„Performanța” Alinei Gorghiu, ministra Justiției: 4 neadevăruri despre droguri și consumatori în 3 minute

O informație falsă despre consumul de droguri și consumatori la fiecare 45 de secunde: e „performața” reușită de Alina Gorghiu, ministra Justiției. Într-un an electoral istoric, politicienii din România se depărtează de știință și orice bune practici din țări cu experiență și sacrifică viitorul a mii de oameni, majoritatea tineri, pentru câteva voturi în plus. 

Vrem să putem relata în profunzime despre viața de zi cu zi a românilor, așa cum e ea. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.

• În ultima sa intervenție publică pe acest subiect, ministra Alina Gorghiu infuzează discursul public cu neadevăruri stridente și flagrante, într-o emisiune la Europa FM. 
• Tiparul se pliază pe strategiile politicienilor de a amplifica fricile și lipsurile de informații ale publicului pe subiecte controversate, pentru a câștiga voturi. 
• O astfel de abordare poate să genereze adevărate dezastre sociale, fără a preveni sau scădea consumul de droguri și fără a afecta în vreun fel marele trafic de substanțe interzise. 
• Strategiile greșite ale guvernelor în problema drogurilor amplifică major crizele deja-existente și pot genera unele noi. 

În mijlocul panicii despre droguri care a luat cu asalt societatea românească, ministerul Justiției ar trebui să aibă un rol cheie atât în livrarea unui discurs public cu informații oneste, cât și în luarea de măsuri susținute de știință. În fond, sub coordonarea acestui minister se află DIICOT-ul, penitenciarele, tribunalele, probațiunea și mare parte din legitimitatea morală a aplicării legilor penale.

Neadevărul #1

În România, „consumatorul nu este un infractor, ne gândim la el ca la un beneficiar al unor servicii pe care statul trebuie să le pună la dispoziție, ne gândim la el ca la o persoană bolnavă”. (ministra Justiției, Alina Gorghiu) 

FALS. În domeniul drogurilor din România, consumatorul este cel mai vânat infractor. Posesia oricărei cantități în vederea consumului se pedepsește cu până la 3 ani de închisoare. În fiecare an există o medie de 10.000 de dosare penale referitoare la droguri, dintre care 8.000 sunt pentru consumatori de droguri care dețineau pur și simplu substanțele asupra lor, în principal canabis. Anual, peste 300 de consumatori sunt condamnați penal, dintre care 70% la o formă a pedepsei cu închisoarea.

Această practică românească, dispărută aproape complet în Uniunea Europeană, este dublată de discursuri demonizatoare și stigmatizante din partea statului, într-atât de stridente încât o sumedenie de asociații formate din medici și diverși specialiști au cerut guvernului să înceteze patologizarea și vânătoarea consumatorilor. 

Astfel, „serviciile” de care beneficiază consumatorii sunt livrate de poliție, procurori, judecători și lucrători în probațiune, și sunt contrare recomandărilor tuturor instituțiilor Națiunilor Unite, inclusiv Organizației Mondiale a Sănătății, care recomandă tuturor statelor lumii nepedepsirea consumatorilor.

Neadevărul #2

„[Cu referire la eventuala dezincriminare] De la consumul de canabis, care azi e de 3 grame, mâine […] poți să spui «păi de ce 3 și nu 15, de ce 15 și nu 100, de ce 100 de grame și nu 1 kilogram de canabis.» Și uite așa deschidem ușa larg unor alte tipuri de droguri foarte periculoase. E important să înțelegem că cine consumă canabis astăzi, mâine poate consuma un alt drog de risc sau de mare risc.”

FALS. În primul rând, stabilirea cantităților de canabis permise variază de la stat la stat și e rezultatul unor calcule interne bazat pe nivelul de consum, spre exemplu: 3 grame în Belgia și Luxemburg, 10 grame în Cehia și Elveția, diferite alte gramaje pentru alte State, și chiar până la 100 de grame în Spania. 

Atât timp cât discutăm despre „grame” este în mare parte irelevant câte sunt permise: marele trafic de droguri – singurul asupra căruia ar trebui să existe o atenție aparte – operează începând de la cantități de kilograme și până la zeci de tone pe fiecare transport.

În al doilea rând, mitul canabisului drept drog de tranziție către alte substanțe a fost demontat încă din anul 1944, când primarul New York-ului a solicitat Academiei Americane un raport asupra veridicității miturilor care circulau încă de pe atunci referitor la canabis. Printre demitizările oferite se numără și faptul că nu există nimic în planta de canabis sau consumul acesteia care să ducă la consumul altor droguri, la fel cum nici alcoolul și nicio altă substanță nu au asemenea proprietăți. Din contră, 80 de ani mai târziu, în 2024, cunoaștem despre canabis că acționează adesea drept o barieră împotriva altor droguri, inclusiv alcool, etnobotanice și diferite farmaceutice.

Până și în penitenciarele din unele țări precum Regatul Unit, se propune acum distribuirea de canabis prizonierilor pentru a nu mai consuma – și deceda – din cauza etnobotanicelor. Atât deținuții cât și ofițerii închisorilor sunt de acord cu această măsură în proporții covârșitoare, ținând cont de faptul că etnobotanicele sunt cauza principală de deces în rândul prizonierilor, iar canabisul are potențial de ameliorare a stărilor de agitație, totodată nefiind asociat niciunui deces.

