Reportaj: Viața la Penitenciarul Târgșor. Ce face statul român pentru reintegrarea femeilor care au făcut închisoare?

Din numărul total al persoanelor private de libertate în România, 4,45% sunt femei. Majoritatea își petrec traiul de zi cu zi în Penitenciarul Târgșor Ploiești. În spatele zidurilor de beton și gardurilor cu sârmă ghimpată, reportera PressOne a descoperit o lume în care timpul se măsoară în zile de detenție, iar faptele bune sau rele își au consecințe imediate.

La Penitenciarul Târgșor, am vorbit cu Roxana și Cristina, două femei care își așteaptă eliberarea. Am vrut să aflu cum pregătește sistemul de detenție persoanele care au fost private de libertate să se reintegreze în societate și să nu recidiveze. 

• În Penitenciarul Târgșor sunt 570 de femei. Acestea au posibilitatea să studieze, să urmeze cursuri de calificare, să muncească, să aibă hobby-uri, să își crească copiii și chiar să se căsătorească în spatele gratiilor. 
• După eliberare, responsabilitatea reintegrării este, cel puțin în teorie, la instituțiile statului. În realitate, nu există servicii sociale destinate exclusiv foștilor deținuți, aceștia își pierd asigurarea medicală, iar angajatorii nu mai primesc scutiri de taxe dacă îi angajează. 
• Persoanele eliberate din penitenciare se confruntă cu stigmatizarea, discriminarea, lipsurile financiare și greutatea obținerii unui loc de muncă. Conform datelor publicate de Libertatea, din 16.000 de deținuți eliberați din 2022 până în martie 2023, doar opt și-au găsit un job cu ajutorul statului.
• În același timp, deși rata de recidivă este în scădere, 36,75% dintre persoanele încarcerate se întorc în penitenciar după eliberare. 

Roxana

Roxana are 31 de ani și un sfert din viață și-a petrecut-o în spatele gratiilor. Spune despre ea că este sensibilă, puternică și curajoasă. De 11 ani stă închisă în Penitenciarul Târgșor pentru o faptă pe care susține că nu a comis-o. 

„Sunt arestată pentru complicitate la omor. Vărul meu a făcut de fapt fapt asta și eu am zis la telefon că și eu am participat, deși n-aveam nicio legătură. Avusesem o relație cu un băiat și după ce am rupt relația, pentru că nu mai aveam scăpare, eu ca să îl sperii să mă lase în pace, am zis acele vorbe. Știam despre caz de la televizor, de pe internet. N-am crezut niciodată că voi ajunge aici pentru niște vorbe aruncate”, spune Roxana.

„Eram în stare să fac orice ca să dovedesc că nu am făcut această faptă. M-am judecat un an și patru luni, dar a rămas definitivă, până la urmă. 17 ani pedeapsă, vărul meu 20 de ani”, povestește Roxana. 

La momentul în care reporterul PressOne a discutat cu Roxana, aceasta aștepta să fie primită în comisia de liberare. Urma să afle dacă își va executa toți cei 17 ani de pedeapsă sau dacă vă putea ieși înainte de termen.  

„Am mai fost în comisia de liberare și am avut amânare din cauza faptei și a restului de pedeapsă”, spune Roxana. 

Liberarea condiționată, un instrument care ar putea accelera reintegrarea

În anul 2022, comisia pentru acordarea liberării condiţionate a persoanelor condamnate a analizat 385 de cazuri din Penitenciarul Târgșor, din care 231 au primit aviz favorabil, iar 154 au primit amânare.

Pentru liberarea condiționată, pe lângă alte criterii, persoana aflată în închisoare trebuie să dovedească că „a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale și convinge astfel instanța că nu va mai comite infracțiuni, iar liberarea sa anticipată nu prezintă niciun pericol pentru colectivitate”, se arată într-un studiu coordonat de către Ministerul Justiției privind cauzele recidivei în România. 

În teorie, rolul acestui instrument este să diminueze efectele negative ale privării de libertate, să stimuleze persoanele încarcerate să facă eforturi în direcția reabilitării și să le ajute să se integreze mai ușor în societate, după cum afirmă profesorul universitar Ioan Durnescu, într-un articol publicat pe Contributors.ro. 

În realitate, de multe ori, practica liberării condiționate este o loterie, persoana aflată în închisoare neștiind care sunt pașii exacți de urmat și dacă într-un final aceștia îi vor aduce garantat eliberarea. Această situație scade evident motivația persoanelor private de libertate.

