Se poate reforma PSD?

În ultima vreme, conducerea PSD încearcă să convingă publicul că partidul nu mai este cel din epoca Dragnea și a baronilor, ci că s-a transformat într-un partid social democrat autentic, pro-european, cu politici sociale și economice cu adevărat de stânga. Și dă semne, cel puțin în direcția bulei pro-europene, progresiste, liberale, că a renunțat, parțial, la reflexele sale de gașcă politică. Nominalizarea Roxanei Mînzatu drept vicepreședintă executivă a Comisiei Europene, în general lăudată de majoritatea comentatorilor serioși, a făcut și mai multe să liniștească electoratul reformist. 

Cu toate acestea, PSD-ul încă are un bagaj mare și o etichetă care s-a lipit bine. PSD este partidul „corupților”, „conservatorilor”, „populiștilor” și „incompetenților” pentru mare parte din populație. Pe de altă parte, pentru unii comentatori, intelectuali de stânga și, pentru o altă parte a românilor, este singurul partid căruia îi pasă de cei vulnerabili, singurul care a avut curajul să crească salariile și pensiile, unul cu potențial real de a-și asuma cauza stângii în România. Nu ne propunem să dezbatem aici care tabără are dreptate. Argumentele pentru care considerăm că PSD nu este, de fapt, un partid de stânga sunt aici. 

Ce contează pentru noi astăzi este să vedem dacă PSD se poate reforma sau dacă s-a reformat deja. De ce? Pentru că este important să vedem dacă PSD are intenții și posibilități reale de reformă, mai ales că un președinte social democrat ar putea ajunge la Cotroceni pentru prima oară în ultimii 20 de ani. 

„Noua direcție” a PSD

În ultimele luni am asistat la mai multe mișcări în PSD, unele care ne păreau imposibile acum șase-șapte ani. Pe de-o parte, avem câteva intrări surprinzătoare în PSD, cum ar fi Victoria Stoiciu, pe care unii o consideră una dintre vocile autentice ale social-democrației în România. Intrarea în PSD și câștigarea funcției de vicepreședintă a partidului vine la puțin de un an de când a fost numită consilier de stat în cancelaria premierului Ciolacu. Nu este singura consilieră cu credențiale social-democrate puternice. Ruxandra Ivan, profesor FSPUB, cercetătoare și o promotoare a valorilor de stânga este și ea consiliera premierului Ciolacu. 

Dincolo de numiri și intrări, cei care urmăresc activitatea liderului Guvernului au observat și câteva schimbări de discurs sau o serie de acțiuni simbolice precum purtarea de tricouri pe care scrie „Stop violenței împotriva femeilor”, alături de numărul de urgență la care pot suna victimele violenței domestice: 0800 500 333. Punct în plus pentru Ciolacu. Dar să nu ne grăbim.

Tot recent, Petre Florin Manole, deputat PSD și fost activist pentru drepturile romilor, a fost numit vicepreședinte al Camerei Deputaților, un posibil semnal că aripa tânără, cu legături în societatea civilă ar veni la putere în Partidul Social Democrat.

Argumentele pentru un PSD „mai curat” nu se opresc aici. Propunerile PSD de comisar european au fost două figuri tinere, văzute în general ca specialiști aproape-tehnocrați (mai ales în cazul Roxanei Mînzatu). PSD a reușit să-și speculeze poziția de forță din Grupul Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European (are al patrulea cel mai mare număr de europarlamentari, după spanioli, italieni și germani) într-o manieră pe care PNL-ul, cu o poziție chiar mai bună în Grupul Partidului Popular European, nu a reușit mandatul trecut.

Așa se face că în mandatul 2019 – 2024, comisara europeană trimisă de PNL a dispărut complet din peisaj și nu s-a remarcat cu nimic, în timp ce Roxana Mînzatu a fost propulsată direct în funcția de Vicepreședinte executiv al Comisiei Europene. 

Evident, am putea considera că PSD deja a început reforma, că Ciolacu este un președinte reformator sau cel puțin care ar duce PSD-ul către o nouă epocă. Comparat cu era Dragnea (2015-2019), era Ciolacu (2019/2020-prezent) este una mult mai pro-europeană, cu un program mai solid, asumat social-democrat, cu mai puține elemente naționaliste, conservatoare și, pe scurt, sinistre.

Însă nu e așa de simplu. PSD nu se reformează, ci se întoarce la normal. Partidul pare că se reformează doar dacă considerăm epoca Dragnea normalul. Doar că acea epocă este o excepție. Ciolacu doar a întors PSD-ul pe un făgaș „relativ normal” cum era pe vremea Năstase (sub care România a intrat în UE), Mircea Geoană („diplomatul”) și Victor Ponta („Tony Blair de România” și actualmente consilierul lui Ciolacu). 

