Foto: Mihai Von Eremia

[Podcast] „Fericirea nu e nimic” pentru oamenii fără adăpost din București

În București, estimatul oficial este că numărul oamenilor fără adăpost este în jur de 5000. Cei care merg pe teren, pe străzile orașului, pentru a-i sprijini pe cei mai vulnerabili dintre noi, estimează încă numărul lor ca fiind de cel puțin două ori mai mare. 

Membrii Asociației Carusel își petrec nopțile alături de oamenii fără adăpost. Foto: Mihai von Eremia

Ce știm, însă, este că autoritățile nu oferă soluții concrete și suficiente pentru problema persoanelor fără adăpost. Un raport de cercetare al CeRe – Centrul de resurse pentru participare publică, în parteneriat cu Asociația Carusel, subliniază că, în București, serviciile instituțiilor publice adresate persoanelor fără adăpost sunt „insuficiente, incomplete sau inexistente”, și că lipsa soluțiilor din partea administrației adâncește și mai mult vulnerabilitatea extremă cu care se confruntă persoanele fără adăpost.

Știm – sau ne putem imagina – și care sunt problemele lor principale: lipsa unei locuințe, lipsa hranei, lipsa accesului la servicii de igienă (dușuri, mașini de spălat), lipsa actelor, probleme de natură medicală, chestiuni ce țin de siguranța personală, și multe altele.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios
Uneori, un ceai cald e suficient ca să faci pe cineva fericit. Foto: Mihai von Eremia

Am încercat să aflăm, fără a le face publice identitățile, dar prin propriile lor voci: ce înseamnă pentru oamenii fără adăpost fericirea?

Pentru cei mai mulți dintre ei, momentele de fericire vin din interacțiunea cu ceilalți. E multă singurătate pe stradă, multă izolare. Cum să-ți faci prieteni? Cu cine să schimbi o vorbă? Fiecare interacțiune este, pentru ei, o bucurie. „Fericirea e când ai un tovarăș. Când ai un prieten”, spune cineva. 

Pentru alții, fericirea e o masă caldă, un ceai sau „cel mai important, să ai unde să faci o baie”. Sau apare atunci când primesc ceva de care au nevoie sau când găsesc au un sprijin, oricare ar fi acela. Atunci când au o familie, oricât de greu ar fi, fericirea vine de la copii sau de la partener.

Fericirea oamenilor fără adăpost vine, de cele mai multe ori, din lucrurile pe care noi, ceilalți, le luăm de-a gata.  


Podcast realizat în colaborare cu Centrul de Resurse pentru Participare Publică și Asociația Carusel, în cadrul proiectului „Vocea cetățenilor fără adăpost”.

Disclaimer: Cristina Foarfă colaborează atât cu PressOne, ca jurnalist, cât și cu Asociația Carusel, ca om de comunicare.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...