Munca: „Acum lucrez la coaforul penitenciarului”

Roxana este însă optimistă. Speră că de data aceasta va primi undă verde din partea comisiei. Mai speră că în libertate va putea avea același job pe care l-a avut și în închisoare. 

„Acum lucrez la coaforul penitenciarului. Am făcut un curs de calificare cât eram afară, dar nu l-am terminat. Vreau să continui pe treaba asta.. Să mă calific. E ceva ce îmi place. O fac din toată inima.” 

Coaforul despre care vorbește Roxana e o încăpere care arată ca un salon mic de cartier, unde nu luxul, ci dibăcia atrage clientela. Deși modest, salonul are scaune profesionale, oglinzi, ustensile de coafat și câteva vopsele de păr. Pe faianța ca de spital sunt lipite postere luate din teancul vechi de reviste pentru femei aflat la intrare, pe post de inspirație. 

În afară de salon, mai există câteva locuri unde femeile din penitenciar pot munci. 

„Mare parte dintre deținutele care sunt aici lucrează, iar cele care nu lucrează sunt implicate în activități de integrare socială. Și cele care lucrează au posibilitatea asta după orele de program”, afirmă comisarul de poliție Ioana Plugaru, purtătoarea de cuvânt al Penitenciarului 

Conform aceluiași studiu coordonat de către Ministerul Justiției privind cauzele recidivei în România, persoanele private de libertate aleg să muncească „pentru obținerea de venituri (40% din venit revine persoanei condamnate), dar mai ales din perspectiva considerării ca executată a unei fracțiuni din pedeapsă (calculată în funcție de tipul muncii prestate) în vederea obținerii mai rapide a liberării condiționate.”

„Pot desfășura activități în interesul locului de deținere care înseamnă de exemplu lucrul la blocul alimentar unde deținutele pregătesc hrană pentru alte deținute, curățenia e făcută și ea de către deținute, lucrul în grădină, coafor și munca în sectorul agrozootehnic unde avem câteva văcuțe pe care deținutele le îngrijesc”, detaliază Ioana Plugaru. 

Și la Târgșor, ca și la penitenciarele de bărbați din România, numărul contractelor cu firme private care caută forță de muncă este mic. 

„În prezent există un contract cu o firmă din exterior la care sunt repartizate aproape 30 de deținute.”

Operatorii care aleg să încheie un contract cu penitenciarul beneficiază de scutire de la plata obligațiilor privind asigurările sociale. „Unitatea depune eforturi în continuare pentru identificarea unor noi operatori economici care să vină și să încheie contracte de prestări servicii”, afirmă purtătoarea de cuvânt, care adaugă că penitenciarul „asigură masa, supravegherea și numărul constant de deținute care să participe la activitate.”

Conform datelor din strategia națională de reintegrare aproximativ 95% din persoanele private de libertate au între 18 și 60 de ani și sunt considerate, în principiu, apte de muncă.

Cu toate acestea, în 2022, ultimul an pentru care există date centralizate, doar 25% din persoane aflate în închisori erau implicate în activități de muncă, fiind mai degrabă un privilegiu, decât o opțiune pentru majoritatea deținuților. 

„ANP ar trebui să intensifice eforturile de a atrage agenți economici cu care să încheie contracte de prestări servicii”, a fost una din concluziile studiului privind recidiva. 

Educația

În afară de muncă, educația este un alt factor vital pentru reintegrarea în societate și prevenirea recidivei. 

Datele au arătat că există o corelație directă între rezultatele negative pe plan școlar și recidiva în rândul populației din penitenciare, la fel și în privința abandonului. Jumătate dintre recidiviști au abandonat școala la un moment dat. În plus, cu cât un deținut are mai puțini ani de școală, cu atât probabilitatea de a recidiva este mai crescută. 

Continuarea educației în penitenciar este, așadar, o șansă în plus pentru reintegrare.

Când a fost arestată, Cristina avea doar opt clase terminate. Acum, ea a absolvit tot ciclul liceal și așteaptă să-și dea Bacalaureatul. 

„Aici avem și o învățătoare foarte bună. E extrem de dedicată muncii ei”, spune purtătoarea de cuvânt a Penitenciarului în timp ce deschide o ușă de clasă. 

Cinci femei cu vârste între 40 și 50 de ani se ridică militărește în picioare și strigă în cor „Bună ziua!”, apoi tot în sincron se așează în băncuțele individuale, mici ca de școală primară.  

