„Mami, nu vreau la școala românească, nu înțeleg nimic.” Copiii ucraineni cu dizabilități își găsesc cu greu locul în sistemul de educație din România

,,Fetele mele se epuizează repede după orice activitate. Câteodată trebuie să scrie și nu fac față.’’ Svetlana, de 40 de ani, din Nikolaev, îmi arată o poză de la un curs, unde fetele ei sunt întinse pe podea. Se teme că dacă vor merge la școală, nu vor rezista. Că profesorii și ceilalți elevi nu vor înțelege că au nevoi speciale.

Împreună cu fiicele ei, Anastasia, de 9 ani, și gemenele Iulia și Natalia, de 7 ani, Svetlana a venit în România cu un autobuz, pe 19 septembrie 2022. Acum, copilele sunt înscrise la școală, dar nu pot merge, pentru că au fost repartizate în școli diferite și au nevoie una de alta, pentru a se sprijini reciproc. ,,Copiii sunt problematici, una are probleme cu inima și cu rinichii, face pipi cu sânge’’, spune Svetlana. ,,Nu merg (la școală, n.r.) una fără alta.’’  

Vrem să putem relata în profunzime despre viața de zi cu zi, așa cum e ea. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.

Viața refugiaților ucraineni din România nu a devenit cu mult mai ușoară nici după mai bine de un an și jumătate de la începutul invaziei ruse. Bariera lingvistică, problemele birocratice, îngrijirea copiilor, toate sunt obstacole când vine vorba de integrarea lor pe termen lung. Iar pentru persoanele cu dizabilități – sau pentru aparținătorii acestora, obstacolele sunt și mai mari, mai ales când vine vorba de accesul la educație.

În luna aprilie 2023 s-a schimbat cadrul legislativ pentru decontarea banilor de cazare și masă a refugiaților ucraineni. Potrivit Hotărârii nr. 368 din 26 aprilie 2023, în prezent se acordă 750 de lei/lună pentru persoana singură și 2000 de lei/lună pentru familii. Pentru a beneficia de acești bani, refugiații trebuie să fie înregistrați la o agenție pentru ocuparea forței de muncă sau să muncească și să aibă înscriși copiii într-o formă de învățământ, inclusiv în hub-uri educaționale. 

Potrivit lui Lixandru Florin, secretar de stat al Ministerul Educației, de la modificarea cadrului legal, de la 16.000 de elevi înscriși într-o formă de învățământ, numărul acestora a crescut, ajungând 34.425 de elevi înscriși la școală pe data de 27 octombrie 2023. 

Însă un studiu realizat în septembrie de OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) arată că România a ajuns să integreze printre cei mai puțini elevi ucraineni, chiar dacă, pe hârtie, are toate formele de integrare în școală: clase normale, clase pregătitoare și program dedicate. De asemenea, România și Finlanda sunt singurele două țări din raport care bifează toate barierele structurale: lipsa resurselor materiale și a spațiului, bariera de limbă și lipsa de personal didactic. 

„Nu e corect ce au făcut, dar au vrut să îi stimuleze, trăiesc ca într-o bulă”

Momentan, fetele Svetlanei fac cursuri non-formale la București, unde și locuiesc. Grădinița e de luni până vineri. Matematică și ucraineană luni și miercuri, limba română marți, teatru miercuri, terapie prin muzică joi, plus alte activități organizate de fundația World Vision. 

Mama susține că fetelor le este greu să meargă la școală din cauza problemelor de sănătate, însă asistența socială de la centru i-a explicat că dacă nu le înscrie în sistemul de educație românesc nu va mai putea locui în cămin. 

,,Nu e corect ce au făcut, dar au vrut să îi stimuleze, trăiesc ca într-o bulă. Chiar dacă fac română, e puțină și nu prea știu, fetele stau doar cu ucrainenii din centru’’, susține un traducător și angajat al centrului, care a dorit să rămână sub anonimat. 

