Interviu. Jurnalistul Matthew Caruana Galizia: Oamenii greșesc crezând că corupția nu lasă victime. Uciderea mamei mele a spulberat această idee

În contextul numeroaselor știri despre corupție din ultimele săptămâni, PressOne a vorbit cu jurnalistul maltez Matthew Caruana Galizia, unul dintre jurnaliștii care au primit premiul Pulitzer pentru investigația Panama Papers.

În prezent, el este director al fundației Daphne Caruana Galizia – numită după mama sa – înființată cu scopul de a-i continua munca și de a trage la răspundere pe cei implicați în asasinarea sa. 

Unul dintre cei mai proeminenți jurnaliști din Malta, Daphne Caruana Galizia a fost ucisă prin detonarea unei bombe în timp ce conducea, în 2017. Asasinarea ei a deschis ochii Europei față de corupția flagrantă din Malta și a pornit un val de proteste în țară.

Un pas important în pedepsirea făptașilor l-a constituit arestarea lui Yorgen Fenech în 2019, afacerist ale cărui legături cu Azerbaidjanul erau investigate de Daphne înainte de a fi ucisă. Povestea asasinării și metodele de intimidare folosite de-a lungul anilor împotriva jurnalistei și familiei sale au fost relatate în podcastul Uciderea mamei mele realizat de Paul Caruana Galizia, unul dintre cei trei fii ai ei.

PressOne a vorbit cu Matthew despre lupta împotriva corupției, libertățile și problemele cu care se confruntă statele membre ale Uniunii Europene, provocările de care are parte ca jurnalist de investigații și despre ce pot face românii când se simt copleșiți de corupția din țară.

Interviul a avut loc pe Google Meet, în timp ce Matthew era în Gothenburg, Suedia, la Conferința Globală de Jurnalism de Investigație (#GIJC23). Discuția a fost editată pentru concizie. 

Cum vezi problema corupției din România în comparație cu cea din Malta?

Cred că ambele țări au o problemă instituțională, o problemă critică a statului de drept. Ambele țări au o justiție de fațadă, astfel că sunt tribunale, procurori, poliție, dar lucrurile sunt menite să nu-și îndeplinească propriu-zis funcțiile pe care ar trebui să le aibă într-un sistem democratic, într-un stat membru al Uniunii Europene, într-o țară unde statul de drept ar trebui să fie ceva garantat. 

Vrem să putem investiga în profunzime evenimentele care afectează viața de zi cu zi a românilor. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.

La sfârșitul verii, în România au circulat numeroase știri despre corupție, una dintre ele fiind explozia stației GPL, despre care ți-am scris. În fața acestui nivel de corupție, unii dintre noi se simt demoralizați și neputincioși. Ce poate schimba această stare?

Nu-mi pot imagina o situație mai dramatică decât cea în care m-am aflat eu și familia mea. Mama mea tocmai fusese ucisă. Ea era nucleul familiei. Era o persoană atât de proeminentă, nu doar în viețiile copiilor și soțului ei, dar și în viețile multor alți oameni. A fost ucisă în cel mai brutal mod posibil, prin detonarea unei bombe în timp ce conducea. Și noi n-am devenit cinici. Adică am fost realiști, dar nu ne-am pierdut speranța că ceva putea fi făcut, chiar dacă n-am fi putut îndrepta situația, pentru că asta ar fi imposibil. Mama mea nu se poate întoarce la viață. 

Dar putem să încercăm ca prin procesul de administrare a justiției să schimbăm Malta. Și cred că și în România este posibil așa ceva. Este o țară mult mai mare. De aceea, problemele sunt și mai mari și mai diverse. În același timp, aveți mai mulți activiști și jurnaliști care chiar vor să acționeze. Știu că acei oameni lucrează împreună la asta în România, dar desigur că este nevoie de mai mult efort. 

Care crezi că au fost elementele cheie în protestele anticorupție din Malta care au urmat uciderii mamei tale?

Cele mai mari proteste din 2019 au fost declanșate de arestarea lui Yorgen Fenech, pentru că atunci oamenii au înțeles că ceea ce noi spuneam nu era o exagerare, că persoana care e acum urmărită penal pentru că se presupune că a organizat crima era un fel de eminență cenușie în spatele celor mai înalte poziții de putere din guvern. [Yorgen Fenech era] unul dintre cei mai apropiați prieteni ai prim-ministrului și ai șefului de cabinet. Și din această poziție, ar fi manevrat atentatul la viața unei jurnaliste, pentru că ea îl deranja. 

Ce le-ai spune celor care cred că pot trăi într-o țară coruptă fără să fie afectați de asta?

