Reportaj: „Bă, ce ușă groasă!” Rezerviștii boomeri ai Armatei Române, care s-au antrenat pe tunuri sovietice, fac cunoștință cu HIMARS. General: „Să zicem că încă 10 ani ne mai putem baza pe ei”

„Băă, ai grijă în p…a mea pe ce buton apeși, că pleacă naibii o rachetă și pornești un război, în p…a mea!” Rezerviștii Armatei Române se uită la un lansator de rachete HIMARS și râd.

Familiarizarea rezerviștilor cu noua tehnică a Armatei Române se face în doze farmaceutice: militarii se uită la HIMARS-uri, iau cunoștință cu ele și apoi sunt dirijați, ca un grup de școlari aflați în vizită la un muzeu, spre alte zone ale „secvenței practice de instruire” din cadrul poligonului.

„Eu am făcut armata în 1987, la Botoșani, pe camioane DAC”

E o dimineață plăcută de septembrie, iar soarele începe deja să încălzească oasele amorțite de viață și necăjeli ale bărbaților de 40-50 de ani pe care Ministerul Apărării i-a chemat sub arme pentru o zi, în cadrul unui exercițiu de mobilizare organizat la poligonul Coada Izvorului, din Prahova.

Cocoțat în cabina blindată a HIMARS-ului, un rezervist turează strident motorul diesel Caterpillar de 6,6 litri. E fericit ca un copil care a urcat pentru prima oară la volanul unei mașini străine. Mai lipsește să-și lipească fața de bord, să vadă „cât bagă la oră”.

Concomitent, un alt rezervist încearcă să se cațere în cabină, în timp ce țeava automatului Kalașnikov se blochează pentru câteva secunde în scara mașinii. Ajuns sus, strigă victorios: „Băăă, ia uite cât de groasă e ușa asta!”. Intrat înăuntru lasă totuși, prudent, ușa deschisă. Jos, adunați ciopor într-un grup pestriț, alți rezerviști își fac selfie-uri.

Unul din scopurile exercițiului, la care au fost mobilizați peste 6.000 de bărbați din Prahova și Dâmbovița care au făcut armata obligatorie acum 20-30 de ani, îl reprezintă „luarea la cunoștință, sub un raport minimal, a noii tehnici intrate în dotarea Armatei Române”, după cum a precizat colonelul Mihai Bălțătescu, directorul exercițiului de mobilizare. 

Dintre toți rezerviștii Armatei Române, cei din Prahova au tras, aparent, lozul câștigător: recent, în dotarea batalionului 96 de rachete operativ-tactice din garnizoana Ploiești a intrat o întreagă baterie de lansatoare HIMARS.

„Eu am făcut armata în 1987, la Botoșani, pe camioane DAC”, își amintește Vasile, un rezervist în vârstă de 55 de ani care privește admirativ camionul american model M1140, pe al cărui sașiu sunt montate lansatoarele propriu-zise de rachete HIMARS. 

„Când ieșeai cu toată flota de DAC-uri din Botoșani, paraliza tot orașul! Băi, paraliza!”

Un alt rezervist, tot de 55 de ani, își amintește cum se făceau aplicațiile de artilerie la începutul anilor 1990. „Aveam un tun scurt, au vrut să-l ia la trageri la Cincu și nu aveau cum să-l lege de camion: nu exista compatibilitate între gaura de la tun și cârligul de la DAC. Până la urmă, au făcut o improvizație, au legat cu sfoară tunul de camion.”

Rezerviști cu o zi de antrenament militar bifată la activ. „Încercăm să-i aducem la un nivel minim de instruire”

Elementul central al zilei îl reprezintă o ședință de tragere: fiecărui rezervist îi sunt distribuite fix „16 boabe” pe care le are de împrăștiat asupra unui mănunchi de ținte aflate la 100 – 200 de metri distanță. Nu se fac punctaje individuale, nimeni nu știe cât și ce a nimerit, scopul exercițiului e ca întreaga linie de trăgători să tragă cât mai multe gloanțe în țintele de carton. Norișorii de fum care se ridică din mijlocul țintelor sunt singurul indicator că măcar unii dintre militari au nimerit ceva, la grămadă.

„Încercăm să îi aducem la un nivel minim de instruire pe durata unei zile”, recunoaște colonelul Bălțătescu.

Exercițiul durează o singură zi deoarece Armata are bani și „cadru legal” să antreneze rezerviști doar o zi pe an. Timp în care aceștia admiră, ca la ZOO, niște mașini și echipamente militare și, dacă au noroc, trag și cu pușca.

La final, rezerviștii vor savura o masă bună și consistentă de prânz (cu adevărat o îmbunătățire palpabilă, comparativ cu mâncarea servită în unități acum 20-30 de ani), apoi sunt urcați în autobuzele care îi duc înapoi la unități, unde vor preda echipamentul și arma, înainte de a redeveni „civili” după o zi de armată.

