Germina Nagâț, CNSAS: Modificare „fără precedent” de procedură, în interesul celor care nu vor să fie verificați

O procedură de verificare valabilă de 15 ani la CNSAS „s-a gripat”, după intervenția avocatei unui om de afaceri român suspectat că ar fi colaborat cu fosta Securitate. Este o situație „fără precedent”, reacționează la PressOne o membră a Colegiului CNSAS. 

Vrem să putem relata în profunzime despre viața de zi cu zi a românilor, așa cum e ea. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.

PressOne a publicat săptămâna trecută o investigație în care arăta cum foști și actuali membri din conducerea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) au aprobat o modificare de procedură care îi scapă de la verificări pe unii posibili agenți ai Securității. 

• Schimbarea a pornit de la cercetarea trecutului din perioada comunistă al discretului om de afaceri Radu Dimofte. Acesta se afla anul trecut pe locul 15 în topul Forbes al celor mai bogați români.

• El a fost însă și membru fondator într-o asociație. Pornind de la acest statut în cadrul organizației neguvernamentale, publicația Cotidianul a cerut CNSAS să caute în arhive dacă acesta a fost sau nu colaborator al Securității.

• După ce a fost înștiințat de instituție că au început verificările în cazul său, omul de afaceri le-a transmis celor din CNSAS că acestea nu ar trebui făcute, pentru că el și-a dat demisia din asociație, iar organizația a fost și dizolvată. Conform documentelor obținute de PressOne, asociația a fost radiată, prin decizia unei judecătorii, la multe luni după ce angajații din CNSAS au decis că Radu Dimofte este eligibil conform legii pentru verificare la cerere. 

• Cei mai mulți dintre reprezentanții partidelor din conducerea CNSAS au rezonat cu punctul de vedere al omului de afaceri și au decis să schimbe procedurile interne. Astfel, la finalul procesului de căutare în arhive – documentare care poate dura o perioadă lungă de timp – angajații din Direcția Juridică ar trebui să mai certifice, a doua oară, dacă persoana vizată mai deține funcția pentru care a fost pornit tot demersul. Dacă nu ar mai deține funcția, totul s-ar opri, iar rezultatele cercetărilor în arhive ar ajunge ascunse într-un sertar, după cum au declarat sursele PressOne. 

• Acest lucru s-a întâmplat până la urmă în cazul Radu Dimofte. Aici puteți citi întregul articol PressOne privind situația din CNSAS.

Considerând că șefii CNSAS au încălcat legea, 32 de angajați din Direcția Juridică și Direcția Investigații din instituție le-au transmis celor din conducere că refuză să aplice schimbarea amintită de procedură. Avertizorii au depus în iarnă și sesizări la Parlament. Politicienii de acolo au ridicat din umeri sau i-au trimis pe angajați să-și rezolve plângerea la cei de care se plângeau.

Membră a Colegiului CNSAS (din partea USR), Germina Nagâț s-a opus schimbării de procedură în privința verificării la cerere.  Într-un interviu acordat PressOne, aceasta explică care este pericolul deciziei luate de reprezentanții partidelor în conducerea CNSAS.

PressOne. De ce v-ați opus schimbării procedurii privind verificarea la cerere la votul din Colegiu din 11 octombrie 2023?

Germina Nagâț: În primul rând fiindcă era o modificare stupidă, un exemplu tipic de reglementare care produce „muncă în zadar”, un consum inutil de timp și de resurse umane care și așa sunt grav subdimensionate în CNSAS. Mai mult, se consumă fără sens și resursele instituțiilor partenere, cu care Consiliul colaborează procedural încă de la înființare. 

Concret, pentru că n-am primit toate evidențele fostei Securități, noi încă ne adresăm foștilor deținători de arhivă (SRI, SIE, MApN) și le solicităm să verifice și în cartotecile lor persoanele vizate de aplicarea OUG 24/2008. Abia după primirea răspunsurilor interogăm și bazele de date interne, ale Consiliului. Aceste etape sunt obligatorii, fără nicio excepție. 

