Scăldatul, interzis de 22 de ani în București. Lacurile orașului, confiscate de corupție și alte boli

Sătul de bazine pline de clor și piscine private care cer și 100 de lei pentru câteva ore de scăldat, reporterul PressOne a încercat să afle dacă Bucureștiul anului 2024 le poate oferi cetățenilor săi niște alternative „naturale” și, eventual, mai ieftine. 

• De 22 de ani, bucureștenii nu au voie să se scalde în lacurile Capitalei.
• An de an, autoritățile justifică măsura prin enumerarea bolilor pe care le poți lua din ele, în urma contaminării lor prin diverse mijloace. 
• N-a fost mereu așa. Înainte de Revoluție și în anii ‘90, multe lacuri din Capitală găzduiau ștranduri accesibile pentru toate buzunarele.
• Azi, după decenii în care exploatarea lor a fost lăsată în seama operatorilor privați, lacurile bucureștene continuă să fie considerate insalubre. Doar cei care nu se tem de boli și amenzi își mai fac curaj, în 2024, să intre în ele. 
• Autoritățile care ar putea schimba ceva în sensul ăsta fie ridică din umeri, fie tac. 

„Unde te poți scălda în București?”, întreb Google. Mai multe articole tip listicle îmi recomandă o mână de locuri în care pot face plajă și intra în apă. Toate sunt din afara Bucureștiului, amenajate pe malul Dunării, în județele Giurgiu și Călărași. Unul din texte mă trimite la 111 km de Capitală, către un lac din județul Brașov la care aș putea ajunge în 2 ore cu mașina, dacă prind trafic neaglomerat pe DN1. 

Îl întreb și pe Reddit același lucru. Într-un thread intitulat „Unde se poate găsi un lac/râu unde se poate înota bucurești sau în vecinătate?”, utilizatorii români recomandă, din nou, ape din afara orașului, accesibile doar cu mașina. „Am înotat în Snagov de mult, dar nu aș mai face-o”, scrie unul dintre ei, invocând pericolul de a contracta tot felul de boli. 

Agențiile de turism din alte capitale europene, precum Berlinul, publică din proprie inițiativă hărți oficiale cu toate locurile din oraș în care locuitorii săi se pot răcori natural și legal, într-un lac sau într-o piscină în aer liber. Nu-s berlinez, așa că îmi continui căutarea în viața reală. 

„Copil eșuat pe malul lacului IOR, solicit o mână de ajutor”

Iulie 2024, 5-6 seara, parcul IOR. Termometrul arată 37 de grade, dar la umbră și cu ajutorul unor adieri ocazionale, căldura devine aproape tolerabilă. Ar fi și mai suportabilă dacă te-ai putea arunca în lacul de 85 de hectare aflat în inima parcului. Dar mai multe semne înfipte pe malurile apei spun că-n IOR nu poți nici să te scalzi, nici să faci plajă. Culoarea lacului – un verde-tulbure foarte pronunțat – nu inspiră nici ea foarte multă încredere.

Culoarea, semnele puse de autorități și izul de baltă stătută nu-i opresc pe 3 puștani de 11-13 ani să se arunce în lac de pe Insula Trandafirilor, cea mai îngustă dintre insulele parcului. Apa e caldă, nu foarte murdară și picioarele ating cu ușurință fundul, mă asigură ei. 

Dar există o problemă: din cauza secetei, nivelul lacului este atât de scăzut încât unul dintre puștani nu mai poate urca înapoi. S-ar duce către o parte a lacului în care malul este mai puțin abrupt, dar nu știe să înoate.

Încerc să-l trag pe mal împreună cu cei doi prieteni ai săi, nu reușim. Observăm niște caiace aproape, dar ocupanții lor sunt minori, iar caiacele prea mici pentru a căra doi pasageri. Cerem ajutorul unui pensionar în costum de baie care face plajă pe o bancă alăturată. Are probleme cu spatele și propunerea nu-l entuziasmează. La îndemnul nevestei, însă, încearcă să ne dea o mână de ajutor. Eșecul cu numărul 2. Încă o încercare cu prietenii băiatului, de data asta unul dintre ei îl împinge cu putere de jos și reușim să aducem jumătate de copil pe insulă. Suficient încât să pună un picior și să se tragă singur mai departe. 

