Răzvan Cherecheș: România scoate generații după generații de oameni analfabeți din perspectiva sănătății

La începutul lunii decembrie, Ministerul Sănătății declara epidemie de rujeolă la nivel național. Până atunci, în România se înregistraseră aproximativ 2.000 de cazuri, în 29 de județe. Câteva zile mai târziu, un bebeluș de 7 luni din Brașov murea din cauza virusului, după ce l-ar fi luat de la fratele său în vârstă de 3 ani. 

Cândva, rujeola era considerată o boală aproape eradicată. Însă, pentru ca răspândirea virusului care o provoacă să fie ținută sub control, este nevoie ca 95% din populație să fie vaccinată cu 2 doze din vaccinul RRO (rujeolic-rubeolic-oreion). Fratele bebelușului mort nu era vaccinat, deși, în general, prima doză se face când copilul are o vârstă cuprinsă între un an și 15 luni. 

Cazul din Brașov este un simptom al faptului că, în ultimii ani, România n-a mai atins pragul de acoperire vaccinală de 95%. La începutul lui 2023, datele Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile arătau că doar 78% dintre bebelușii români de 18 luni – deci născuți undeva prin iulie 2021- au fost vaccinați cu o doză de RRO (și doar 62,2% dintre cei de 12 luni). 

Începând cu 2016, o epidemie similară cu cea de astăzi infecta aproape 19 mii de oameni și omora 64 de copii. Noua epidemie vine după 3 ani în care România a luptat cu alt virus, SARS-CoV-2, și a pierdut. Pentru a înțelege cum s-a ajuns în punctul acesta, PressOne a stat de vorbă cu Răzvan Cherecheș, profesor de sănătate publică în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj. 

PressOne: Cum am ajuns în situația în care mor bebelușii de rujeolă, în condițiile în care până nu demult era considerată o boală eradicată?

Răzvan Cherecheș: Nu era eradicată, dar era sub control. Răspunsul e simplu. Suntem în situația asta din cauza faptului că eșuează campania de vaccinare. Nu atinge un procent suficient de mare din populația eligibilă. În perioada pandemiei, narațiunile antivacciniste au primit extrem de multă amploare, cu sprijinul unor segmente din presă și fără să fie contrabalansate de către acțiuni, campanii, luări de poziție consecvente în timp din partea Ministerului Sănătății sau Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).  

După pandemie, atât ministerul, cât și INSP au dispărut complet din zona de comunicare publică în ceea ce privește susținerea vaccinului ca modalitate de prevenție a bolilor, iar unele partide chiar capitalizează de pe urma discursului antivaccinist.

Și acesta este rezultatul direct: boli infecțioase care erau prevenite prin campanii de vaccinare încep să scape de sub control, pentru că nu se mai atinge masa critică de persoane vaccinate, astfel încât acestea să creeze protecție în jurul celor vulnerabili și nevaccinați.

Când a început să scadă rata de vaccinare împotriva rujeolei?

Scăderea a început din 2009, când a fost campania de vaccinare anti-HPV. Acela a fost startul mișcării antivacciniste. A luat naștere pentru că managementul campaniei de vaccinare a fost dezastruos, din perspectiva comunicării cu publicul, informării, pregătirii populației pentru o vaccinare atât de extinsă. A fost fix problema pe care am avut-o în perioada pandemiei, când comunicarea a fost punctul cel mai slab al Ministerului Sănătății și DSP-ului. 

Din 2009, toată mișcarea antivaccinistă a început să dobândească tot mai multă tracțiune. Drept urmare, în pandemie am avut una dintre cele mai mici rate de vaccinare din Uniunea Europeană. Ministerul Sănătății nu face nimic pe zona de educare a populației, de creștere a alfabetizării în sănătate. Noi nu facem educație pentru sănătate în școală, putem începe de aici. 

Cât era acoperirea vaccinală în 2009?

Unde am mai văzut mici studii transversale, se vedea o scădere ușoară, care însă s-a accentuat. Pandemia a fost o lovitură masivă pentru tot ce înseamnă probleme de vaccinare, din cauza faptului că a fost un discurs antivaccinist complet neașteptat. Fără niciun fel de poziție, fără niciun fel de îngrădire. 

Este, însă, și o problemă de stocuri?

