Opinie de Vlad Zaha. Condusul sub influența substanțelor psihoactive fără dovezi clare: justiția din România se pregătește să dea legi bazate pe prejudecăți, nu pe știință

Pentru procurorii români, conduci sub influența drogurilor dacă în corpul tău au fost găsite orice fel de urme de:

• substanțe sub control legal, indiferent dacă vorbim de tratamente medicale sau substanțe complet ilegale
•  indiferent de cantitatea depistată
•  indiferent dacă substanța din corp este activă sau inactivă
•  indiferent de examinarea clinică
•  indiferent dacă medicii legiști constată în raportul medico-legal că nu îți erau afectate, advers, capacitățile fizice și psihice de a conduce.

Practic, conduci sub influența drogurilor chiar dacă NU conduci sub influența drogurilor – asta propun procurorii în mod oficial, (și) prin Ministerul Public, către Înalta Curte de Casație și Justiție.

ÎCCJ urmează să interpreteze definitiv și obligatoriu pentru toate instanțele ce înseamnă, de fapt, să conduci sub influența substanțelor psihoactive, tocmai într-un caz al unui șofer depistat cu 0.013 micrograme/mililitru de benzoilecgonină.

Acesta a fost achitat în procesele precedente pentru că raportul medico-legal concluziona, argumentat, că substanța nu are niciun efect advers asupra individului (benzoilecgonina este un metabolit inactiv al cocainei, semn că în urmă cu 24-48 de ore, șoferul ar fi consumat cocaină, însă toate efectele substanței s-au epuizat de cel puțin o zi). 

Ce înseamnă „sub influență”? 

Întrebarea la care trebuie să răspundă instanța este dacă sintagma „sub influență” înseamnă simpla prezență în corp a oricărei substanțe, ori dacă înseamnă afectarea negativă a capacităților de a conduce. Răspunsul este cu atât mai important cu cât pedepsele pentru această infracțiune sunt cele mai mari din Uniunea Europeană, limitele în România fiind între 1 an și 7 ani de închisoare pentru ‘simplul’ șofat sub influență, iar producerea de accidente poate să tripleze anii de închisoare, în funcție de gravitate. La momentul actual, practica instanțelor este neunitară – cei trimiși în judecată sunt tratați diferit (de exemplu, achitați sau condamnați) strict ținând cont doar de localitatea unde se află și de judecătorii care operează în instanța respectivă.

Cum am ajuns în situația absurdă de a ne pregăti să instaurăm o adevărată dictatură în trafic prin care milioane de șoferi și-ar pierde dreptul de a conduce și ar trebui condamnați la pedepse grele cu închisoarea? Și cum arată modelele internaționale pe care Guvernul, Parlamentul  și Parchetele românești se prefac că nu le văd?

Condusul sub influența substanțelor interzise – fenomen sau vânătoare de vrăjitoare?

Pentru a înțelege situația actuală și soluțiile de care avem nevoie, este relevant să analizăm magnitudinea problemei. Astfel, în anul 2021, condusul sub influența drogurilor a fost pe locul 30 (din 37) în topul cauzelor de accidente rutiere: au avut loc 5 accidente în care au murit 2 persoane din cauza șoferilor care consumaseră droguri, dintr-un total de 4.915 accidente grave și 1.779 de decese produse din alte cauze (spre comparație, au fost 768 de accidente în care au murit 281 de persoane din cauza vitezei, și 182 de accidente în care au murit 54 de persoane din cauza alcoolului). 

Atât pentru 2022 cât și pentru 2023, cifrele sunt similare, iar procentele, identice: peste 99% dintre accidentele grave și decesele asociate de pe șosele NU au avut de-a face cu substanțele interzise – doar 1 din aproximativ 1.000 de accidente grave a fost provocat de droguri (altele decât alcoolul). 

