Rușii sunt foarte aproape de spargerea frontului și, în același timp, încă departe. Ce ar însemna un colaps al armatei ucrainene în regiunea Donbas

Cade frontul ucrainean? Sau a căzut deja? Din primăvara acestui an vin cu o frecvență aproape zilnică vești tot mai alarmante legate de situația din ce în ce mai precară a trupelor Kievului de pe linia frontului din Donbas, care înglobează greu încercatele regiuni Donețk și Lugansk din sud-estul Ucrainei. Cele două regiuni au reprezentat, de altfel, pretextul principal al invaziei ordonate de Vladimir Putin în februarie 2022, iar acum reprezintă principalul obiectiv strategic al Kremlinului.

Un obiectiv pe care Rusia lui Putin încă nu l-a atins, după aproape 3 ani de război total: rușii controlează în prezent circa 60% din Donețk (la începutul invaziei procentul era în jur de 50%); în Lugansk, trupele Moscovei sunt foarte aproape de atingerea obiectivului, regiune pe care o controlează în proporție de 98-99%.

Filmul horror în care un monstru (armata rusă) înaintează lent, fără să poată fi oprit. Partea întâi

Situația frontului s-a deteriorat serios după căderea orașului Avdiivka, în februarie 2024. Din primăvară, veștile proaste pentru ucraineni au început să curgă cu o frecvență din ce în ce mai mare: de atunci, rușii anunță săptămânal cucerirea de noi și noi localități, înghițite într-un ritm tot mai rapid de tăvălugul roșu. Iar ucrainenii nu par să fi găsit o rețetă salvatoare până în acest moment și nu fac decât să se retragă.

De ce se întâmplă asta? Pentru că, după cucerirea fortăreței Avdiivka, rușii beneficiază acum de un spațiu de manevră mult mai generos, într-o zonă în care terenul este, în linii mari, o imensă câmpie plată, fără păduri, fără dealuri, fără forme sofisticate de relief care să le permită apărătorilor ucraineni să construiască noi linii de rezistență și fortificații la fel de redutabile precum Avdiivka.

E ca într-un film horror în care personajul negativ, sigur pe el, înaintează acum, cu mișcări leneșe și greoaie, fără să se grăbească, pentru a-i da lovitura de grație victimei care, în lipsa unui refugiu solid, se vede nevoită să tot dea înapoi.

În aceste condiții, se creează un efect de domino: fiecare sat cucerit de ruși nu face decât să „accelereze” avansul acestora în Donbas. Astfel, luna octombrie a înregistrat cel mai mare avans al forțelor ruse în Ucraina din ultimii doi ani: 487 de kilometri pătrați cuceriți în această lună, comparativ cu 459 kilometri pătrați în septembrie și 477 în august.

Strigătul disperat al unui general ucrainean: „Frontul nostru a cedat”

Pe acest fond, dublat de incapacitatea ucrainenilor de a fixa trupele ruse și a opri înaintarea lor (din motivele deja binecunoscute: lipsa de resurse umane, deficitul de muniții), din vară au început să vină tot mai multe avertismente legate de iminența „prăbușirii frontului” sau a colapsului trupelor ucrainene din regiune.

Ultimul semnal de alarmă a venit zilele trecute din partea unui general ucrainean – Dmitro Marcenko.

„Nu dezvălui secrete militare când spun că frontul nostru a cedat”, a declarat, cu subiect și predicat, generalul Marcenko.

Puțin context: Dmitro Marcenko este un personaj destul de popular în Ucraina și care s-a remarcat prin contrele sale directe cu președintele Zelenski încă din primul an de război. Nu în ultimul rând, Marcenko a fost vizat de o anchetă a serviciilor secrete ucrainene în 2022 din simplul motiv că „are gura mare” și spune lucruri care nu sunt aproape niciodată pe placul oficialilor de la Kiev.

„Rant”-ul generalului ucrainean a fost provocat de căderea unui orășel – Selidove – cu o populație pre-război de circa 20.000 de oameni și de a cărui existență, ca în cazul multor localități prinse în iureșul bătăliilor, nu auzise nimeni până acum două săptămâni.