„Facem o instruire pe durata unei singure zile, acesta e cadru legal. Când vom avea mai multe opțiuni, ducem pregătirea la alt nivel. Când vom avea posibilitate legislativă de a-i ține o perioadă, de a face pregătire cu ei pentru o perioadă mai mare de timp, în acel moment sigur vom merge cu ei la exerciții în câmp și în practică”, afirmă Bălțătescu.

Mobilizări similare de rezerviști au mai avut loc în ultimul an în Brăila-Galați, Timișoara Caraș-Severin, Harghita – Covasna or Vrancea – Vaslui.

Vești proaste din Ucraina, care se bazează deja pe rezerviști de 40-50 de ani care luptă în prima linie cu armata rusă

Genul acesta de exerciții seamănă mai degrabă cu un strigăt de disperare: nu trebuie să fii mare expert ori geniu militar ca să-ți dai seama că rezerva Armatei Române e departe de o situație ideală în 2024, la 10 ani de la intrarea în marea criză ucraineană (odată cu anexarea ilegală a peninsulei Crimeea de către Rusia), transformată într-un război în toată regula la granița țării noastre care se desfășoară neîntrerupt de aproape trei ani, după invadarea Ucrainei de către aceeași Rusia, pe 24 februarie 2022.

„Să zicem că încă 10 ani ne mai putem baza pe ei”, admite generalul Iulian Daniliuc, șeful Direcției Personal și Mobilizare din cadrul MapN. „Gândiți-vă că ultimii care au făcut serviciul militar obligatoriu au fost în 2006. Din 2006 au trecut deja 18 ani. Deci, militarilor care aveau atunci 20-24 ani, dacă le mai adăugăm 18 ani, au peste 38-40 de ani”, spune generalul român.

Toate aceste exerciții de mobilizare și declarații se fac în baza unei legislații care reglementează statutul rezerviștilor și al mobilizărilor exclusiv pe timp de pace. În situație de război, lucrurile vor arăta cu totul diferit. 

Cât de diferit – nimeni nu știe încă și în această necunoaștere zace și spaima unor rezerviști că se vor afla printre „primii chemați” să completeze pierderile din rândul unităților de militari activi în caz de conflict militar. Un exemplu îngrijorător vine chiar din Ucraina vecină, unde forțele armate ale Kievului au ajuns să se bazeze fix pe rezerviști de 40-50 de ani.

Lungul șir de bâlbâieli, încă neexplicate la nivel oficial, al posturilor de „rezerviști voluntari” puse la dispoziție de MApN

O modalitate de a mai ridica din presiunea pusă pe bătrânii „veterani” ai Armatei o reprezintă posibilitatea civililor de a acționa ca „rezerviști voluntari.” 

Armata activă a României numără în jur de 70-80 de mii de militari. Numărul „rezerviștilor” care, la o adică, pot completa efectivele în caz de război este, conform oficialilor MapN, o informație secretă.

„Armata se bazează atât pe rezerviștii voluntari cât și pe cei din categoria celor intrați automat în rezervă după terminarea stagiului militar”, explică Daniliuc. Acesta susține că „60% dintre rezerviști au vârsta până în 35 de ani.”

Dacă aruncăm o privire strict pe datele publice, furnizate de MapN, procesul de recrutare a rezerviștilor voluntari nu a fost însă deloc unul reușit până în prezent. Legea rezervistului voluntar a fost publicată în noiembrie 2015, pe repede înainte, la un an după ce Rusia a declanșat marea criză de securitate din regiunea Mării Negre, odată cu anexarea Crimeii.

Apoi, timp de un an, nu s-a întâmplat nimic. Abia în aprilie 2017, ministrul Apărării a publicat un ordin cu normele metodologice în baza cărora respectiva lege poate fi aplicată. Pe 7 iulie, MapN a dat startul a recrutări. Au fost puse la dispoziție 2.200 de „posturi” de „soldat” și „gradați” (adică fruntași ori caporali).

Eșec total. Absolut nimeni nu s-a înghesuit (contractele erau pe o durată de 4 ani și valoarea soldei era de 10% din cea a unui militar activ. Pe durata contractului, rezervistul putea fi mobilizat de regulă de 1-2 ori pe an, pentru câteva zile, timp în care își încasa solda „întreagă”).

Pe 19 iulie, MapN anunța că procesul de recrutare „continuă”, fiind puse la dispoziție tot 2.200 locuri (semn că zero persoane au fost atrase de această campanie).

În luna septembrie, MapN anunța că „circa 2.000 de posturi” erau disponibile. Procesul a urmat apoi în 2018, când a fost anunțată o cifră mai mare – 3.400 de locuri, dar asta pentru că 1.200 de posturi erau pentru maiștri militari și ofițeri, în condițiile în care cifra de 2.200 de posturi pentru soldați și gradați era practic identică cu cea din 2017.

