Reportaj. Ce-a rămas în urma incendiului istoric din Atena, care le-a arătat grecilor din suburbiile capitalei că focul le poate intra oricând în case 

Cei doi oficiali ai ministerului pentru Protecție Civilă din Atena responsabili cu evaluarea pagubelor se plimbă îmbrăcați în tricouri curate și proaspete. Cu șepci cu sigla ministerului, contrastează puternic cu locuitorii ale căror case sunt evaluate pentru daune, care cară cu gălețile, plini de furie și funingine, resturi înnegrite din ceea ce reprezenta, cu 48 de ore mai devreme, agoniseala lor de o viață. 

La 9 dimineața, cu ochii înroșiți de fum și de lacrimi, Eleni Exarchou iese pe stradă și vorbește cu cine vrea s-o asculte, aproape absentă. 

Suntem în suburbia Agios Georgios, pe o stradă mărginită de case arse aproape complet, din care au rămas doar pereții. Eleni, de 69 de ani, a cărei casă a fost puternic afectată de incendiu, nici nu are energia de a se gândi la ce trebuie făcut mai departe. Doar se plimbă prin casă și încearcă încă să se împace cu faptul că tot parterul casei ei a devenit brusc de nelocuit – și că doar un noroc chior, o schimbare de vânturi și un vecin care a sărit gardul înarmat cu un furtun, au salvat restul casei. 

„Asta e tot ce am primit. Indiferență”

Focul a ajuns în zonă în miezul nopții de duminică înspre luni. Între după-amiaza de duminică și dimineața zilei de marți, nu mai puțin de 12 notificări de urgență au răsunat din telefoanele locuitorilor zonei de nord a Atenei, urmând extinderea bruscă a focului și anunțând cetățenii să evacueze. Niciodată în istoria Greciei focul nu a ajuns atât de aproape de oraș și nu a ars case din cartiere atât de apropiate de centru, precum Chalandri sau Vrilissia. 

Eleni știa că flăcările se apropie, dar până în ultima clipă a sperat că nu vor ajunge atât de aproape de casa ei. 

„A trebuit să plecăm imediat pentru că venea fumul. La 5 dimineața, când ne-au spus să evacuăm, am luat câteva lucruri esențiale în mașină și am plecat. Apă și actele casei. Focul a venit de sus, dinspre pini. A ars tot parterul, a spart toate ferestrele și ușile. Era fum peste tot, nu am putut face nimic”, își aduce ea aminte. 

La etaj, în spatele unei ferestre, se distinge silueta unui vârstnic slab, care ne privește suspicios. E soțul lui Eleni, bolnav de cancer. 

„Această casă a fost construită cu sudoarea părinților mei și cu sudoarea noastră. A mea, a tatălui meu, a socrului și a soțului meu. Noi am vopsit-o singuri, am pus fiecare piatră. S-o vedem așa ne doare, ne provoacă suferință.”

O mașină a municipalității trece în grabă pe stradă.

“Nu avem curent!” strigă Eleni. În urma mașinii nu rămâne însă un răspuns, ci doar praful și funinginea ridicate de roți.   

„Indiferența tuturor politicienilor și a tuturor primarilor și partidelor politice. Asta e tot ce am primit. Indiferență.”

Casa familiei Exarchou a fost construită în 1976 și tocmai fusese renovată. Nu e prima oară când a fost în pericol – dar e prima oară când a fost atinsă de flăcări.

„Asta a fost a cincea oară când a venit focul înspre noi, și nu am mai putut face nimic. Pentru că fumul și flăcările nu ne-au permis să rămânem. Am plecat și am lăsat-o în voia Domnului.” 

Pompierii, povestește Eleni, au venit târziu, după 12 ore, când focul se stinsese deja datorită schimbării vântului. În timp ce vorbește, strânge cheile casei în pumn ca pe o mică avere. 

„Am fi ars. Azi aveam înmormântare”

În cele 12 ore în care am trecut, succesiv, printr-o mare parte din localitățile afectate de incendiul masiv de duminică și luni, am auzit povestea familiei Exarchou în nenumărate forme. Pe dealurile dintre Nea Makri și Marathon, Christos Masouras, de 59 de ani, un sudor dintr-un sat aproape de Marathon, ne arată, undeva în vale, două case rămase în picioare în mijlocul unui deșert de funingine și trunchiuri arse de copaci. E al patrulea incendiu pe care îl trăiește. „De aceea am știut cum să ne ajutăm singuri”, spune el.