Întâmplarea – și de aici și tragedia – face ca acest Selidove să se afle la „o aruncătură de mortier” (circa 10 kilometri) distanță de Pokrovsk, alt oraș obscur transformat de tăvălugul războiului în noul star media al conflictului ucrainean. Pokrovsk este acum un important nod rutier și hub logistic care aprovizionează practic trupele Kievului din zona Donbasului. Iar rușii presează cu putere pe acest centru nervos al apărării ucrainene din regiune.

Și totuși, unde e pericolul? „Cade frontul” dacă pică Pokrovskul? Sau a căzut deja, după cum a spus-o chiar generalul ucrainean Marcenko?

„Rușii au lansat recent o amplă ofensivă în estul și sudul Donețkului, pe un front lat de 70 de kilometri. În doar câteva zile, atacul a creat breșe în apărarea ucraineană în mai multe zone, ceea ce creează premizele unor dezvoltări periculoase”, se arată într-o analiză făcută de Emil Kastehelmi, din cadrul Black Bird Group, denumirea unui grup de experți OSINT finlandezi care s-au specializat în monitorizarea și evoluția războiului ruso-ucrainean.

Ce de la Black Bird Group au întocmit inclusiv o „hartă” foarte detaliată a liniei frontului, zilnic actualizată și bazată pe date din surse deschise (imagini satelitare, comunicate oficiale ale armatelor rusă și ucraineană, imagini postate pe rețelele sociale care apoi sunt geolocalizate etc.).

Rușii „împung” acum apărarea ucraineană și încearcă să creeze cât mai multe breșe. Fiecare astfel de breșă va fi numele unui nou sat sau localitate de care nimeni nu a auzit până acum și pe care propaganda Moscovei va avea grijă să ni-l comunice.

„Pierderea de teren (de către ucraineni) poate avea implicații severe, mai ales dacă analizăm nivelul de pregătire al trupelor ucrainene din regiune”, conform lui Kastehelmi.

„Ritmul avansului rusesc și superioritatea aeriană rusă nu le vor permite ucrainenilor să aducă echipament de construcții prea aproape de linia frontului (pentru construirea de fortificații). De asemenea, nu sunt foarte multe obstacole naturale în regiune, unde terenul e plat.”

Și aici ajungem la fondul problemei, un veritabil paradox: da, rușii reușesc aproape zilnic să facă noi breșe în linia apărării ucrainene (și asta e o veste proastă pentru ucraineni), dar nu au reușit încă să „spargă” frontul (iar asta e încă o veste bună).

Mai exact, rușii au „împuns” linia frontului în mai multe zone și încearcă să avanseze pe mai multe direcții. Încearcă să unească acum aceste breșe locale și să le transforme într-o străpungere în toată regula, în ceea ce strategia militară numește „teoria torentului care se extinde”. Exact ca atunci când se sparge o țeavă, iar apa începe să curgă și să inunde totul.

„În acest moment, rușii încearcă să-și extindă breșa și s-o transforme într-o străpungere”, se arată în analiza expertului finlandez de la Black Bird Group. „Chiar dacă ucrainenii cedează mai mulți kilometri pătrați de teren, apărarea lor încă nu s-a prăbușit în haos”.

Cu alte cuvinte, ucrainenii nu au ajuns să fie „inundați” de torentul rusesc. Rușii nu au reușit să încercuiască și să izoleze (pentru a distruge ori captura) mari unități ucrainene.

Singura oară când am avut o încercuire la o scară mai mare în acest conflict a fost la Mariupol, în primăvara lui 2022 – atunci rușii au încercuit complet orașul, cu tot cu două brigăzi ucrainene (una de infanterie marină și brigada Azov), ceea ce a provocat o puternică lovitură de moral pentru armata ucraineană.Comparativ, în zona Donbas, ucrainenii au concentrate în jur de 35-40 de brigăzi, conform celor mai recente date, din februarie 2024, strânse de Black Bird Group.

Căderea în încercuire a unui număr atât de mare de brigăzi i-ar pune efectiv pe ucraineni cu spatele la zid și cu pistolul la tâmplă și ar duce automat la capitularea necondiționată a Kievului – cam așa ar arăta imaginea unui adevărat dezastru militar.

