O săptămână în Capitala Europeană a Culturii: cum se schimbă un oraș când arta devine accesibilă tuturor

Într-o încercare de explorare a ce înseamnă de fapt o „capitală culturală europeană”, dincolo de programul oficial, am petrecut câteva zile la Timișoara, la capătul cărora mi-am promis că mă voi întoarce anul ăsta. Și în anii următori, cu speranța că ceva din spiritul de acum se va păstra și după ce orașul își va da jos marea pălărie de Capitală Culturală și va reveni la un normal, probabil, transformat de experiență. 

E multă viață în vara asta pe străzile Timișoarei, în spațiile unde se întâmplă evenimentele culturale, la toate terasele, pe râu sau în piețe. O viață în care arta își găsește locul firesc, se integrează natural în peisajul orașului, de parcă nu e nimic neobișnuit să găsești o expoziție, un concert sau o lectură de poezie la fiecare pas. 

Încep deci cu o recomandare – mergeți la Timișoara măcar câteva zile. Uitați-vă pe program, sunt nenumărate evenimente programate tot anul. De exemplu, la final de septembrie se deschide cea mai mare expoziție Brâncuși din România din ultima jumătate de secol, cu peste 100 de lucrări aduse în condiții excepționale din toată lumea. 

JazzX, mai mult decât un eveniment muzical: un spațiu al experimentelor sonore

În cele câteva zile de explorare, am prins în Timișoara două evenimente mari și câteva mai mici. Dintre cele mari, Festivalul JazzX (care s-a încheiat pe 2 iulie) și Bienala de Artă Contemporană Art Encounters (pe care o mai puteți vizita până duminică, 16 iulie). 

Pe timpul JazzX – cu un line-up, de altfel, excelent –  Piața Libertății a fost plină în fiecare seară de oameni de toate felurile, într-o normalitate pe care ne-am dori-o mereu, în care spațiul public devine al tuturor; când arta este în piață, pe străzile orașului, accesibilă, fără bariere de bilet sau fără aerul a ceva exclusivist; unde oamenii se bucură, participă și, indirect, află și învață să aprecieze forme de artă sau artiști la care altfel nu ar fi avut, poate, acces. 

Interesante în fusion jazz-ul lor cu influențe de R&B, electro și muzică tradițională cubaneză au fost și gemenele de la Ibeyi care, deși au avut mare parte dintre instrumente rătăcite în aeroport, s-au încăpățânat să urce pe scenă și au reușit să pună cap la cap un concert fermecător, demn de ultima seară a festivalului.

Super energie au avut și Ezra Collective (veniți, ca și The Comet is Coming, aproape direct de la festivalul Glastonbury), Tigran Hamasyan a făcut minuni la pian, în timp ce Shakti (John McLaughlin și Zakir Hussain) au sărbătorit 50 de ani împreună (!) și au adus pe scenă o nebunie de fuziune indo-jazz (o cronică a concertului lor puteți citi și în London Jazz News).

Parte din JazzX a fost și TongueFu, un excelent eveniment de spoken word. Mai exact, artistul Chris Redmond lucrează cu oameni din zona scriiturii – poeți, prozatori, jurnaliști etc, cu care face workshop-uri de cum se pot prezenta pe scenă, cu lecturi, mișcare, performance, improvizație. Sau, mai pe scurt, de cum poți traduce cuvintele în mișcare și expresie. 

Spectacolele Tongue Fu sunt un mix de cuvinte vorbite, recitate, cântate cu muzică live. Cu ceva în plus: nu există repetiție – totul se bazează pe improvizație și pe relația creată atunci între scriitor și muzicieni.

Rezultatul e extraordinar, mai ales când ai pe scenă, în două dimineți când publicul se muta după soare – la propriu, poeți atât de diferiți și de puternici cum sunt Joshua Idehen (care a urcat pe scenă seară cu The Comet is Coming, cu un mesaj activist, anti-război), Jan Blake, Belinda Zhawi, Stephen James Smith, Dumitru Fanfarov, Lena Chilari, Ligia Keșișian și Mugur Grosu. 