„În casele alea de acolo trăiesc 7-8 oameni, iar eu sunt unul dintre ei. Am fost înconjurați de foc pe toate părțile. Și am fi ars. Am fi fost victime, ca în Mati (incendiu devastator care a afectat Attica de Est în 2018, în urma căruia au murit peste 100 de oameni, nr.). Nu am primit niciun ajutor. Am stins focul singuri, cu furtunurile noastre. Fiul meu a plecat din casă și a fugit în sat. Flăcările îi ardeau spatele. Dacă ar fi căzut, în timp ce alerga, ar fi ars. Am fi avut o înmormântare astăzi. Astăzi îmi înmomântam copiii, înțelegeți?” 

Pompierii, spune Christos, ar fi venit după 11 ore. Și multă vreme n-ar fi avut ce face, pentru că nu aveau apă. De stingerea focului în zona lor s-au ocupat doi pompieri voluntari, din comitetul sătesc (grup de oameni din sat care ajută la autogospodărire, nr.). Elicopterele au ajuns după două zile, mai adaugă el, când focul din zonă se stinsese deja pentru că s-au oprit vânturile. 

De aceea focul a ajuns până la Atena, explică Christos. E versiunea lui de răspuns la întrebarea care ține prima pagină a ziarelor zilele astea: cum a fost posibil ca focul să intre în oraș? Pornit în Varnava, la mai bine de 20 km distanță, incendiul masiv de duminică a ajuns în mai puțin de 24 de ore în capitală, în perimetrul orașului. 

„Kikilias (Vassilis Kikilias, ministrul Protecției Civile, nr.) ar trebui să demisioneze! Statul a fost absent. Așa ceva nu ar fi trebuit să se întâmple. Nu a existat coordonare. Nimeni nu a organizat intervenția. Pompierii au venit din toate părțile Greciei și nu cunoșteau drumurile, nu a fost nimeni să-i organizeze. Nimeni din municipalitate nu le-a arătat drumul.” 

„Înmormântare aveam azi, auzi?”

O suprafață echivalentă cu jumătate de București, făcută scrum în zona Atenei. Pompierii români, ture de 12 ore 

Observatorul Național al Greciei a comunicat că incendiul ar fi distrus aproximativ 10.000 de hectare de teren. Prin comparație, asta înseamnă aproape jumătate din suprafața totală a Bucureștiului și nu ia în considerare distrugerile parțiale, care aproape că dublează această suprafață.

Grecia a gestionat peste 3.500 de incendii de la începutul lunii mai, o creștere de aproape 50% față de aceeași perioadă din 2023, când au fost înregistrate 2.300 de incendii, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Pavlos Marinakis. În Vrilissia, la nici 10 kilometri de centrul Atenei, o femeie a fost găsită moartă. Peste 100 de case au fost afectate de flăcările incendiului izbucnit duminică.

Însă oamenii spun că, atunci când flăcările ardeau în jurul lor și incendiul se propaga cu o viteză aproape neverosimilă către oraș, aceleași elicoptere care acum împânzesc cerul nu ar fi fost de găsit. 

De partea lor, pompierii spun că stingerea incendiului ar fi fost extraordinar de dificilă. Denis Burada, de 32 de ani, e unul din pompierii români care au participat la operațiunea de duminică și luni. E al patrulea an când România trimite personal și echipament pentru a ține sub control incendiile din Grecia, prin Mecanismul European de Protecție Civilă. 40 de pompieri au ajuns în prima tură, încă 44 au plecat marți dimineață din România, la un loc cu 4 mijloace tehnice. 

Marți, la prânz, Denis tocmai își încheie o tură de 12 ore. Povestește că incendiile din Grecia sunt extrem de complicate, comparativ cu cele din România, pentru că în Grecia ard păduri, iar vânturile sunt extrem de puternice. Flăcările pot ajunge și la 25 de metri înălțime. Echivalentul unui bloc de locuințe de 8 etaje.  

De altfel, de-o parte și de alta a drumurilor șerpuite care leagă între ele orășele și satele din nord-estul Atenei, din Nea Makri până în Agios Stefanos, peisajul e aproape apocaliptic. Kilometri întregi de trunchiuri arse de copaci, funingine, fum care iese încă din mici focare – pe care oamenii le sting acum cu găleți, toate sub o căldură năucitoare de prânz. 

Nimic nu te pregătește însă de imaginea barajului Marathon, odată încercuit de păduri, acum nimic mai mult decât un zid chel de beton într-un peisaj selenar. Mașini de pompieri trec din când în când pe drum. Cicadele au tăcut. 