Mai trebuie menționat că din februarie și până în prezent, aceste brigăzi și-au subțiat considerabil efectivele, ca urmare a pierderilor și a deja cronicei lipse de rezerve: Kievul are mari dificultăți în „rotirea” trupelor din linia întâi și înlocuirea lor cu unități proaspete – vezi cazul brigăzii 72 care luptă în regiune practic non-stop, de la începutul războiului.

Concomitent, în Donbas, conform estimărilor echipei de experți OSINT finlandezi, rușii au acumulate în jur de 17-19 divizii grupate în trei corpuri de armată. O divizie are în compunere 2-3 brigăzi.

Filmul horror în care un monstru (armata rusă) înaintează lent, fără să poată fi oprit. Partea a doua

Vestea proastă pentru ucraineni este că Moscova încă dispune de cantități gargantuești de oameni. Pe care le aruncă necontenit asupra trupelor ucrainene, care sunt din ce în ce mai epuizate.

Conform unei analize făcute în primăvară de expertul militar Maciej Korowaj (locotenent-colonel în rezervă al armatei poloneze specializat în monitorizarea și analizarea trupelor ruse care luptă în prezent în Ucraina), rușii „își permit” să piardă între 2-4 brigăzi pe lună. În linii mari, o brigadă complet echipată numără în jur de 5.000 de militari.

Practic, ucrainenii ar fi trebuit să lichideze lunar, conform calculelor lui Korowaj, cel puțin 17.000 de ruși, pe tot parcursul anului 2024. La începutul anului 2024, generalul ucrainean Oleksandr Tarnavski declara că trupele Kievului au ca „obiectiv” scoaterea în luptă a cel puțin 100.000 de ruși.

Toate aceste cifre și calcule au fost aruncate acum în aer. Pentru că rușii își permit să piardă chiar mai mulți militari. Conform datelor publicate pe 15 ianuarie 2024 de statul major al armatei ucrainene, până la acea dată, Kievul anunțase scoaterea din luptă a 370.000 de militari ruși.

Conform datelor publicate pe 3 noiembrie 2024 de același stat major al armatei Kievului, rușii pierduseră până la această dată (morți sau răniți suficent de grav pentru a nu se mai putea întoarce pe front) aproape 700.000 de oameni.

Într-un an, ucrainenii susțin că au ucis/rănit un număr triplu de militari ruși față de „target”-ul asumat inițial, în speranța menținerii liniei frontului. Cu toate acestea, rușii au făcut în același an cele mai importante avansuri teritoriale în Ucraina, de la începutul războiului.

Pur și simplu încă nu se vede „punctul de rupere” al armatei ruse, în ciuda pierderilor colosale – confirmate inclusiv de publicații independente rusești, precum Meduza și Mediazona au identificar în vară cel puțin 120.000 de militari ruși uciși.

Astfel, dacă la începutul acestui an, ucrainenii scoteau din luptă în jur de 700 de militari ruși/zi, în prezent această cifră a ajuns la 1.200 de militari/zi, conform serviciilor militare de informații britanice.

Expertul militar polonez Maciej Korowaj a arătat că la mijlocul anului 2023, rușii aveau în Ucraina 410.000 de militari și estima că, până la finalul lui 2024, cifra va ajunge la 470.000 de militari. În septembrie, Putin a ordonat creșterea numărului de militari din armata rusă cu 180.000. Conform liderului de la Kremlin, Rusia are acum în Ucraina aproape 700.000 de soldați.

Iar „punctul de rupere” al armatei ruse încă nu se vede.

„Dacă luăm în considerare doar capacitatea teoretică a centrelor și taberelor de antrenament existente în Rusia și Belarus, la finalul acestui an (2024), Rusia va fi capabilă să antreneze (teoretic) până la 97 de batalioane mecanizate pe lună”, a precizat locotent-colonelul în rezervă al armatei poloneze, Maciej Korowaj. „Vorbim aici despre capacitatea maximă”. Pentru a putea echipa 97 de batalioane, Korowaj a calculat că Rusia are nevoie de 44.814 noi recruți pe lună.

În același timp, armata ucraineană nu are aceeași capacitate de „absorbție” a pierderilor. Pierderile militare ale Ucrainei sunt mai greu de estimat, fiind un subiect mai opac și pe care Kievul nu-l tratează cu transparență.

