Natura - cel mai bogat laborator de biologie al copiilor cu deficiențe de vedere

Cum intri în curtea Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” din Bacău, muzeu proaspăt accesibilizat pentru elevi cu deficiențe de văz și auz, în partea dreaptă a curții se află „spații mici de natură”. Acolo, elevii pot simți rigiditatea crenguțelor, asprimea acelor de pin, netezimea pietrelor și a petalelor.

„Ce plantă este asta?”, întreabă un băiat ce privește o floare îndeaproape. „Zici că e de cauciuc”. „E poama soacrei”, îi răspunde un însoțitor, în timp ce se îndreaptă spre scările de la intrarea muzeului. 

„Natura: Sală de clasă” este un proiect implementat de Asociația Clubului Sportiv Tandem Arena cu sprijinul Fundației Orange. Acesta își propune să crească accesul la materiale educaționale pentru elevii cu deficiențe de vedere, prin extinderea unei platforme de e-learning deja existente: Idea-Isa (Integrare și Dezvoltare prin Educație Alternativă).

Platforma este accesibilă prin materiale audio și vizuale, astfel încât să corespundă nevoilor persoanelor nevăzătoare sau cu deficiențe de vedere. În acest proiect se vor adăuga 20 de lecții de zoologie și botanică.

Asociația Tandem s-a născut din nevoia de integrare și are scopul de a contribui la procesul de includere socială pentru persoanele cu deficiențe, prin accesibilizare.

„O lume care, accesibilizată, devine locuibilă și potrivită (și) persoanelor cu dizabilități. O lume în care persoanele tipice învață cum să se raporteze la un subiect, cum să îl abordeze. O lume fără conuri de umbră în care diverse persoane, cu diverse nevoi, să fie aruncate în mod constant.” Acesta este mesajul cu care asociația se prezintă pe site-ul propriu.

Președintele Asociației Tandem, Florin Georgescu, este nevăzător. Colegul lui, Gilbert Iscu, spune că proiectul a fost creat tocmai din experiența și nevoia lui Florin Georgescu de a acumula diferit informațiile. „A vrut ca noile generații să învețe altfel decât a făcut-o el. A învățat în sistemul clasic, cu materiale ce nu erau accesibilizate, așa că s-a întrebat cum i-ar fi plăcut lui”, adaugă Gilbert Iscu.

Muzeul pentru toți

Recent, 10 copii cu deficiențe de văz din Bacău, cu vârste cuprinse între 8 și 13 ani, au participat la un „atelier de natură”, la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” din Bacău. Elevii au început prin a atinge plantele din spațiile special amenajate din curte, apoi au urcat doi câte doi pe scările muzeului, ținându-se de mână. 

Prima cameră este plină de mai multe tipuri de palmieri. În dreapta camerei se află un bazin cu broaște țestoase. Unele din Dobrogea sau Banat, altele aduse din Florida. După câteva priviri rapide, elevii se îndreaptă spre camerele următoare.

Pe balustradă sunt agățate ghivece cu diferite plante, în dreptul cărora aproape toți se opresc să miroasă și să pipăie. „Planta asta e foarte ascuțită”, spune un băiat de 11 ani în timp ce profesoara îi ghidează mâinile pe frunze. 

Următoarele camere sunt populate de pupitre cu imagini și exponate: roci, ghinde, alune, desene cu dinozauri, toate cu denumirile lor în Braille. Grupuri mici de elevi sunt îndrumate de către un profesor însoțitor, încurajate să le atingă și să citească. Dragoș își mișcă ușor degetele peste litere și șoptește „d”,…„i”,…„n”… – „Dinozaur”. Ceilalți citesc: păianjen, liliac, miriapod și ating pietre.

Mihaela și Mihai au 11 ani. Se țin de mână mereu și se ajută unul pe celălalt. Mihaela vede mai bine și îl îndrumă pe Mihai, care are capacitatea de vedere mai scăzută. „Ne ajută că putem să punem mâna pe ele. Așa știm și noi despre ce învățăm”, spun amândoi, aproape în tandem.

Obiectele lor preferate au fost peștera micuță făcută din carton, prin care s-au plimbat de 3 ori râzând, și capul de Tyrannosaurus Rex. „Când am văzut dinozaurul, mi-a fost frică că o să mă muște”, spune fata zâmbind, în timp ce atingea dinții animalului. 

Lângă ei se află alt băiat de 11 ani, Marius. Se uită aproape cu nasul în geam la un animal împăiat și după îi face o poză. „Ce este? Un cerb!”. Îmi spune entuziasmat că a făcut poze la tot, „la absolut tot” pentru că îi place istoria și „lucrurile subterane”.

