Reportaj din Harkov, orașul bombardat de ruși din prima zi de război: „Ne-am obișnuit deja cu moartea”

Cum arată viețile ucrainenilor care refuză să fugă din calea bombelor rusești?

• Harkovul este o țintă a rușilor încă din prima zi a războiului, iar in ultima perioadă se speculează tot mai insistent că orașul din apropierea graniței, al doilea ca mărime al Ucrainei, va fi ținta unui nou asalt terestru, ca și în februarie-martie 2022.

• Locuitorii refuză însă să plece și încearcă să își vadă de viață, cât de normal se poate, în ciuda bombardamentelor constante. Tatiana Așurkevici s-a aflat zilele trecute în Harkov și a scris ce a văzut acolo.

„Dacă se gândesc că vor fi întâmpinați cu pâine și sare, se înșală amarnic”

Trenul Kiev-Harkov ajunge în gară la 6 dimineața. În oraș este liniște, dar în piața din apropierea gării deja umblă localnicii mai matinali. Vin aici în calitate de jurnalist și am cu mine o vestă antiglonț de 12 kg și o cască. În timp ce îmi aștept taxiul, pe lângă mine trec cinci bărbați, singuri sau câte doi. Toți zâmbesc și decid să îl întreb pe unul dintre ei care este motivul.

– De când a început invazia la scară largă, nu am văzut pe nimeni purtând o cască. Veți fi singura cu cască! spune Ghenadi, în vârstă de 43 de ani, aprinzându-și o țigară.

– O să vă dezamăgesc, dar nu ajută prea tare: racheta ajunge la noi în 47 de secunde. Mai bine vă rugați: ar fi mai de folos.

Abia mai târziu aflu că aici lumea se raportează la moarte cu umor și acceptare: pentru nou-veniți, o astfel de atitudine poate părea șocantă, dar aici ea pare singura modalitate de a nu înnebuni din cauza stresului. Acesta este primul contrast puternic cu „pașnicul” Kiev pe care îl sesizez după sosire.

– Frica de bombardamente a fost în primele momente când rușii abia începuseră să tragă în nord. Iar acum… știți, a devenit o obișnuință. Ești viu, sănătos – trebuie să te bucuri de asta, spune Aleksandr, un taximetrist în vârstă de 50 de ani, zâmbind de ținuta mea în timp ce mă ajută să-mi încarc lucrurile în mașină.

– Dar viața și sănătatea dumneavoastră sunt zilnic în pericol. Nu v-ați gândit să plecați? – întreb eu.

– Să plec? Și să le las Harkovul? – mă întreabă bărbatul, pipăindu-mi vesta antiglonț. – Domnișoară, ăsta nu este un oraș care să se predea. Dacă se gândesc că vor fi întâmpinați cu pâine și sare, se înșală amarnic. Ei au nevoie de sprijinul oamenilor, dar ai noștri nu le vor ierta atâtea morți.

Dimineața în care Aleksandr m-a dus cu mașina la locuința mea era însorită și calmă: oameni mergeau la serviciu, niște bunicuțe se întrebau când o să aducă salam la magazin, un bărbat înjura încuietoarea ușii blocate. Și dacă ai crescut în spațiul post-sovietic, aceste imagini nu pot trezi decât o nostalgie a copilăriei. Pare că nu există niciun război.

„Sunteți mințiți”, spune constant propaganda rusă. Poți avea acest sentiment dacă ești suficient de norocos să prinzi o oră și jumătate fără alarme antiaeriene în acest oraș. Din nefericire pentru propagandiști, o plimbare prin centrul Harkovului le demască minciunile în câteva minute.

„Aici cad bombe tot timpul. Deja ne-am obișnuit cu moartea”

Prezența războiului poate fi simțită în fiecare detaliu. Aproape toate reclamele abordează teme militare. Femei la telefon discutând problemele soților cu biroul de recrutare. Bărbați în uniforme militare privind liliacul înflorit. Că asta e doar o aparență de normalitate o demonstrează ferestrele clădirilor din centrul orașului. Acestea se împart în trei tipuri.

Cele intacte sunt în minoritate. Altele sunt crăpate și acoperite cu folie de aluminiu. Restul sunt acoperite cu scânduri de lemn și plăci de PAL. Prezența lor e rezultatul atacurilor rusești cu rachete balistice, drone și bombe KAB. Aproape fiecare clădire este distrusă, sfârtecată sau poartă urmele schijelor și ale undelor de șoc.

„Aici au fost uciși o mamă cu copilul ei”, „aici un bărbat a ieșit pe balcon să fumeze și a murit”, „aici au sărit în aer echipele de salvare.”

Fiecare adâncitură în cărămidă, asfalt și beton ascunde durere și sânge. Hoteluri, cafenele, cofetării, clădiri rezidențiale, parcuri – toate aceste locuri din Harkov au devenit „ținte strategice” pentru armata rusă.

Serghei locuiește vizavi de blocul din care o parte a fost complet distrusă de o rachetă rusească la 23 ianuarie. Împreună cu fotograful ne apropiem de el în timp ce fumează împreună cu un prieten.

– Draga mea, crezi că s-a întâmplat o singură dată? Aici cad bombe tot timpul. Deja ne-am obișnuit cu moartea. La patru dimineața au nimerit în clădirea vecină: explozia a smuls toate ușile și geamurile. Au murit doi copii, în total 11 oameni. Pe noi ne-a ocolit și, slavă Domnului, mergem din nou la culcare. Ba chiar ne-am dus la muncă a doua zi de dimineață. O, ați auzit? Aici așa e mereu, arată un bărbat spre granița cu Rusia. O clipă mai devreme de-acolo s-au auzit două explozii surde.

– Am verișori la Belgorod, dar acum nu reprezintă nimic pentru mine. Și dacă cineva se decide să vină aici, eu am cu ce să trag și eu. În schimb, militarii noștri nu au cu ce să se apere: atât de mulți băieți au murit deja! Europenii ar putea măcar să ne dea arme sau, și mai bine, sisteme de apărare antiaeriană, ca să nu mai fim nevoiți să auzim „asta” în fiecare noapte.

Citește continuarea pe Veridica.ro

PressOne și Veridica fac parte din Ethical Media Alliance.