Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

Martin Bercovici, Dorin Pavel, Dimitrie Leonida, Nicolae Caranfil, Constantin Dinculescu: o înșiruire de nume vag cunoscute (o stradă în București? O stație de metrou?) care aduce mai degrabă cu un soi de variantă autohtonă a Proiectului Manhattan.

Numele celor de mai sus – cu studii de inginerie și doctorate făcute înainte de instaurarea comunismului – se leagă însă de vastul proiect de electrificare a României, un plan imaginat din perioada interbelică, pentru a fi apoi demarat și dezvoltat după al doilea război mondial, începând cu anii ‘50-’60.

Sub conducerea lui Bercovici, de pildă, a fost elaborat între 1951-1961 „primul plan de electrificare și folosire a apelor din România” și au fost finalizate, în aceeași perioadă, proiectele unor mari centrale energetice, precum cea de la Paroșeni (ca să dăm un singur exemplu).

Punem o mică pauză pentru a demonta, în sfârșit, un mit bine înșurubat în mentalul colectiv: nu, nu tovarășii comuniști ne-au adus „lumina de la Răsărit”, ci niște domni ingineri școliți pe la începutul secolului XX la institutele politehnice din Berlin, Zurich sau București.

Temă pentru acasă: Se dau 9.000 de kilometri de rețea, 81 stații electrice, 218 transformatoare. Ce s-a modernizat și cât mai durează

Fast-forward în prezent: pentru a suplini nevoia de consum – care crește de la an la an și pune astfel tot mai multă presiune pe un sistem tot mai vechi -, autoritățile încă mai apelează, in extremis, la bătrâna centrală pe cărbune de la Paroșeni.

În acest moment, sistemul energetic național al României dispune de o rețea de linii de înaltă tensiune cu o lungime cumulată de peste 9.000 de kilometri, deservită de 81 stații electrice și peste 200 de transformatoare de tensiune. Peste 7.000 de kilometri de rețea au fost construiți până în 1979 și aproape jumătate dintre transformatoare datează din anii 1960. Datele fac referire doar la liniile de înalte tensiune de 220 kv, respectiv 440 kv, gestionate de Transelectrica și nu le includ și pe cele mai mici.

Din 2000 și până în prezent, puțin peste 200 de kilometri de linii de înaltă tensiune de 110, 220 și 400 kilovolți (kV) au fost construite, conform datelor transmise PressOne de către Transelectrica. Până în 2039, mai sunt preconizați a fi construiți aproape 300 de kilometri.

Avem așadar un total de aproximativ 500 de kilometri de linii de înaltă tensiune ridicate în ultimii 20 de ani și care totalizează, practic, 5,6% din totalul liniilor de pe teritoriul României.

De asemenea, conform Transelectrica alți 740 de kilometri de linii de 220 Kv și 400 Kv au fost modernizate sau sunt „în plan” de modernizare până în 2039, laolaltă cu toate cele 81 de stații electrice de 220 și 400 Kv, în cadrul unor proiecte ce însumează 380 de milioane de euro.

Bref: 500 de kilometri de linii „noi” construite în ultimii 20 de ani (plus cele în plan a fi construite până în 2039), la care se adaugă alți 740 de kilometri de linii „modernizate” (inclusiv „promisiunile” pentru următorii 15 ani). În total: 1.200 de kilometri de linii „noi”, „viitoare”, „modernizate” și „în curs de modernizare”. Practic, doar 13% din cei 9.000 de kilometri de rețea națională.

„Durata de viață” a unei linii de înaltă tensiune este, conform Transelectrica, de 48 de ani.

Avem, așadar, o rețea electrică îmbătrânită care de câțiva ani dă semne tot mai accentuate de „epuizare”, mai ales în condițiile în care consumul de curent a crescut tot mai mult. Și nu trebuie să fim experți în energie ca să ne imaginăm că acest consum va continua să crească și să pună tot mai multă presiune „pe sistem”.