Astfel, conform unui articol publicat în New York Times în august 2023, raportul pierderilor era – după un an de conflict – extrem de îngrijorător pentru ucraineni: aproape 200.000 de militari ucraineni uciși sau răniți, comparativ cu 350.000 pierderile Rusiei la acea dată – echivalentul unui raport de doar 1:1,5 „în favoarea” Kievului. Pentru a putea rezista în continuare, trupele ucrainene trebuie să mărească acest ecart în favoarea lor.Recent, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că acest raport a crescut în 2024 la 1:6, în vreme ce Putin spune că raportul e, de fapt, de 1:5 „în favoarea” Rusiei.

Obiectivul (neatins) al Rusiei: Cucerirea Donbasului. Obiectivul (neatins) al Ucrainei: ucideți mai mulți ruși decât poate trimite Putin pe front 

În acest moment, prioritatea strategică zero a Moscovei o reprezintă cucerirea completă a Donbasului. O putem lesne vedea din rapoartele zilnice ale armatei ucrainene, unde mai bine de o treime din totalul atacurilor zilnice sunt concentrate doar în regiunea Pokrovsk/Donețk. În ultimele 24 de ore, aici rușii au organizat 35 de atacuri. O cifră „decentă”, în condițiile în care în alte zile, înainte de cucerirea Selidove, frecvența acestora ajunsese la 56 de atacuri pe zi – practic, un atac la mai puțin de jumătate de oră.

Dacă am compara situația actuală cu bătăliile de luni întregi de la Bahmut ori Avdiivka, în care rușii  raportau înaintări de câteva sute de metri pe zi), în aceste zile frontul a „accelerat” semnificativ. Dar chiar și așa, armata rusă mai are de cucerit circa 10.000 de kilometri pătrați din Donețk. În ritmul „rapid” de acum, rușilor tot le-ar lua aproximativ 20 de luni pentru a atinge acest obiectiv – aproape doi ani de zile.

În plus, dacă rușii chiar vor reuși să facă o breșă mai mare în apărarea rusă, aceasta va trebui continuu alimentată cu trupe și blindate. Experții militari occidentali sunt unanim de părere că, în acest moment, armata rusă nu dispune de o capacitate de manevră pentru a exploata o eventuală străpungere, după cum estima o analiză ISW din august intitulată „Ucraina și problema revenirii la războiul de manevră în războiul modern”.

Dacă pierderile umane sunt înlocuite mult mai ușor de către ruși, nu același lucru se poate spune despre tehnica de luptă distrusă pe front. Aici e, poate, singura veste bună pentru ucraineni: armata rusă înlocuiește mult mai greu tancurile sau blindatele pierdute în prima linie, pentru simplul motiv că stocurile și depozitele militare încep să se golească, iar producția industrială încă nu poate ține pasul cu pierderile.

„Putin și comandanții armatei ruse par să măsoare succesul în estul Ucrainei în termeni explicii de cuceriri teritoriale și își concentrează eforturile pentru a pune noi presiuni la nivel operațional cu unicul scop de a sprijini aceste eforturi îndreptte în atingerea obiectivelor teritoriale. Forțele ruse țintesc în prezent să cucerească complet Donețkul și Luhanksul iar armata rusă măsoară succesul operațiunilor ofensive din estul Ucrainei doar prin felul în care se apropie de atingerea acestui obiectiv”, arată experții ISW.

Concluzia: Ambele tabere sunt în căldare. Doar că rușii stau într-o căldare mai mare decât ucrainenii și încă mai au de unde drena resurse. În special umane, ceea ce-i permite să mențină în continuare un război de uzură atât de mult pe placul Moscovei, bazat pe principiul „cel care rămâne fără soldați, pierde războiul”. Și nu trebuie să fii mare expert militar în ce direcție se îndreaptă conflictul într-un astfel de scenariu.

Acest text face parte din seria de articole pe care le propune TEFI, un proiect editorial transfrontalier, dezvoltat de unele din cele mai puternice redacții din centrul și Estul Europei: Gazeta Wyborcza (Polonia), Magyar Jeti / 444 (Ungaria), SME (Slovacia), Bellingcat (Olanda), PressOne (România), unite într-un consorțiu finanțat din fonduri europene și care își propune să promoveze teme ce țin de securitatea națională și regională.