În mandatele lor, PSD, la bază, a rămas același. Baronii locali, adică liderii de la nivel local cu influență în partid, controlau voturi și resurse, și, în măsura în care îi afecta, se implicau în politica partidului. Sistemul clientelar din interiorul și din jurul PSD era și este viu. Rămâne la fel de esențial pentru existența și dominația politică a PSD-ului. Corupția, nepotismul, clientelismul, incompetența și nevoia de a menține un electorat captiv, toate incompatibile cu valorile stângii reale, sunt și vor rămâne parte din ADN-ul și strategia politică a PSD-ului atâta vreme cât va dori să rămână partidul dominant din România. 

Înainte de orice, să recapitulăm

PSD este singurul „partid succesor” al unui partid comunist din Europa Centrală și de Est care încă se află la guvernare. Schema de mai jos ilustrează, simplificat, istoria celor două mari partide din România de azi, PSD și PNL, care împreună formează un cartel politic, după cum am mai scris și aici.

Le putem trasa originile comune în Frontul Salvării Naționale al lui Ion Iliescu (PNL pe filiera PDL), succesorul direct al Partidului Comunist Român.

PSD nu e singur. PNL are un parcurs la fel de neortodox pentru un partid liberal. A doua oară într-o mare alianță cu PSD, PNL nu s-a sfiit să încalce de nenumărate rânduri promisiunea de a nu colabora cu social-democrații, partid pe care chiar ei îl numeau toxic pentru democrație. Apelul lui Rareș Bogdan, de a „fereca porțile” PNL pentru membri PSD a intrat în istoria politică ca o glumă bună. 

PNL, chiar dacă a dat un președinte și a absorbit alt partid prezidențial, gravitează și astăzi în jurul PSD, partid care a fost la guvernare peste jumătate din cei 35 de ani de la Revoluție într-o formă sau alta. Partea bună a acestei longevive guvernări este că ne lasă să analizăm transformările (sau lipsa lor) din PSD. 

Cum se reformează partidele?

Literatura despre reformarea partidelor e stufoasă, dar cel mai important aspect de reținut este că partidele politice sunt niște organizații rezistente la schimbare, foarte conservatoare când vine vorba de structurile interne, care se reformează doar în prezența unor șocuri externe foarte puternice: „Partidele sunt pregătite de reformă atunci când supraviețuirea lor sau, într-o măsură mai mică, produsul lor politic, este pus sub semnul întrebării” (Luypaert și Legein 2022, 26. Vezi și Harmel și Janda 1994).

Reforma nu se limitează doar la înlocuirea liderilor de la nivel central și local, ci se referă și la schimbarea întregii structuri organizaționale (în cazul PSD, rețelele clientelare centru – baroni), dar și la aspecte ideologice: pozițiile partidului pe o varietate de teme. 

Nu vom detalia aici cauzele posibile pentru că nu vrem să plictisim cu teorie, așa că ne vom limita doar la patru dintre condițiile identificate de Luypaert și Legein pentru reformarea unui partid: 

• înfrângeri electorale;
• schimbarea liderilor;
• intrarea sau ieșirea de la guvernare;
• scandaluri politice și crize.

În absența măcar a unora dintre aceste condiții, nu putem vorbi serios de reformarea PSD-ului sau a oricărui alt partid, pentru că, așa cum am spus mai sus, partidele nu se schimbă din senin, fără niciun motiv. Why ruin a great thing? Întrebarea e: câte din cele patru observăm la Partidul Social Democrat în ultima vreme? Și cât de mult amenință supraviețuirea politică a PSD?

PSD nu a suferit nicio înfrângere electorală majoră. La alegerile europarlamentare de anul acesta, împreună cu PNL, a obținut aproape 50% din voturi. La alegerile locale din 2024 a ieșit pe primul loc, cu cei mai mulți primari aleși. La parlamentarele și localele din 2020, PSD a ieșit în continuare pe primul loc, chiar dacă trecuse doar un an de la plecarea lui Liviu Dragnea, cel care a adus PSD cel mai prost scor din istorie.

La prezidențialele din 2019, Viorica Dăncilă, cu toată că era considerată o candidată slabă, intră totuși în turul 2 și dovedește că mașinăria de partid a PSD poate să compenseze lipsa de entuziasm din jurul candidaților.

