PODCAST. Colecționarul de Istorie. De ce a rămas România în urma Europei ca nivel de dezvoltare

Cum a ajuns România la coada Europei? Când a început să se acumuleze acest decalaj? În ce perioadă istorică și din ce cauză? De ce nu s-a putut recupera din acest decalaj?

Anumite părți ale Europei s-au dezvoltat mai repede și mai puternic, în perioade istorice cheie. De exemplu, în Antichitate, teritorii din zona mediteraneană s-au urbanizat și au reușit să aibă producție meșteșugărească mai importantă. Anumite părți ale Greciei de astăzi, Roma sau Egipt au devenit astfel „zone fanion” ale Antichității Clasice. 

„În acea perioadă nu avem nicio garanție că Germania era mai dezvoltată decât zona din Carpați”, explică în podcastul Colecționarul de Istorie profesorul universitar Bogdan Murgescu, autorul lucrării „România și Europa. Acumularea decalajelor economice.„ Acesta face o cronologie a evenimentelor care au ținut spațiul românesc în urma statelor occidentale, secole de-a rândul.

Puteți urmări întregul podcast mai jos, dar am făcut și un scurt rezumat al ideilor principale:

Evul Mediu 

Context european: 

• În lumea medievală se produce o mutație importantă de progres, din secolul 9 până în secolul 13, când se dezvoltă, în special prin îmbunătățirea tehnologiei agricole, o zonă care merge aproape în diagonală din nordul Italiei și parțial Toscana, prin partea de vest a Germaniei, părți ale Franței, Țările de Jos și parțial un mic colț al Angliei actuale. Este „polul dezvoltat al Europei în perioada Medievală.”
• În societățile respective, peste 90% din populație era în mediul rural și își asigura hrana din producție proprie.
• În jurul anului 1400 existau părți ale Germaniei de astăzi care nu o duceau mai bine decât Transilvania, de exemplu.
• Transilvania la rându-i nu era o zonă perfect omogenă. Zona secuiască era mult mai puțin dezvoltată, la fel părți din Maramureș și Apuseni.

Situația din Țările Românești

• Problemele cele mai mari, în prima fază, au fost problemele agricole. Sunt legate în mare măsură de densitatea populației: eram mai puțini. Din diverse motive, nu a crescut numărul oamenilor.
• Toate aceste societăți aveau o natalitate mare. Erau „programate” să crească. Dar în același timp existau factori de corecție negativă, care reduceau numărul populației: foamete, epidemie, războaie, mortalitate infantilă mare. 
• S-au tras ponoase în special din cauza factorului geopolitic. Vecinătatea tătărească a însemnat o problemă. În zona răsăriteană tătarii nu aveau o mare bogăție materială de jefuit, și atunci se mulțumeau și cu oameni, pe care îi vindeau apoi genovezilor sau negustorilor egipteni. 
• Producția intensivă de hrană se întâmplă când populația crește și implicit există o anumită presiune. „Această presiune a fost diminuată de puncțiile demografice și de faptul că nu era densitatea destul de mare.”

Tehnologia agricolă 

• Asolamentul trienal este situația în care terenul agricol e împărțit în 3 sole (suprafață de teren cultivată cu aceeași specie de plante agricole n. red.) și cultivat prin rotație. „Într-una din sole, să zicem, cultiv cereale de primăvară, în alta cereale de toamnă și în alta las pârloagă ca în anul următor acolo să pun cereale de primăvară și să asigur rotația între ele.”

• Avantajul: evită epuizarea solului și se împart și riscurile unei recolte compromise de ger, ploaie, lăcuste. 
• Asolamentul trienal a fost folosit de sași în câteva zone, dar nu a fost extins și preluat de celelalte grupe de populație, inclusiv din Transilvania. De ce? Pentru că sașii erau în general un grup social închis. 

• Putem vorbi de o populație care nu stă în zonele de câmpie, de frica tătarilor și care stă în general în zonele mai înalte, dealuri unde nu se poate face aceeași agricultură ca la câmpie. 

• În Moldova concentrarea s-a făcut în nord vest, nu doar Bucovina. Zona Neamțului, chiar dinspre Bacău. Colonizarea se face lent. Lucrurile se îmbunătățesc gradual, doar că alte zone ale Europei au luat-o deja, mai repede, înainte. 
• Nu s-a ținut pasul cu accelerarea dezvoltării care a avut loc în anumite părți ale Europei.