În sala cu fluturi și flori pe pereți, cele cinci femei învață să scrie și să citească. Este clasa de alfabetizare și e pentru „deținutele care nu au îndeplinit condițiile participării la activități de școlarizare”. În 2022, erau 51 de femei înscrise în acest program. 

Căsătoria în penitenciar 

Despre perioada petrecută în penitenciar, Roxana povestește că inițial i-a fost greu să accepte situația, dar cu timpul s-a acomodat. 

„M-am maturizat foarte mult. Prețuiesc și iarba și florile acum. Am început să prețuiesc orice”, spune Roxana. 

În timpul petrecut în penitenciar a reușit să-și facă o relație și să se mărite. „Eu sunt deja căsătorită. Nunta s-a ținut aici, a venit domnul primar, am făcut poze”, relatează cu entuziasm. 

„Deținutele pot solicita încheierea unei cununii în penitenciar la care pot să participa și membrii familiei. Sunt destul de frecvente. Poate chiar două-trei pe lună, depinde de perioadă”, spune purtătoarea de cuvânt al Penitenciarului.  

Frecvența căsătoriilor în penitenciare este confirmată și de datele Administrației Naționale a Penitenciarelor. Astfel, în ultimii trei ani, 971 de persoane private de libertate au avut dreptul la vizite intime cu durata de 48 ore, acordate cu ocazia încheierii căsătoriei.

Studiile de specialitate arată că relațiile familiale și maritale pozitive pot duce la schimbarea tendințelor antisociale, în timp ce relațiile deficitare reprezintă un factor de risc pentru recidivă. De asemenea, s-a observat o corelație între recidivă și statul marital „necăsătorit”, în special în rândul bărbaților. 

„Întemeierea unei familii poate atrage cu sine un plus de responsabilitate față de membrii acestei noi familii, aspect care poate frâna reluarea comportamentului infracțional”, se arată în studiul privind recidiva. 

„Soțul e și el arestat din 2020. Mai are puțin. Scap eu și apoi mai durează un an și jumătate și vine și el. Vrem să ne întemeiem o familie”, spune Roxana.  

Maternitatea și vizitele în închisoare

Potrivit datelor din 2024, dintre cele 1.082 de femei care se află în sistemul penitenciar din România, 765 declară că au copii. Dintre acestea 227 de femei au un singur copil, 245 de femei au câte doi copii, 129 dintre ele au trei, 58 de femei au câte patru. 34 de mame au câte cinci copii, iar 26 de femei au declarat că au şase copii.

În jur de 400 de mame se află la Penitenciarul Târgșor.

„Avem o secție specială Mama și Copilul, unde deținutele pot să-și crească copilul până la vârsta de un an. De la începutul anului au fost trei deținute custodiate în secție. Doar deținutele care sunt însărcinate la momentul arestării pot beneficia de cazare, iar cu 30 de zile înainte să nască sunt transferate la un penitenciar-spital. 

De acolo sunt luate măsuri astfel încât nașterea să se realizeze într-un spital din rețeaua publică, adică într-o maternitate. După care ele pot veni aici să-și crească copilul până la vârsta de un an sau pot solicita întreruperea executării pedepsei astfel încât să poată să-și crească copilul acasă”, a afirmat purtătoarea de cuvânt al Penitenciarului. 

Pe parcursul anului 2023, şase femei au născut în timpul detenţie, conform datelor Organizației Salvații Copii, care de la începutul anului oferă programe de consiliere parentală şi socio-emoţională pentru femeile aflate în detenţie.

Cu toate acestea, studiile arată că acei copii care au părinții în închisoare sunt o categorie extrem de vulnerabilă. 

Conform interviurilor realizate cu aparținătorii persoanelor private de libertate „copiii care au un părinte în închisoare pot avea probleme de sănătate mintală și fizică, precum și probleme de comportament. Aceștia pot fi supuși stresului, anxietății și chiar traumei din cauza separării de părinte. Totodată, lipsa supravegherii unui părinte și modelul acestuia îi poate determina să intre în anturaje nepotrivite, să abandoneze școala și să ducă povara stigmatizării în cercul de prieteni”, se arată în studiul privind recidiva. 