Chiar și europarlamentarele din 2019, care ar putea fi considerate un eșec și un șoc pentru PSD, partidul tot a reușit să obțină locul al doilea și a doua cea mai mare delegație de europarlamentari. A doua zi, Liviu Dragnea a fost condamnat și trimis la închisoare dar, așa cum arătam, PSD se repliază repede și își revine. Niciunul dintre aceste momente nu au fost destul pentru a schimba ceva major în felul în care PSD este condus, în ideologia lor sau în propunerile de politici publice.

Deși președinții PSD s-au schimbat, structura de putere și compoziția conducerii PSD a rămas similară. La Congresul PSD din august 2024, Paul Stănescu și-a reconfirmat poziția cheie de secretar general al partidului. Baronul Stănescu a fost vicepremier în Guvernul Tudose în 2017, apoi ministrul al Dezvoltării în Guvernul Dăncilă. Ambele posturi au fost obținute în timp ce Liviu Dragnea era la conducerea partidului. 

Ciolacu este secondat la conducerea PSD de către Sorin Grindeanu, primul premier al lui Liviu Dragnea în 2017, sub paza căruia a fost adoptată celebra OUG 13, dar și de Mihai Tudose, al doilea premier al lui Liviu Dragnea și fost șef la Brăila. Lia Olguța Vasilescu, personaj cu ștate vechi în politică și fostă ministră PSD, tocmai a fost realeasă vicepreședintă în noua conducere. Pe lângă postul de primară în Craiova, Lia Olguța Vasilescu a fost membră a Partidului România Mare al lui Corneliu Vadim Tudor încă din 1991. A fost aleasă deputată PRM de două ori (2000 și 2004), dar și purtătoare de cuvânt a formațiunii. 

În același timp, pe listele PSD pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie se regăsesc personaje vechi precum Victor Ponta sau chiar, surpriză, Cristian Popescu Piedone, fostul primar de la Sectorul 5, pe care reputația îl precede. 

Alți (foști) baroni locali care rămân influenți în teritoriu mai includ și pe Dan Nica, Florentin Pandele, Claudiu Manda (căsătorit cu Olguța Vasilescu). Înlocuirea biologică, naturală, a vechilor baroni se face de către „lupi tineri”, crescuți lângă șefi și obișnuiți cu aceleași metehne și mod de lucru (precum Adrian Solomon la Vaslui sau Cosmin Vasile la Dolj). Așadar, președinții vin și pleacă, garda veche rămâne. 

PSD este partidul de guvernare al României par excellence. Din cei aproape 33 de ani trecuți din decembrie 1991, când ne-am adoptat Constituția încă în vigoare, PSD (în cele trei iterații: FDSN, PDSR, PSD) a petrecut 18 ani la guvernare.

În ultimii 10 ani, singurele perioade fără PSD la Palatul Victoria au fost guvernul tehnocrat (noiembrie 2015 – ianuarie 2017; guvernul minoritar PNL: noiembrie 2019 – decembrie 2020; guvernul PNL – USRPLUS – UDMR: decembrie 2020 – septembrie 2021). Adică 7 ani din 10. Oricum ai privi-o, o performanță pentru un partid politic, și nicidecum un motiv de reformă radicală a unei rețete de succes, având în vedere că unul din scopurile principale ale unui partid politic este accesul la guvernare (Schlesinger 1975). 

De la sosirea lui Marcel Ciolacu în fruntea PSD, formațiunea a trecut printr-un singur scandal politic major, și anume anchetele jurnalistice referitoare la „azilele groazei”. Partidul pare să fi învățat din greșelile trecutului și a „plecat capul” temporar: în loc să agite spiritele și să crească frustrarea românilor, cum ar fi făcut probabil Liviu Dragnea, Marcel Ciolacu a profitat de moment pentru a scăpa de o adversară politică, Gabriela Firea, căreia i-a oferit un mandat de europarlamentar drept premiu de consolare pentru renunțarea la ministerul Familiei.

Pe moment, liderii PSD au mimat indignarea, pentru ca numai după câteva luni, președintele Ciolacu să spună că întreg scandalul a fost „clocit” și „organizat”, asta înainte ca justiția să se pronunțe pe vreunul dintre dosarele deschise pe această speță. 

Dacă se reformează, dispare

Încercările reale de reformă ale Partidului Social Democrat, dacă ar exista, s-ar lovi de obstacolele de mai sus, care înăbușă nevoia și dorința de reformă. Pe scurt, pozițiile ideologice și de organizare internă se subordonează intereselor clientelare care țin PSD la putere. Din poziția de membru, de ce ai reforma un partid care câștigă alegeri, care este la guvernare și care împarte beneficiile acesteia membrilor săi și diverselor rețele de patronaj afiliate partidului? Chiar și presupunând că o conducere „luminată” ar veni la cârma PSD-ului, o reformă organizatorică a partidului l-ar distruge din interior. PSD funcționează după o rețetă clientelistă clasică: localul sprijină centrul să ajungă la guvernare (primarii și liderii locali aduc oameni la vot), iar în schimb, centrul oferă fonduri (Planurile Naționale de Dezvoltare Locală, de exemplu) și alocă preferențial contracte publice către firme apropiate sau deținute de liderii din local.