Ultimii ani au fost marcați, însă, de accidente teribile precum cel din localitatea 2 Mai, care a făcut obiectul a nenumărate incursiuni și interferențe politice și mediatice care au luat în vizor sancționarea întregii populații a României (precum ordonanța 84, modificată ulterior la presiunea societății civile) și nu cauzele sistemice, printre care corupția/incompetența forțelor de ordine ori ineficiența sistemului de justiție. Șeful Poliției Constanța, demisionar în urma tragediei din localitatea 2 Mai, a fost numit Consul în Pakistan, iar investigațiile care o vizează pe judecătoarea acuzată de gafe în procesul tragediei, trenează. 

Mai mult decât atât, fiecare dintre cele peste o mie de teste antidrog de pe șosele false/infirmate de anul trecut (38% din total), alături de cazul recent al vatmanului care consumare doar pastile de răceală, contribuie la teoria că asistăm așadar la o vânătoare de vrăjitoare susținută mai ales politic, dar și mediatic. 

De la afirmații iresponsabile ale unor publicații care titrează „vatmanul drogat ucigaș”, la responsabili din M.A.I. care lasă de înțeles că totalitatea deceselor de pe șosele ar fi fost produse de șoferi sub influența drogurilor, la ministra Justiției care ignoră recomandările experților de a introduce praguri clare pentru consumul de medicamente/substanțe, și până la premierul României care declară că statistica accidentelor provocate de droguri este sumbră – toate acestea oferă senzaționalism mediatic și oportunități politice de profilare a guvernanților drept ‘salvatori’ prin alterarea realității, dezinformând populația și manipulând profund atât magnitudinea fenomenului, cât și soluțiile care se impun.

Se ajunge, astfel, la propuneri de re-interpretare a legilor împotriva condusului sub influență care transformă toată populația țării în potențial infractori.

Trei modele internaționale – România, pe din afară

Asociațiile societății civile, experți în drepturile omului, juriști dar și academicieni comunică constant Guvernului faptul că România se plasează în afara fiecăruia dintre cele 3 modele internaționale de gestionare a condusului sub influență și recomandă introducerea unor praguri clare de prezență a substanțelor în sânge. Cea mai importantă caracteristică a tuturor celor trei modele este faptul că pun accentul pe evitarea pedepsirii persoanelor nevinovate, prin diferite metode: 

• examinări la fața locului care caută doar semne vizibile ale influenței; praguri de laborator ori valori stabilite prin lege pentru concentrații de substanță în corp;
• crearea de protocoale speciale pentru pacienții sub diverse tratamente cu substanțe de care depinde sănătatea lor
• diferite combinații ale acestor opțiuni

Similar, toate cele trei modele consideră sintagma „a fi sub influență” drept afectarea negativă a abilităților fizice sau psihice de a conduce, nu doar simpla prezență în organism a unei substanțe. În fond, majoritatea tratamentelor folosite anual de milioane de români, fie că este vorba de anestezii, tablete de răceală mai puternice, medicație pentru diabet sau deficit de atenție pot rămâne în corp zile întregi după ce substanța și-a pierdut efectele. Este astfel irelevant cât timp rămâne o substanță în corp, ci relevant este doar cât timp își mai produce efectele, iar dacă acele efecte sunt, într-adevăr, negative (unii pacienți cu ADHD necesită amfetaminele pentru a putea conduce în siguranță). 

Astfel, primul model internațional, principal folosit în majoritatea Statelor Unite ale Americii, denumit impairment sau effect-based, are la bază instruirea forțelor de poliție astfel încât să aplice teste standardizate șoferilor pentru a observa dacă își pot menține echilibrul, merge într-o linie dreaptă sau urmări un pix cu privirea, examinări dublate ulterior de analiză medicală și de teste de laborator, în cazul unor suspiciuni obiective. 

În absența unor semne vizibile la momentul opririi, șoferului îi este permis să-si continue deplasarea. Abia dacă semnele unui eventual consum sunt prezente, se procedează la a investiga medical și toxicologic ce, cât și când ar fi consumat, respectiv dacă abilitățile de a conduce erau afectate în mod negativ.

