INTERVIU. László Potozky, directorul Fundației pentru Parteneriat: „Creștem de la etapă la etapă, iar gândul că este nevoie de ani buni s-a dovedit a fi real”

Societatea civilă a jucat, de-a lungul timpului, un rol esențial în modelarea unui viitor mai bun pentru România. Prin programe care au pornit de jos în sus, actorii ei au demonstrat că transformarea durabilă vine din implicarea directă în comunități și din puterea exemplului. Fie că este vorba despre educație, implicare civică, mobilizare în situații de criză, dezvoltare economică, ONG-urile românești au contribuit la o Românie mai solidară și mai echitabilă. Această serie de articole pune în lumină poveștile unora dintre ele, evidențiind impactul lor asupra societății.

Un sprijin esențial pentru aceste organizații a venit din partea Romanian-American Foundation, care, prin investițiile sale în inițiative de lungă durată, a înțeles importanța unei implicări susținute pentru organizațiile care luptă pentru schimbare.

Însă poveștile care urmează reprezintă, de fapt, o mărturie a puterii pe care o au cetățenii atunci când se implică pentru binele comun.

***

Fundația pentru Parteneriat este principala fundație finanțatoare privată pe mediu din țară și a desenat, împreună cu Romanian – American Foundation, programul Green Entrepreneurship (Antreprenoriat Verde), prin care caută, găsește și încurajează modele de antreprenoriat social în zonele ecoturistice.

Deși are sediul la Miercurea Ciuc, în cea mai mică reședință de județ din România, „CV”-ul Fundației pentru Parteneriat este impresionant. Printre o sumedenie de realizări demne de un film documentar despre natură și succes, fundația a pus umărul la dezvoltarea a șapte destinații de ecoturism și gestionează programul pe care, împreuna cu Asociația de Ecoturism din România (AER) și cu Romanian – American Foundation (RAF), îl declină la nivel local.

Iar o mare parte din tot ce înseamnă, în 2024, Fundația pentru Parteneriat a pornit de la pasiunea și de la viziunea lui László Potozky, directorul acesteia.

O rețetă de succes

Pentru a avea parte de o rețetă de succes, avem nevoie de câteva ingrediente, iar pentru ca Programul Antreprenoriat Verde să devină ceea ce este în acest moment, a fost nevoie de un program pilot. Apoi, între anii 2014 și 2023, Fundația pentru Parteneriat și RAF au inițiat și implementat alte două faze ale Programului Antreprenoriat Verde, implementat în cele șapte destinații de ecoturism din România, inițiate în timpul primei faze a programului: Băile Tușnad și împrejurimile, Eco Maramureș, Colinele Transilvaniei, Țara Dornelor, Pădurea Craiului, Țara Hațegului, Ținutul Zimbrului.

Partenerul strategic al programului, încă de la începutul său, este Asociația de Ecoturism din România (AER). 

În total, începând din 2014 și până în 2023, Fundația pentru Parteneriat a alocat pentru dezvoltarea rețelei celor șapte eco-destinații mai mult de 2,72 milioane de dolari, completând finanțarea de 3,26 milioane de dolari acordată de Romanian American Foundation. Iar cifrele vorbesc de la sine: cu 70% mai mulți turiști pe an în 2023 față de 2018 în cele șapte destinații, un număr de înnoptări aproape dublu, de la 270.000 la 500.000 în același interval de timp, aproape 900 de locuri de muncă în rețea și o creștere spectaculoasă a duratei medii a sejurului.

Începând cu 1 august 2023, a început a patra fază a programului: rețeaua de ecoturism își va stabili o reputație incontestabilă pe piața națională de turism și va deveni un pilon important al brandului internațional al României.

László Potozky, un om cheie din spatele rețetei de succes

Munca lui László Potozky în cadrul Fundației pentru Parteneriat, pe care a fondat-o și de care se ocupă alături de colegii săi, pe care îi consideră o a doua familie, se îmbină perfect cu cealaltă pasiune a sa: fotografia de natură și, în special, fotografia de păsări. László Potozky a câștigat medalia de argint la concursul internațional Fotograful de păsări al anului 2022, cel mai mare concurs de fotografie de păsări din lume, cu 220.000 de fotografii înscrise în concurs.

Am vorbit cu László Potozky, în cadrul unui amplu interviu, despre povestea de succes a Fundației pentru Parteneriat, despre colaborarea sa atât de fructuoasă cu RAF și cu AER, despre lucrurile extraordinare pe care programul Antreprenoriat Verde le-a făcut pentru comunitățile locale și pentru mediu, despre colaborarea cu autoritățile locale, despre ecoturismul din România și despre planurile de viitor ale Fundației pe care o conduce.

Iată cum a început totul.

În primul rând, cum a luat naștere povestea numită Fundația pentru Parteneriat?

După ce am ieșit de pe băncile facultății, am lucrat inițial ca profesor și director de școală, dar în paralel, deja din prima parte a anilor ‘90 m-am implicat în ce înseamnă societate civilă. Eram interesat mai mult de partea de mediu, de proiecte de mediu urban, de ecologie urbană. 

Primele proiecte dezvoltate și implementate de mine ca ONG-ist au fost cu această tematică. Întotdeauna am avut o aplecare către acest domeniu, iar începând cu ‘98 am avut norocul de a mă conecta și la societatea civilă „globală”, ca să-i spun așa, participând la mai multe conferințe și inițiative internaționale. 