Puțin mai încolo, pe Insula Artelor, mai mulți oameni în costume de baie se bronzează relaxați pe mal. În apropiere, un adolescent își etalează abilitățile de înotător. Apa e caldă și curată. Dacă pare murdară, e din cauza algelor, mă lămurește el. Prietenii îl așteaptă tolăniți la soare pe malul unei insule alăturate, Insula Câinilor. Mai devreme s-au scăldat și ei, iar unul dădea semne că vrea să plonjeze înapoi călare pe o trotinetă.

Așa cum sugerează și semnele împrăștiate prin tot parcul, puștanii surprinși de PressOne încalcă legea. Potrivit unei hotărâri de Consiliu General din 2009, scăldatul în lacurile și fântânile arteziene din parcurile Municipiului București sau „în salba de lacuri de pe râul Colentina” constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 la 200 de lei pentru persoanele fizice și de la 1.000 la 2.500 de lei pentru persoanele juridice. Doar că la ora asta nu se găsește picior polițist local care să aplice legea. 

„Nu i-am mai văzut demult”, recunoaște un patron de gheretă când îl întreb cui i-aș putea reclama o cișmea stricată de pe Insula Câinilor. 

Într-un răspuns oficial transmis PressOne, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) susține că scăldatul în apele naturale ale Bucureștiului este interzis de 22 de ani. La nivel național, lista zonelor de îmbăiere (aprobată anual de Ministerul Sănătății) cuprinde doar 50 de locuri, dintre care 49 se află pe litoralul Mării Negre, iar unul pe malul unui lac din județul Tulcea. Lacurile din Capitală, aproape 20 la număr, sunt de negăsit pe această listă. 

„Dacă acuma, vara, nu ne scăldăm, când să o facem? Iarna?”

Altă zi toridă de iulie, ora 13.00. Termometrul din parcul Tei arată 40 de grade. În lacul cu același nume de lângă, un bărbat de 50-60 de ani se răcorește în apropierea malului. „Cum e apa”, mă bag în seamă. E bună, susține el, deși lichidul verzui care-l înconjoară de la umeri în jos pare să spună altă poveste. „Ați avut vreodată probleme cu Poliția Locală?”, continuă interogatoriul. Nu, de ce să aibă?

Reporter: „Știam că scăldatul e interzis, în IOR sunt și afișe cu asta.”

Înotător clandestin: „Vezi vreun afiș pe aici?”

Se îmbăiază zilnic în Tei și, de-a lungul anilor, a intrat în lac din mai multe locuri, fără să fi avut vreodată probleme. Mă încurajează să intru și eu în apă, să văd pe pielea mea cât este de bună. N-am costum de baie, că aș face-o. Nu am nevoie de așa ceva, mă asigură el. 

„Dacă acuma, vara, nu ne scăldăm, când să o facem? Iarna?”, se întreabă bărbatul retoric, după care mă roagă să-l ajut să iasă. Și aici, ca-n IOR, nivelul apei este foarte scăzut din cauza caniculei și distanța până la mal e mai mare decât în mod obișnuit. 

„În zilele sale cele mai pline, ștrandul devine «garderola umană» a unui însemnat procent de tineri bucureșteni”

Puțin mai departe de locul în care-l trag pe bărbat la mal, găsesc infrastructură de agrement decrepită: un punct de informare în paragină, un amfiteatru mâzgălit cu graffiti, niște debarcadere părăsite și un indicator care mă amăgește că, dacă merg tot înainte, voi da de o plajă. Plaja nu există, a rămas blocată în faza de „intenție”. 

Sunt rămășițele unei investiții publice care cândva era evaluată la 17 milioane de euro: în urmă cu aproape 10 ani, Primăria Capitalei (încă patronată de Oprescu, pe vremea aia) anunța că va amenaja un traseu turistic de-a lungul lacurilor Floreasca și Tei. Traseul ar fi trebuit să prevadă amfiteatre pentru activități culturale și de agrement, piste de biciclete, puncte de informare dotate cu wireless gratuit, debarcadere și 3 piscine (una în Tei) destinate agrementului.

