Interviu. La ce locuri de muncă vor mai avea acces tinerii, după ce AI-ul va prelua job-urile de începător

PressOne a întrebat un profesor universitar cum va schimba inteligența artificială piața muncii și ce ar trebui să facă, concret, tinerii, pentru a se adapta schimbărilor care vor veni. 

Au trecut aproape doi ani de când au început să prindă avânt aplicațiile construite cu algoritmi AI. Acum ai tot felul de platforme care-ți permit să generezi imagini în baza unui prompt. Apoi, la finalul lui 2022, a început să fie popular și ChatGPT.

De atunci și până acum, programele bazate pe AI s-au îmbunătățit considerabil. Platformele care generează imagini aproape că nu mai fac mâini cu șapte degete, iar ChatGPT îți poate da răspunsuri mai clare, dacă înțelegi cât de cât cum funcționează și cum ai putea să formulezi mai bine prompt-urile.

Vrem să putem relata în profunzime despre viața de zi cu zi a românilor, așa cum e ea. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.

La început, oamenii s-au aprins pe problema eticii când vine vorba de folosirea unor imagini generate de AI. Cât de legal e să faci asta? Există consecințe? Dar cu artiștii originali din care s-a inspirat inteligența artificială ce se întâmplă? Nu există încă răspunsuri sau reglementări în acest sens.

În martie 2024, Parlamentul European a aprobat o lege care reglementează inteligența artificială, prima de acest fel din lume, dar doar la nivel de siguranță și respectarea drepturilor fundamentale.

Joburile de începător, primele vizate 

Odată cu ChatGPT, a venit și valul de teamă că inteligența artificială ar putea să fure locurile de muncă. Și a activat o varietate de persoane: de la oameni din domeniul creativ, care lucrează în comunicare sau publicitate, până la angajați de la call center sau vânzători de magazin.

În Marea Britanie, inteligența artificială ar putea înlocui circa 8 milioane de locuri de muncă, arată un studiu făcut de Institutul pentru Cercetarea Politicilor Publice. Joburile cele mai expuse la această posibilitate, scrie The Guardian, sunt cele la nivel de începători, cele part-time și cele administrative. Iar cele mai vulnerabile persoane ar fi tinerii, femeile și cei cu salarii mici.

De-a lungul timpului, s-a tot vorbit despre cum AI ne va fura joburile. Dacă ar fi un scenariu posibil sau nu, nu știe nimeni cu certitudine. Ce se știe însă e cum funcționează inteligența artificială, pe ce se bazează, care-i sunt lipsurile momentan și cum putem învăța s-o folosim în favoarea noastră.

„Inteligența artificială nu e o inteligență în sine, ci reprezintă efortul omului de a-și înțelege propria inteligență și inteligența celorlalte animale și a naturii”, a explicat Horia Pop, profesor la Facultatea de Matematică și Informatică, la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj.

PressOne a stat de vorbă cu profesorul universitar Horia Pop despre inteligență artificială, viitor, piața muncii și tineri. 

PressOne: De ce nu ar fi capabile modelele de inteligență artificială de inovare?

Horia Pop: Omul inovează prin gândirea out of the box. Această gândire nu poate fi predată. Dacă ar învăța la școală gândirea out of the box ca atare, atunci nu ar mai fi numită așa. 

Mă refer la construcțiile originale, inovatoare, la lucruri care nu s-au mai făcut până acum, la abilitatea noastră de a prelua cunoștințe dintr-un domeniu și de a le introduce într-un alt domeniu, la abilitatea de a face lucruri care nu s-au mai făcut.

Dacă procedăm în felul acesta, reușim să rezolvăm o problemă. Inteligența artificială operează cu informație existentă și extrage esența din aceasta. Este o mașinărie predictivă, bazată pe acumulări de date. Preia tot ceea ce poate din datele pe care le are și construiește. Abilitatea pe care o avem noi, de a gândi out of the box, nu există la mașini în felul ăsta.

Dar ar putea exista?

Nu la modelul acesta. Inteligența artificială e o mașinărie de tip euristic. Sunt chestiuni de optimizare care nu sunt duse până la capăt. Vă dau un exemplu: mașinăria cu pilot autonom, care a dat peste un pieton și l-a omorât. Întrebarea tipică: cum a dat peste el? Doar l-a văzut, avea camere video. Da, dar nu l-a recunoscut.

În spatele mașinăriei e o rețea neuronală artificială. Are la intrare o serie de date. Și pe măsură ce introduc mai multe date în acest sistem de instruire, le va recunoaște. Sunt varii motive pentru care nu l-a recunoscut pe pieton. De exemplu, pentru că, posibil, era îmbrăcat într-o haină care era de aceeași culoare cu copacul. Sau pentru că avea o pălărie mexicană mare și nu se potrivea cu conceptul de pălărie pe care-l cunoștea.