Cred că fiecare face după cum crede, dar corupția ne afectează pe toți. Maltezii greșesc crezând că corupția nu lasă victime, că doar iei bani de la o entitate invizibilă, statul, ceva ce e abstract. Dar uciderea mamei mele a spulberat în mii de bucățele această idee falsă. [Și nu doar pentru maltezi, ci] cred că și pentru mulți europeni. 

Ce pot face cetățenii care și-au pierdut încrederea în autorități? Tu ai experimentat asta pe propria-ți piele. 

Societatea civilă poate să acționeze pe cont propriu. Desigur, sunt multe lucruri pe care societatea civilă nu le poate face. Nu putem aresta pe nimeni, nu putem judeca noi direct, nu putem condamna pe nimeni. Putem încerca să recuperăm fonduri furate, dar, în mod normal, nu putem face asta singuri.

Putem însă să documentăm ce se întâmplă, să ne asigurăm că oamenii știu ce se întâmplă și să creăm un cadru în care să existe posibilitatea acțiunilor legale și a tragerii la răspundere. Și chiar dacă lucrăm cu o fațadă de sistem juridic, rămân lucruri pe care le putem face, chiar și din afara țării noastre. E o provocare și nu o spun dezinvolt, e mult să ceri asta de la oameni. Și asta implică mult efort, dedicație și sacrificiu, dar poate fi realizat. 

Crezi că jurnaliștii sunt responsabili să le dea cititorilor instrumentele care să faciliteze schimbarea sau de asta ar trebui să se ocupe doar activiștii?

Jurnaliștii pot da oamenilor informații și sunt responsabili să o facă. Dar instrumentele legale, fondurile necesare pentru a pune în picioare o campanie propriu-zisă care să tragă la răspundere, astea trebuie să vină de la militanții și activiștii anticorupție. De la ei trebuie să vină. 

Cum se văd efectele muncii tale în Malta în prezent? Ești mulțumit de ele? 

Cred că din ce în ce mai mulți oameni sunt recunoscători pentru ce facem. Nu mă voi simți împlinit până nu vom reuși să realizăm ce ne-am propus. Dar da, sunt mulțumit de progresul pe care l-am avut ca organizație. În mod evident, nu sunt împăcat cu situația țării. Și nu sunt împăcat nici cu lipsa progresului înregistrat în țară. Dar ca organizație care lucrează cu presa, cu activiști și cu avocați ca să administreze justiția și să tragă la răspundere sunt mulțumit de ce am reușit să realizăm. Desigur, mai e mult de lucru, mereu e nevoie să mergem mai departe. 

Ai putea să-mi dai un exemplu de ce se află în agenda voastră? 

De exemplu, unul dintre lucrurile pe care am vrut să le realizăm a fost să avem o investigație publică care să analizeze circumstanțele în care mama mea a fost asasinată. Prin munca noastră de campanie, am pornit acea investigație. I-am sprijinit munca atât noi ca familie, cât și ca organizație, furnizându-le dovezi, asigurându-ne că anumiți martori își depun mărturia.

Iar acum, această investigație publică a ajuns la concluzia că statul maltez a fost responsabil de asasinarea mamei mele prin faptul că a eșuat să investigheze corupția. A eșuat să investigheze corupția și asta a însemnat că oamenii care trebuiau să fie investigați au avut mână liberă s-o ucidă pe mama mea. Ea era singurul om care stătea între ei și interesele lor. Nu le era frică de judecători, procurori sau de poliție. Le era frică de mama mea. 

Cum ți-a afectat uciderea mamei tale relația cu țara ta? Pentru că în mod sigur ți-ai pierdut încrederea în guvern, poate chiar identitatea ta ca maltez a fost afectată. 

Nu știu. A avut un efect bizar. Țin minte când conduceam înapoi acasă de la înmormântarea mamei și mă uitam pe geamul mașinii la o țară care de la o zi la alta a devenit de nerecunoscut pentru mine. Întreaga mea copilărie mi-am petrecut-o aici. Am mers la facultate aici. Am plecat când aveam 22 de ani. Dar vizitam des și desigur păstram legătura cu prietenii și familia.

Cu toate acestea, locul devenise de nerecunoscut pentru mine și simțeam că nu mai aparțin de el. Dar cu cât m-am implicat mai mult în campania de obținere a dreptății pentru mama mea, am înțeles că acțiunea asta și acțiunea pentru tragere la răspundere coincideau cu dragostea pentru țară și cu un sentiment că sunt mulți alți oameni care doresc o țară radical diferită. 

Unii oameni văd patriotismul ca fiind echivalent cu susținerea guvernului care e la conducere. Ce părere ai? 