„În ceea ce privește Rețeaua Electrică de Transport a României, precizăm faptul că, înainte de anul 1989, în țara noastră s-au dezvoltat platforme industriale, în care existau, de multe ori, și surse de producere a energiei electrice. Practic, rețeaua electrică de transport tranzita un volum de energie mai mic, întrucât locul de consum coincidea cu locul de producere a energie”, afirmă reprezentanții ministerului Energiei într-un răspuns oferit PressOne. 

În prezent, „distanțele” dintre producătorii propriu-ziși de energie și consumatorii finali au crescut. Ceea ce, conform aceluiași răspuns de la minister, e un lucru rău:

„Odată cu intrarea în faliment a multor consumatori industriali mari și apariția centralelor pe bază de energie regenerabilă, în special a celor eoliene, producția de energie electrică s-a concentrat doar în anumite zone. În aceste condiții, problemele care apar sunt cele ale transportului energiei electrice dinspre zonele puternic excedentare către zonele unde se consumă energia electrică”.

Are rost să-ți bazezi securitatea energetică pe centrale de cărbune cu tehnologie de pe vremea lui Dej? Guvernul zice că da. Expert în energie: „Fix când ai nevoie de ele, fix atunci crapă”

Astfel, în perioadele de consum intens – cum a fost, de pildă vârful înregistrat în vara lui 2024, din timpul Campionatului European de Fotbal – s-a ajuns în situația în care țara noastră nu a mai făcut aproape deloc față cererii tot mai mare de energie.

În perioadele de caniculă, cererea depășește frecvent capacitatea de producție internă. În lipsa unor „injecții” din exterior, apar pene de curent care pot provoca o cascadă de alte probleme, cum a fost cazul celor trei spitale mari din București rămase în această vară fără curent.

În aceste condiții, autoritățile au de ales între a cumpăra energie („la prețuri foarte mari”, cum zice ministerul Energiei) sau să apeleze la o veritabilă „opțiune nucleară”: centralele de cărbune (precum Paroșeni), aceste veritabile vestigii din perioada de pionierat a electrificării României, teribil de poluante și complet depășite din punct de vedere tehnologic.

„Există o neînțelegere legată de subiectul de ce nu închidem noi centralele pe cărbune”, spune Otilia Nuțu, analist de politici publice în energie și infrastructură în cadrul Expert Forum.

„Avem centralele pe cărbune și ni se spune că nu putem să le închidem pentru că bazăm securitatea energetică pe ele. În primul rând, hai să comparăm cu alte centrale pe cărbune care mai există în Europa. Nouă ne place să ne comparăm cu Germania, care nu și-a închis toate centralele pe cărbune. Păi, acolo, în Germania, media de vârstă a centralelor e de 30 de ani, la noi e de 60 de ani”, explică Otilia Nuțu.

„Îți bazezi securitatea energetică pe centrale din anii ‘60? Tehnologia lor e cea din anii 1960. Singurele investiții care s-au făcut – și au existat bani europeni – au fost să pună niște filtre ca să nu polueze, dar nu au fost investiții pentru creșterea eficienței”, adaugă experta. 

Lipsa de astfel de investiții s-a văzut exact în momentele în care autoritățile române au apelat la aceste centrale pentru a face față consumului, mai explică experta în energie consultată de PressOne.

„Fix când ai nevoie de ele, fix atunci crapă. Asta s-a văzut în 2019, 2020. Au fost momente când pur și simplu se oprea o unitate pentru că a crăpat nu știu ce turbină”, spune Otilia Nuțu.

În plus, pentru asemenea centrale „pe cărbune”, România nu mai dispune de producția existentă înainte de 1989, după închiderea minelor din Valea Jiului.

„Și atunci, imporți cărbune. Păi, ce am făcut? Mă apuc acum să transport din Africa de Sud cărbune ca să aduc să meargă o centrală din 1960? Asta se întâmplă!”, declară Otilia Nuțu.

Lumina vine de la Apus. Uneori, prea multă pentru cât poate România să primească

„Evoluția pieței de energie electrică la nivel european consemnează un tranzit de ordinul miilor de megawați, în anumite momente, dinspre centrul Europei către sud-estul Europei și invers (de exemplu, când e vânt și/sau soare și avem un excedent pe eolian/fotovoltaic). Începând cu primăvara acestui an, capacitățile de transport transfrontalier de energie electrică dinspre Vest, de la granițele Austriei și, mai ales, la granița dintre Austria și Ungaria, în special dimineața și la vârfurile de consum de seară, au cunoscut o reducere semnificativă, proces care s-a amplificat în cursul verii”, arată ministerul Energie într-un comunicat transmis PressOne.