Aceste sisteme funcționează în măsura în care datele pe care le dăm noi sunt complete. Sunt semnificative, corecte. Toate aceste sisteme de inteligență artificială au ajuns în punctul în care sunt acum datorită cantității mari de date.

Educația trebuie să se reformeze

Cum ar trebui să se adapteze sistemul de educație din România, în acest context?

Lumea deja intuiește că trebuie să facem ceva cu sistemul de învățământ. Poanta este faină pentru că senzația mea e că problema pe care o avem cu AI este identică cu problema celui de-al doilea val al lui Alvin Toffler: revoluția industrială. Acolo, soluția a fost educația clasică. 

Dacă noi ne întoarcem la sistemul ăsta clasic, va fi o mare problemă. Eu nu știu cum să întorc copiii din starea asta de plictiseală, să-i întorc înapoi în bucuria de a citi, de a face, de a descoperi. Pentru că, de fapt, ăsta ar trebui să fie rolul școlii.

Sistemul de învățământ românesc s-a confruntat deja, în pandemie, cu digitalizarea forțată.

Da, și a fost un marș forțat. Erau oameni care nu au fost pregătiți pentru așa ceva. Întotdeauna, datele se schimbă. Se schimbă modul de evaluare.

Vă mai dau un exemplu. Imediat după începutul Corona au apărut de la diverse firme tot felul de reclame pentru instrumente soft care se instalau pe mașinăria studentului. Urmăreau fața, emoțiile studentului și spuneau atât: trișează sau nu trișează. Pot să folosesc legal un astfel de instrument? Nu pot. Pentru că intrăm în exact acea parte a inteligenței artificiale.

Părerea mea e că pandemia a trecut fără ca noi, ca societate, să ne gândim ce am avut de învățat din asta. Nu e banal. Ar putea să fie acel îndemn care să ne facă să înțelegem că, totuși, poanta vieții este bucuria de pe traseu. 

Eu cred că ăsta e rostul vieții până la urmă: să experimentezi, să fii tot timpul tânăr în această forță a ta de a experimenta.

Dacă un tânăr se plictisește când citește o carte și așteaptă să vadă filmul, nu mai are răbdare să citească un articol de 20 de pagini, vrea un abstract de câteva minute pe YouTube, atunci ceva nu e în regulă. Și cred că inteligența artificială asta ne forțează: să schimbăm lucrurile de genul ăsta.

Cum ar putea folosi elevii sau studenții inteligența artificială într-un mod constructiv, din care să și învețe ceva?

Decât să-i cer studentului să facă un eseu pe o anumită temă, aș putea să-i cer să facă un eseu care să-l îndemne, să-l oblige să facă un experiment de o oarecare natură, o investigație. Și el să-mi spună ce s-a întâmplat cu investigația aceea, de unde și până unde a dus-o. Un soi de martor.

E drept, e mai greu pentru student să facă așa ceva. Pentru că trebuie să iasă din casă și să zică ce înseamnă experimentul, să aibă acces la biolog, să-i dea datele, să le treacă prin programele proprii, să vadă care algoritm e cel mai potrivit și care nu, să vadă care sunt rezultatele, să se ducă înapoi la biolog, să-i spună acesta unde a fost bine și unde nu, care sunt punctele critice. 

Și atunci, într-adevăr, tot Generative AI îl ajută. Dar, până la urmă, am ajuns în același punct, să-l fac umva să accepte că ideea de plictiseală nu mai există.

Credeți că se va introduce cândva, în viitor, o materie obligatorie în școli, în licee, poate chiar la facultate, prin care elevii și studenții să învețe despre inteligența artificială? Cum a fost cu informatica.

Sigur că da. Este musai. Este absolut obligatoriu. Universitățile au început să introducă astfel de cursuri transversale, pe subiecte de antreprenoriat, de etica științei, etica cercetării și așa mai departe. Un astfel de curs este absolut necesar.

Iar pentru formalizarea unui astfel de curs este cazul ca eu, informatician, să mă duc la filosofie și eu, filosoful, să mă duc la informatică. Și să ne punem la aceeași masă. Să încercăm să înțelegem fiecare problema și perspectiva celuilalt. 

Eu cred că ăsta este într-adevăr punctul. Lumea trebuie să învețe despre inteligența artificială, dar trebuie să învețe și perspectiva noastră, a omului din interiorul problemei. Pentru că în momentul acela se liniștește, nu mai intră în panică și vede într-adevăr ce e în capul nostru când creăm aceste jucării și care este cea mai bună modalitate să le folosești.

Apropo de folosirea unor „astfel de jucării”. Ce va însemna să fii tânăr artist, odată cu expansiunea tehnologiei AI?