La un moment dat, am intrat în contact cu un program care se focaliza pe probleme de mediu și care a fost implementat în mai multe țări, fiind inițiat de niște mari fundații americane. Ca parte a acestei inițiative în Ungaria, Cehia, Slovacia, și Polonia s-a născut câte o fundație și mi-au plăcut foarte mult proiectele implementate de acestea. Am început să caut soluții ca să înființăm și în România o fundație similară.

Peste puțin timp am devenit fondatorul fundației, înregistrată oficial în februarie 1999. După înființare am făcut mai multe demersuri la finanțatorii americani pentru ca programul menționat mai devreme să fie transpus și în România. Și am insistat cu multă convingere ca fundația să-și aibă sediul în orașul meu natal, Miercurea Ciuc. 

La pornire, aveam un singur program de dezvoltare comunitară, numit „Dialog”, dar începând cu anul 2000 am început și implementarea primei ediții a Programului de parteneriat pentru mediu ca și un program de finanțare al fundației noastre. La vremea respectivă, aveam un buget anual în jur de 210.000 dolari destinat finanțării unor mici proiecte de mediu. În mod concret în anul 2000, finanțam inițiative de protecția mediului implementate de ONG-uri, cu sume între 500 și 10.000 dolari pe proiect. Încetul cu încetul, am început să creștem din ce în ce mai mult. Pe parcurs s-au alăturat demersului nostru și ne-au sprijinit financiar și alte fundații externe, mai întâi din vestul Europei, (fundații olandeze și belgiene). Ceva mai târziu, începând din 2007, am devenit și implementatori de mari programe finanțate din fonduri publice din Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Elveția. În ceea ce privește implementarea acestora, i-am avut și îi avem ca parteneri de mai bine de 17 pe ani pe colegii de la Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC)

Ceva mai târziu am inițiat programul de ecoturism împreună cu RAF. Pe lângă acestea, am avut parte și de colaborări și de parteneriate foarte constructive și cu succese însemnate și cu anumite companii private. Deci, ca un rezumat, pot spune că am implementat 14 programe de finanțare în cei 25 de ani și am oferit peste 1.400 de finanțări, 1.400 de granturi către organizații de mediu și de dezvoltare comunitară, în valoare aproximativă de peste 32-33 de milioane de euro.

„Am scris o strategie pe 20 de ani”

Pentru proiectul Antreprenoriat Verde, cum a început colaborarea cu RAF și cu Asociația de Ecoturism?

Cu Asociația de Ecoturism, avem o istorie ceva mai veche, cred că datează începând din anul 2003. Atunci au depus primul lor proiect la noi în cadrul programului de parteneriat pentru mediu. Îmi amintesc foarte bine, era un proiect în care ei și-au propus să dezvolte un sistem de certificare a pensiunilor pe baza unui set de criterii ecoturistice. Pensiunile care reușeau să treacă prin acest sistem de certificare serios primeau patalama de pensiune ecoturistică. 

Acesta a fost primul lor proiect. După aceea, cunoscându-i mai bine și văzând seriozitatea lor, evident că le-am finanțat mai multe proiecte, probabil sunt peste zece în următorii 20 de ani, unele mai mici, altele mai mari.

După înființarea RAF, am avut contacte repetate cu oamenii de acolo, am discutat despre cum am putea colabora, iar prima inițiativă de acest gen a fost un program pilot pe care l-am denumit atunci Green Entrepreneurship / Antreprenoriat Verde. 

Am și păstrat numele de atunci. Și a fost un mic program pilot în care am dezvoltat cinci întreprinderi sociale verzi, cu mai mult accent pe partea verde. Programul dorea să aducă un aport la dezvoltarea durabilă a zonelor unde se intervenea. Datorită acestui program, au rezultat cinci întreprinderi de acest gen, care s-au axat pe folosirea și valorificarea resurselor locale. Unele erau axate pe procesarea fructelor de pădure, altele pe procesarea fructelor din livezile fermierilor locali, iar celelalte s-au axat pe dezvoltarea unor inițiative de ecoturism. 

După cei patru-cinci ani de program, am tras linie și ne-am uitat care au fost cele mai de succes. Fiecare a avut rezultate bune, dar am analizat în detaliu pe acelea care au produs rezultatele cele mai bune. Un criteriu pe care l-am analizat pe îndelete a fost cel de perspective de sustenabilitate, perspective care îți permit să încorporezi o zonă mai mare și să contribui astfel la dezvoltarea acesteia. În urma analizei, cele mai bune pentru această direcție s-au dovedit a fi inițiativele de ecoturism, una dintre ele fiind chiar implementate de către cei de la AER, împreună cu colegii de la Asociația Ivan Patzaichin. Așa am decis să pornim pe drumul acesta al dezvoltării unor destinații de ecoturism în mai multe zone din România. 

Ca pas următor, am elaborat o strategie pe 20 de ani, fiindcă din primul moment, din discuțiile avute cu Andrei, care este președintele AER, și cu Roxana, președinte RAF, și cu Romeo, care era directorul RAF al programelor de dezvoltare rurală, am convenit că, dacă vrem să dezvoltăm ceva în branșa turismului și mai ales în zona ecoturismului, asta în mod cert cere timp, mai ales dacă luăm în considerare că din ‘90 încoace, la nivel de decidenți se repetă ideea, de fiecare dată când este instalat un nou guvern, că turismul este o ramură cheie de dezvoltare pentru România cu foarte mare potențial. Din păcate, cam de fiecare dată guvernele trec și la nivel guvernamental nu vedem prea multă înclinare și prea multe lucruri făcute în direcția dezvoltării turismului, în general, iar pentru ecoturism, și mai puțin.