La Penitenciarul Târgșor este amenajată o cameră în sectorul de vizite pentru mame și revederea cu copiii lor. „Sunt copii care vin în camera de vizită, dar nu știu că mama lor este la închisoare”, spune purtătoarea de cuvânt. Mamele pot primi vizite de la copii, chiar dacă aceștia se află în îngrijirea statului sau la un asistent maternal. 

„Copiii cu părinți deținuți sunt de trei ori mai vulnerabili să manifeste comportamente (pre)delincvente. Au stimă de sine scăzută ca urmare a ascunderii faptului că au un părinte în închisoare, a sentimentelor de rușine și de abandon. Ei sunt stigmatizați de copiii de aceeași vârstă, vecini, cadre didactice, părinți ai altor copii etc. Oficial, nu sunt considerați ca fiind o categorie de copii vulnerabili și în România nu există servicii specializate pentru aceștia”, a avertizat psihologul Cătălin Luca, președintele organizației Alternative Sociale, în urma unei investigații pe care ONG-ul a făcut-o în 34 de penitenciare.

Cristina

Cristina are 27 de ani și din 2020 este închisă în Penitenciarul Târgșor pentru trafic internațional de droguri.

„Eu am avut o relație de aproximativ opt ani de zile cu un băiat cu nouă ani mai mare. Aveam 15 ani pe atunci și îndrăgostită fiind de el, neavând o situație financiară foarte bună la momentul respectiv, am cedat insistențelor lui și așa am ajuns să fac trafic de droguri. Vă dați seama că îl iubeam și îmi doream o familie”, povestește.

„Mă gândeam că nu e chiar atât de grav, așa cum mi se și spunea de cei din jur, adică de anturajul pe care îl aveam. Spuneau că nu mi se poate întâmpla nimic, că o să fie ok și că o să trecem peste”, își aduce aminte Cristina. 

A fost arestată în 2020. Și-a recunoscut fapta, iar asta i-a atras o reducere a pedepsei. A petrecut opt luni în arest preventiv la Penitenciarul Târgșor, apoi zece în arest la domiciliu. Din 2022 s-a întors în penitenciar și acum încearcă să-și ocupe timpul cum poate.

Lucrează în cadrul blocului alimentar, unde sortează alimentele din magazie și le pregătește pentru a fi preparate de alte colege de-ale sale. Înainte a lucrat la punctul de lucru din penitenciar deschis de o firmă de papetărie. Se ocupa cu pregătirea pungilor de cadouri. 

În schimb, după eliberare speră că va putea lucra, la fel ca Roxana, tot în domeniul de beauty. „Îmi doresc să mă specializez în domeniu cosmeticelor pentru că am și cursuri și îmi și place”, spune Cristina.

Condițiile din penitenciare, sancțiuni și recompense

Penitenciarul Târgșor e ca un oraș mai mic, doar că aici viața se desfășoară după orele impuse de program.

„O zi începe la ora șase. Încep să se pregătească, apoi urmează activitatea de apel, care costă în numărarea deținutelor și în constatarea sau observarea stărilor fizice și psihice. În cadrul activității de apel de obicei transmit și problemele pe care le au. După care urmează activitatea de plimbare, activitățile de reintegrare, activitățile educative, iar cele care merg la muncă au un program stabilit. 

Urmează masa de prânz, după care alte activități, apelul de seara și ziua se termină undeva la ora 10.00”, descrie programul zilnic purtătoarea de cuvânt a Penitenciarului.

„Există un sistem de creditare. Pentru fiecare activitate pe care o fac pot primi un număr de credite sau puncte. Când se acumulează un anumit număr de număr de credite pot fi recompensate, adică li se poate suplimenta numărul de vizite, numărul de pachete pe care-l primesc, numărul de vizite online și pot chiar beneficia de permisie de o zi din penitenciar.”

„Mulțumesc lui Dumnezeu că nu am nici o sancțiune, că aici orice orice situație conflictuală care poate degenera atrage și sancțiuni. O sancțiune înseamnă un raport. Un raport este foarte dăunător pentru că înseamnă amânare în comisia de liberare. Nu mai poți merge la muncă, nu poți ieși la activități, se taie și drepturile la magazin, la vizită, depinde de sancțiune. La fel cum sunt rapoartele, sunt și recompensele. Cea mai drăguță recompensă pe care am avut-o a fost permisia de ieșire pentru o zi”, spune Cristina.

Deși persoanele private de libertate au voie să aibă convorbiri telefonice cu cei dragi, să facă cumpărături sau să primească pachete cu mâncare, acestea sunt dependente de sprijinul financiar al familiei din libertate.  