Unul dintre amicii mei este absolvent de arte plastice. Și-mi spune: „Sigur că folosesc astfel de instrumente. Am jucăriile mele, mă interesează cum anume să construiesc clădirea asta între alte două. Mă uit la alt unghi, îmi dă AI 15, 20, 30 de variante de idei. Dar decizia finală e a mea, combinația de stiluri e a mea, inovația e a mea.”

Inteligența artificială e un Google un pic mai deștept. Dar omul vine cu combinațiile de elemente. Economisește două, trei săptămâni de muncă în felul ăsta.

Și atunci, cum credeți că se vor transforma industriile creative?

În sensul acesta: să separe în două partea care se poate automatiza, cea de căutare. Faza de plecare. Ai modelul de la care vrei să pleci, ai elementele și vii cu acele n variante care practic înseamnă starea lucrurilor, starea artei din momentul respectiv.

Mergi apoi cu combinații dintre ele, cu absolut tot ce înseamnă perierea asta brută a lucrurilor. Asta este o chestie formidabilă și îți economisește timpul. Te scutește de o grămadă de nervi și de stres. Dar de acolo tu ai mai departe libertatea să construiești. E formidabilă chestia asta.

Pasul zero rămâne inovația. Vezi de unde pleci, apoi intervine căutarea pe Google. O căutare rece. Îți formulezi secvențele de căutare. Zici „bun ăsta merge, dar tot n-am inovat până aici. Nu am făcut decât să-mi dau seama unde stau.”

Tot ceea ce vreau de acolo trebuie să rafinez, să curăț, să periez, să văd ce sens are din perspectiva mea și ce sens nu are. Și să merg mai departe. Avantajul e că baza de plecare e mai ușoară. Dar inovația rămâne la mine. Plus valoarea pe care o adaug peste chestia asta. Ideile sunt totuși ale mele.

Viitorul tinerilor pe piața muncii și „amenințarea AI”

Să ne întoarcem puțin la tinerii care abia intră în piața muncii. Tocmai citeam un articol de la The Guardian care spune că în Marea Britanie AI ar putea să ia peste 8 milioane de joburi. Și sunt vizate mai ales cele de „începători”, cum ar fi cel de operator call center.

Zău că am o problemă aici! Nu sunt deloc convins că dracul e atât de negru! De ce? Supermarketurile noastre, de exemplu, au început să concedieze caserițele și să introducă mașinăria automată. Că nu funcționează toate cum se cade, e o altă poveste. Dar oamenii, și nu mă refer la ai noștri, ci la englezi, la americani, au început să fure.

Nu mai scanează produsul cel mai scump. Vin cu o mentalitate anticapitalistă formidabilă. Până la urmă, sigur că se poate! Sigur că putem scăpa de toate aceste joburi. Dar este totuși oportun? Nu este riscant pentru mine, ca instituție, să procedez așa când trebuie să pun camere de luat vederi peste tot? Care sunt scumpe.

Sunt convins că v-ați ciocnit de un robot de la o companie de telefonie mobilă. Nu înțelege ce-i spui. Are un set de tipare, are câteva propoziții cheie pe care le înțelege. Dacă ești în tiparul ei, e ok, dacă nu, nu.

Estimativ, cam când credeți că ar putea fi înlocuiți acești oameni de AI?

Acum 20 de ani, la începutul anilor 2000, am lucrat într-un proiect de traducere automată în Germania. Era un proiect finanțat de Fundația Germană de Științe. Scopul era traducerea automată din voce în voce, în engleză, germană și japoneză.

Acum 20 de ani a mers suficient de bine încât să funcționeze ca proof of concept (o dovadă că un concept poate funcționa, n.r.), dar după o oră se împotmolea. Nu recunoștea diverse accente, avea probleme. Deci nu era suficient de performant ca să-ți concediezi traducătorul. Azi, la 20 de ani după, ai pe piață instrumente pe care le cumperi. Mergi în Japonia, îți pui căștile pe urechi, vânzătoarea vorbește japoneză și tu ai în căști traducerea în timp real în limba română.

Ăia 20 de ani de până acum se vor reduce la 10, în faza următoare. Apoi 5 și perioada asta va fi tot mai scurtă.

Tinerii sunt de multe ori în situația în care se angajează la call center sau în alte joburi de „începători”. Pentru că sunt în facultate, trebuie să-și plătească studiile și să mai și trăiască, iar unii nu primesc deloc ajutor de la părinți. Ce oportunități vor avea în momentul în care vor fi înlocuite aceste joburi de AI?

Joburile astea vor deveni acele joburi care presupun contact uman, acele joburi care presupun un plus de valoare. S-ar putea să fie din nou o revenire la lucrurile clasice. Noi, ca societate, suntem într-o fază în care nu mai știm să interacționăm om cu om. Și reflexele astea vor trebui refăcute, reînvățate. Și eu cred că asta va fi salvarea. Voluntariat, ghid de oraș, ghid de muzeu.