Să oprești o verificare după ce ai pus la treabă alte trei instituții, plus Evidența Populației, plus departamentele din CNSAS care aplică de ani de zile niște proceduri bine puse la punct, e cum nu se poate mai stupid. 

În primul rând de asta m-am opus, fără să știu la momentul respectiv ce sau, mai exact, cine anume inspirase această „găselniță” procedurală.

În opinia dumneavoastră, este legală schimbarea procedurii interne a CNSAS printr-o decizie a Colegiului astfel încât, dacă persoana vizată de verificări își pierde funcția sau își dă demisia pe parcursul căutărilor în arhive, întreg procesul de documentare să fie oprit? Realist vorbind, legea de funcționare a CNSAS nu specifică clar ce se întâmplă într-o astfel de speță.

Decizia din 11 octombrie nu are cum să fie legală, contravine nu doar spiritului, ci și literei legii, iar Direcția Juridică a explicat pe larg acest lucru, când a trimis la Colegiu zeci de pagini de argumente, însoțite de exemple de practică juridică din procesele CNSAS, foarte bogată dealtfel. Cât privește o eventuală „ambiguitate” a legii, vă contrazic apăsat. Legea e foarte clară. E important mai ales articolul care prevede că se înaintează la Colegiu nota de constatare emisă de Direcția Investigații, însoțită de întreaga documentație care a stat la baza întocmirii ei și de avizul Direcției Juridice.

În cazul unei verificări la cerere, „întreaga documentație” începe cu existența unei cereri legal întemeiate, adică o cerere privind o persoană care deține o funcție sau o calitate prevăzută în lege. Cererea se pune în lucru doar dacă este întemeiată, adică numai dacă persoana deține în mod real calitatea sau funcția menționată de lege. Fără această primă condiție nu se trece la pasul următor, adică nici nu se inițiază corespondența cu alți deținători de arhivă, despre care v-am spus și subliniez că e explicit prevăzută în lege. Abia la al treilea pas al verificării ajungem la documentele identificate de Direcția Investigații în arhiva CNSAS. 

De ce durează mult o verificare în arhive?

Ca să fie și mai clar de ce vorbesc despre „munca în zadar”, subliniez că, pentru a face o notă de constatare, identificarea documentelor din arhiva CNSAS presupune săptămâni sau uneori luni de zile de muncă, de citit și de sintetizat documente, o operațiune foarte complexă. Ea devine total inutilă dacă se aplică „procedura” născocită la 11 octombrie anul trecut. 

Toate aceste activități devin complet inutile dacă persoana verificată își dă demisia și renunță la funcția care o face verificabilă, după ce procedura de verificare a ajuns aproape de final. 

Noua procedură e așa de „bine” elaborată că nici măcar n-a prevăzut ce se întâmplă cu o notă de constatare deja emisă, dacă ea nu mai poate fi avizată juridic. Se anulează, se toacă, se arhivează sau ce anume? Și cine face operațiunile astea? Evident că legea nu are o astfel de prevedere, fiindcă legea, cu toate minusurile ei, nu e absurdă. Scopul ei e să deconspire, nu să se parcurgă toate etapele unei verificări și pe urmă să se îngroape rezultatul. 

Este evident că noua procedură nu e în interesul legii, ci în interesul exclusiv al persoanelor care ocupă funcții sau demnități și care nu vor să fie verificate de CNSAS.

Mai există însă un aspect care scoate și mai bine în evidență absurdul deciziei din 11 octombrie 2023. Multe note de constatare de pe ordinea de zi nu sunt votate imediat, ci se reportează din diverse motive, pe care nu le pot detalia acum. Unele lucrări s-au întors pe ordinea de zi după mai multe luni, altele după mai mulți ani, altele niciodată. În condițiile astea, ce valoare mai are deținerea unei calități verificabile la data avizului juridic, dacă pe urmă votul în Colegiu întârzie pe o perioadă nedeterminată? 