„Fiecare deținut are un card pe care îl poate folosi la realizarea de cumpărături online și apeluri telefonice. Au zece numere de telefon la care pot să sune în limita a 30 de minute de zi. Banii sunt transmiși de familie, de către aparținător”, spune comisarul de poliție penitenciară Ioana Plugaru. În alte condiții, singura formă prin care un deținut poate avea venituri este dacă are privilegiul să lucreze la un punct de lucru din afara penitenciarului.

Cristina e printre cei care se bucură de susținerea familiei, chiar dacă părinții ei lucrează peste hotare. 

„Eu interacționez cu ai mei prin orice metodă, mai puțin prin scrisori, că ajunge foarte greu scrisoarea la ei. Vorbesc cu ei zilnic la telefon și pe Skype. Când sunt acasă vin la mine. Primesc vizite și de la alți membri ai familiei”, spune femeia.

Familia are un rol important nu doar pentru oferirea de suport pe perioada detenției, cât și pentru prevenirea recidivei. „Un element deosebit de important care face diferența între cei care revin și cei care reușesc să se reintegreze în societate este suportul familial: mulți dintre cei care recidivează nu au familie sau nu beneficiază de suportul acesteia”, se arată în studiul privind recidiva. 

Supraaglomerarea din închisori 

„Este destul de greu să te acomodezi aici, mai ales când vii dintr-un alt mediu”, spune Cristina. Cel mai greu i-a fost să stea cu mai multe persoane într-o cameră. 

„Fiecare vrea să facă câte un lucru diferit. Trebuie întotdeauna să ai răbdare, să aștepți. Gândiți-vă că sunt mai multe persoane. Este o singură baie. Sunt camere mai mici în care sunt mai puține persoane, opt și sunt camere mai mari în care sunt și 12 persoane. Trebuie să poți să comunici cu ceilalți fără să te enervezi, să încerci să-ți păstrezi calmul, chiar dacă poate tu ai dreptate și celălalt nu are.”

Deși România a suplimentat locurile de cazare, penitenciarele din România continuă să fie supraaglomerate. În anul 2022, conform Europa Libera, erau private de libertate 22.000 de persoane, în 45 de închisori cu capacitatea de aproximativ 17.500 de locuri. Deși numărul de locuri a crescut constant, sistemul încă nu reușește să respecte normele europene de detenție, adică minimum patru metri pătrați pentru fiecare deținut și condiții decente de trai.

În timpul acesta, România pierde în continuare procese și bani din cauza condițiilor în care ține persoanele private de libertate. Aproximativ 17 milioane de euro au fost achitate de statul român, până în prezent, foștilor deținuți ca urmare a deciziilor Curții Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). 

De asemenea, în timp ce statul suplimentează locurile de cazare crește și numărul persoanelor condamnate. În 2022, de exemplu erau cu 11% mai mulți deținuți decât în 2018. Tot în 2022, peste o treime din cheltuielile sistemului penitenciar au fost generate de persoane care au recidivat, pe care statul a eșuat să le ajute. 

Ce șanse are o persoană care a făcut închisoare să-și găsească un loc de muncă?

În 2023 erau încarcerate 23.555 de persoane, majoritatea având condamnări între unu și cinci ani. Doar aproximativ 200 de persoane erau condamnate pe viață, celelalte urmând să părăsească la un moment dat penitenciarele. Asta înseamnă că statul trebuie să se asigure că o populație cât cea a orașului Sighișoara reușește să-și facă un rost în societate. 

Datele privind recidiva arată că procesul de reabilitare și reintegrare este un eșec. Aproape 40% dintre persoanele eliberate din închisoare se întorc în arest. Mai mult de jumătate dintre recidiviști comit a doua infracțiune în maximum cinci ani de la comiterea primei fapte.

Una din principalele cauze ale recidivei este lipsa unui loc de muncă. Fără calificare șansele de reintegrare profesională ale unui fost condamnat sunt extrem de mici, iar acest fapt conduce la sărăcie și marginalizare socială.

În 2019, dintre persoanele condamnate care au furnizat date privind calificarea/ocupația la intrarea în penitenciar, 65,23% au declarat că nu dețineau o meserie/profesie, iar 74,77% au declarat că nu aveau o ocupație. Pentru aceștia, Administrația Penitenciarelor ar trebui să desfășoare cursuri de formare. 