Al doilea model, denumit influență per-se și folosit predominant în Uniunea Europeană, are la bază folosirea unor teste pe șosele, urmate de analizele de laborator. O opțiune este așa-zisa „toleranță zero” – contrar denumirii sale, aceasta implică ca pentru analizele de laborator să fie întotdeauna stabilite minime praguri de ordinul nanogramelor per mililitru (praguri de cuantificare, raportare, relevanță) pentru a evita erorile de analiză ori particulele reziduale de substanță. „Zero” nu înseamnă, de fapt, aproape niciodată „zero” în toxicologie. Spre exemplu, pragurile stabilite de Italia, care declară toleranță zero, sunt de 2 nanograme/mililitru pentru majoritatea substanțelor ilegale. 

A doua opțiune este instaurarea unor praguri mai înalte, prin lege, pentru a evita și mai eficient pedepsirea persoanelor cu cantități reziduale/urme mai predominante în corp – studiile arată că adoptarea pragurilor mai înalte pot reduce incriminările cu peste 30%. Spre exemplu, 8 țări din Uniunea Europeană și alte 12 state vestice prevăd diverse praguri pentru substanțele clasice consumate medical sau recreațional despre care putem ști că este improbabil a avea un efect negativ asupra șoferului, ori despre care cunoaștem, din contră, că au un efect pozitiv, precum în cazul tratamentelor deficitului de atenție, durerii, diabetului, etc.

Al treilea model, denumit hibrid este o combinație riguroasă între primul model, folosit în principal în SUA, și al doilea model, folosit în principal în Uniunea Europeană – implică atât instruirea forțelor de poliție pentru a identifica obiectiv semnele influenței, cât și stabilirea de diverse praguri, urmat de interpretarea medico-legală dacă cantitățile respective influențează negativ abilitățile de a conduce. Este folosit de 10 țări din Europa și este considerat a fi cel mai protectiv și eficient atât în sancționarea persoanelor sub influență, cât și în apărarea persoanelor care nu erau, în fapt, sub influență.

România se află, astfel, în afara oricăror modele globale: sub 10% dintre testele antidrog de pe șosele au reieșit pozitive, semn clar că Poliția Română nu se ghidează după indicii vizibile ale posibilului consum când aleg să testeze șoferii. Aidoma, nu avem stabilite praguri pentru medicamente ori reziduuri de substanțe determinând unii pacienți din a nu își mai lua tratamentele, iar Parchetul contestă expertiza medico-legală atunci când aceasta constată că șoferul nu se afla sub influența substanțelor. În esență, ne îndreptăm vertiginos spre realitatea în care oricine, oricând, poate fi considerat în mod real sub influență, când de fapt, nu este.

Guvern, Parlament și Curtea Supremă – ce e de făcut?

Prima soluție necesară și cea mai facilă dintre toate este un Ordin de Ministru al Sănătății sau o Ordonanță de Urgență care să adapteze, tehnic, procedurile de efectuare ale analizelor de laborator și interpretarea acestora bazat pe pragurile prezente în toate țările Europene care declară așa-zisa „toleranță zero”. S-ar introduce astfel măsurători obiective care ar scuti un număr ridicat de șoferi de acuzații injuste, iar interpretarea medico-legală asupra prezenței sau absenței influenței ar fi făcută, pentru moment, doar pentru cantitățile peste aceste praguri analitice.

A doua soluție necesară este introducerea și a unor praguri legale, de către Parlament, pentru toate substanțele clasice, atât din punct de vedere medical, cât și „recreațional” – pentru cei dintâi, referitor la tratamente psihiatrice, durere, diabet, anestezii, iar pentru cei din urmă strict referitor la cantități infime sau reziduale care nu își mai produc efectul, așa cum există în zeci de țări.

A treia soluție, provizorie, se bazează pe decizia ICCJ asupra cazului prezentat la începutul articolului, existând posibilitatea ca Curtea Supremă să fie receptivă la materialele transmise de experți și să legifereze în sensul luării în considerare a expertizelor medico-legale și a stabilirii că influența înseamnă afectarea negativă a abilităților fizice/psihice de a conduce. 

Chiar și cu o astfel de soluție, este necesar ca Parlamentul și Guvernul să intervină pentru a actualiza și îmbunătăți legile existente și procedurile tehnice, pentru ca România să nu mai fie în afara oricăror modele internaționale.