În aceste condiții, s-a ajuns ca România să fie „decuplată” de piața de energie din vestul Europei.

 „Din cauza acestor congestii de rețea, țările din Europa de sud-est n-au putut beneficia, de multe ori, de energia regenerabilă ieftină venită din Germania. În ceea ce privește eforturile părții române pentru eliminarea congestiilor structurale și creșterea capacității disponibile pentru comerțul transfrontalier cu energie, Transelectrica S.A. estimează că, până în anul 2030, capacitatea totală de interconexiune transfrontalieră a României, pe toate granițele, ar urma să se dubleze, de la 3.400 MW, în prezent, la 7.000 – 8.000 MW, în acest fel energia regenerabilă ieftină putând să circule mai ușor între statele cu care suntem conectați”, precizează ministerul Energiei.

Pe lângă modernizarea liniilor de înaltă tensiune, mai ai nevoie și de stații electrice și de transformatoare noi pentru „eliminarea congestiilor structurale” și „creșterea capacității disponibile pentru comerțul transfrontalier cu energie”.

Astfel, din cele 81 de stații electrice „puse în funcțiune în anii ‘60-’80”, 60 sunt „complet retehnologizate și modernizate”, 13 sunt în curs de modernizare, iar 8 sunt „în pregătire” pentru modernizare.

„În pregătire se află și construirea celei de-a 82-a stații electrice de transformare – stația Ostrovu Mare”, precizează Transelectrica. 

De asemenea, rețeaua energetică națională mai dispune de 216 transformatoare.

Din acestea, 78 sunt construite între 1960-1999, iar 111 între 2000-2019. Restul de 27 sunt construite în perioada „2020-2039”.

Conform Transelectrica, „durata normală” de viață a unui astfel de transformator este de 24 de ani.

Mai multe detalii ale rețelei electrice de transport, precum și o hartă a acesteia, pot fi consultate direct aici.

Marea Pană din 2021 despre care Transelectrica tace strategic

Compania de stat susține că nu are date centralizate ale penelor majore de curent produse în România din 2018 și până în prezent, pe motiv că Transelectrica gestionează doar liniile de înaltă tensiune de 220 și 400 kV. Cu alte cuvinte, responsabilitatea penelor de curent cade în sarcina operatorilor licențiați de distribuție a energiei electrică.

Transelectrica nu a menționat însă uriașa pană de curent produsă în 2021 în sud-estul Europei și care a afectat inclusiv 7 județe din nord-vestul României, un incident fără precedent în ultimii 30 de ani.

Conform unui raport al incidentului, redactat de ENTSO-E, rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică, „cea mai mare pierdere de sarcină (electrică) s-a înregistrat în rețeaua Transelectrica, cu191 MW de sarcină deconectați”.

„Odată cu tranziția energetică aflată în plină desfășurare, afluxurile de energie la nivel pan-european vor continua să crească din ce în ce mai mult. În acest context, un sistem energetic trebuie să devină suficient de rezilient pentru a face față perturbărilor sau problemelor neașteptate pentru a garanta securitatea distribuirii energiei către consumatorii europeni”, se arată în concluziile raportului.

Când e vară și consum mare, Ministerul Energiei arată cu degetul spre consumatorii cei răi care dau drumul la aer condiționat pentru a scăpa de caniculă.

Când nu e vară, ministerul a mai identificat alți suspecți de serviciu: prosumatorii.

„În privința creșterii considerabile a numărului de prosumatori, această situație pune presiune pe rețeaua de distribuție a energiei electrice”, se arată într-un răspuns trimis de minister PressOne.

Astfel, prosumatorii consumă, de cele mai multe ori, mai puțin decât produc, restul energiei electrice fiind transmis în rețea, în contul furnizorului. Totodată, ei „nu sunt amplasați uniform în rețea”, ceea ce duce la „congestia rețelei”.