„Debarcadere, amfiteatre, piste pentru biciclişti, termene ratate şi bani europeni pierduţi. În linii mari, aşa arată, la această oră, proiectul privind amenajarea Lacurilor Tei şi Floreasca”, scria cotidianul Libertatea în mai 2018, documentând eșecul proiectului. Nici în 2019, când PressOne a mers de-a lungul traseului care ar fi trebuit să fie deja navigabil, lucrurile nu se urniseră. Apoi, proiectul a fost abandonat.

Până acum câteva decenii, proiectele de tipul acesta și scăldatul în apele Capitalei reprezentau normalitatea. Pe malul Lacului Tei există și astăzi Complexul Cultural-Sportiv Studenţesc Tei. A fost înființat de ministerul comunist al educației în 1952 și, cândva, era prevăzut cu mai multe ștranduri amenajate chiar în lac. 

„După cum indică statisticile tov. director Ștefănescu, în zilele sale cele mai pline, ștrandul (n.r. din Lacul Tei) devine «garderola umană» a unui însemnat procent de tineri bucureșteni”, consemna revista Viața Studențească într-un reportaj despre complex publicat în vara anului 1983. Astăzi, ștrandurile au dispărut, iar complexul este în paragină, arată Ziarul Financiar într-un articol din martie 2024. 

A prins și înotătorul meu vremurile de glorie ale zonei. „Nici pești nu mai găsești acum”, oftează el, privind către verzuiul apei din care tocmai a ieșit. 

Iar Lacul Tei nu era un caz singular. Revista turistică România Pitorească scria într-o ediție din 1983 despre ștranduri amenajate pe mai multe lacuri aflate pe salba de lacuri a râului Colentina: Străulești, Băneasa și Floreasca. Spațiile de agrement construite în acea epocă percepeau tarife de intrare modice, orientate către buzunarele nu foarte pline ale studenților. Între timp, cele mai multe dintre ele fie au dispărut, fie au fost înlocuite de piscine private „exclusiviste”, amplasate pe malurile apelor și în care accesul/zi ajunge în unele cazuri la câteva sute de lei. 

Calitatea apei a scăzut în aceeași perioadă în care lacurile Capitalei au fost „privatizate”

Astăzi, vederea spre Lacul Tei este dominată de ansambluri imobiliare de lux și case care adăpostesc câștigătorii perioadei de tranziție. Un articol HotNews arăta încă din 2006 cum fostele ștranduri de pe lacuri au pierdut bătălia cu interesele imobiliare. Aceeași publicație documenta, anul trecut, procesul gradual prin care mai multe lacuri din Capitală, printre care și Tei, au fost „privatizate” în aceeași perioadă în care scăldatul în ele a fost interzis.

„Lacurile aflate în parcurile din București au fost date în exploatare între 2002 și 2010, fără licitație și fără acordul Consiliului General, pe o perioadă cuprinsă între 5 și 36 ani, mai multor firme unde acționari sunt persoane influente sau controversate. Firmele au primit lacurile pentru a desfășura activități de agrement, alimentație publică sau acvacultură și pescuit, cea mai bănoasă activitate fiind cea cu cârciumile de fițe și agrement”, mai arată HotNews. 

De altfel, presa post-decembristă a documentat și dispariția/degradarea treptată a infrastructurii construite în comunism. În 1993, cotidianul Evenimentul Zilei scria că Regia Apelor din București a secat Lacul Tei pentru că șeful complexului studențesc Tei ar fi refuzat să plătească „taxa pe apă”. Dacă ar fi plătit-o, declara atunci directorul instituției, prețul biletului de intrare ar fi crescut de 4 ori și ar fi devenit inaccesibil studenților, cei care formau grosul clientelei. 

De asemenea, secarea lacului ar fi scos la iveală o albie plină de cioburi, gunoaie și „mîl infect”.  „Mizeria poate fi observată în toată splendoarea ei. Deși va fi cald, ștrandurile din jurul Lacului Tei, 5 la număr, nu vor putea fi folosite de cetățeni”, continua Evenimentul Zilei în vara lui 1993. 