Nu, cred că e total eronat. Adică dacă cineva critică guvernul din Italia nu e anti-italian. Dacă cineva critică guvernul belgian nu e niciodată etichetat ca fiind anti-belgian. Dar cumva, în țări ca ale noastre, sunt propagandiști care au reușit să creeze impresia că oamenii care critică guvernul sunt anti-Malta. Dar guvernul e doar o mână de oameni.

Ei nu sunt Malta. Nu sunt România. Și mai ales când ceea ce fac e făcut într-un mod ascuns și nu cu scopul de a ne reprezenta. 

Care sunt provocările cu care te confrunți în prezent în lupta anticorupție?

Aș spune că lipsa resurselor. Cu toții avem nevoie de mai multe resurse pentru a putea lupta pentru dreptate. În același timp, ne luptăm cu cinismul care e în creștere. Chiar dacă oamenii apreciază ce facem, unii poate și-au pierdut speranța. [Simțim asta] când vorbim cu oamenii și când ne uităm la rezultatele sondajelor de opinie.

De exemplu, 70% dintre tineri spun că vor să plece din Malta. Vor să plece din Malta și să nu se mai întoarcă. Vor să-și găsească serviciu și să-și consolideze o carieră în afara țării. Și acesta este rezultatul faptului că sunt nefericiți și că se simt deznădăjduiți în fața situației. Dar sper că le putem arăta oamenilor prin munca noastră că schimbarea e posibilă. 

Ce părere ai în legătură cu acest mecanism de supraviețuire, de a pleca din țară în loc de a rămâne și de a lupta?

Cred că fiecare face după cum consideră. Îi respect pe cei care vor să plece. Până la urmă, și eu am făcut la fel când aveam 20 de ani. Desigur, în circumstanțe diferite. Am plecat pentru a avea oportunități. Cred că oricine ar trebui să se bucure de libertate de mișcare, să meargă unde dorește. Și cred că n-ar trebui să-i criticăm pentru că pleacă. Până la urmă, este ceva pentru care am luptat. 

Familia mea a luptat pentru ca [Malta] să fie stat membru al Uniunii Europene, mai ales mama mea. Și de ce am luptat? Pentru că părinții mei au crescut într-o perioadă în care nu le era permis să plece. Țara era complet coruptă. Voiau să-și clădească niște vieți, dar n-au reușit din cauza corupției și din cauză că erau blocați pe insulă. Calitatea de membru UE a adus și libertatea de a pleca. Și desigur, asta este ceva care ar trebui să-i sperie pe guvernanți, că oamenii nu sunt forțați să rămână să plătească taxe. Pot pleca în orice moment. 

Vezi calitatea de a fi membru UE ca pe un antidot împotriva corupției locale? 

Obișnuiam să cred că a fi membru UE va schimba pentru totdeauna jocul. Dar a fi membru UE vine cu o mulțime de bani și cu impresia unei stabilități financiare. Spun impresie pentru că atunci când ai o corupție scăpată de sub control nu poți să ai garantat stabilitate financiară. Dar, din păcate, această calitate de a fi stat membru UE nu a adus controale și sisteme necesare pentru a preveni creșterea scăpată de sub control a crimei organizate și a corupției. Uniunea Europeană se află în aceeași situație în care erau și Statele Unite acum o sută de ani, înainte de înființarea FBI-ului. E aceeași situație. 

Mă refer la faptul că avem o piață liberă, avem granițe deschise, uniune bancară. Banii pot fi mutați dintr-o parte în alta a Europei fără prea multe controale. Și da, este așa cum ar trebui să fie. Ar trebui să le fie permis oamenilor să se plimbe liber în interiorul Uniunii Europene, să aibă dreptul de a lucra unde vor, să aibă posibilitatea să-și mute banii și proprietățile unde vor. Dar asta ar trebui să vină cu o oarecare supraveghere. 

Statele membre trebuie să admită că nu mai pot controla corupția și crima organizată. Și avem nevoie de autorități care sunt capabile să le controleze. Avem nevoie și de autorități naționale puternice, ceea ce nu avem momentan, dar și de autorități supranaționale care sunt capabile să urmărească cu ușurință grupuri criminale dincolo de granițe, să-i aresteze unde îi găsesc și să le urmărească banii de-a lungul frontierelor. Asta este ceva care chiar ne lipsește. 

Știi dacă Uniunea Europeană face pași în această direcție sau dacă este un proiect de viitor? 

Nu, sunt niște discuții, dar suntem foarte departe ca asta să devină o realitate. Cred că între timp trebuie să existe un nou interes față de autoritățile naționale și încercări care să le forțeze din punct de vedere legal să-și îndeplinească funcțiile, să le forțeze pe statele membre să aibă cu adevărat sisteme de justiție care să funcționeze. 

Într-un alt interviu, ai spus că „în Europa corupția este în mod natural transfrontalieră”. La ce te-ai referit? 

