracte prin parteneriat public-privat, prin excepții de la Turkish Public Procurement Law, al cărei rol, din 2003 încoace este, să aducă Turcia în conformitate cu standardele UE în materie de achiziții publice. Este vorba de aceleași companii care au început să pătrundă pe piața europeană, în special prin proiecte în România, Polonia și Ungaria. 

În raportul pe 2023, UE precizează, la capitolul „achiziții publice” (Turkish Public Procurement Law n. red.) că Turcia este „mediu pregătită” și că rămân decalaje semnificative între legislația locală și normele Uniunii Europene. Autoritățile turce au apelează constant la negociere directă sau la monopol pe prețuri în favoarea companiilor autohtone, se mai arată în raport. 

De ce își păstrează în continuare Turcia beneficiile accesului la piața europeană (care le permite acestor companii să construiască și în România proiecte de infrastructură de importanță strategică majoră) ca stat în proces de aderare la UE, deși nu progresează în acest sens? 

„UE privește cu realism relația cu Turcia”, răspunde la PressOne expertul în securitate Ștefan Popescu, „în sensul că nu își permite ca Turcia să basculeze complet în cealaltă parte, înspre Rusia, China sau Iran. UE are nevoie de piața turcă în același timp, pentru că este o piață foarte interesantă, sunt 85 de milioane de consumatori în Turcia.”

Și Turcia are nevoie de Europa, așa că Ștefan Popescu vorbește de o situație de interdependență. „Plus că în Uniunea Europeană sunt comunități turce foarte importante, bine reprezentate, cum este Germania, chiar Franța”, mai spune expertul în securitate, care adaugă și faptul că unul din factorii de succes ai președintelui Erdogan la alegerile din mai 2023, pe care le-a câștigat în ciuda cutremurului devastator care a scos la iveală corupția din sistem și a produs 50.000 de morți, a fost chiar diaspora turcă. 

„Trebuie să privim cu realism: Erdogan a folosit condițiile de aderare puse de Uniunea Europeană. Control civilul asupra serviciilor, care erau sub control militar. Bineînțeles, ce i-a permis asta lui Erdogan? Să îi înlăture pe kemaliști și să-și pună proprii oameni, folosind cerințele Uniunii Europene”, e de părere Ștefan Popescu. 

Un raport al CHP (principalul partid de poziție din Turcia) susține că 50% din toate licitațiile organizate în Turcia au fost câștigate de aceste companii, care au fost acuzate de corupție de către opoziția din Turcia de mai multe ori, de-a lungul timpului. Unele surse, care citează un raport World Bank, susțin că aceste companii au câștigat cele mai multe licitații publice din lume în ultimul deceniu. 

Cum răspunde Comisia Europeană solicitării PressOne: „Turcia rămâne un partener-cheie pentru UE”

În septembrie 2023, guvernul leton a lansat o licitație pentru proiectul Rail Baltica, care leagă țările baltice de rețeaua feroviară europeană. Companiile turce IC İçtaș İnșaat și Doğuș İnșaat au depus cea mai bună ofertă în cadrul licitației. Cu toate astea, guvernul leton a atribuit licitația de 3,7 miliarde de euro consorțiului ERB Rail Baltica JV, înființat de companii franceze, italiene și poloneze.

Decizia de veto a fost luată la sfatul Serviciului leton de securitate de stat, care a recomandat ca societățile turce să fie excluse din licitație. Potrivit informațiilor din presă, motivul se datorează proiectelor întreprinse de compania turcă de construcții IC İçtaș, care construiește mai multe poduri în Sankt Petersburg, terminalul Aeroportului Internațional Pulkovo și autostrada de mare viteză cu taxă între Moscova și Sankt Petersburg, dar lucrează și la proiectul centralei nucleare de la Akkuyu împreună cu compania rusă de construcții Titan-2. 

Citând motive de securitate, guvernul leton a exclus ambele companii de la licitație. Ambele companii licitează în acest moment în România. 