În Ucraina nicio fată nu a mers la grădiniță: Anastasia, cea mare, avea adeverință de invaliditate și venea un profesor la ea acasă. Celorlalte două fete, Svetlana nu a apucat să le obțină certificat de handicap. În România, fetele au fost programate de trei ori la medic, însă nu au reușit nici până acum să obțină certificatele. Toate cele trei au dificultăți de învățare. Pe deasupra, ,,Anastasia are probleme cu rinichii, Natalia are probleme cu o ureche, trebuie să facă o operație’’, spune Svetlana. 

Pentru refugiații ucraineni procedura de obținere a unui certificat de handicap este similară cu cea prin care trebuie să treacă și cetățenii români, conform DGASPC, și pleacă de la întocmirea unui dosar care trebuie să cuprindă următoarele: 

• Cerere – tip de evaluare în vederea încadrării în grad de handicap
• Declarație de informare legislativă
• Scrisoare medicală – tip de la medicul de familie 
• Anchetă socială – referat medic specialist; se anexează și alte investigații necesare, în funcție de diagnostic cu trimiteri de la medicul de familie
• Fișă de evaluare psihologică
• Adeverință de salariat – pentru persoanele salariate sau adeverință de la ANAF – pentru cei care nu au venituri
• Acte de identitate 

Pentru dosarele copiilor mai trebuie atașate:

• copie a certificatului de naştere al copilului și a actului de identitate 
• copii ale actelor de identitate ale părinţilor sau reprezentantului legal 
• copie a documentului care dovedește că persoana care semnează cererea este reprezentantul legal al copilului

Mai multe informații sunt disponibile pe paginile DGASPC.

Cosmina Simiean, șefa Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB), explică, pentru PressOne, că este foarte complicat pentru refugiații ucraineni să obțină certificatul de handicap în România. ,,Este dificil chiar și pentru români. Necesită foarte multe trimiteri de la medicul de familie, foarte multe analize sau investigații de la medicul specialist, o perioadă foarte lungă în care se fac programările.’’

Cosmina Simiean adaugă că există și o temere în eliberarea certificatelor, deoarece nu există un acord de verificare între cele două state, sau de stopare într-un stat și reluare în celălalt. ,,Dacă ei au certificat în Ucraina și au alocații de handicap de acolo, nu există nicio modalitate ca statul român să verifice dacă iau și de acolo și de aici.’’

PressOne a vorbit și cu Oliviana Giura, membru fondator Autism Voice – organizație care oferă programe de recuperare și integrare a copiilor cu tulburări din spectrul autist sau comportamentale – despre procesul de obținere a certificatului de handicap.

,,Nu este foarte complicat, însă este neplăcut, pentru că ai de programat destul de multe întâlniri”, explică ea. În afară de întocmirea dosarului, procesul constă într-o consultație la un medic specialist, care să confirme un diagnostic. Ulterior este nevoie de o evaluare psihocomportamentală, în care să fie menționate dificultățile și nivelul de dezvoltare, după care, în cele din urmă, este necesară prezentarea în fața comisiei de handicap.

Oliviana susține că, de multe ori, copii cu dizabilități au dificultăți de încadrare în sistemul de învățământ, deoarece acesta ,,nu este pregătit să primească aceste cazuri’’.

Ce ar putea face statul român pentru a îmbunătății accesul copiilor cu dizabilități la educație? Ar putea lucra mai îndeaproape cu organizațiile de profil din societatea civilă, pentru a înțelege mai bine care sunt nevoile de integrare ale copiilor cu autism în școală. De altfel, Ministerul Sănătății ar trebui să aibă un plan, pentru a putea diagnostica cât mai timpuriu copiii, pentru ca ulterior să dezvolte în toate regiunile servicii de specialitate.

Una dintre nevoile despre care vorbește Oliviana este terapia, care trebuie începută cât mai devreme. ,,O dată începută terapia, copilul începe să învețe, dar are nevoie de integrare. Pentru asta este oportun, de exemplu, un terapeut însoțitor care să îl ghideze pe parcursul zilei’’.

O altă nevoie neacoperită se referă la pregătirea profesorilor, care trebuie să știe cum să abordeze corect tehnicile și particularitățile tulburării de spectru autist. ,,Nu cred că un copil cu tulburări de spectru nu ar putea sau că nu are ce căuta într-o sală de clasă. Există copii care se pot integra ulterior la școală și să aibă rezultate satisfăcătoare’’, adaugă Oliviana. 