Neadevărul #3

„Știți cât de simplu este să te ascunzi printre victime, printre consumatori, tu traficant?”

FALS. Argumentul criminologic este că nu putem discuta despre „traficant” atât timp cât ne referim la pliculețe cu substanțe ori la grame, în contextul în care și prin România trec zeci de tone de droguri anual, valorând cel puțin un sfert de miliard de euro. Tocmai din această cauză, Comisia Globală pentru Politica Drogurilor, din a cărei componență fac parte inclusiv zeci de foști șef de stat, laureați Nobel, foști secretari generali ai ONU, recomandă statelor să nu considere mică „aprovizionare socială” între consumatori drept „trafic”. 

Considerarea oferirii unei țigări cu canabis drept trafic împiedică concentrarea asupra elitei crimei organizate, determină pedepse cu ani grei de închisoare pentru simpli consumatori (preponderent tineri) și creează o injustiție cruntă dintr-o sumedenie de motive, inclusiv pentru faptul că aceeași substanță poate fi deținută fără pedepse penale, în majoritatea statelor Uniunii Europene.

Practica de a transforma consumatorul în traficant este abordarea dominantă în România, în special privind cantitățile de droguri confiscate: 80% dintre „capturi” sunt pentru cantități infime de substanță, sub 5 grame. Spre exemplu, în anul 2022 s-au realizat peste 2600 de operațiuni de captuarare a sub 5 grame de canabis, totalizând puțin peste 3 kilograme (adică 1,2 grame per captură, de mii de ori). Au fost, în schimb, doar 13 capturi de peste 1 kilogram fiecare. Acest tipar se repetă pentru toate cele 6 tipuri de droguri – mii de capturi infime de la consumatori sau falși-traficanți și doar doar câteva capturi consistente.

În acest sens, traficanții nu se ascund printre consumatori, ci din contră, România își creează traficanți falși din simpli consumatori, nefiind în stare să acționeze împotriva elitei crimei organizate. În acest sens, cunoaștem cu exactitate cine gestionează mare parte din traficul de droguri, ființe umane și arme din România, având cartografiate pe hartă toate clanurile interlope. Pentru politicieni este mai rentabil, însă, să inventeze traficanți falși și să prindă consumatori, decât să se concentreze asupra lumii interlope.

Neadevărul #4

„Statele care au agreat să legalizeze consumul și deținerea într-un anumit gramaj, puține, au ajuns și ele la concluzia că nu există o măsură ideală. Nu au avut rezultatele scontate. Au ajuns la concluzia că există această tentație aboslut firească pentru un infractor ca traficantul să pozeze în consumator.”

FALS. La nivel global are loc ceea ce se numește „o revoluție a dezincriminării” în cadrul căreia peste 50 de state din întreaga lume au ales diferite modele de liberalizare a deținerii și consumului de canabis, și nu numai. Majoritatea acestor state sunt supranumite de organismele internaționale drept „insule luminoase” și „pionieri internaționali care au redus daunele consumului de droguri, fără creșteri semnificative ale consumului.”

Mai mult decât atât, deprioritizarea absolută a cantităților de substanțe de ordinul gramelor permite concentrarea strict asupra cantităților de ordinul zecilor, sutelor sau miilor de kilograme. Astfel, țări precum Olanda, Belgia, sau Spania ating o rată de interceptare a traficului de droguri de peste 50% (adică sunt depistate mai mult de jumătate din totalul drogurilor traficate), comparativ cu presupusa rată de interceptare din România, care gravitează în jurul a 10% (e.g. doar 1 transport din 10 este interceptat).

Singura „tentație absolut firească” este de fapt ca politicienii din țări precum România să vâneze consumatori și să-i eticheteze drept traficanți, argumentând exclusiv prin neadevăruri crase în încercările lor de a naviga cele mai mari runde de alegeri din istoria țării. Astfel de strategii își atinseseră apogeul în anii 1980 și 1990 în țările vestice, fiind înlocuite accelerat, în ultimii 20 de ani, cu modele de dezincriminare și legalizare tocmai din cauza dezastrelor prohibiției dure îndreptate întotdeauna împotriva consumatorilor.

Războiul împotriva drogurilor se schimbă accelerat

După aproape o jumătate de secol într-un model de interzicere totală plin de dezastre sociale, tocmai Statele Unite ale Americii sunt în fruntea mișcării de liberalizare a canabisului, printre altele, acesta fiind deja legal în majoritatea celor 50 de State din SUA. Atât președintele Joe Biden cât și vicepreședinta Kamala Harris (procuror de profesie) au fost în urmă cu zeci de ani printre opozanții liberalizării, însă sunt acum printre principalii promotori ai măsurii. 

O astfel de schimbare s-a petrecut mai ales în contextul eșecului crunt al războiului împotriva drogurilor, care a costat SUA peste 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, fără a reduce consumul sau a combate traficul de droguri. Neadevărurile și miturile care stăteau la baza modelului de interzicere dură se disipează accelerat și sunt marcate în literatura de specialitate, iar academicieni din toată lumea lucrează pentru a adapta politicile antidrog cu rapiditate. În acest context, sublinierea derapajelor politicienilor români este absolut necesară.

Vlad Zaha este criminolog specializat în politicile publice din domeniul drogurilor și criminologie publică intervenționistă.