La întrebarea asta ar trebui să răspundă INSP, instituție care e complet absentă în tot peisajul sănătății. Ei sunt cei care ar trebui, în mod normal, să știe care e disponibilitatea de stocuri, care sunt problemele, care e rata de vaccinare, să facă studii, campanii de informare a populației. Dacă vă uitați la atribuțiile institutelor de sănătate publică din toate celelalte țări europene, cu asta se ocupă. 

La ce ne putem aștepta în viitor?

Acoperirea vaccinală va continua să scadă. Noi nu avem specialiști pe comunicare de sănătate în România. S-a văzut foarte bine în pandemie. Au fost câțiva medici care au comunicat din proprie inițiativă, pentru că le păsa lor, nu pentru că ar fi existat o echipă susținută și finanțată de minister. Dacă de mâine s-ar aloca fonduri, rezultatele s-ar vedea în 2-3 ani. 

Durează până când ajungi să educi populația la nivel la care oamenii să înțeleagă ce înseamnă un vaccin. Opoziția față de vaccinare per ansamblu e o dovadă de ignoranță extremă în domeniul sănătății. Dar ea poate fi contrabalansată. Așa cum analfabetismul funcțional poate fi compensat prin creșterea nivelului de educație, prin alocare de fonduri suplimentare ca să poți face educație, la fel și aici. 

Noi avem legea promovării sănătății care spune că 2% din bugetul Ministerului Sănătății ar trebui să fie dat spre promovarea sănătății. Dar ministerul n-a făcut niciodată normele de implementare. E ca și cum ai avea o mașină pe care n-o repari niciodată. Păi, dacă o lași așa, se va strica tot mai rău, până când n-o să mai meargă deloc. 

Investițiile în educație și promovarea sănătății sună a proiecte pe termen lung. Ce s-ar putea face acum, pe termen scurt?

Când oamenii sunt convinși, împotriva tuturor dovezilor existente, că vaccinarea le face rău, tot ce poți să facă este să-i convingi treptat. Pe termen scurt, n-ai ce să faci în afară de a te ocupa de cazurile de rujeolă care apar și să încerci pregătirea sistemului medical.

Dar dacă nu începem de astăzi, situația va fi mult mai dramatică peste 2 ani. Vor fi mult mai multe cazuri și vom avea o epidemie mult mai extinsă și vori exista suficiente decese încât să necesite o intervenție masivă. Deci noi ar trebui de astăzi să începem intervenția, pentru a ne asigura că peste 2 ani nu o să avem o criză de dimensiuni mai mari. 

Acum 6-7 ani, când România era lovită de altă epidemie de rujeolă, s-a discutat despre un proiect de lege care să facă obligatorie vaccinarea pentru anumite boli. Ar ajuta o astfel de lege?

Nu cred că este o soluție. Populația o va vedea ca pe un abuz, ca pe o forțare să facă ceva cu care ei nu sunt de acord. Sunt nenumărate studii din alte țări care arată că pentru așa ceva e nevoie, în primă fază, de o pregătire a populației. Prin educație, expunere la informații, construirea de narațiuni, testimoniale care arată beneficiile vaccinării. Pentru asta ai nevoie de o echipă de profesioniști în comunicare care, împreună cu medici și specialiști în sănătatea publică, să construiască o campanie care beneficiază de finanțare continuă.

Noi neglijăm componentele de sănătate publică. Ea trebuie finanțată constant, pentru că acum DSP-urile nu mai fac nimic în școli. Și atunci scoatem generații după generații de oameni care sunt analfabeți din perspectiva sănătății, preiau narațiuni false din presa de scandal și au opinii vehemente în direcția asta.

Și atunci, dacă s-ar face vaccinarea obligatorie, nu cred că s-ar putea implementa. 

Ce s-ar putea face pe termen scurt?

Acum suntem în situația în care sistemul de sănătate nu poate decât să răspundă la nevoile celor care sunt infectați, să anticipeze o creștere în perioada următoare și să înceapă să ia măsuri concrete care să limiteze creșterea.

Adică educație, educație, educație.

Uitați-vă la orice țară europeană, pe site-ul Institutului Național de Sănătate Publică, să vedeți că toate fac campanii de informare, educare și modificare comportamentală. Noi nu avem nimic.