Foto: Inquam Photos / George Călin

Interviu Gabriela Firea: „Natalitatea să crească, dar nu cu orice risc şi nu de orice manieră, să nu ne întoarcem la vremurile de dinainte de Revoluție”

În urma publicării materialului „Ministerul Familiei vrea să sporească natalitatea cu vouchere și facilități fiscale. Dar nu doar lipsa banilor îi oprește pe români din a face copii”, Gabriela Firea a răspuns în scris la câteva dintre întrebările adresate de PressOne în legătură cu măsurile propuse de Ministerul Familiei în programul de guvernare. 

Totuși, ministra a refuzat să precizeze când ne putem aștepta ca acestea să înceapă să fie puse în aplicare, cum a fost conceput planul de măsuri și care este, mai exact, grupul țintă vizat de acesta.

Am întrebat-o, de asemenea, pe Gabriela Firea ce relevanță are numărul de copii ca criteriu de punctaj în cadrul programului de credite pentru achiziționarea de locuințe pentru tineri familiști, dar nu am primit un răspuns. 

Publicăm integral răspunsurile oferite de ministrul Familiei, Gabriela Firea, pentru PressOne fără modificări din partea redacției.


Reporter: În 2021 s-au născut sub 180 de mii de copii în România, cel mai scăzut nivel al nașterilor din istoria măsurătorilor pentru indicatorul de natalitate din arhiva INS, adică din anul 1930 până în prezent. Ne puteți preciza, estimativ, care este nivelul la care credeți că se poate ajunge prin implementarea planului de măsuri al Ministerului Familiei?

Gabriela Firea: Unul dintre obiectivele asumate prin proiectul de guvernare este stimularea natalității și ajutorarea familiilor tinere, cu mulți copii. Am elaborat împreună cu specialiştii noştri o serie de măsuri menite de a redresa natalitatea în țara noastră. Sunt măsuri care se adresează copilului, mamei și familiei cu copii.

Recent, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a pus bazele unei colaborări cu Academia Română prin Institutul de Cercetare a Calității Vieții, care va putea realiza un program de creștere a natalității.

Este adevărat că România trece printr-o criză demografică accentuată și este nevoie cât mai urgent să fie realizată o politică demografică gândită de cele mai importante instituții ale statului şi evident de o cercetare cu privire la calitatea vieții familiilor din România, altfel nu vom reuşi să oprim declinul demografic. 

Mai mult, Ministerul Familiei l-a cooptat pe academicianul Cătălin Zamfir să facă parte din Colegiul Ministerului, organism consultativ care va furniza elemente solide pentru fundamentarea politicilor pe care le gândim pentru familie și tineret.

Pe lângă sprijinirea familiilor tinere cu copii, Ministerul Familiei a elaborat un program naţional privind decontarea procedurilor de fertilizare în vitro (FIV) pentru sprijinirea cuplurilor sau persoane necăsătorite. Suma maximă decontată este de 4.500 de euro şi include atât tratamentele necesare înainte și după FIV, plus toate analizele de care este nevoie în perioada respectivă de monitorizare.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Un astfel de proiect l-am inițiat la Primăria Capitalei şi cu ajutorul acestuia s-au născut mai mult de 500 de copii, iar alte peste 100 de sarcini sunt în evoluție.

În țara noastră nivelul de trai, veniturile familiei tinere constituie încă o piedică în aducerea pe lume a copilului. 

Și schimbarea poziției economice a femeii contribuie la nivelul scăzut al natalității, ca și reclasarea ierarhiilor în preferințe, opțiuni și decizii, schimbare care nu mai privilegiază copilul ca valoare supremă în toate cazurile. 

Gabriela Firea

Numărul mare al tinerelor cupluri având decizie fermă de a nu avea copii ori de a avea un singur copil este un argument. Pentru toate acestea, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse a gândit măsuri. 

PressOne: Cum ați conceput acest plan de măsuri? A existat o comisie de lucru, o cercetare preliminară?

Stimularea natalității prin susținerea familiilor este un obiectiv național și o prioritate a Guvernului. Măsurile propuse în programul de guvernare cuprind programe de construire de creșe, măsuri fiscale pentru familiile cu mulți copii, programe de tip școală după școală, programe de credit pentru familiști sau stimulente pentru achiziția de locuințe sau mașini de familie.  

Toate aceste programe vor avea la bază studii aprofundate. Lucrăm la toate acestea. 

Gabriela Firea

Nu trebuie să uităm că Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse este o instituţie nou înfiinţată, cu un domeniu vast în ceea ce priveşte familia, care până acum s-a regăsit permament ca o direcţie la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. 

PressOne: Avem câteva nelămuriri legate de anumite detalii din măsurile incluse în planul de guvernare. De exemplu, „finanțarea achizițiilor familiale de mașini cu șapte locuri”. Ce presupune mai exact, acest lucru?

În primul rând o familie cu trei sau mai mulţi copii are deja o problemă de deplasare. Importanţa achiziţionării unei astfel de maşini este punctul de bază al programului la care lucrează specialiştii Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, întrucât acestea sunt construite conform ultimelor standarde de siguranţă, ceea ce în viaţa unei familii reprezintă cel mai important criteriu în alegerea unei maşini. De cele mai multe ori, alegerea unei maşini are la bază alte raţionamente, însă atunci când apar copiii, contează foarte mult alegerea unei maşini care asigură atât confortul, cât şi siguranţa pentru întreaga familie.

PressOne: Datele INS de anul trecut arată o creștere a ponderii de nașteri în afara căsătoriei (30% din copii născuți în 2019 erau în afara căsătoriei). Aveți în vedere și măsuri de susținere a familiilor monoparentale?

Familia reprezintă cadrul primordial al formării unor generaţii, un cadru pentru împărţirea responsabilităţilor şi al sprijinului reciproc dintre tineri şi persoanele mai în vârstă. Prin urmare, politicile publice din domeniu trebuie bazate pe o concepţie a familiei definită în sens mai larg, care să permită tuturor membrilor familiei să beneficieze de anumite facilităţi. 

Mai concret, eligibilitatea pentru anumite forme de sprijin trebuie extinsă şi pentru bunici şi alte rude care pot oferi ajutor părinţilor în creşterea copiilor. Pe de altă parte, este important ca politicile familiale să aibă în vedere şi situaţia specifică a familiilor monoparentale. Familii monoparentale, al căror venit per familie este sub nivelul salariului minim brut pe economie garantat în plată vor primi un sprijin financiar acordat o singură dată, la naşterea fiecărui copil, la fel cum procedăm şi în cazul familiilor vulnerabile.

De asemenea, când vorbim de egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, avem în vedere şi sprijinul pentru familiile monoparentale, pentru îmbunătăţirea angajabilităţii şi autonomiei părintelui singur.

PressOne: Este avortul un subiect pe care îl va aborda Ministerul Familiei – prin măsuri, programe sau campanii? Dacă da, în ce fel?

Întotdeauna voi milita pentru drepturile femeilor, ele să decidă şi să dispună de propria lor viață şi de propriul corp, dar voi milita de asemenea ca toate femeile să aibă acces la servicii medicale de calitate, de îndrumare, astfel încât alături de persoane din familie, şi de ce nu, alături de duhovnic, să ia cele mai bune decizii pentru viața lor. Sunt pentru libertatea de decizie a fiecărei persoane în parte. Nu contravine cu dorinţa mea imensă ca natalitatea să crească, dar nu cu orice risc şi nu de orice manieră, să nu ne întoarcem la vremurile de dinainte de Revoluție.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...