În America au câștigat cultul lui Trump și „vibe-urile”. Urmează vânătoarea ipocrită de vinovați și continuarea decuplării de realitate

Poporul american a decis: Trump președinte. Urmează 4 ani de arătat cu degetul în direcții greșite și pilde sfătoase despre cum extrema-stângă – adică Partidul Democrat, în viziunea minților luminate – a mers și de data aceasta prea departe. 

Este o nouă victorie a post-adevărului și un semnal pozitiv transmis partidelor de extremă-dreapta din restul lumii: decuplarea discursului politic de realitate este, în continuare, o strategie câștigătoare și foarte profitabilă. 

În scenariul optimist, instituțiile democrației americane vor supraviețui și de data aceasta megalomaniei lui Donald Trump. Din păcate, este un scenariu care devine tot mai improbabil, dacă republicanii ajung să controleze atât Curtea Supremă, cât și ambele camere ale Congresului american. 

Ca om care urmărește cât de cât politica americană, îmi permit să propun propria listă de vinovați. O public în speranța că peste 4 ani voi fi personajul prăpăstios din povestea drobului de sare și temerile mele cele mai sumbre nu se vor adeveri. 

În momentul în care scriu aceste rânduri, e clar că Trump va fi noul președinte al Statelor Unite ale Americii. Aș zice că era clar încă de azi noapte/dimineață, pe la 5 și ceva, când m-am culcat eu. Am pus capul pe pernă cu speranța că, totuși, rezultatul va fi întors până mă trezesc. Că vin voturile din zonele mai populate ale vestitelor swing states și valul roșu se va sparge în stâncile albastre de care s-a izbit și în urmă cu 4 ani. 

După 2 ore și ceva de somn, presa americană m-a înștiințat că, în 2024, speranța moare prima. A câștigat, din nou, cultul.

Prima problemă este că, spre deosebire de alegerile prezidențiale din 2016, cultul va câștiga anul acesta și votul popular. Este un deznodământ neașteptat, care îmi confirmă că o bună parte din America a pierdut complet contactul cu realitatea. Despre simpatizanții lui Donald Trump știam deja asta, îi văd de 8 ani cum se îndepărtează de realitate – un proces gradual care s-a accelerat în timpul pandemiei și după alegerile din 2020.

Dar diferența de scor dintre Kamala și Joe Biden sugerează că inclusiv o parte semnificativă a electoratului democrat a pierdut contactul cu realitatea, altfel nu-mi explic cum s-a ajuns de la 81 de milioane de voturi – cât a luat Biden în 2020 – la sub 70 de milioane de voturi, cât pare că va lua Kamala Harris în 2024. Acest electorat nu s-a evaporat. Următoarele zile ne vor arăta că o parte a mers la Trump. O altă parte a fost, probabil, demobilizată. 

De ce a fost demobilizat electoratul lui Biden din 2020?

O întrebare de 1000 de puncte, despre care în anii următori vor curge râuri de cerneală și la care deja se înghesuie să răspundă o suită de experți și comentatori. Pe unele le pot anticipa fără să fi umblat pe social media în ultimele 8-10 ore. „Ramolitul” de Biden nu s-a retras suficient de repede din cursă. Harris nu a fost o înlocuitoare suficient de convingătoare. Democrații n-au livrat o lume mai bună decât cea lăsată în urmă de primul mandat al lui Trump și ori n-au fost mai asumați de stânga, ori nu i-au curtat suficient pe moderați și independenți. 

Indiferent câte degete vor fi îndreptate către Partidul Democrat, principala vinovată este normalizarea minciunii

Ca om care scrie de ceva timp despre dezinformare și impostori care se pretind guru, insist că principala cauză rămâne decuplarea electoratului de la realitate.

Odată ce platformele de social media au devenit principala sursă de „știri” pentru miliarde de oameni, în spațiul public global s-a perpetuat, pe nesimțite, o politică a vibe-urilor. Și-n care șeful de partid seamănă mai mult cu un șef de sectă care-și mulge enoriașii de bani, în timp ce îi izolează, treptat, de realitățile lumii exterioare.

În era Trump, dezbaterile aplicate (și uneori plictisitoare, să fim serioși) despre politici publice au fost înlocuite de „eu cred că, eu simt că”. Nu contează dacă ce simți sau crezi este valid și susținut de fapte, important este că simți profund și comunici lumii asta. Și atunci, ca votant, nu mai cauți programe politice care să-ți îmbunătățească viața într-un mod sesizabil. Te mulțumești cu primul șarlatan care e dispus să-ți asculte oful și să-ți mângâie orgoliul. 