Așa am hotărât la vremea respectivă, ca pe felia asta de ecoturism să încropim noi o strategie care să aibă șansă de reușită, pe care s-o implementăm, s-o revizuim după fiecare etapă, și s-o adaptăm la noile nevoi și la noile conjuncturi care apar în timp.

Și așa a început Antreprenoriat Verde 2 și 3?

Exact. Și acum suntem în etapa a patra deja.

Care a început din august 2023.

Da. Gândul de bază pe care l-am avut la pornire, și anume că este nevoie de ani buni pentru a reuși ceva semnificativ, s-a dovedit a fi real. Și mă bucur că toți trei partenerii, deci RAF-ul, pe de o parte, ca finanțator, AER, ca partener tehnic cu expertiză de ecoturism, pe de altă parte, și noi ca manageri generali și cofinanțatori ai acestui program, cred că am fost și suntem un trio foarte bine închegat și ca rezultat am reușit niște lucruri, zic eu, destul de interesante.

„Este nevoie și de un al treilea jucător, decidentul politic local”

Ce impact a avut, privind în urmă, proiectul Antreprenoriat Verde asupra comunităților locale și asupra mediului? 

Partea cea mai puternică în ceea ce privește interesul RAF este partea legată de antreprenori. Ei au vrut să vadă antreprenoriatul ca ramură care să crească sustenabil în cele șapte destinați în care am inițiat acest program. Evident, au subscris din start la ideea că dacă vrem dezvoltare locală, aceasta să fie o dezvoltare sustenabilă, prietenoasă cu mediul. 

Ecoturismul folosește resursele atât naturale, cât și cele culturale ale zonei respective. Dacă vrei să folosești aceste resurse pe termen lung, evident ești interesat să le conservi pentru viitor. Nu se face ecoturism fără ca acea zonă să aibă o arie protejată, deci putem spune că aria protejată stă la baza dezvoltării ecoturismului. În mod evident, trebuie să ai o conexiune cu acea arie protejată, fie ea parc național, parc natural, sau o arie protejată de categoria a patra sau sit Natura 2000. Dacă ne uităm  în toate cele șapte zone unde am început să facem de ecoturism, în fiecare dintre aceste destinații avem arii protejate. 

Avem Creasta Cocoșului, care este o arie protejată, superbă, dar ceva mai mică, în zona de destinație Eco Maramureș, avem cel mai mare sit Natura 2000 din România în Colinele Transilvaniei, avem un parc național și alte două tipuri de parcuri în Țara Hațegului, deci Parcul Național Retezat, Parcul Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina și Geoparcul Țara Hațegului, care este și UNESCO Heritage Site, sau avem Pădurea Craiului în zona Bihorului și avem siturile de Natura 2000 chiar aproape de mine, în destinația Tușnad și împrejurimi. 

Fără aceste elemente nu putem să ne gândim la dezvoltare ecoturismului  într-o anumită arie. În cazul inițiativei noastre, lucrurile s-au îmbinat foarte interesant, fiindcă am avut, pe de o parte, interesul mare al RAF de a dezvolta antreprenoriatul sustenabil în zona preponderent rurală, și noi am avut, împreună cu AER, foarte mult interesul de conserva, de a proteja natura în aceste zone. Și aceste două interese s-au îmbinat perfect.

Evident, este nevoie și de un al treilea jucător, decidentul politic local. E mai bine dacă avem și decidentul de la nivel județean, fiindcă tu poți să începi o strategie de dezvoltare a turismului în zonă, dar va trebui să fie acceptată ca direcție prioritară de dezvoltare pentru zona respectivă și de către autoritățile locale. Degeaba vrem noi, acest consorțiu de trei organizații, împreună cu organizațiile locale cu care lucrăm, să dezvoltăm ecoturismul, poate și începem proiectele, dacă o primărie sau două se decid să aprobe unele proiecte de exploatare, gen cariere sau mine în potențiala destinație. Dacă se întâmplă așa ceva, zona respectivă nu se mai pretează la ecoturism. În mod clar, este necesară o armonizare a intereselor sau a ideilor de dezvoltare în zona respectivă.

Aveți parte de ajutor, de sprijinul decidenților politici, cum i-ați numit?

Da, chiar extraordinar în unele destinații, în altele poate mai scârțâie din când în când. Dar cred că avem sprijinul tuturor primăriilor și în mare parte și a consiliilor județene în zonele în care lucrăm, fiindcă le-am explicat că ne-am propus să dezvoltăm, să inițiem modele de dezvoltare sustenabilă locală economică și că, dacă se raliază la acest demers, în principiu, și ei au de câștigat. 

Am știut din start că avem nevoie de mai multe elemente. Este nevoie de un leadership puternic la toate nivelurile programului. Deci la nivelul nostru, ca management al programului, RAF la nivelul de finanțator, și AER cu asistență tehnică. În același timp avem nevoie de brațul local, ca să spun așa, care este, de obicei în fiecare destinație, un ONG local pe care noi, ca fundație, îl finanțasem anterior și știam cu cine avem de-a face.

Unii erau deja axați pe ecoturism și puteau să întreprindă un demers în acest sens, alții sunt organizații de conservare, care lucrau pe conservarea naturii, deci știau partea de natură foarte bine. Era nevoie să înțeleagă și partea de afacere, de dezvoltare a ecoturismului și din start am explicat că este nevoie de parteneri locali. Dar toate acestea nu pot funcționa, sau funcționează cu greu fără implicarea și suportul autorității locale.