În ultimele statistici puse la dispoziție de UNHCR, pe data de 12 noiembrie 2023, în România erau înregistrați 82.280 de refugiați ucraineni, dintre care 47.000 sunt copii. Am întrebat-o pe Cosmina Simiean câți dintre aceștia au dizabilități și câți dintre cei cu dizabilități sunt înscriși la școală.

,,Având în vedere că nu au certificat eliberat de autoritățile române, nu se știe câți.’’

Acte în original din mijlocul războiului

Kirill este student în primul an la Facultatea de Asistență Socială în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și are o formă de autism. La începutul lunii martie 2022, a plecat din Odesa împreună cu mama lui, iar după un drum de aproape două zile s-au oprit să se odihnească în Iași – și n-au mai plecat mai departe. 

A absolvit liceul în Odesa, online, în iunie 2022. Apoi a făcut un an pregătitor în România pentru a se putea înscrie la facultate. Pentru înscrierea la facultate ,,a venit cu act original că a terminat liceul’’. Nu-l avea când s-au depus actele, dar i s-a dat un termen de 7 luni să-l obțină. Pâna la 25 mai, într-un fel sau altul, băiatul care fugise de război trebuia să prezinte adeverința de absolvire a liceului în original. 

Kirill și familia lui au venit în România, dar bunicii au rămas în Ucraina și așa poate să îi viziteze din când în când. Mai 2023 a fost ultima lui vizită acasă, dar scopul ei n-a fost acela de a-și vedea bunicii: trebuia să își prelungească certificatul de invaliditate în Ucraina și să își ia, în original, și dovada că a terminat studiile pre-universitare. 

Dar ce se întâmplă cu elevii care nu pot aduce actele în original?

,,Ne trebuie dovadă că a absolvit acolo sau că a fost înscris la facultate”, explică secretarul de stat în ministerul Educației, Florin Lixandru. „Există totuși niște reguli, nu poți să îl înmatriculezi doar pe vorbe.’’ Acesta mai adaugă că tocmai de aceea s-a stabilit acest termen de grație, de 7 luni. 

Însă „fiecare universitate are propriile reguli”, mai spune Florin Lixandru, ceea ce înseamnă că, la unele universități, ar fi, poate, acceptate și copiile după documentele în original. 

,,Am conștientizat că fără limbă nu o să poată să se integreze’’, spune mama lui Kirill. Așa că a făcut tot ce a putut pentru a-l înscrie în anul pregătitor, unde a învățat româna. Acum băiatul spune că se simte în siguranță. A mers la Facultatea de Asistență Socială pentru putea a înapoia, cândva, ajutorul pe care a simțit că l-a primit. La facultate simte că primește sprijin din partea colegilor și a profesorilor. 

Sigur, dificultăți cu limba română încă are. Sunt accentuate și de frica de nou. Însă mama lui este liniștită că a putut, totuși, începe o nouă viață. 

,,Am putut să conduc atât de mult timp (două zile, cât a durat drumul din Ucraina la Iași nr.) din frica pentru copilul meu. Eu încă îmi vizitez mama o dată la 3 luni, dar Kirill nu mai merge, de frică să nu rămână acolo.’’ Chiar dacă are certificat de handicap, băiatul are 18 ani și îi este teamă că va putea dovedi cu greu că nu poate să facă pregătire militară.

„Mami, nu vreau să merg la școala românească. Nu înțeleg nimic”

Katilina a plecat din Nikolaev cu cei doi copii în iunie 2022, după ce sora ei a asigurat-o că la Băile Olănești totul este sigur pentru copii. De atunci, stă cu familia în orașul de lângă Râmnicu Vâlcea. 

,,Problemele noastre majore sunt educația pentru copiii noștri și medicamentele’’, spune Katia. Unul dintre copiii ei este destul de mare încât să meargă la școală, are 9 ani. Face ore online în Ucraina și o dată pe săptămână merge ca auditor la școala românească din Olănești. Chiar dacă face cursuri de limba română, două ore pe săptămână, băiatul simte că merge ca să stea într-o clasă în care nu înțelege nimic, când are ,,atât de multe teme pentru școala din Ucraina’’. 