Tot sub umbrela JazzX, după terminarea concertelor, au fost și petrecerile – Nocturnal Jams, în Aethernativ sau la Cazarma U. Așa am descoperit Psihodrom, un label independent de muzică din Timișoara, cu un sound aparte, pe Frederika, o DJ-iță faină tare din UK și am dansat până târziu pe improvizații, experimente și ciudățenii muzicale. JazzX e mai mult decât un eveniment muzical, e o comunitate unde artiști contemporani diferiți se întâlnesc, un spațiu al experimentelor sonore, care se joacă și îmbină stiluri. 

Un buncăr cu patru chibrituri și o pădure de oțel

Însă n-am primit doar jazz în cele câteva zile de Timișoara. Am văzut-o și pe Bad Mamma, sau Valentina de Piante, dansând ireal într-o transă ieșită parcă din adâncurile inconștientului, instinctuală, cu corpul contorsionat sălbatic.

La performance-ul participativ „Cum să nu te pierzi în întuneric”, al ucrainenilor Oksana Pohrebennyk-Tishenko, Maria Leonenko și Anna Potyomkina, am avut sentimentul că am intrat într-un buncăr. Într-unul dintre subsolurile Cazarmei U, în întuneric beznă, spectatorii primeau fiecare o cutie cu patru chibrituri. Pe măsură ce artiștii se mișcau și dansau, oamenii aprindeau câte un chibrit, singura sursă de lumina care le permitea lor și celorlalți să vadă ce se întâmpla în jur.

O atmosferă stranie, apăsătoare, în care simțeai că trebuie să colaborezi cu cei de lângă tine, să păstrezi resursele și să găsești momentul potrivit pentru a le folosi – prin acest performance, ne-am făcut o mică, foarte mică idee despre cum se trăiește acum în Ucraina.

Evenimentul a fost parte a proiectului după SCULPTURĂ / SCULPTURĂ după, sub umbrela căruia se vor desfășura în continuare evenimente până la sfârșitul lunii noiembrie. 

Cazarma U, că tot am menționat-o de mai multe ori, este acum spațiul perfect pentru o expoziție imensă de sculptură. Zidurile vechi și masive ale fostei cazarme, nerecondiționate, spațiul cumva brut, nefinisat, împreună cu lumina atent aranjată, crează un cadru care pune sculpturile în valoare, de parcă ar fi „crescut” în mod natural acolo. 

De la sfera uriașă din coșuri de răchită a lui Dan Vezentan la păturile grele, stilizate din piele ale lui Adrian Kiss, de la barele lui Andrei Cădere, unul dintre cei mai importanți artiști români conceptuali, la „Pădurea de oțel” a lui Ambrus Nimbert – o instalație in situ din metal care transmite, rece, cum te simți noaptea în natură – de la sculpturi în săpun la sculpturi cu nasturi, blană artificială și tot felul de alte materiale pe care nu le găsim în mod obișnuit în artă, proiectul după Sculptură / Sculptură după este unul dintre punctele obligatorii de oprire într-o vizită la Timișoara. 

Mergeți la artistul care „face sex cu plantele” și rămâneți și la Adrian Ghenie

Bienala Art Encounters e, de asemenea, fabuloasă, transformând Timișoara într-un laborator artistic imens, într-o galerie care se întinde în multe spații (Comenduirea Garnizoanei, Muzeul de Artă, Muzeul Banatului, Faber, Fundația Art Encounters, Isho, STPT Multiplexity – fostul depou de tramvaie al orașului sau Tramvaiul Turistic).

Art Encounters, care se auto-situează la confluența dintre „artă, știință și ficțiune”, propune o reconfigurare a realității, percepută ca o rețea complexă de procese, într-o eră în care lumea se confruntă cu schimbări de mediu și sociale de o amploare fără precedent, marcată de putere, violență și schimbări geopolitice. 