Am mers pe ideea de multă transparență, explicând toate etapele și toate capitolele de implementare ale acestui model, am fost primiți foarte bine, dar foarte mult a contat și faptul că am avut leadershipul local, deci organizația neguvernamentală cu membrii ei în fiecare dintre aceste destinații. Am ales tocmai organizații cu care am lucrat, pe care îi știam, care lucrează de ani buni cu decidenții locali, cu ONG-urile locale, cu parcurile, cu managerii și administratorii de arii protejate. Deci exista o legătură organică între aceste organizații și toți ceilalți factori interesați. 

„În perioada de pandemie, cifrele indicatorilor pe care le avem pe acest program au continuat să crească”

Mă gândesc că, de-a lungul programului, ați avut și provocări, ați avut parte de lucruri care au mers mai greu.

Evident. Aș începe cu cele care ne-au lovit cel mai puternic în ultimii ani. Primul a fost, evident, pandemia COVID. La nivel mondial, turismul s-a prăbușit, inclusiv ecoturismul. Deci în cei doi-trei ani, dar mai ales în primii doi ani de pandemie, turismul mondial a avut un regres uriaș și în ciuda acestui fapt noi am reușit să performăm în destinații chiar foarte bine, cu excepția perioadei de lockdown.

În perioada de pandemie, cifrele indicatorilor pe care le avem pe acest program au continuat să crească și asta s-a întâmplat datorită faptului că încă de la început, când am conceput și am creionat această strategie a programului, parcă am simțit că vom avea nevoie de o strategie care să aibă la bază strategia adaptivă, deci să fim pregătiți pentru orice provocare majoră, în așa fel încât să avem răspunsuri rapide la aceste provocări. 

La începutul pandemiei și mai ales în lockdown am convenit între noi, ca parteneri, că mergem mai departe, nu ne poticnim, și am analizat rapid cam ce se poate face în perioada respectivă, care sunt acele felii ale paletei din dezvoltarea destinațiilor care nu necesită neapărat întâlniri față în față, care nu presupun primirea de turiști. Am decis să lucrăm pe acele segmente. Și a fost partea de dezvoltare a conceptului de marketing, a conceptului de branding, lucruri care oricum trebuiau făcute, pentru că încă nu erau destul de avansate. 

Pe de altă parte, am zis: se poate lucra în online, iar managerilor de destinații le-am comunicat să țină o legătura strânsă cu cei care sunt în rețelele celor șapte destinații. Era vorba de proprietarii de pensiuni și de proprietarii celorlalte tipuri de servicii ecoturistice. Le-am zis să îi țină aproape, oferindu-le câte un training online, să le explice cum o să meargă treaba după ce se se iese din lockdown.

Acestea au fost cele mai bune decizii. Gândiți-vă că în momentul în care s-au ridicat acele restricții, iar oamenilor li s-a permis să mai călătorească, cele mai bune locații erau ale noastre, fiindcă erau remote, fiindcă erau mai puțin lovite de pandemie. Evident, foarte multă lume s-a orientat către destinațiile noastre, mulți expați, mulți din corporații și-au luat familiile și s-au mutat chiar și pentru trei-patru luni în câte o pensiune, ceea ce ne-a ajutat foarte mult.

A ajutat antreprenorii din destinațiile noastre și chiar ne-am mirat și am fost foarte plăcut surprinși că indicatorii pe care-i folosim în program au crescut și în perioada de pandemie. 

Și pot menționa câțiva dintre indicatorii pe care îi folosim. Pe unii îi folosim din 2014, după aceea i-am extins și, din 2018, avem un set mult mai amplu de indicatori. Vorbim de numărul de unități de cazare și de numărul de alte tipuri de servicii ecoturistice, din cele șapte destinații. Dacă în 2014, la început, aveam 47 de membri, acum avem 406 de pensiuni și alte servicii. Pensiuni sunt 283, alte servicii sunt 123. Am monitorizat numărul de turiști.

Și aici fac o paranteză. Pentru ecoturism, nu este neapărat un indicator important să avem un număr cât mai mare de turiști, fiindcă atunci, dacă creștem tot timpul, atunci ajungem la turism de masă. Dar dat fiind faptul că e un program la început, am vrut totuși să aducem mai mulți turiști, să avem o afluență de turiști și în special, dacă se poate, de ecoturiști în aceste destinații. Și suntem încă interesați să creștem acest număr. 

În 2018, de exemplu, aveam 104.000 de turiști per an, în cele șapte destinații, la final de an. În 2023, deja aveam 176.000, deci am crescut cu vreo 70% numărul turiștilor în patru ani. Ce este mai important pentru noi ca indicator ecoturistic este numărul de înnoptări. Și important pentru ecoturism nu este neapărat să crească numărul de turiști, ci să nu fie vorba de un turism de weekend și, dacă se poate, să treacă de două nopți. Să tindă spre trei sau între trei și patru.

Avem unele destinații în care a trecut de patru. Avem și unele în care este la puțin peste două nopți, dar durata medie a sejurului la nivelul întregii rețele a crescut de la 1,71, cât aveam la începuturi, la 2,76 de nopți la finalul anului trecut. Ceea ce reprezintă o creștere extraordinară. Și vă spuneam de numărul de înnoptări: până în 2018, crescusem la 270.000 de înnoptări, iar la finalul anului trecut eram aproape la 500.000.

