„Macrofotografia m-a absorbit, încet dar sigur, în totalitate”. Cum a ajuns un fotograf criminalist din România un celebru și premiat fotograf de insecte în Marea Britanie

Așa ar putea începe povestea lui Eduard Florin Niga, fotograful criminalist din România care a ajuns să pună cap la cap o arhivă fotografică cu peste 2000 de insecte, surprinse în cele mai mici detalii.

L-am descoperit întâmplător, pe Facebook, după ce anul trecut am rămas membru în mai multe grupuri despre fauna României, în urma documentării pentru un articol despre șopârlele gecko care s-au adaptat și înmulțit în București.

Cineva, poate chiar el, a postat pe la începutul lui 2022 câteva poze superbe cu furnici, așa cum mai vezi doar prin paginile National Geographic sau cele ale altor reviste de specialitate. 

Am rămas surprins să aflu că erau făcute de un român. I-am dat follow pe toate canalele de social media și m-am bucurat de fiecare nouă poză pe care a adăugat-o de atunci până în prezent.

Apoi am început să aflu mai multe despre el și despre cum a trecut de la a fi fotograf criminalist în România, la fotograf de insecte în Marea Britanie, unde în 2021 a ajuns în finala British Awards Photography.  

„M-am născut în Suceava acum 46 de ani și mi-am petrecut copilăria între oraș și sat, fiindcă toate vacanțele, așa ca alte milioane de români din aceeași generație, le-am petrecut la țară, la bunici.

Am terminat un liceu foarte bine cotat din Suceava, «Ștefan cel Mare», și apoi m-am gândit să mă duc la școala de subofițeri de poliție din Slatina, gândindu-mă că depărtarea de casă o să-mi ofere o perspectivă mai bună asupra vieții. Așa a fost să fie, fiindcă acolo, în timpul modulului de fotografie criminalistică, am început să fiu fascinat de aparatul foto, de felul în care reușea să captureze până și cele mai mici detalii”, povestește Eduard. 

Însă viața a avut alte planuri pentru el. După ce a terminat școala și a lucrat ca polițist în România, s-a gândit că vrea altceva și a emigrat în Marea Britanie. Se întâmpla în 2001. Acolo a lucrat în diverse domenii: de la restaurante, la construcții, iar când a devenit stabil financiar s-a înscris la facultate și a devenit profesor de engleză, apoi și de matematică. 

„Am lucrat și încă lucrez pentru un colegiu din Londra, unde predau studenților străini engleză, matematică, IT. A fost un parcurs dificil. Nu este ușor să fii imigrant, așa cum se gândesc unii, dar încet-încet mi-am făcut un drum.

S-a reaprins pasiunea pentru fotografie, iar o perioadă mi-a plăcut să merg hai hui pe străzile Londrei și să pozez oameni și locuri. Am cochetat apoi pentru o perioadă cu fotografia de eveniment. Nu le-am exclus acum cu desăvârșire, încă mai practic asta ocazional”, își amintește Eduard despre începuturile vieții în Marea Britanie. 

Trecerea la macrofotografie are legătură și cu fetița lui, dar și cu o fascinație pe care o avea de mic copil pentru lumea insectelor. 

„Cred că macrofotografia m-a ales pe mine și nu invers. Încă de mic am fost fascinat de lumea insectelor. Am menționat vacanțele la bunici, fiindcă se leagă de ceea ce urma să fac mai târziu în viață. În copilărie, în vacanțe, alergam pe dealurile de la Molid după insecte, le studiam în mediul lor natural, fiind uimit de culori și forme.

Când fetița mea m-a întrebat despre ochii furnicilor, am încercat să-i arăt unde și cum sunt aceștia, cât mai de aproape. Macrofotografia m-a absorbit, încet, dar sigur, în totalitate. Am studiat mult în acest domeniu, au fost mii de ore de studiu, nopți nedormite, oboseală, lucruri pe care nu le simți, de fapt, când faci ceea ce-ți place cu adevărat”, completează Eduard.  

Fetița lui știe acum mult mai multe lucruri despre insecte și despre anatomia lor. Este și unul dintre cei mai aspri critici ai lui Eduard. E cale lungă de la: „Good job, daddy!” la „Hmm, ok!”. 