Secolele 19 și 20 

• Orașele sunt mult mai mici și mai puține în spațiul românesc.
• Danemarca începuse deja să facă pași hotărâți spre dezvoltare, iar Irlanda era în marea foamete. 

• În 1913 Vechiul Regat era la un PIB per locuitor de 67% din media europeană.
• În 1938, după Marea Unire, ajunsese la 51%. 
• În 1989, din cauza comunismului, ajunsese la 32%, după 45 de ani de pace.

• 1913 e un an foarte bun economic, cu prețuri ridicate la cereale și cu un anumit vârf al producției petroliere, până la Primul Război Mondial. E un an conjunctural foarte bun. 
• Transilvania și Banatul erau comparabile cu Vechiul Regat, dar să nu uităm că Transilvania are și părțile ei slab dezvoltate. 
• Basarabia și Cadrilaterul erau mai puțin dezvoltate decât Vechiul Regat. 
• Prăbușirea gravă a producției agricole, în special în timpul și după Primul Război Mondial, s-a simțit masiv în perioada interbelică. 
• Recuperarea nivelului de producție și a randamentului la hectar s-a făcut lent și nu a fost deplină la toate culturile și pe toate zonele la sfârșitul interbelicului.
• Reforma Agricolă anunțată în 1917 și implementată în anii următori a fost necesară, dar nu bine gândită. Nu a fost suficientă grijă pentru asigurarea productivității agricole și pentru a permite, la nevoie, ca loturile țăranilor să circule. Nu s-a dorit ca la nevoie să fie lăsați să vândă, dacă nu pot să producă. Ideea a fost să-i apărăm pe țărani, ca să nu-și piardă pământul. Asta a omorât și piața creditului rural sau pentru utilaje.
• Orașele cresc lent și în interbelic. 

Anii ‘20

• În 1920 România a fost în luptă cu capitaliștii internaționali, pentru că liberalii voiau să aibă partea lor în industria petrolieră. 
• În Primul Război Mondial România își distrusese o parte din industria petrolieră, ca să nu intre pe mâna germanilor. Ar fi avut nevoie de mult capital, ca să poată relansa producția. Relansarea producției s-a făcut, din nou,  cu încetineală.
• România a avut o conjunctură bună de prețuri petroliere în prima parte a anilor 20. Din 1921 până prin 1925, România nu a avut însă capacitate de export pentru că nu își refăcuse suficient industria.
• România a început să ajungă din 1925 la nivelul producției de dinainte de Război și apoi a început să exporte, după 1930, dar prețurile au scăzut între timp foarte mult 
• „Partea monumentală a prostiei” e redată de două evenimente din 1919-1920. Se termină războiul, statul decide să pună sechestru pe întreprinderile aparținând puterilor centrale, în special Germaniei și Austro-Ungariei. 
• Statul român pune sechestru și la o fabrică numită Astra Română, care era cea mai mare întreprindere petrolieră din România, la acea dată și care era proprietatea Royal Dutch Shell. Avea doar 2% capital german.
• Ghinionul grav era că reprezenta cel mai mare jucător de pe piața românească și a doua mare firmă la nivel mondial și principalul furnizor al flotei britanice cu petrol pentru nave
• Românii și-au dat apoi seama că nu au capital suficient și au trebuit să se împrumute de pe piețele internaționale, la dobânzi bine crescute. 
• Mitul „România, grânarul Europei”: s-a demonstrat că nu are niciun fundament, deși a fost perpetuat de comuniști. În cel mai bun an al nostru, exporturile românești au cumulat în total 13% din totalul importurilor Europei Apusene. Au fost ani cu 10-11% și mai puțin. 
• Exporturile românești au fost ghidate mai puțin de cerere și de nivelul prețurilor și mult mai mult de variațiile de producție internă, o caracteristică a unei economii subdezvoltate. 

• În esență a existat un mic moment în anii 60 și o parte din anii 70, când s-a produs o ușoară apropiere. Ținea tot de o anumită conjunctură: este perioada în care crește speranța de viață și ponderea populației active în populația totală. 
• Singura perioadă în care România a recuperat decalajele este reprezentată de ultimele două decenii, sub semnul integrării europene.