Și mai este un indicator care ne interesează în mod specific, fiindcă atunci când vorbim de dezvoltare economică locală și mai ales sustenabilă, avem trei piloni: economic, social și de mediu. Socialul, prin ce îl măsori cel mai ușor? Evident, prin creșterea veniturilor, dar veniturile prin ce cresc? Dacă oamenii au loc de muncă, dacă au joburi. Dacă în 2014, când am demarat cu cele șapte destinații, aveam 20 de persoane în rețea, în 2018 deja vorbeam de 704 persoane angajate în cele șapte destinații în rețeaua proprie, deci în pensiuni și în celelalte servicii, iar la final de 2023 a mai crescut până aproape de 900. Mai exact, 895 de joburi. 

„Trebuie să și educăm turistul ca să devină ecoturist”

Avem public turistic pentru ecoturism în România? 

Da. Este unul dintre dezideratele noastre. Colegii mei de la AER spun că trebuie să și educăm turistul ca să devină ecoturist. Eu spun că, momentan, în România există deja un segment în creștere care înțelege din ce în ce mai bine ce înseamnă să fii un turist conștient, care știe să se comporte, care știe că vine pentru valorile locale de acolo, fie ele naturale, fie ele culturale, tradiționale. Știe să beneficieze de aceste valori, știe cum să le admire, cum să se raporteze la ele.

Evident, sunt și ceilalți care nu au comportamentul adecvat unei destinații de ecoturism. Vin să facă un chef, poate vin să se îmbete, unii vin chiar să și distrugă. Dar antreprenorii care sunt în rețelele celor șapte destinații, fie prestatori de servicii, fie proprietari de pensiune, deja au învățat și folosesc un limbaj care, indirect, educă. De exemplu, la pensiuni, nu mai vorbim doar despre „bine ați venit, vă dau o cameră și vă dau de mâncare”. Deja, cei care sunt în rețeaua noastră știu să facă și interpretare, știu să explice. E mult mai complexă treaba. Și nu vorbim doar de partea de interpretare care se face prin aplicațiile care s-au dezvoltat în aceste destinații, prin website-urile pe care am reușit să le modernizăm, prin toate publicațiile, fie online, fie tipărite, prin hărți foarte moderne, foarte bune. Deci e o abordare mult mai complexă. 

„E un pionierat pentru ceea ce înseamnă turismul în România”

Practic, turismul a ajuns la un alt nivel în aceste destinații.

Trebuie să vă mai spun ceva ce s-ar putea chiar să vă surprindă. Paralel cu derularea acestui program, facem și monitorizarea fenomenului turistic în cele șapte destinații, iar asta este în mare parte datorat colegilor noștri de la AER, singurii în țara asta care, în opinia mea, știu cel mai clar ce ar trebui să se facă pentru dezvoltarea turismului.

Ce înseamnă această monitorizare: la fiecare doi ani, în fiecare dintre cele șapte destinații, echipele de management al destinației, împreună cu rangerii, în cazul în care avem parc național sau parc natural, în puncte bine prestabilite din aria protejată sau din zona destinației, abordează turiștii în anumite zile. Turiștii sunt întrebați, pe baza unui chestionar, cum au ajuns acolo, care este scopul vizitei lor, câte zile petrec acolo, câți bani cheltuie, ce mijloc de transport au folosit, dacă sunt fericiți cu serviciile utilizate, serviciile de la pensiune, serviciile ecoturistice, dacă le place traseul tematic care a fost dezvoltat în cadrul programului, dacă sunt bine întreținute traseele, infrastructura de vizitare.

Deci un set consistent de întrebări, care sunt conectate la o aplicație, deci se face totul la fața locului, digitalizat. Toate datele intră într-o bază de date și, în colaborare cu unele universități, datele sunt prelucrate. Ca urmare, despre fiecare destinație, la fiecare doi ani, primim o imagine clară asupra profilului turistului din destinația respectivă, asupra profilului destinației. 

Pe litoral, pe Valea Prahovei nu cred că folosesc așa ceva. Ca urmare, noi sperăm că această abordare o să genereze  și rezultate colaterale. În mod concret sper să influențăm și partea cealaltă, turismul de masă sau tot ce înseamnă turism în România, ca să gândească și ei puțin mai ordonat și mai concentrat pe anumite chestiuni. Deci este chiar o dezvoltare complexă pe care începem să o facem. De fapt, e un pionierat pentru ceea ce înseamnă turismul în România. 

„O idee a RAF: începând cu acest stagiu, am introdus educația pentru ecoturism în cele șapte destinații”

Ce urmează în proiectul Antreprenoriat Verde? 

Consolidăm în continuare, pe cât posibil, cele șapte destinații. Încercăm să atragem și fonduri mai multe pentru ele. De la etapă la etapă, atât RAF, cât și noi am reușit să angrenăm fonduri puțin mai mari pentru acest program. Asta ne-a permis ca managerii de destinație, care erau puțin răvășiti de multitudinea de task-uri pe care le aveau, să-și formeze echipe, să aibă cel puțin un asistent care îl ajută. Deci echipele s-a dublat, sau în unele cazuri chiar s-au triplat.