Știu că nu-i kosher ca-n situații de genul acesta să arăți cu degetul către votanți. Dar după ani de turnat cenușă-n cap, poate ar trebui să ne gândim serios dacă, măcar uneori, votanții nu poartă și ei o parte din vină. Monitorizez de ani buni felul în care se discută despre alegerile americane în mediul online. Și tot de atâta timp aud – de la influenceri/comentatori conservatori care uneori sunt plătiți regește de Kremlin – că Biden a băgat SUA în groapă, americanii de rând trăiesc de pe o zi pe alta (în timp ce banii contribuabililor lor s-ar duce, chipurile, către ajutoare pentru Ucraina și Israel).

O verificare chiar și superficială a datelor arată că SUA, cu un democrat la Casa Albă, și-a revenit din haosul economic creat de COVID mai repede decât celelalte țări bogate ale lumii și că, în contextul dat, o duce chiar bine. Însă o rată a inflației de puțin peste 2%, o rată a șomajului (4,1%) mai mică decât media Uniunii Europene, o creștere stabilă a veniturilor reale (adică ajustate la inflație), respectiv a PIB-ului n-au putut înfrânge percepția multor votanți că:

1. SUA se află în pragul unei Apocalipse economice.

2. Doar „afaceristul de succes” Donald Trump o poate salva – printr-un mix de reduceri de impozite pe plan intern și taxarea masivă a importurilor. 

Vibe-urile au punctat masiv și la capitolul imigrație. Mașina de propagandă republicană tună de ani de zile că SUA este o cetate asediată de „imigranți ilegali” care dau în cap, trăiesc din ajutoare sociale și fură joburile americanilor get-beget – toate în același timp. Dar când democrații au încercat să treacă o lege bipartizană care ar fi întărit granițele țării și eficientizat procesul de acordare/respingere a azilului, republicanii au respins proiectul de 2 ori la rând – la îndemnul lui Trump, ca acesta să poată folosi migrația ca temă de atac în campanie. 

Un divorț de realitate păstorit de cei mai bogați oameni ai lumii

La dreapta spectrului politic, deconectarea de realitate a fost orchestrată de un ecosistem media și social media în care s-au pompat miliarde. În urmă cu 2 ani, Elon Musk cumpăra Twitter cu promisiunea că-l va transforma într-o oază a libertății de exprimare. A făcut asta lăsând înapoi pe platformă toți naziștii, extremiștii și propagandiștii (unii finanțați de Kremlin, insist) care contribuiseră la prima victorie a lui Trump, iar distincția dintre boți și utilizatori reali a devenit mai neclară ca niciodată. În 2024, orice pretenție de imparțialitate a fost dată uitării, iar Musk a susținut și finanțat pe față campania de realegere a lui Trump. 

Miliardarii mai puțin pasionați de ketamină și-au adus aportul la victoria lui Trump prin lașitate: Zuckerberg, cândva considerat un apropiat al democraților, a hotărât că nu-l mai interesează politica după scandalul Cambridge Analytica, iar pe Jeff Bezos l-a lovit deontologia gazetărească și a decis că ziarul deținut de el, Washington Post, nu-și va mai declara susținerea pentru un candidat anume – cândva o tradiție a presei de prestigiu din Statele Unite. 

Cei mai populari influenceri/podcasteri care populează platformele miliardarilor amintiți au spălat imaginea lui Trump zi-lumină. Joe Rogan este doar cel mai celebru exemplu. Mulți încă se declară „centriști” și vor nega până la ultimă suflare că în 2024 au susținut un candidat extremist, urmărit penal, care în 2021 a încercat să dea o lovitură de stat doar pentru că nu i-au convenit rezultatele alegerilor din 2020 – pe care le neagă, fără dovezi, și astăzi. 

Când ostracizarea publică te îmbogățește

Întâmplător, sunt aceiași influenceri, podcasteri, „comedianți” și „intelectuali publici” care au făcut carieră din propagat narațiuni false și care inventează săptămânal un nou război cultural menit să agite neuronii urmăritorilor. Îi aud de foarte mult timp cum se plâng, cot la cot cu Trump, că-s marginalizați și hăituiți de sistem/Poliția Corectitudinii Politice, dar când mă uit la carierele și finanțele lor, observ, aproape fără excepție, că au trăit și trăiesc pe picior mare – poate de aici și preferința pentru un candidat care promite tăieri de taxe pentru bogați. 