Copiii ucraineni înscriși în sistemul de educație din România sunt împărțiți în două categorii: audienți și elevi înscriși. Conform secretarului de stat Florin Lixandru ,,statutul de audient ar trebui să se mențină până la momentul în care dobândesc competențe de comunicare în limba română’’. Pentru a se înscrie în sistemul educațional, copiilor li se evaluează cunoștințele generale în baza unei metodologii, ulterior fiind repartizați într-o clasă pe baza nivelului lor. 

Chiar dacă există o evidență a numărului elevilor audienți, nu se știe însă dacă aceștia frecventează orele și cât de des o fac. Nu sunt trecuți în catalog, nu sunt strigați la prezență. Secretarul de stat comentează și cu privire la bariera lingvistică.

,,Nu le este ușor să dobândească competențe în limba română, dar nici imposibil. Noi depunem toate eforturile.’’ Refugiații au posibilitatea să solicite participarea la cursurile de limba română din școli, atât elevii, cât și adulții – acolo unde sunt disponibile. Asta înseamnă, însă, că nu toți fac cursuri de limbă, deoarece ,,nu îi putem obliga’’.

Katia susține că, dacă statul vrea ca copiii refugiați să meargă la școală, ,,ar trebui să le ofere un translator, cineva care știe ambele limbi’’. 

Dar singurul translator din zonă care locuiește la Râmnicu Vâlcea este o tânără, Tatiana, care pentru Katia și alți ucraineni din zonă a devenit persoana la care apelează la orice oră pentru orice problemă, având în vedere că multe persoane nu vorbesc nici engleză, singura limbă care le-ar putea fi comună. ,,Dacă copiii mei au vreo problemă, ea vorbește la spital’’, spune Katia.

„Copiii au nevoie și de prieteni, nu doar de educație”

Un alt motiv pentru care băiatul Katiei nu merge la școală este bullying-ul. O anchetă Salvați Copiii din 2022 arată că 49% dintre copiii intervievați afirmă că au fost victime ale bullying-ului, iar 82% dintre ei au fost martori la situații de bullying în școala unde învață. Eșantionul a fost format din 4.449 de elevi, cu vârste între 10 și 18 ani. 

Pablo Zapata, reprezentantul UNHCR în România, este de acord că bullying-ul poate duce la izolarea copiilor ucraineni. ,,Să fii din altă țară și să te integrezi aici, inclusiv în sistemul de educație, nu e ușor. Există posibilitatea de a fi ostracizat sau intimidat’’, explică el. Oficial, mai spune Pablo Zapata, nu s-au raportat multe cazuri, dar fenomenul rămâne o problemă care trebuie urmărită cu atenție.

,,Avem bullying și în Ucraina, nu vreau să spun că se întâmplă doar aici, dar când știi limba te poți apăra’’, spune Katia.

La final, Katia susține că programul de ajutor al refugiaților ucraineni nu este atât de eficient precum ar putea fi, „pentru că multe probleme nu sunt luate în considerare”. De exemplu, nu sunt sugerate soluții cu privire la situația mamelor singure care trebuie să se angajaze și să-și crească, în același timp, și copiii, când, în multe cazuri, se află în imposibilitatea de a apela la ajutor din afară (familiile sunt în Ucraina, iar ajutorul specializat este, de multe ori costisitor). 

,,Chiar dacă o mamă poate și vrea să muncească, dar copilul ei nu poate să stea la creșă sau școală, atunci nici ea nu va putea să ajungă la un interviu de angajare, darămite să învețe limba’’, spune și Pablo Zapata.

Iar faptul că cea mai mare parte a refugiaților ucraineni este reprezentată tocmai de această categorie (mame singure cu copii) nu simplifică problema, ba dimpotrivă – cere o soluție. Pe care autoritățile române nu o au, însă, nici măcar pentru cetățenii români. 

Rep: Ce îți lipsește cel mai mult?

Katia: Pacea. Aveam o viață foarte bună. Vreau acasă în fiecare zi. Mă gândesc la asta mereu.

Material realizat cu sprijinul unei burse din cadrul proiectului „Înțelege ca să ajuți. Perspectiva refugiaților ucraineni în media” derulat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate România și Moldova.