O altă evoluție super-pozitivă, o idee a RAF, pe care am salutat-o și am îmbrățișat-o imediat: începând cu acest stagiu, am introdus educația pentru ecoturism în program. Ce înseamnă asta, momentan: am început pilotarea în două destinații, și anume în Colinele Transilvaniei și în Țara Dornelor, și cu o echipă de experți de la colegii de la Mioritics, care sunt foarte buni în ceea ce privește educația de mediu.

Acum sunt în primul an în care s-a dezvoltat un program de educație pentru ecoturism, care va deveni, în cele două destinații, o materie alternativă, acceptată de minister și de inspectoratul școlar din județele respective și care va fi oferită școlilor prin angrenarea profesorilor din școlile din clasele V – VIII din cele două destinații, momentan. Mai târziu, și în celelalte, sperăm.

Începând de anul viitor, încă două două desrtinații vor intra și ele în acest program, în care ne dorim ca elevii din destinație să afle care sunt valorile naturale, valorile culturale ale destinației, ce înseamnă ecoturism din punct de vedere antreprenorial. Este parte din procesul de branduire locală, adică ne-am dat seama că în multe cazuri nu toți localnicii știau că ei locuiesc într-o destinație ecoturistică. Și atunci, cum să dezvolți o destinație ecoturistică alături de cei din zonă, dacă cei care locuiesc acolo n-au habar că locuiesc într-destinație ecoturistică? Întotdeauna încercăm să punem o felie nouă peste programul de până atunci, tocmai în ideea de a dezvolta cât mai complex, ca să spun așa, cât mai holistic fiecare destinație. 

În etapa trecută, RAF a inițiat inclusiv niște cursuri de engleză, fiindcă și aceasta este o problemă, vin turiștii străini și dacă nu reușești să te înțelegi într-o limbă de circulație internațională, mă refer aici evident la pensiuni și la prestatorii de servicii, avem iarăși o problemă.

Deci sunt multe fațete ale acestui program care necesită atenția noastră și împreună cu RAF și cu AER încercăm să aducem aceste noi straturi.

„Am o zicală care spune că a vedea e o mare comoară, dar să împărtășești ceea ce vezi e o comoară și mai mare”

Vreau să vă întreb câteva lucruri și despre pasiunea pentru fotografie. Sunteți pasionat de fotografie de păsări și ați obținut și un premiu important în domeniu.

Sunt, în principiu, fotograf de wildlife, de natură. Dar tema mea principală și la care țin cel mai mult sunt păsările. Evident, aproape la fel de mult sunt înnebunit și după mamifere, dar, cumva, topul este fotografia de păsări.

Dar de ce fotografie de păsări? Ce v-a atras la acest subdomeniu, să-i spunem, al fotografiei?

Cred că din copilărie m-a atras, fiindcă de mic copil iubesc natura, biodiversitatea și în special păsările. Cred că pot să spun că într-un mod aproape pătimaș. Îmi amintesc că mama îmi povestea că la doi ani, la grădiniță, cum apăreau primele fire de iarbă, strângeam trei-patru și fugeam, cu lacrimi în ochi de entuziasm, că au răsărit primele fire de iarbă. Sau strângeam libelule în buzunar, le iubeam așa de mult. Eram înnebunit după natură. De aceea m-am și îndreptat întotdeauna către biologie și către biodiversitate. Și am avut norocul, ca după ce am fost profesor de biologie, să înființez fundația și să lucrez pe mediu, pe conservare. 

Datorită finanțărilor pe care le oferim începând din 2000 și, cum am menționat deja, sunt peste 1.400 de proiecte implementate din fondurile distribuite, alocate de către noi. Orice proiect, finanțat, trebuie și monitorizat. Și cam din cele 1.400, cred că vreo 800-900 au fost clar pe conservarea naturii, pe conservarea anumitor specii, pe arii protejate.

În mod evident, a trebuit să mergem cu echipa noastră în vizite de monitorizare a acestor proiecte, să vedem la fața locului ce s-a întâmplat concret, cum s-au implementat. Și așa am avut ocazia, și cel mai mare noroc în viață cred că ăsta a fost, să ajung cam în toate parcurile naționale și naturale și în sute de arii protejate din România. Sunt foarte puține colțuri în țara asta unde n-am reușit să ajung. Și când am ajuns, având deja mintea și sufletul setat pentru iubirea de natură, totdeauna am fost efectiv răvășit de atâta frumusețe. Și simțeam nevoia să arăt și altora. Am o zicală prin care spun că a vedea este o mare comoară, dar să împărtășești ceea ce vezi este o comoară și mai mare. 

Una este să vorbești, alta este să poți arăta, prezenta valoarea acestui patrimoniu natural extraordinar pe care îl avem în țară.

Îmi amintesc că, înainte de intrarea noastră în Uniunea Europeană, spuneam că nu știu cu ce putem fi primii sau între primii în Europa, cel puțin la momentul 2007, dar cu un lucru sigur eram primii. Aveam cea mai bogată biodiversitate dintre toate țările. Ca urmare, acum vreo 15 ani, am decis că vreau să arăt ceea ce văd. Tot datorită muncii mele, am avut norocul să ajung pe lângă toate colțurile țării noastre și pe toate continentele din lume cu excepția de Americii de Sud și am avut ocazia și acolo să văd superba biodiversitate și natură a acestei planete minunate pe care trăim. 

Practic, ați îmbinat pasiunea pentru fotografie cu activitatea fundației, au mers mână-n mână. 