Ce relevanță ar mai avea în fața judecătorilor faptul că o persoană deținea o funcție verificabilă fix atunci când s-a întocmit avizul juridic, dacă pe urmă votul în Colegiu a întârziat sine die? Am putea la fel de bine să fixăm ca referință pentru deținerea calității verificabile data următoarei eclipse de soare în România. Decizia ar fi la fel de arbitrară, dar măcar data eclipsei ar fi previzibilă.

Riscă decizia luată de Colegiu să afecteze și alte dosare ale CNSAS în afară de cazul de la care a pornit disputa? Cam câte?

Nu pot face o estimare, fiindcă verificările la cerere nu sunt cele mai numeroase dintre lucrările Consiliului. Prioritare, conform legii, sunt verificările din oficiu. Într-un an, acțiunile trimise în instanță pentru verificări la cerere pot fi de ordinul zecilor sau mai puțin. În 2022 au fost 11 cazuri trimise la Curtea de Apel, dar să nu uităm că o verificare făcută de Consiliu nu se termină obligatoriu printr-un proces. 

De cele mai multe ori se termină cu o adeverință de necolaborare, care la rândul ei poate avea un preambul interesant. Prin asta vreau să spun că deconspirarea nu se rezumă la procesele pe care CNSAS le inițiază, ci se referă și la adeverințele care în textul lor descriu relația persoanei cu Securitatea, chiar dacă nu sunt întrunite cerințele legale pentru încadrarea la colaboratori sau lucrători. 

În concluzie, decizia din octombrie anul trecut afectează și verificările la cerere care s-ar putea finaliza printr-o adeverință de necolaborare, dar cu preambul. Adică, afectează deconspirarea Securității într-un sens mai larg.

În memoriul lor, angajații din CNSAS nemulțumiți de decizia luată de Colegiu sugerează că totul a fost făcut doar pentru a-l salva pe domnul Radu Dimofte de la verificare. Credeți și dumneavoastră la fel?

Da, evident. Mai întâi cronologia verificării dovedește asta. Concret, cererea de verificare a fost inițial avizată pentru punerea în lucru, s-a făcut corespondența cu instituțiile despre care am vorbi.  S-a parcurs toată procedura standard, mai puțin votul în Colegiu. 

Procedura aplicată de CNSAS timp de 15 ani s-a „gripat” după ce avocata domnului Dimofte a început să trimită hârtii la CNSAS.

În ședința din octombrie numele domnului Dimofte a fost menționat explicit legat de această modificare de procedură. Ba mai mult, el este menționat și în documentele transmise de Colegiu către departamentele implicate în verificări, prin note și extrase de procese verbale. Mai multe astfel de documente conțin numele domnului Dimofte.

Care este situația acum în privința verificării domnului Radu Dimofte? E blocată nota de constatare?

Nota de constatare n-a fost inclusă pe ordinea de zi, nu știu ce conține, nu știu cum se poate numi situația în care se găsește acest document. V-am spus mai devreme că autorii noii proceduri au uitat să menționeze și să transmită departamentelor ce anume trebuie făcut cu o notă de constatare care nu mai intră pe ordinea de zi. 

Toate notele de constatare sunt secret de serviciu până la momentul votului. La fel și avizele juridice, la fel și adresele de răspuns de la partenerii instituționali, cu care demarează practic verificarea. O mulțime de documente și anexe, toate secret de serviciu, stau în spatele unei verificări a CNSAS, indiferent cum se finalizează ea. Noua procedură nu spune și ce se întâmplă cu aceste hârtii.

Nu ne putem „inspira” nici din alte cazuri similare, fiindcă ele pur și simplu nu există. Situația este fără precedent în CNSAS.

Prin votul Colegiului, hotărârea e în vigoare. Poate să mai fie schimbată? 

Din punctul meu de vedere, hotărârea e lipsită de putere juridică, din moment ce modificarea de regulament n-a fost publicată în Monitorul Oficial. Vorbim despre o modificare a Regulamentului de Ordine și Funcționare, fiindcă acolo e detaliat modul de lucru, nu despre lege. Sigur că se poate reveni la normal, dacă se dorește asta. Dar nu sunt deloc optimistă.