Credeți, oare, că expansiunea AI i-ar face, în viitor, pe tineri să prefere munca fizică sau domenii precum agricultura, mai degrabă decât să învețe ce înseamnă inteligența artificială?

Asta am observat și astăzi. Sunt oameni din familii educate care spun foarte clar: „Domnule, am terminat liceul, am bacalaureatul, este în regulă. Eu mă duc la țară.” Modelul ăsta, deci, deja apare.

Dar asta este una. Cealaltă parte ar fi asumarea rolului de învățăcel un pic mai repede.

Ce ar însemna asta?

În loc să-mi pierd vremea făcând call center, îmi asum rolul de învățăcel în domeniul pe care-l studiez.

La Cluj sunt firme IT cu nemiluita, care au nevoie de tine ca Universitate. Acorduri de practică, de colaborare sau internship. Doar că aici mai este o amenințare, un pericol foarte mare. Apare tendința ca firmele să renunțe la ideea de angajat permanent în favoarea angajatului student, că are un salariu mai mic.

Par să înceapă să trișeze la chestia asta și cumva trebuie blocați. Universitățile ar trebui să aibă o forță prin care să impună: „da, semnez acordul cu tine, dar tu îi plătești studentului școlarizarea, căminul și-i dai stipendiu.” Îl iei ca învățăcelul tău și-i dai posibilitatea ca la capătul meciului să lucreze la tine cinci ani.

Sigur, nu e simplu. Dar problema e dacă ne dăm sau nu bătuți. Eu zic că e păcat să ne dăm bătuți.

Acest scenariu sună, în teorie, foarte bine. Dar cât de probabil credeți că ar fi?

Nu, întrebarea mea este câți vor supraviețui? Câți vor ajunge să-l facă? În punctul ăsta se ajunge. Universitățile se vor reformula în sensul ăsta. 

Rectorul Universității din Cluj s-a referit în mod foarte clar la Universitate ca jucător în comunitate și nu ca rezervor de angajați. Universitățile mari au forța să facă asta. Cele mici sunt mai degrabă furnizori de forță de muncă. Respectând proporțiile, sunt mai degrabă școli de meserii decât universitate humboldtiană (concentrată pe cercetare intensivă n.red.).

Dar e un mecanism în doi pași. Dacă stau să aștept sistemul să se schimbe și să mă tragă după el, atunci eu, ca tânăr de astăzi, am pierdut. Întrebarea mea este în ce măsură eu, tânărul, elevul, mai am încă curiozitatea intactă? Majoritatea, din câte îmi dau seama, vor scurtături, vor bani, lipsă de responsabilitate.

Și atunci, ce ar trebui să învețe concret un tânăr despre AI? Sau cum ar trebui să se familiarizeze cu acest sistem încât să fie sigur că o să aibă un job stabil în viitor?

Primul pas e să înțeleagă că este un instrument. Din momentul în care eu, elevul, realizez că așa ceva este un instrument, atunci curiozitatea asta pentru tot ce înseamnă tehnică și noutate mă duce în direcția aceea.

Ar trebui însă să evit scurtăturile și ar trebui să mă duc către acele cursuri deschise. Sunt destul de multe și la noi care merg către partea asta de explicare, nu a teoriei din spate, ci a plus-valorii date de instrumente de genul ăsta. Astea trebuie neapărat căutate.

Mitul ăsta al balaurului care ne termină umanitatea trebuie cumva întors. În momentul în care vor vedea economia pe care o faci folosind instrumentele și valoarea în plus pe care o poți construi mai departe plecând de la baza asta.

Ideea e să nu te mulțumești doar cu baza, cu rezumatul. Okay, n-o să mă ajute la stadiul cunoașterii. Și îi iau, îl rafinez, îi periez și-l verific. Și mă duc în bibliotecă, îl întorc și așa mai departe.

Eu sunt totuși optimist.

De ce?

Știti de acele cărți Ebook, readere, Kindle? Citisem în presa americană că de când au început să apară, prin 2010, tinerii au început să citească mai mult. Achizițiile de cărți electronice au crescut, fără ca achizițiile de cărți pe hârtie să fie afectate. Deci înseamnă că intră pe piață o serie de consumatori care înainte de asta nu citeau. Le-a plăcut instrumentul, le-a plăcut jucăria și faptul că pot sări de la o carte la alta, de la o idee la alta. Și le-a venit pofta de lectură.

Efectul ăsta colateral e foarte interesant. Și sunt absolut convins că, din momentul în care vor vedea cam ce înseamnă AI, le va veni pofta înapoi. Pe mine mă termină starea de plictiseală. Dacă reușesc să le scot din minte această stare, am câștigat. Asta e cheia.