Exact. Mi-am dat seama că cel mai bun instrument extra sau cea mai bună modalitate prin care pot să am impact și pot să ajut în ceea ce fac și să și contribui la scopul și obiectivele fundației noastre este să fac fotografie de calitate. Eu făceam fotografie și înainte, chiar din copilărie, inclusiv de natură, dar de fapt făceam doar clickuri, apăsam butonul, adică nu eram încă învățat cu tehnica fotografiei.  Acum 15 sau 16 ani, am decis să mă perfecționez pe treaba asta. Eram înnebunit după ornitologie, eram deja ornitolog amator și am zis să îmbin cele două hobby-uri, ornitologia și observarea wild life-ului, cu fotografia. 

Așa a început povestea cu fotografia. Nu m-am înscris la niciun curs, deci am făcut totul în mod autodidact. Am citit foarte multe cărți de specialitate, am vorbit cu foarte mulți fotografi experimentați, cu mulți dintre ei sunt prieten acum. După aceea, am mers foarte mult pe teren, am experimentat singur și am crescut din ce în ce mai mult. Am început să postez și în social media și oamenii au început să spună „OK, păi ești bun, ai niște fotografii superbe, de ce nu faci o expoziție?”. După aceea, am început să am și expoziții. Apoi am fost remarcat de National Geografic și de Wild Planet și ei mi-au expus niște fotografii.

Alți fotografi mi-au zis, cred că acum 10 – 12 ani, că sunt gata să particip și la concursuri internaționale. Și așa am început și cu asta. De atunci, am câștigat destul de multe premii la diverse saloane și competiții. 

Evident, cel mai mândru sunt de cel câștigat în 2022 la Bird Photografer of the Year, despre care, mai în glumă, se spune că este Campionatul Mondial al Fotografiei de Păsări. Dar în acelați an am câștigat și premiul întâi la concursul Fotograful de natură al anului la categoria „Comportamentul păsărilor”, una dintre cele mai vechi competiții europene organizate în Ungaria de peste 35 de ani. 

Există vreun premiu la care țineți în mod deosebit, dintre cele pe care le-ați câștigat?

Acestea două sunt cele cu care mă mândresc cel mai mult. Medalia de argint sau locul doi la Bird Photography of the Year, la categoria „Păsări urbane”, și locul întâi la Fotograful de natură al anului, la categoria „Comportamentul păsărilor”.

„Mă trezesc la ora 4, la ora 5 sunt acolo și la ora 9 sunt la serviciu, să prind lumina frumoasă și păsările de dimineață”

Care este povestea fotografiei „Gonzo”, cea cu care ați câștigat locul doi la Bird Photography of the Year?

Unul dintre locurile la care merg cel mai des, datorită proximității, sunt heleșteiele de la Sânpaul, care sunt și o arie protejată Sit Natura 2000. Este vestită pentru numărul mare de păsări care se perindă pe acolo. Nu este mare zona, dar de-a lungul anilor au fost văzute specii foarte interesante și ca urmare acolo merg de cele mai multe ori. Dacă nu-s plecat din județ, atunci cel puțin o dată sau chiar în ambele zile de weekend sunt acolo sau, în perioada migrației păsărilor, mă trezesc la ora 4, la ora 5 sunt acolo ca să prind lumina frumoasă și păsările de dimineață, iar deja la ora 9 sunt la serviciu.

Astfel, câteodată, în perioada aprilie-mai, merg măcar de două-trei ori pe săptămână și în afara weekendului. Este o zonă care întotdeauna promite, dar există și unele zile când, ori după o perioadă ploioasă, ori urmează o ploaie torențială accesul devine mai greu, fiind foarte noroios. 

Și undeva, prin iulie 2021, m-am dus, tot așa, dis-de-dimineață, în zonă, dar era exact o zi care necesita un plan B. Și planul meu B pentru asemenea zile este satul Sânpaul aflat pe lângă această arie protejată. Aici știu o clădire veche, dărăpănată, părăsită, în care de vreo zece ani observ o familie de cucuvele. Acolo cuibăresc și în fiecare final de iunie, început de iulie apar unul, doi, trei pui împreună cu părinții. În anul respectiv, încă nu văzusem decât părinții și am zis, ok, hai să merg la cucuvele, poate au ieșit puii din cuib. Și, spre fericirea mea, am găsit acolo părinții și trei pui care eclozaseră cu câteva săptămâni înainte și erau și ei după ploaie.

Toată familia m-a întâmpinat, erau majoritatea uzi leoarcă și patru dintre ei își uscau penele acolo, pe acoperiș. Unul dintre pui era sub acoperiș, pozând într-un mod comic, puțin ud, zburlit, dar cu moacă supărată. Și avea o față… Mie asta mi s-a înfiripat în minte imediat, probabil vă amintiți de Muppet Show: avea o moacă de Gonzo. Așa a primit și fotografia titlul de „Gonzo”.

Destinația preferată din România? „Numărul unu e Dobrogea”. În lume? „Am avut norocul anul acesta să ajung Kenya, care a devenit destinația de top în ceea ce privește biodiversitatea”

Ne puteți oferi un top trei al destinațiilor preferate pentru fotografia de natură din România și din lume?

În România, numărul unu e Dobrogea. Și vorbesc despre Dobrogea în general, nu doar Delta. Îmi place foarte mult în Deltă, dar, din păcate, intrarea în Deltă, pe lângă frumusețea pe care ți-o oferă, a ajuns să fie și stresantă și supărătoare de foarte multe ori. Fiindcă, din păcate, Delta mirifică pe care o știm nu este respectată la nivelul la care ar trebui să fie.