Corupția „low-level” nu ar fi chiar transfrontalieră, ca în cazurile de corupție la nivel local sau în care companiile au relații cu politicienii și le plătesc campaniile electorale și asemenea situații. Poate ce fac ei nu este internațional. Însă din ce în ce mai des, companii, politicieni, oameni normali se folosesc de alte companii din străinătate pentru evaziune fiscală, eludarea fiscalității, dar și mită și spălare de bani. 

Să zicem că ești patronul unei companii și vrei ca politicianul care îți favorizează afacerea pentru contracte de achiziție publică să fie ales. În același timp, nu vrei să se afle că îi donezi bani pentru campania electorală. Atunci te poți folosi de o astfel de afacere de peste graniță, care are un nume fără nicio importanță și care nu poate fi conectat la tine, ca să plătești pentru campanie. Și prin ea plătești pentru reclame TV, pentru material electoral, plătești angajați, astfel de lucruri. 

Sau dacă ești un fixer pentru o companie care vrea să câștige un anumit contract de achiziții publice poți să întemeiezi companii în Panama, Insulele Virgine Britanice, în Seychelles pentru acei politicieni locali. Acesta este un exemplu din Malta. Numele companiilor nu va avea nicio relevanță. Se vor numi Compania 1, Compania 2 sau Compania 3. Chiar dacă cineva descoperă numele companiei, nu vor putea face legătura cu politicienii care le dețin. 

Apoi fixerul companiei face transferuri bancare, din nou [cu conturi] deținute în afara graniței, în numele acelor companii. Astfel, în afară de situația în care ai o scurgere de date ale furnizorului de servicii care a înființat acele companii în străinătate, este foarte dificil să găsești ce s-a întâmplat cu exactitate în acele situații. Sau s-ar putea să ai acces la mesajele trimise de fixer sau politician, dar dacă nu le ai, este extrem de dificil să descoperi ce s-a întâmplat, chiar și pentru autoritățile naționale. 

Ce poate învăța România de la activiștii anticorupție din Malta? 

Cred că mai degrabă este invers. [În România] activismul împotriva corupției există de mai mult timp decât în Malta. Deci chiar cred că este mai degrabă invers, că avem multe de învățat de la români. 

Cum vezi mișcarea anti-corupție din Malta în prezent, așa tânără cum este? 

O văd ca fiind puternică și sunt mulți oameni care sunt pasionați. Sper să ne menținem spiritul de solidaritate. 

Ce-ți dă ție și echipei tale energie să vă continuați munca? 

Încrederea în ceea ce facem și încrederea în misiunea noastră și în posibilitatea realizării ei. Și că indiferent dacă e posibil sau nu, avem responsabilitatea să continuăm să facem ce facem, mai exact, încercarea de a obține dreptate pentru mama mea și de a realiza o tragere la răspundere totală pentru corupția care a dus la asasinarea ei. Noi avem convingerea că ne facem țara mai rezistentă și chiar că putem să o schimbăm de la rădăcini în sus. 

Care a fost cea mai dificilă parte în a-i motiva pe oameni să lupte pentru dreptul de a trăi într-o țară în care corupția se pedepsește, pentru valorile pe care le împărtășea și mama ta?

Ai rezumat foarte bine. Cred că noi chiar vrem să trăim într-o țară în care corupția se pedepsește. De la început a trebuit să arătăm că tragerea la răspundere, până și un nivel minim de tragere la răspundere este posibil pentru a lupta împotriva cinismului. Trebuie să le arătăm oamenilor cum un grup mic, inclusiv cum un grup din membrii unei familii care au trecut printr-o experiență groaznică fără să aibă timp să-și revină au fost capabili să obțină un anumit grad de dreptate. 

Crezi că cinismul este cel mai mare dușman al activismului? 

Poate nu chiar cel mai mare, dar este unul semnificativ. Și acesta este un lucru pe care agenții corupți îl cunosc, îl recunosc și se folosesc de el pentru a accentua și mai puternic atitudinea cinică. Cea mai revoltătoare formă este atunci când propaganda îi etichetează pe activiști și pe jurnaliști drept dușmani ai poporului. Asta i-au făcut și mamei mele, și ne-au făcut și nouă. Este o etichetă extrem, extrem de periculoasă, dar care este foarte utilă pentru propagandiști. În afară de cazul în care [eticheta] e respinsă de toți [nu mai este utilă]. 

O altă metodă este atunci când propagandiștii zic „știi, toți sunt la fel, toți acești activiști sunt niște corupți.” Și da, poate că există un caz marginal în care ceva nu a fost în regulă la un moment dat într-o organizație activistă. Dar este o diferență între o greșeală care se corectează și un partid politic sau o afacere care se folosește de corupție ca modus operandi. Este o mare, mare diferență.