S-a aprins becul în 9 case izolate din Munții Apuseni. Poveștile oamenilor care au trăit și au crescut copii la lumina lămpii

Pe hârtie, Peste Valea Bistrei e un cătun al orașului Câmpeni. În realitate, nimic de aici nu te duce cu gândul la oraș.

E un vârf de munte până la care urcă, pe niște serpentine neasfaltate și abrupte, doar vreo 3 feluri de oameni. Cel mai puțin rămân prin zonă pasionații de off-road, care se opintesc până sus cu mașinile de teren, ca să se bucure de natură.

Ceva mai mult – adică vreo jumătate de an – stau oamenii care au aici „mutătura”. Adică pământurile cu iarbă grasă pe care-și pasc vacile. Ei urcă, odată cu animalele, în luna mai. Și coboară în octombrie.

Atunci, la jumătatea toamnei, rămân singuri, pe munte, puținii localnici. Și tot atunci începe cu adevărat greu: frigul, ploaia rece și ninsorile care cad în neștire, până când zăpada se așterne grea peste tot. Și face și mai greu drumul până jos.

Emilia Haiduc împlinește 41 de ani de când s-a mutat pe munte.

„Eu sunt din Certege. E acolo, după dealul ăla din față. M-am căsătorit, în 1983, și soțul avea casa asta. Aici ne-am stabilit. El a fost miner și făcea naveta, la Baia de Arieș. Eu am rămas acasă, să văd de gospodărie”, a povestit Emilia Haiduc pentru spotmedia.ro.

Casa de care s-a îngrijit femeia, o viață întreagă, arată ireproșabil. Nici fir de praf. Nici urmă de dezordine.

„Am avut 2 fete. Cel mai greu le-a fost în gimnaziu, că n-au avut școală aici, aproape. Și s-au dus la Certege. 2 ore la dus, în fiecare dimineață. Plecau la 6:00 dimineața, peste munte, ca să ajungă la școală la 8:00.

La venit, alte 2 ore pe drum. Iarna, prin zăpadă mare, Abia mergeau. Iar acasă, cu lampa pe masă făceau temele.

Citeşte informaţiile integral în articolul publicat de spotmedia.ro