Iar toate acestea se regăsesc în numeroasele lucrări din bienală și în modul în care ele au fost selectate de curatorul Adrian Notz, fost ​director artistic al Cabaret Voltaire din Zürich. 

Ce să spun despre bienală? E copleșitoare. Te plimbi dintr-un spațiu în altul, într-o vânătoare nu musai de frumos, ci de idei și senzații, de concepte și experiențe. Cel mai mult, dacă se poate face un clasament, mi-au plăcut lucrările de la Comenduirea Garnizoanei – curajoase, inedite, conceptuale, care te obligă să ai o reacție și nu doar să treci pe lângă ele admirându-le estetic. 

De exemplu, aici e controversatul Zheng Bo, artistul care relaționează erotic cu natura (face sex cu plantele, cum scriau scandalizate câteva publicații), cu o instalație video care te cam face să reconsideri ce înțelegeai prin comuniune cu natura. 

Și Adrian Ghenie are o expoziție la Timișoara, Corpul Imposibil, cu lucrări care chestionează rolul tehnologiei în viețile noastre și felul cum, în perioada pandemiei, tehnologia rămăsese singura noastră legătură cu lumea. 

Spații, nu locuri

Bienala pune în valoare nenumărate spații din oraș. Și la Faber, un spațiu ce-și propune să aducă laolaltă comunitatea creativă din Timișoara și nu numai, se întâmplă multe lucruri în perioada asta: evenimente artistice, literare, muzicale, dar și workshop-uri sau performance-uri. Lucrări din Bienală și-au găsit frumos locul acolo, la fel și la Isho, la parterul unor clădiri de birouri. 

Un pic mai încolo, la Fundația Art Encounters, organizatoarea Bienalei, arta era la ea acasă. Fostul depou al tramvaielor din Timișoara iarăși merită văzut, chiar și după ce se termină Bienala, pentru spațiul în sine. 

Sunt câteva locuri în Timișoara care mi-au plăcut mult – nu ratați o vizită La Două Bufnițe, o mică librărie cu personalitate, deschisă de două fete pasionate cu adevărat de cărți. Pentru un pic de hipstereală și un bar frumos, cu istorie, mergeți la Aethernativ. Seara sunt de obicei petreceri sau alte evenimente și la Cazarma U, locul unde spuneam că găsiți o spectaculoasă expoziție de sculptură până la final de noiembrie. 

Iar pentru mâncare, eu încă am rămas cu gândul în primul rând la rața și pastele de la Hype Culture, la creveții cu piersici de la In Thyme și la ciorba de pește de la Sabres. 

Cafeaua mi-am luat-o zilnic de la Botanic, o cafenea simpatică, cu extrem de multe plante. O seră cu cafea bună, practic, și cu un salam de biscuiți to die for. 

Dacă tot vorbim de plante, urcați și în Pepiniera, în Piața Victoriei, o instalație cu peste 1300 de plante, de unde se vede frumos orașul.

Iar pentru plimbare, pe malul Begăi e foarte frumos, mai ales seara, când e animat de la terasele din parc, în timp ce pe străduțele pline de terase, baruri, restaurante, magazine sau galerii din centru e o plăcere să te plimbi și ziua și seara. 

S-au întâmplat atâtea în doar cele câteva zile de explorare a Timișoarei, încât încă mi se amestecă în minte concerte cu performance-uri, instalații video cu jam sessions, poezie cu sculptură. E uimitor câtă artă și câte experiențe pot încăpea în doar câteva zile, și toate te încarcă cu o energie pe care ai vrea să o păstrezi.

Mergeți la Timișoara anul ăsta – în ciuda scandalurilor care au însoțit implementarea proiectului de Capitală Culturală Europeană, inițiativa în sine – ale cărei scopuri declarate includ și regenerarea urbană și încurajarea turismului – e un moment bun să vedeți unul dintre cele mai frumoase orașe din România. Și să vedeți cum e când arta coboară în spațiul public și devine accesibilă tuturor.