Amintiri în găleți cu moloz

E după-amiază acum și în sate oamenii au început să revină, unul câte unul, să pășească cu grijă în casele arse și să facă planuri de viitor. La urma urmei, nu au altă soluție. Știe asta și familia Elenei Exarchou, cei doi fii, Iannis și Nikos și nora ei, Marilena, care, la apus, cară cu încrâncenare găleți de moloz ars. Focul a trecut de nici 24 de ore, dar lucrurile trebuie puse la punct.

Ce faci după ce a trecut un incendiu peste tine? Cum te apuci să reconstruiești? 

Întâi faci curat, scoți afară resturile arse ale vieții tale. Bucăți de documente, pantofi, haine, electrocasnice care acum amintesc mai degrabă de Fallout decât de un sat din apropierea Atenei. Apoi cureți pereții de funingine. Cu cârpa, cu apă dintr-o găleată. 

„Când părinții mei construiau etajul casei, eu mă jucam la parter”, își amintește Iannis în timp ce șterge pereții. Și el și partenera lui, Marilena, dar și fratele lui, Nikos, au început să repare casa părintească, în timp ce tatăl lor bolnav se odihnește în camerele de la etaj. 

În camerele unde focul nu a ajuns, au reușit să înghesuie cele câteva lucruri care au putut fi salvate. Felul în care stau așezate la întâmplare îți dă sentimentul că oamenii plănuiesc să dea doar un var de primăvară. 

„Acum vorbim despre oraș, este regiunea Attica. Nu te aștepți ca atât de multe clădiri să ardă. În ultimii cinci ani, regiunea Attica a ars de mai multe ori în jurul suburbiilor. Spune-mi, există vreo predicție pentru ce facem ca să ne protejăm împotriva incendiilor? Suntem vreodată protejați? Plătim taxe? Da, plătim. Unde sunt ele?”, se întreabă Marilena retoric. 

Focul a prins-o în concediu – a trebuit să revină de urgență în Atena să-și ajute socrii. E plină de funingine din cap până-n picioare. Spune că a plâns toată ziua de luni. Are ochii înroșiți de fum și oboseală, poartă mănuși de menaj și își amintește cu nostalgie de perioada când a studiat în Scoția și a lucrat la Bruxelles, locuri unde „lucrurile sunt în ordine.”  

„Când ai suburbii cu copaci, construiești infrastructură astfel încât, în caz de incendiu, să ai acces. Și să fii pregătit. După cum vezi, aici unele case au fost salvate doar datorită vântului. Nu datorită măsurilor preventive. Singura măsură preventivă bună pe care au luat-o a fost alarma telefonică, care ne-a spus să evacuăm. Ăsta este singurul lucru pe care l-a făcut guvernul, să le spună oamenilor să evacueze. Suntem pe cont propriu. Au venit doar să noteze daunele. Și nu știu când și nici cât vom primi despăgubiri.

Aceasta este realitatea greacă. Noi nu trăim, noi supraviețuim. Ca turist, vei vedea doar soarele și marea. Dar dacă trăiești cu adevărat aici, uneori este un coșmar. Și problema este că nu există responsabilitate. Cine este responsabil pentru asta?”, adaugă ea, arătând demonstrativ în jur. 

Apoi apucă din nou găleata și se întoarce la treabă. 

Reconstrucția începe cu apă și curent electric 

Pe o stradă din apropiere, o drujbă doboară crengi arse de copaci și o echipă de la Operatorul Elen de Distribuție a Energiei Electrice, compania responsabilă cu gestionarea rețelei de distribuție a energiei electrice în Grecia, înlătură cablurile arse și montează altele noi. 

„Oamenii au nevoie de curent și apă”, spune Aris, șeful echipei. Cu o zi în urmă, a lucrat de la 6 la 12 noaptea, încercând să repună în funcțiune rețeaua de electricitate afectată de incendii. „Mai ales acum vara, la 40 de grade, nu poți trăi fără frigider și fără aer condiționat.”

„A trecut pericolul”, adaugă el. „Dar oamenii sunt încă speriați, pentru că focul a venit peste ei noaptea.” 

Îl întreb cât va dura reconstrucția. Niște săptămâni, luni poate, zice. Dar pentru copacii din jur, durata vieții noastre n-o să fie suficientă. „În Penteli, după incendiul de acum câțiva ani, au replantat copaci. Apoi puieții au ars din nou, anul următor.” Ridică din umeri a neputință.  

„A venit curentul!”, se aude, mai târziu, în cartier, ca un ecou întârziat.