„Operatorii de rețea se confruntă cu probleme tehnice din cauza faptului că rețelele nu au fost proiectate pentru traficul bidirecțional. Aceste rețele sunt învechite și s-a investit foarte puțin în modernizarea lor. Problemele tehnice s-au soldat cu numeroase decuplări ale panourilor de la rețea și cu oprirea acestora pentru intervale de câteva ore”, explică ministerul în același răspuns oferit PressOne. 

„Bani există”. Cum întârzie ministerul Energiei accesarea de fonduri europene

Ce e de făcut? Apelăm la fonduri europene pentru modernizarea – cu pași timizi – a rețelei proiectate acum 80 de ani, în condițiile în care liniile de înaltă tensiune au „durată de viață” de 48 de ani, iar un transformator 24 de ani.

„S-au accesat niște bani, numai că aici intervine problema mentală de la Ministerul Energiei, care de fiecare dată când propune ceva pentru finanțare la Comisia Europeană se gândește să dea bani companiilor din subordine”, explică Otilia Nuțu. „În loc să investești și să te gândești că prioritatea e rețeaua de transport și de distribuție, primul lor instinct e să mai facem ceva pentru Hidroelectrica, pentru Oltenia etc”.

„Asta înseamnă un an, un an jumate pierduți, pentru că aceste propuneri ajung la Comisie, care Comisie spune: stai un pic, că tu nu-ți poți favoriza propriile tale companii în detrimentul tuturor celorlalți. Trebuie să faci scheme de ajutor de stat. Apoi, ministerul Energiei revine și zice: da, bine, fac o schemă de ajutor de stat”.

De remarcat că, deși vorbim încă de doar un mic procent din totalul rețelei energetice, toate aceste modernizări și noi construcții sunt posibile grație fondurilor europene.

Astfel, din anul 2018 și până în prezent au fost construite 440 de kilometri de noi linii aeriene de 400 kV, conform datelor transmise PressOne de Transelectrica: 63 de kilometri între Reșița și Pancevo (2018), 72 de kilometri între Oradea Sud și Nădab (2020), 160 de kilometri între Cernavodă și Stâlpu (2022, 27 mil de euro finanțare europeană nerambursabilă), 117 kilometri între Porțile de Fier (Anina) și Reșița și alți 28 de kilometri de racorduri la stația Medgidia Sud (2024).

Comparativ, în perioada 2008-2018, în România se construiseră doar 56 de kilometri: AradNădab (2008, 34 de kilometri) și Nădab-Beckescsaba (2008, 22 km).

În ultimii doi ani, România a obținut 582 milioane de euro finanțare europeană obținută prin  Fondul pentru Modernizare și PNRR. Valoarea întregului plan de dezvoltare a rețelei energetice, pentru perioada 2022 – 2031, e de 1,4 miliarde de euro.

„Bani există și chiar am avea timp să-i folosim”, e de părere Otilia Nuțu.

Problema, arată experta în energie, este ministerul Energiei, care e acționar în 80% din companiile de producție de energie (Nuclearelectrica, ELCEN etc.).

„Este foarte greu pentru cei din Ministerul Energiei să se desprindă mental de gândirea de tip «Fondul Proprietatea» – de genul sunt acționar în companiile «mele» – și să înțeleagă că trebuie să dezvolte un sistem energetic, să dezvolte o piață, în care îți intră și jucători privați, care concurează cu firmele tale și să ai o piață în care să înceapă să apară cerere flexibilă – poate sunt unii consumatori care pot să ofere comercial posibilitatea de a-și întrerupe consumul în anumite momente”, spune Otilia Nuțu.

Bercovici, Pavel, Leonida, Caranfil, Dinculescu și-au făcut treaba, le mulțumim. E momentul să gândim o nouă rețea, ajustată secolului XXI. Bani există.

„E complicat, e greu și pentru alții din Vest, dar noi chiar ar trebui să ne uităm la ce fac alții în Vest, că asta e direcția în care se îndreaptă lucrurile”, concluzionează Otilia Nuțu.