Noaptea trecută, când se numărau primele voturi, am intrat pe transmisiunile lor live, să văd ce au de zis. Pentru că nu anticipau nici ei victoria istorică de peste câteva ore, unii încă încercau să le vândă urmăritorilor ideea că Trump este candidatul „anti-sistem” și nu va fi lăsat de Deep State să câștige încă un mandat de președinte – așa cum s-ar fi întâmplat, chipurile, în 2020. 

Acum iată-ne în situația în care candidatul republican a câștigat atât votul popular, cât și pe cel din Colegiul Electoral. Ce s-a întâmplat cu Deep State-ul care ar fi fraudat alegerile din 2020, în timpul primei administrații Trump? S-a pensionat tocmai acum, când democrații aveau frâiele puterii? I-a lovit lenea pe reptilieni, comuniști și sataniști fix când aveau ocazia să îngroape, odată pentru totdeauna, cariera politică a celui mai toxic președinte din istoria Americii?

Sunt întrebări la care conspiraționiștii și mercenarii menționați nu vor răspunde niciodată. 

Unde s-au dus votanții de stânga din 2020?

Din păcate pentru cei care chiar vor simți consecințele unei noi administrații Trump, contactul cu realitatea a fost pierdut și de o bună parte a comentariatului, respectiv presei alternative de stânga din SUA. Ca în fiecare an, acest colț al Internetului a insistat că nu există diferențe ideologice reale între cei doi candidați. Doar că de data aceasta, crimele de război comise de guvernul Bibi în Gaza și inerția/șovăiala diplomatică a Americii privind conflictul din regiune au făcut ca narațiunea să prindă tracțiune și să pară mai credibilă ca niciodată.

Însă o narațiune „credibilă” nu este întotdeauna și una „adevărată”. Trecutul lui Donald Trump și al republicanilor arată că aceștia nu dau doi lei pe dreptul poporului palestinian de a avea propriul stat – nici măcar la nivel declarativ, pentru că mulți dintre ei neagă, până în ziua de astăzi, însăși ideea de identitate palestiniană. De cealaltă parte, istoria recentă arată că Partidul Democrat este cel care încă mai crede cu adevărat în soluția celor două state.

Este o distincție (oricât de firavă) ignorată de mulți influenceri ai stângii radicale, care s-au transformat, la pachet cu fanii lor, în single-issue voters fix din cauza relației SUA-Israel. Sau, mai degrabă, în single-issue absentees. Voturile lor nu par să fi mers în număr mare către terți precum Jill Stein (cal troian al Kremlinului) sau Cornel West, care promiseseră o soluționare pe placul stângii, pentru că niciunul dintre ei n-a luat suficiente voturi încât să încline balanța într-o direcție sau alta. Și atunci, unde s-au dus voturile lor? Probabil că nicăieri. 

Pe lângă că absenteismul nu le va aduce palestinienilor dreptul la autodeterminare și o încetare a măcelului orchestrat de guvernul de extremă-dreapta de la Ierusalim, un nou mandat Trump și implementarea unei agende radical-conservatoare precum „Proiectul 2025” va lovi în cele mai vulnerabile categorii ale populației: solicitanți de azil, migranți, minorități etnice și sexuale, muncitori plătiți cu salariul minim pe economie și femei care nu-și permit să țopăie dintr-un stat roșu într-unul albastru pentru a avea dreptul la avort. 

Între timp, liderii de opinie care au îndemnat la apatie prin false echivalențe își vor număra dolarii câștigați după încă 4 ani de urlat în eter că SUA este un imperiu fascist și un lider precum Donald Trump era inevitabil. Sunt convins că nu-i vor deranja prea tare nici tăierile de taxe. Asta-n scenariul optimist, în care liderul republican nu se ține de cele mai radicale promisiuni ale sale – suspendarea Constituției, „dictatura de o zi”, abolirea alegerilor, lăsarea Ucrainei pe mâna lui Putin și accelerarea izolării de restul comunității internaționale. 

În scenariul pesimist, nu ne rămâne decât să ne refugiem cu toții în munți, unde vom deveni colegi de moșie și pahar cu pășuniștii care acum câțiva ani au fugit din calea Dictaturii Sanitare și s-au apucat de downshifting printre brazi și oi.