Cât de greu e procesul de fotografiere al unei furnici? Eduard dezvăluie că atunci când fotografiezi subiecți așa mici în mediul lor natural, cea mai mare problemă e că sunt foarte mobili. Astfel, ca să obții o fotografie clară, e nevoie ca subiectul să stea nemișcat. 

Chiar și așa, nu poți obține o fotografie clară, cu focus pe întreaga insectă. 

„Asta se obține doar cu «stacking», adică suprapui mai multe fotografii una peste alta, fiecare focalizându-se pe altă zonă a insectei, până se obține în final o insectă clară în orice punct te-ai uita. «Stacking» se face în studio, cu subiecți care nu sunt vii, de obicei, folosind tehnică și aparatură speciale”, spune Eduard.  

Pentru a face rost de exemplarele pe care le pozează, Eduard apelează la site-uri specializate în vânzarea de insecte exotice sau mai puțin exotice, de unde poți cumpăra exemplare vii sau moarte. E un adevărat „ecosistem” în sine această piață, cu multe posibilități pe care nu le vezi din afară. 

Eduard mai povestește că, odată ce pășești în lumea asta, ajungi să cunoști o mulțime de oameni pasionați de insecte, disponibili să te ajute: oameni de știință, profesori universitari care pur și simplu îți donează sau îți împrumută insecte. El estimează că până acum a reușit să fotografiez aproximativ 2000 de insecte. 

Interesant este și procesul prin care trec insectele moarte care urmează să facă parte dintr-un shooting. Acestea intră întâi într-o etapă de rehidratare și etalare în poziția finală pe care Eduard vrea să o obțină. Apoi pregătește fundalul și aparatura și trece la treabă în mini studioul creat de el, special pentru macrofotografie. 

„Am cumpărat o șină electronică specială pentru macrofotografie și pot să spun că am inventat sistemul perfect de lumini. Probabil știi că în fotografie lumina este esențială. Mini studioul creat de mine a ajuns la forma actuală, pe care o consider foarte bună, și este rezultatul unui lung șir de încercări, erori și reluări de la zero”, spune Eduard.

În ceea ce privește profitabilitatea, el spune că au fost perioade când s-a susținut doar din fotografie și perioade când nu a putut face acest lucru. De aceea încă este și profesor. 

Cu toate acestea, fotografiile lui Eduard au primit recunoaștere și distincții la care mulți doar visează. Munca lui a fost recunoscută și apreciată de National Geographic de mai multe ori. În 2021, a ajuns în finala British Awards Photography. The New York Times a publicat un articol despre el și despre cartea lui. La fel și revista Stern din Germania, revista El Semanal din Spania, The West Australian, iar în Olanda – De Volkskrant. Eduard a apărut, de asemenea, în revista World Wildlife (WWF). 

În luna mai a lui 2021, lui Eduard i-a apărut la editura Abrams din New York o carte cu și despre furnici: „Ants: Workers of the World”. Aceasta a fost tradusă în mai multe limbi, inclusiv în japoneză. Din păcate nu există o versiune în limba română încă, dar Eduard speră că acest lucru se va întâmpla într-un viitor cât mai apropiat. 

El dezvăluie și că mai are în lucru alte câteva proiecte care vor fi propuse spre tipărire. Îi surâde și ideea de a face o carte dedicată insectelor din România, dar poate în câțiva ani, când va reveni pe meleagurile natale, fiindcă i-ar plăcea să fotografiez insectele în mediul lor natural.

După ce macrofotografia l-a absorbit în totalitate, așa cum ne spunea el, Eduard a ajuns să și predea cursuri despre acest tip de fotografie. 

„Fiindcă lumea mă tot contacta punându-mi o multitudine de întrebări despre macrofotografie, m-am gândit că cea mai bună soluție ar fi să pun la punct aceste cursuri, pe care le organizez online și face-to-face. 

Pare că a fost cea mai bună idee, fiindcă acest lucru m-a ajutat și pe mine să organizez toată informația și experiența acumulate de-a lungul anilor și astfel pot să o împărtășesc și cu alții. Nu credeam că sunt chiar atâția oameni interesați de această nișă, dar se pare că sunt.”