Dar îmi place extraordinar de mult să merg în zona Măcinului, zona Vadu, Corbu. Foarte multe specii se perindă pe acolo, mai ales în perioada de migrație, primăvara și toamna. La fel, lacul Techirghiol, care este o arie superbă, plină de păsări, mai ales în perioada de migrație, dar și în alte perioade din an. De aceea zic că Dobrogea, în general, e un hot spot pentru mine. 

Am menționat deja heleșteiele de la Sânpaul, unde merg de cele mai multe ori, și, evident, Retezatul, cu tot ce are el, este parcul meu național preferat. 

Iar în extern, am avut norocul anul acesta să ajung în  Kenya, care a devenit destinația mea de top în ceea ce privește biodiversitatea și abia aștept să mă întorc acolo. Și mai am alte trei locuri de care efectiv m-am îndrăgostit: Australia, Noua Zeelandă și SUA.

În SUA am fost, cred că de vreo 15-16 ori și am avut norocul să explorez și natura de acolo. Inițial, în primii doi ani, m-au fascinat și orașele mari, precum New York, San Francisco, dar nu mai simt o atracție să merg în orașe și, oriunde merg în lume, imediat caut să ajung în natură, dacă e posibil. Și natura din SUA e extraordinară, cu parcurile naționale pe care le are. Am reușit să vizitez cam două treimi din SUA și este fenomenal din acest punct de vedere. 

Am fost de trei ori și în Australia, care este extraordinară, superbă, specială, iar Noua Zeelandă este raiul de pe pământ. Gândiți-vă la o țară care e cu 10% mai mare decât România, are vreo cinci milioane de locuitori și restul e natură. Și ei chiar știu cum să se comporte cu natura.

Lucrurile de care László Potozky este cel mai mândru

Practic, ați făcut și faceți în continuare, prin proiectele pe care le derulați, ca de pasiunea dumneavoastră pentru natură să beneficieze comunitatea și următoarele generații. Dacă trageți o linie până acum, care considerați că sunt cele mai mari realizări ale dumneavoastră, profesional și personal?

Pe plan profesional, ca director de fundație, cred că cel mai important a fost fondarea fundației, acum 25 de ani. Chiar sunt mândru, fiindcă am reușit să încropesc, să dezvolt, împreună cu colegii mei, o fundație într-un oraș așa mic, cea mai mică reședință de județ din țară. Avem 38.000 de locuitori și totuși avem principala fundație finanțatoare privată pe mediu din țară.

Cealaltă realizare cred că e legată de încropirea echipei din fundație și vorbesc de o echipă super coezivă. E ca a doua familie pentru mine. Coezivă și armonioasă. Închipuiți-vă, cu trei colege suntem împreună de la începuturi, de 25 de ani. Alte trei colege sunt cu noi de 15-20 de ani și doar o colegă sau două sunt cu noi de vreo doi-trei ani. Deci e o continuitate și o loialitate față de ceea ce facem din partea tuturor, care ne-a făcut o echipă extraordinară și la care țin exact ca la propria familie.

Pare că cine lucrează la Fundația pentru Parteneriat e fericit și rămâne acolo.

Așa se pare. Am avut și personal mai mare câteodată, în funcție de numărul de programe, au mai plecat, dar foarte rar a fost ca cineva să plece mai devreme de trei-patru ani. Am avut colegi care au ieșit la pensie de aici. Asta încercăm: să le placă la noi, să se simtă acasă.

De la înființare, cu echipa aceasta minunată, am reușit ca Fundația să crească în permanență, să trecem de la momentul cu un singur program de finanțare din fonduri private, la momentul de astăzi când suntem capabili să  derulăm programe mari și să administrăm și fonduri mari.

Mă bucură și faptul că am fost serios implicat și în înființarea fundațiilor comunitare din România. Din cele în jur de 20 existente acum, la cel puțin 11 noi am contribuit și le-am oferit așa-zisa finanțare de start-up și alte tipuri de finanțări, ca să crească.

Am lucrat destul de mult pe fotografie, am reușit să am până acum patru expoziții personale și șapte expoziții de grup. Sunt mândru că am aderat la Forona (Asociația Forona a fost înființată cu scopul de a dezvolta și promova domeniul fotografiei de natură și de a sprijini conservarea zonelor naturale prin implicarea membrilor în proiecte ce vizează arta fotografică și protecția mediului) și că acolo sunt foarte activ. Sunt mândru de premiile pe care le-am primit în acest domeniu.

La fel, mă bucur enorm că am rămas aici, la fundație și în România. Asta e o mare realizare pentru mine. Am rămas aici și am lucrat pentru scopul în care am crezut întotdeauna și în care cred în continuare. Deși pot spune că este un drum care nu este întotdeauna lin, câteodată seamănă mai degrabă cu o luptă de tip Don Quijote cu morile de vânt. Azi obții ceva pentru conservare și ești bucuros, ziua următoare sau anul următor iarăși obții ceva, și după aceea, printr-o singură ordonanță, o semnătură și două cuvinte din pix, tot ce a construit întreaga societate civilă activă pe conservarea naturii este șters cu buretele de către decidenți. S-a întâmplat de multe ori. După aceea, iarăși trebuie să te ridici, trebuie să mergi mai departe. 

Acest material este susținut de Romanian American Foundation și face parte din campania «Collective Actions – Learning from 15 years of RAF programs», dedicată organizațiilor partenere pe care fundația le sprijină și prin care realizeaza programe în România.