În penitenciarul Târgșor au fost realizate în 2022 două cursuri de formare profesională: îngrijitor spații verzi și confecţioner articole textile.

„După momentul ieșirii din penitenciar, activitatea noastră se încheie. Se pot adresa Agențiilor Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, se pot înregistra acolo ca foști deținuți și atunci beneficiază de niște facilități, cum ar fi cursuri de calificare gratuite”, afirmă Ioana, purtător de cuvânt al Penitenciarului. 

Conform datelor publicate de Libertatea, din 16.000 de deținuți eliberați din 2022 până în martie 2023, doar opt și-au găsit un job cu ajutorul statului.

Viața de după închisoare

După eliberare, responsabilitatea reintegrării este, cel puțin în teorie, la Agențiile pentru Ocuparea Forței de Muncă, Direcțiile de Asistență Socială și Protecția Copilului, și, în funcție de caz, la Serviciile de Probațiune.

Doar că nu există nicio categorie de servicii sau beneficii care să fie dedicate exclusiv persoanelor care provin din mediul penitenciar. În funcție de caz, sunt asimilați la categoria persoane fără adăpost, beneficiar de ajutor de șomaj, de venit minim garantat sau în alt grup vulnerabil. Chiar și așa, majoritatea serviciilor publice existente sunt oferite în orașele mari, persoanele din orașe mici sau din mediul rural rămân în imposibilitate de a primi ajutor. 

Conform studiului citat anterior, nu există în prezent nicio formă de beneficiu social pentru a încuraja angajarea foștilor deținuți, care ar putea fi acordat angajatorilor. Acesta poate primi facilități fiscale dacă deținuții sunt înregistrați în evidențele agențiilor județene și fac parte din alte categorii vulnerabile.  

În lipsa unui loc de muncă, foștii deținuți nu mai sunt asigurați medical, așa cum erau pe perioada detenției, lucru care ar putea fi dezastruos în special pentru deținuții care suferă de afecțiuni psihiatrice. Pentru ei, liberarea din închisoare coincide cu întreruperea tratamentului. 

Într-un studiu privind percepția populației generale cu privire la persoanele condamnate penal, se notează că 71% dintre respondenți preferă un coleg la locul de muncă fără condamnări, chiar dacă nu este pregătit din punct de vedere profesional, decât o persoană pregătită profesional, dar care a avut două condamnări în trecut. De asemenea, 67% dintre respondenți nu ar accepta să aibă colegi de muncă persoane cu mai multe condamnări. 

Studiul demonstrează din nou faptul că persoanele care au făcut închisoare au dificultăți să se angajaze din cauza stigmatizării, ceea ce atrage implicit diminuarea șanselor de integrare. În cazul cetățenilor de etnie romă intervină o dublă discriminare, din cauza rasismului sistematizat, se arată în studiul citat anterior. 

Pentru mulți, singura șansă este plecarea în străinătate. 

Ce vor face Roxana și Cristina

Cristina urmează să fie eliberată de ziua ei, într-o zi de 21, aceeași dată la care a și intrat în închisoare. Crede că e un semn de la Dumnezeu. Așteaptă cu nerăbdare să se întâlnească cu familia ei. Îi este și teamă.

„Îmi e frică de stigmatizarea celorlalți și gândirea celorlalți vizavi de temenul acesta de pușcăriaș. Cei ce mă cunosc știu ce fel de persoană sunt. Oricum mi-am propus să mă mut din oraș, să scap și să mă eliberez de tot ce însemna trecut. Nu că aș fugi de el, dar doar că îmi doresc altceva de la viață. Nu mă gândesc la trecut, încerc să mă gândesc mai mult la viitor, pentru că trecutul nu pot să-l mai schimb”, spune Cristina. 

Roxana nu vrea să plece din țară. Spune că se va întoarce în cartierul în care a crescut, alături de mama ei, unde se gândește că poate într-o zi își va deschide un salon. În schimb, se teme și ea de stigmatizare. 

„Îmi e frică să nu mă eticheteze. O să încerc să comunic frumos cu toată lumea. Cu munca o să o iau de jos, că așa e prima oară. Chiar dacă bat la ușă și mi se închide, încerc la a doua ușă și până la urmă cred că există persoane care să aibă puțină încredere.”  

*Fotografiile din acest articol fac parte din cercetarea proiectului de licență „Penitenciarul de femei Târgușorul Nou” din cadrul Universității Naționale de Artă „George Enescu” – Claudia Nicola Ungureanu