„Relația Turciei cu Rusia este foarte complexă. Și aici e o relație de interdependență. Adică, Turcia depinde de energia rusească, dar și, bineînțeles, de piața rusă, inclusiv pentru sectorul construcțiilor, pentru sectorul agroalimentar, pentru electromenager, pentru tot ce înseamnă industrie ușoară. Dar, în același timp, Rusia depinde de Turcia și ca hub energetic, dar și ca platformă de intermediere cu sancțiunile între Rusia și economia globală, alături de alte țări, India, China, Emiratele Arabe Unite, și, bineînțeles, în domeniul transporturilor, de asemenea”, afirmă la PressOne expertul în securitate Ștefan Popescu. 

Pe acest fundal, la solicitarea redacției, Comisia Europeană precizează că „în pachetul de extindere al UE din 2023 lansat în data de 8 noiembrie, C.E. a subliniat faptul că Turcia rămâne un partener-cheie pentru Uniunea Europeană și o țară candidată, dar negocierile de aderare stagnează din 2018, în conformitate cu decizia Consiliului European. Țara nu a inversat tendința negativă de îndepărtare de Uniunea Europeană și a continuat într-o măsură limitată reformele legate de aderare.”

Pentru Bruxelles, cooperarea cu Turcia în domenii de interes comun a continuat „în sectoare esențiale precum combaterea terorismului, economia, energia, securitatea alimentară, migrația și transporturile”, iar Turcia trebuie „să ia măsuri decisive pentru a îmbunătăți în mod semnificativ alinierea la Politica Externă și de Securitate Comună (PESC) a UE și pentru a accelera cooperarea în ceea ce privește prevenirea și detectarea eludării măsurilor restrictive.”  

Nici relația ambiguă cu Rusia nu reprezintă un obstacol în calea menținerii relațiilor cu Uniunea Europeană. „Pentru ca Turcia să rămână în NATO, îi tolerăm poziția ambiguă față de Rusia și nu numai. Turcia are relații și de cooperare și de competiție, și vedeți că participă la formule care merg în afara Organizației Tratatului Nord-atlantic și în afara Occidentului. Țara are o poziție strategică importantă. Deci Uniunea Europeană are nevoie de Turcia, punct”, concluzionează expertul în securitate Ștefan Popescu. 

Comisia Europeană „urmărește îndeaproape” și  proiectul «Kanal İstanbul»” al președintelui Erdogan

Noul aeroport Istanbul (deschis pentru public în aprilie 2019, cu o suprafață de 76 de milioane de metri pătrați și cu o capacitate de 90 de milioane de pasageri) urma să facă parte dintr-o serie de mega-proiecte construite în Turcia înainte de aniversarea a 100 de ani de la înființarea statului, în 2023, într-o simbolistică care leagă marile lucrări de infrastructură de evenimente din trecutul Turciei, așa cum o făceau și sultanii otomani, după cum explică pentru PressOne expertul în securitate Ștefan Popescu.

Președintele Erdogan își construiește influența în afara Turciei prin intermediul acestor companii loiale – iar în Europa e abia la început. Acest lucru se întâmplă deja pe alte continente de mult timp, adaugă acesta.

„Companiile acestea iau parte la marile proiecte ale statului în afară. Adică Turcia își construiește influența în Africa, de pildă. Construiește foarte mult acolo unde firme occidentale nu ajung din cauza condițiilor de securitate, care le-ar pune în pericol muncitorii și a sensibilităților establishmenturilor respective, care nu mai vor să audă de puterile occidentale, pe care le acuză de neocolonialism.

Turcia a găsit o nișă extraordinară. Pentru că orice regim se bazează și pe un mediu economic care este favorabil, pe care îl întreține. Dincolo de latura clientelară, există și dorința Turciei de a-și construi influența la nivel internațional și prin aceste companii de infrastructură.” 

Cengiz, Limak, Kalyon, Kolin și Makyol sunt, de asemenea, companiile care construiesc un al doilea mega-proiect al președintelui Erdogan: canalul Istanbul, lung de 45 de km, care urmează să lege Marea Marmara și Marea Neagră, paralel cu Bosforul. 