Peste 30 de angajați din Direcția Juridică și Direcția Investigații au trimis un memoriu destinat Colegiului CNSAS în care au spus că nu vor aplica hotărârea pentru că nu ar fi legală. Care este atmosfera în instituție?

Atmosfera din CNSAS, în ultimul an și jumătate, a fost mai proastă ca niciodată de când lucrez eu aici. Uneori, de-a dreptul irespirabilă. Motivele au fost mai multe, nu doar scandalul legat de verificarea domnului Dimofte, însă tensiunea dintre Colegiu și funcționarii publici, mai ales cei de la Investigații și Juridic, a fost aproape tangibilă. 

Reacția Colegiului la hârtia semnată de zeci de investigatori și juriști a fost foarte nervoasă și s-a manifestat în scris. Concret, celor doi directori li s-au cerut, tot în scris, „note explicative” – chiar ăsta a fost termenul, specific anchetelor sau cercetărilor disciplinare.

Totuși, ei sunt funcționari publici și orice divergență cu ei trebuie rezolvată conform Codului Administrativ, adică prin comisia de disciplină. Colegiul nu are atribuțiile unei comisii de disciplină. Nu mai vorbesc de stilul și de tonul în care au fost redactate aceste documente, transmise ca fiind din partea Colegiului.

Frapează în ele excesul de autoritate, atitudinea de tipul „noi suntem șefii aici, deci noi știm mai bine”.

Legat de cazul ăsta, dar nu numai, am auzit în ședințele de Colegiu, chiar recent, lucruri pur și simplu incredibile. De pildă, unii colegi consideră că depunerea unui memoriu la Parlament, de către directorii de la Investigații și Juridic, e o dovadă că aceștia „nu înțeleg democrația”.

E nedemocratic să te adresezi în scris superiorului tău ierarhic, care se întâmplă să fie tocmai Parlamentul României ?! Doamne, Dumnezeule! 

Carevasăzică, dacă niște demnitari se strâng într-o încăpere și adoptă o măsură prin vot, cu un scor de 8 la 1, înseamnă că automat măsura e și legală și întemeiată și benefică pentru instituție, că ea nu mai poate fi reclamată nicăieri ?! Aiuritor!

Parlamentul a fost sesizat de către angajați din CNSAS și parlamentarii au răspuns că nu pot face nimic. Deciziile Colegiului CNSAS nu se supun niciunui control?

Răspunsurile primite de la comisiile juridice și comisiile de abuzuri din Parlament sunt și pentru mine un motiv de stupoare. Sincer, nu mă așteptam la lipsa asta de interes față de întreaga situație. E adevărat că, judecând după mulțimea de documente anexate, pare o speță foarte tehnică.

Totuși, când vezi între anexe un document semnat de peste 30 de funcționari publici din două departamente cheie ale CNSAS, mă gândesc că ai vrea să stai de vorbă cu ei, măcar ca să înțelegi ce se întâmplă. Cum poate o comisie parlamentară pentru cercetarea abuzurilor, când este sesizată cu privire la un potenţial abuz dintr-o instituție aflată chiar în subordinea Parlamentului, să-şi decline competenţa si să trimită speţa spre soluţionare potențialului abuzator?

Ce garanții de obiectivitate și protecţie mai au cei care au făcut sesizarea?

În ce privește controlul Parlamentar asupra activității Consiliului, el este obligatoriu prin lege. Conducerea e numită de Parlament, raportul anual de activitate trebuie aprobat de Parlament, prin urmare cum s-ar putea motiva, la modul serios, „lipsa de competențe” a Parlamentului?

Care este soluția pentru ca astfel de situații să nu se mai repete?

Apelul la rațiune și la bunul simț. Nu știu cine ar trebui să facă acest apel, poate Parlamentul, poate presa, nu știu, dar eu încă îmi păstrez speranța. În primul rând grație colegilor mei, funcționarii publici din toate departamentele instituției.