Conducerea centrală a partidului și parlamentarii PSD sunt liberi să facă ce vor, atât timp cât această rețetă nu este amenințată: prin direcții naționale anticorupție puternice, ori prin reforma administrației publice și a felului în care sunt alocați banii publici. Renunțarea la baroni și îmbrățișarea valorilor social-democrației europene ar însemna că PSD-ul și-ar tăia propria cracă de sub picioare, ar garanta că nu ar mai câștiga alegeri și că baronii locali și-ar găsi alți „sponsori” la nivel central.

Orice potențiale schimbările societale bruște promovate de la centru nu sunt tolerate, având în vedere că sprijinul PSD-ului vine în proporții foarte mari de la alegători din rural și urbanul mic, în general conservatori pe teme sociale. 

Social-democrați doar cu numele

Așadar, vedem foarte des cum conducerea centrală a partidului mimează direcția social-democrată, pro-europeană pentru audiențele din Uniunea Europeană și din Partidul Socialiștilor Europeni (PES), menținând poziții conservatoare în țară. 

PSD se află la guvernare din 2021 încoace, timp în care România a fost obligată de CEDO să recunoască căsătoriile de același sex, dar Guvernul și Parlamentul au evitat complet subiectul și obligațiile sale internaționale. În același timp, Marcel Ciolacu a susținut de mai multe ori că și-ar dori introducerea taxării progresive, dar odată ajuns premier, a dat înapoi, susținând că nu este momentul.

În ceea ce privește altă măsură social-democrată, cotele de gen pentru listele partidelor, Marcel Ciolacu dă semnale că ar vrea ca lista PSD să aibă „cel puțin 30% femei”, dar în același timp, propriul partid refuză să pună pe ordinea de zi și să voteze proiectele de lege privind cotele de gen aflate deja în Parlament, unul dintre ele fiind depus chiar de către o deputată PSD. Mai mult, în 2022, însuși premierul Ciolacu, la acea vreme președintele Camerei Deputaților, depunea, împreună cu Gabriela Firea, o propunere legislativă care prevedea ca pe listele de la alegerile locale 30% din locuri să fie dedicate obligatoriu femeilor. La fel și în consiliile de administrație ale companiilor de stat. Doi ani mai târziu, doar 24% din locurile de pe listele de consilieri locali erau acordate femeilor. Aproape de idealul celor doi, am putea spune, dacă am omite faptul că multe dintre candidate nu se aflau, de fapt, pe locuri eligibile. La primării, doar 11% erau femei și doar 7% au câștigat funcția.

Nici statul social, alt deziderat clasic social-democrat nu s-a mărit sub PSD, venitul minim garantat rămânând stabil și mic, șomajul la fel, în timp ce investițiile publice sunt și ele stabile, pe la 6% din PIB, cam cât erau și în 2015, în vremea lui Victor Ponta.

Printre puținele politici de stânga reale aplicate de PSD sunt cele care măresc pensiile și salariile. Cu toate acestea, nu sunt definitorii pentru PSD: de exemplu, salariul minim a crescut sub toate guvernările, fie de stânga, fie de dreapta, fie de centru, din momentul aderării la Uniunea Europeană și până azi. 

Așadar, nouă lucrurile ni se par destul de clare. PSD nu îndeplinește nicio condiție pentru reformă. PSD nu a trecut prin niciun mare șoc care să-i amenințe supraviețuirea politică. Dimpotrivă, apariția partidelor anti-sistem, cvasi-eșecul electoral din 2019 sau scandalurile politice au întărit și mai mult convingerea liderilor social-democrați că supraviețuirea este asigurată de „stabilitatea” sistemului de tip cartel creat împreună cu PNL și menținerea relațiilor de tip clientelar cu baronii din teritoriu. Orice modificare a acestei structuri ar amenința direct șansele de supraviețuire ale PSD.

Când se va reforma cu adevărat PSD? În momentul în care electoratul va refuza en masse să mai tolereze structurile informale de putere care au împânzit politica românească. Vorbim aici de câteva cicluri electorale până când partidul s-ar putea să-ți pună cu adevărat problema unei schimbări de model politic. Până atunci, PSD își va tot schimba blana, dar năravul ba.