Marius explică cum îl ajută mult să le atingă, chiar dacă poate vedea ceva mai bine decât ceilalți. „Când le pipăi înțeleg mai ușor”. Este întrerupt de sunetul unei tablete, care devine rapid și gadgetul preferat al elevilor. 

Toți cei zece copii s-au adunat în jurul tabletei și trebuie să aleagă, pe ecran, pictograma cu proveniența diverselor sunete. De exemplu, la un sunet de „vruuuum” apăsat, elevii aleg imaginea cu o drujbă. Timp de câteva minute, aleg pe rând câte un răspuns și se distrează. 

Am discutat cu Gilbert Iscu despre cât de importantă este accesibilizarea, nu doar pentru persoanele cu deficiențe, ci pentru toți copiii. Lecțiile-poveste și planșele sunt o complementare programei școlare și pot fi folosite de toată lumea. „Materialele accesibilizate ajută pe oricine. O planșă tactilă, dacă te legi la ochi, te face să simți, să îți folosești mintea altfel. Înveți și ai contact cu realitatea diferit, senzorial”, adaugă el.

„Educația – cel mai simplu mod de a te face să simți că faci parte din ceva”

„Din toate speciile care au existat vreodată pe Pământ, 99% dintre ele au dispărut. Foarte multe specii vor dispărea înainte să le descoperim. Însă și din cele pe care le știm, multe sunt pe cale de dispariție.” Așa a început ora de științe ale naturii, unde trei muzeologi au prezentat copiilor mai multe specii de plante și animale. Acestea sunt printate pe planșe tactile, foi groase cu un contur ridicat în afara suprafeței paginii, pentru a-l putea simți cu degetele. 

În proiect și în muzeu materialele disponibile sunt „infinit” mai accesibile. Înveți mult mai repede într-un mod structurat și organizat, cu ajutorul altor simțuri. 

Prima planșă este cu o floare de colț. Pe masa lungă la care stau elevii sunt așezate mai multe foi, pe care ei le ating pe rând. „Procesul și tot ce se întâmplă în atelierele senzoriale sunt altă metodă de învățare, de interacționare. Muzeografii învață să lucreze cu copii cu dizabilități, iar muzeul devine deodată atractiv”, spune Gilbert Iscu.

Anul trecut, 16 muzeografi au beneficiat de traininguri pentru interacțiunea cu persoanele cu deficiențe senzoriale, fiind organizate și în trecut ateliere pentru elevii din școlile speciale. 

Muzeografii instruiți știu să descrie în cuvinte ceea ce nu poți vedea, să explice prin intermediul altor simțuri decât văzul. „Am învățat să lucrăm cu ei. Metoda de prezentare a tot ceea ce știm noi e diferită. Tema este aceeași, mare parte dintre noi suntem biologi și știm despre ce vorbim, dar depinde de fiecare cum își imaginează lumea celui cu care stă de vorbă”, explică Sorin Roșu, unul dintre muzeografii ce a lucrat cu elevii.

Bărbatul încearcă mereu să se raporteze la înălțimea elevului când explică dimensiunea unui animal și a învățat mereu să ceară permisiunea înainte să pună mâna pe o persoană cu deficiențe de vedere. „E ca și cum i-ai respira în față, e intruziv. Închid ochii și îmi imaginez cum ar trebui să explic că arată ceva”, adaugă acesta.

Despre accesibilizare și importanța ei, Gilbert Iscu observă că are un impact pozitiv ce se arată destul de rapid. „Ce se întâmplă aici e pentru ei. Apar tot timpul informații noi care în curricula normală nu sunt prezentate așa”, adaugă el. „Interacțiunea în aer liber îi face mult mai deschiși, mult mai curajoși. Devin mai încrezători, simt că fac parte din societate, că au șanse mai multe.”

La final îmi povestește despre cum unul dintre proiectele din trecut a convins o elevă să caute facultăți accesibile. A găsit ce își dorea și plănuiește să plece la Cluj-Napoca. „Acum are o opțiune clară, a încurajat-o să meargă mai departe”.

Potrivit Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), în România se află 931.839 de persoane cu dizabilități. Ultimele statistici, din data de 31 martie 2024, arată că aproximativ 82.000 de adulți și 2.400 de copii au deficiențe de vedere. 

Programul „Lumea prin Culoare și Sunet” derulat de Fundația Orange  își propune să contribuie la îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu deficiențe de vedere și/sau auditive, prin susținerea de proiecte de educație și angajabilitate, cultură, accesibilitate și participare la viața comunității, în scopul de a le asigura o viață autonomă și de a îmbunătăți integrarea lor socială.