„Ștrandurile Bucureștiului sînt adevărate bombe ecologice”, titra același cotidian, doar 6 ani mai târziu. Reportajul vorbește despre cum în iunie 1999 mai funcționau doar 6 ștranduri cu aviz de de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) – toate amenajate în bazine speciale (celebrele „ligheane”), nu în cadrul vreunui lac bucureștean. La fel ca astăzi, însă, oamenii cu posibilități materiale reduse continuau să facă baie în ape insalubre de pe cursul râului Colentina, precum Băneasa, Floreasca, Herăstrău, Tei, Pantelimon și Cernica, dar și în IOR, printre cadavre de animale. 

„(…) în râul Colentina este deversată canalizarea orașului Buftea, deci apa nu poate fi folosită pentru îmbăiere”, declara pentru Evenimentul Zilei o specialistă din cadrul DSP București. 

Acum 25 de ani, autoritățile locale susțineau că după o baie în lacurile Capitalei te poți alege cu infecții bacteriene/micotice precum foliculita și conjunctivita, dar și cu afecțiuni digestive cauzate de materiile fecale care ajungeau, într-un fel sau altul, să polueze apele de pe cursul râului Colentina. Pe lângă riscul de înec, ridicat în zonele nesupravegheate de salvamari, recomandările DSP București din ultimii ani avertizează că scăldatul în ape neamenajate poate provoca boli precum leptospiroza, meningita și legioneloza. 

„Ce este legioneloza? O formă de pneumonie, cu o mortalitate de aproximativ 13%, cauzată de bacteria Legionella. Boala debuteaza după aproximativ 3-6 zile de la infectie, dar poate apărea chiar și mai târziu”, se arată într-un document DSP din 2020. 

DSP tace, ALPAB confirmă „privatizarea” lacurilor

DSP București anunța luna trecută că, de la începutul lui iulie, va începe să colecteze noi probe din lacurile amenajate și neamenajate din București, pentru a vedea dacă mai sunt contaminate de „bacteriile periculoase” care au dus la interzicerea scăldatului. Iulie a ajuns la sfârșit și DSP, instituția care poate aproba îmbăierea în lacurile bucureștene, încă n-a emis un comunicat în sensul acesta. 

PressOne a întrebat instituția de ce scăldatul în apele Capitalei continuă să fie ilegal și astăzi, după 2 decenii de la interzicere, dar și ce se face pentru a preveni contaminarea lor. De asemenea, am fost curioși câte infecții prin îmbăiere în ape insalubre sunt contractate, an de an, pe raza municipiului. 

Până la ora publicării acestui articol, n-am primit niciun răspuns din partea DSP București. 

Am contactat și instituția care, teoretic, ar trebui să se ocupe de întreținerea lacurilor din oraș, ALPAB. Potrivit instituției, doar 10 dintre ele se află în administrarea sa: Străulești, Grivița, Băneasa, Herăstrău, Floreasca, Tei, Carol, Cișmigiu, Circului și Tineretului. Celelalte sunt administrate ori de primăriile de sector, ori de stat, prin Administrația Națională Apele Române.

„Ce face ALPAB pentru a salubriza aceste ape? Și de câte ori pe an/lună?”, a fost una dintre întrebările transmise de PressOne către ALPAB. 

„Pentru anumite lacuri (…) sunt în derulare contracte de asociere în participațiune cu diverși operatori economici care au ca obiecte de activitate activități de piscicultură, agrement, ș.a. contracte care au ca prevederi «întreținerea și curățarea luciului de apă și cuveta lacului pe cheltuiala sa (a operatorului economic)». 

Pentru lacurile care nu au în derulare astfel de contracte sunt efectuate prin echipaje proprii ALPAB salubrizări zilnice, în locații precum: Străulești, Tei și Circului”, se arată în răspunsul oficial transmis către PressOne. Instituția susține că nu poate emite un punct de vedere legat de posibilitatea utilizării „lacurilor de acumulare pe viitor ca și spații de îmbăiere.”

„ALPAB poate doar să emită puncte de vedere pentru anumite lucrări care se pot efectua și care pot afecta calitatea apei prin poluare, lucrările care au legătură cu apele curgătoare necesită avize/autorizații de la Apele Române”, concluzionează instituția când întrebăm ce poate face pentru a opri contaminarea continuă a lacurilor din Capitală.