Proiectul e considerat una dintre cele mai distructive inițiative din Turcia din punct de vedere ecologic, numeroși cercetători și activiști susținând că va distruge complet flora și fauna din Marmara (cu un echilibru ecologic extrem de fragil). 

Opozanții proiectului susțin, de asemenea, că el va pune la risc accesul locuitorilor din Istanbul la apă potabilă, pentru că va afecta două resurse de apă din zonă care acoperă o treime din necesarul Istanbului, barajul Sazlidere și lacul Terkos, iar apa sărată din canal va afecta și pânza freatică. 

Canalul riscă să producă și un dezechilibru geopolitic, pentru că va exista în afara tratatului de la Montreux din 1936, care a oferit Turciei suveranitate celor două strâmtori (Bosfor și Dardanele) și asupra Mării Marmara, pe timp de pace, cu acces liber, urmând ca pe timp de război doar țările cu acces la Marea Neagră să poată avea acces. Cu alte cuvinte, Erdogan va avea un nou canal la dispoziție, care se află în afara tratatelor internaționale, și pe care îl poate folosi liber, în propriul interes, într-o situație de conflict. 

„(Canalul, n.r.) va fi tot un instrument sub suveranitatea turcă. Și, bineînțeles, Turcia mai este interesată de ceva. Este interesată și de mărirea capacității de transport și a importanței Turciei în transportul din Marea Neagră spre Mediterana Orientală și viceversa”, explică, pentru PressOne, expertul în securitate Ștefan Popescu. 

Într-un răspunsul trimis către PressOne, Comisia Europeană a precizat că „urmărește îndeaproape proiectul «Kanal İstanbul» al Turciei de construire a unui canal care să conecteze Marea Neagră și Marea Marmara. Convenția de la Montreux din 1936 este un element esențial în contextul securității și stabilității Mării Negre. UE nu este parte la Convenția de la Montreux. Urmează, totuși, îndeaproape problema și solicită tuturor statelor părți să își mențină angajamentul față de Convenția de la Montreux privind regimul strâmtorilor.”

…și nici România nu își permite să aibă relații proaste cu Turcia

„Cu Turcia, România are relații, să le numim așa, sub termenul banal de tradiționale, Turcia fiind printre primii parteneri ai României din afara spațiului economic european”, mai spune expertul în securitate cu care am stat de vorbă. 

Pentru Ștefan Popescu, nici „România nu își permite să aibă relații proaste cu Turcia.” Spre deosebire de UE în ansamblu, care poate privi cooperarea cu Ankara din punct de vedere economic, pentru România o relație bună cu Turcia înseamnă în primul rând o garanție de securitate la Marea Neagră. 

„Uitați-vă, vă rog, pe o hartă, la situația din Marea Neagră și la faptul că Turcia, în ciuda faptului că are această politică ambiguă față de Rusia, contribuie, în același timp, la un anumit echilibru. Rusia nu este singură în Marea Neagră și Turcia este singura care are capacitatea de a echilibra această prezență masivă, rusească, centrată pe Crimea. România, fiind țară cu ieșire la Marea Neagră, are tot interesul să aibă o relație bună cu Turcia și să fie realistă. Dacă România, să spunem, ar fi ilustrat ca singură țară europeană care interzice sau ar introduce restricții companiilor turce, care ar fi costurile pentru România ale degradării unei relații față de Turcia? Pe care noi nu ne-o permitem.”  

În octombrie 2023 România a încheiat un Acord militar cu Turcia. Detaliile documentului semnat la Ankara de miniștrii Apărării din cele două țări nu au fost făcute publice.

România și Turcia au un parteneriat strategic încă din 2011, dar colaborarea militară în afara cadrului NATO este o premieră. 

Acest text face parte din seria de articole pe care le propune TEFI, un proiect editorial transfrontalier, dezvoltat de unele din cele mai puternice redacții din centrul și Estul Europei: Gazeta Wyborcza (Polonia), Magyar Jeti / 444 (Ungaria), SME (Slovacia), Bellingcat (Olanda), PressOne (România), unite într-un consorțiu finanțat din fonduri europene și care își propune să promoveze teme ce țin de securitatea națională și regională.