Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt CuriosAjută-ne să existăm. Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
DoneazăPentru sugestii de materiale sau colaborări, scrieți-ne la adresa: contact@pressone.ro.
Pentru parteneriate media, proiecte sau dacă doriți să fiți partenerul nostru și să susțineți PressOne: marketing@pressone.ro.
Când pornești o organizație non-profit, să vrei să faci bine e important, dar este doar primul pas dintr-un șir lung de drumuri, documentare, ședințe de consultanță sau cursuri de fundraising. Mai ales că a face bine nu se limitează la misiunea unei singure organizații, ci se referă și la a susține și dezvolta în oameni credința că e și în puterea lor să facă bine – prin donații.
Însă pentru asta e nevoie de o infrastructură potrivită. Iar când dorința de schimbare în mai bine se împotmolește în birocrație și mecanisme, intervine Asociația pentru Relații Comunitare (ARC), o organizație care de 23 de ani crește filantropia în România și încearcă să unească lumile dintre donatori și organizațiile care au nevoie de sprijin.
Dăruiește Viață, SOS Satele Copiilor, Casa Share, HOSPICE Casa Speranței sau Asociația Sache sunt doar cinci organizații dintre cele 140 care au sprijinul ARC.
Asociația ajută organizațiile în proiectele pe care le desfășoară, finanțează unele cauze pentru care acestea luptă sau chiar ajută la fondarea de noi organizații. Încă din 2001, scopul ARC este de a avea o societate de donatori generoși și mai multe organizații transparente cu veniturile și realizările lor. În plus, asociația își dorește să susțină și să dezvolte un comportament filantropic, pentru a arăta că e în puterea oricui să facă un pic de bine prin donații.
Cât îți ia să faci bine? Cam zece secunde, spune Camelia Mateș, directoare a programului de mecanisme de donații din cadrul ARC. Zece secunde în care alegi să donezi 2, 4, 5 sau 10 euro, se pot transforma într-un spital construit de la zero, în mii de incubatoare donate spitalelor sau mii de ore de terapie. Alegerea e la tine. Ai nevoie de doar zece secunde.
Un mesaj trimis în câteva momente contează, mai ales când se alătură altor zeci de mesaje. „Pe termen lung, unul și cu unul și cu încă unul pot să însemne o schimbare foarte mare în societate”, crede Camelia, care de 15 ani lucrează la ARC.
„Acum 12 ani, în România nu exista nicio posibilitate ca oamenii mulți să doneze câte puțin și, mai ales, să doneze în fiecare lună. Și atunci am mers către operatorii de telefonie mobilă și către bănci și i-am convins să facem împreună niște mecanisme – respectiv donațiile prin SMS și donațiile prin debit direct – prin care organizațiile din România să poată să ajungă la mulți donatori, care să doneze puțin, dar pe termen lung”, povestește Camelia.
Așa a apărut donatie.ro, o platformă care aduce mai aproape organizațiile de donatori, iar donatorii de cauzele care contează pentru ei. Donațiile prin SMS sunt printre cele mai populare metode de susținere, iar dacă ajung să fie și lunare, înseamnă mai multă stabilitate și un impact mai mare în comunitate.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curiosO zi reușită la ARC pentru Camelia e „o zi în care primesc un telefon de la o organizație cu care lucrăm și aflu că au niște donatori noi sau au donatori mulțumiți. Sau când primesc un mail de la un donator care spune cât de mult înseamnă în viața lui donația lunară pe care o face pentru o anumită organizație.”
În 2012, anul de lansare al platformei de donații prin SMS, 25 de campanii au strâns peste 2,5 milioane de lei din peste 200.000 de SMS-uri.
Anul trecut, peste 5,6 de milioane de SMS-uri au fost trimise pentru 180 de campanii diferite ale organizațiilor cu care ARC lucrează. Toate mesajele de anul trecut au însemnat peste 13,2 milioane de euro care, într-o formă sau alta, se vor transforma în schimbări în comunități mai mici sau mai mari.
Dacă în primul an al platformei, numărul oamenilor care donau recurent era mic, anul trecut acesta a ajuns la peste 560.000. Dintre aceștia, peste 1.000 de oameni donează neîntrerupt de 10 ani.
„Asta ne arată că oamenii înțeleg cât de important este ajutorul lunar, stabil pentru o organizație”, spune George Gurescu, specialist în comunicare la ARC. „Noi la rândul nostru susținem organizațiile să apeleze la donații recurente pentru că ele oferă un soi de siguranță pentru puterea organizației. Pentru o organizație mică, 1.000 de donatori poate să însemne la fel de mult ca sute de mii de donatori pentru o organizație mare”, mai spune George.
Creșterea numărului de donații recurente arată că oamenii devin conștienți de puterea gestului lor și de faptul că sunt o masă din ce în ce mai mare care schimbă lucruri în societate, mai spune George, pentru care cele mai bune zile sunt cele în care primește de la donatori mesaje ca „știu că 2 euro e puțin, însă mai sunt alții ca mine și cred că asta contează”.
Stabilitatea organizațiilor se bazează însă și pe debitul direct, adică donaţia repetitivă şi constantă, prin care donatorul se angajează să plătească lunar o sumă fixă, prin debitarea automată a contului, pentru cât timp își dorește, cu posibilitatea de a fi întreruptă oricând. De obicei, donațiile prin debit direct sunt cele unde organizațiile se apropie cel mai mult de donatori, pentru că au loc pe stradă, acolo unde echipele de fundraiseri cer oamenilor să completeze formularele de donație.
Următorul pas pentru ARC, mai explică Camelia Mateș, este digitalizarea colectării de mandate prin debitare directă, astfel încât „organizațiile să creeze legături puternice cu donatorii și să reușească să îi implice în activitate, să facă din numărul de donatori, de fapt, o comunitate în jurul cauzelor.”
De marți, 19 noiembrie, donatie.ro devine picdebine.ro, „pentru a arăta puterea picăturilor de bine pe care organizațiile le colectează. După 12 ani de donatie.ro, acum putem spune că împreună mișcăm lumi. Picătură cu picătură”, mai spune Camelia Mateș.
Vrei să ajuți? Intră pe picdebine.ro și alege una sau mai multe cauze care te interesează. Poți dona pentru renovarea unor spitale, pentru rechizitele unor copii din medii vulnerabile sau poate pentru îngrijirea unor animale. Poți alege suma pe care să o donezi și te poți răzgândi oricând. Donația ta poate fi cadoul de Crăciun din acest an al unui copil sau poate fi prima cărămidă a unui spital pentru tratarea dependențelor. Alegerea e la tine. Ai zece secunde?
Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca
Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.
Descarcă formularul de AICI.
Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.
Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.
Poți găsi aici lista adreselor.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt Curios