 În 2019, au fost stabilite 1.300 de locuri, în 2020, alte 1.059. Abia în 2021 au fost anunțate „măsuri pentru sporirea atractivității” serviciului de rezervist voluntar: cuantumul soldei a fost stabilit la 30% din valoarea totală (practic, un rezervist voluntar cu grad de „soldat” ajungea să câștige în jur de 1.000 de lei pe lună în plus, pe lângă salariul de „civil”).

În 2022, MapN a mai anunțat în ianuarie 444 de locuri pentru rezerviști voluntari. În același an, în octombrie, un anunț similar preciza că mai există 417 de locuri. 

Anul trecut erau disponibile în mai 2.187 de locuri pentru rezerviști. În luna august, MApN anunța „prelungirea procesului de recrutare”, în condițiile în care numărul de locuri rămăsese același – tot 2.187. În fine, în 2024, Ministerul Apărării a anunțat că a pus la dispoziție 4.936 de astfel de posturi, iar generalul Daniliuc și-a exprimat speranța că 90% din acestea vor fi ocupate.

Cifrele prezentate de MApN în perioada 2017-2024 arată doar nevoia ministerului pentru fiecare an în parte. Ministerul nu a precizat, la final de an, câte din posturile anunțate au și fost efectiv ocupate. 

De asemenea, nu știm câte din posturile puse, de pildă, la dispoziție în 2024 sunt „noi” și câte sunt „restanțe” (posturi rămase neocupate din anii anteriori). Prin urmare, nu se cunoaște un număr exact al rezerviștilor voluntari care să indice dacă acest program e un succes sau un eșec. 

Pressone a adresat MApN întrebări în acest sens. Până la data publicării acestui articol, Ministerul Apărării nu a oferit niciun fel de răspuns.

„Ceea ce ne interesează pe noi e să fie modificată legea 446 (a pregătirii populației pentru apărare, n.r.), ca să permită intrarea în vigoare a serviciului militar voluntar: aceasta ne va ajuta ca tinerii, începând cu vârsta de 18-20 de ani, să poată să facă voluntar un serviciu militar de 4 luni, care va asigura cazare, masă, soldă și un număr de solde corespunzătoare unui salariu mediu pe economie – 3 solde, asta ne va ajuta să întinerim rezerva operațională”, mai spune generalul Daniliuc.

Proiectul de lege la care face referire șeful Direcției de Personal și Mobilizare din MAPN a fost publicat pe site-ul MAPN încă din anul 2022.

În luna februarie 2024, șefii MAPN s-au întâlnit cu senatorii și deputații din comisiile de apărare pentru a discuta această lege. De atunci nu s-a mai întâmplat nimic.

Poligonul Coada Izvorului răsună de plescăiturile seci, transformate ocazional în rafale similare unei mașini de popcorn care a luat-o razna, ale pistoalelor-mitralieră model Kalașnikov pe care rezerviștii le cunosc bine încă din perioada stagiului militar obligatoriu – aici, ca și în multe alte privințe, Armata Română a rămas încremenită în timp. În pauzele dintre trageri, se aud familiarele zgomote cazone – sunetul bocancilor pe pietriș, clincănit de tacâmuri dinspre bucătăria de campanie, râsete răzlețe.

„Să faci o armată bună, nu trebuie decât să stimulezi financiar pe individ”, rostește un rezervist sub anonimat care recunoaște că a făcut armata la „săpat șanțuri”. Rezervistul are, de altfel, genul de atitudine pentru care riscai, pe vremuri, să ajungi să sapi șanțuri în Armată.

„Cum să vin eu în armată, când tu îmi dai mie 4-5.000 de lei?”, continuă el. „Nu vin! S-a terminat șmecheria!”. După care, într-o schimbare bruscă de atitudine oferă jovial celor din jur pistolul-mitralieră spre vânzare:

 „Cât dai pe ea? E bună de mers la mistreți.”

Scena e brusc întreruptă de o voce hodorogită care se aude dintr-un grup compact de rezerviști care tocmai au fost strânși în fața unui HIMARS: „Haide,mă, frate, mergem odată la masă? Hai, că le-am văzut pe toate. Ne conduce cineva sau mergem noi singuri?”

Acest text face parte din seria de articole pe care le propune TEFI, un proiect editorial transfrontalier, dezvoltat de unele din cele mai puternice redacții din centrul și Estul Europei: Gazeta Wyborcza (Polonia), Magyar Jeti / 444 (Ungaria), SME (Slovacia), Bellingcat (Olanda), PressOne (România), unite într-un consorțiu finanțat din fonduri europene și care își propune să promoveze teme ce țin de securitatea națională și regională.