Seceta ca boală terminală. Cum se vede, din satelit, „Sahara Olteniei”

„Potelu… un sat așezat pe malul lacului cu același nume, pierdut în înșiruirea de sate ale patriei noastre. (…) Potelu este un sat pe jumătate de pescari, iar restul muncesc pămîntul”, consemnează un reportaj publicat în luna mai a anului 1955, în ziarul Înainte. 

Articolul vorbește despre un sat pescăresc din sudul Olteniei aflat la 10 km de actuala Capitală a Lubenițelor, Dăbuleni. În anii ’60, lacul despre care se vorbește în articol și celelalte bălți din vecinătatea Dunării aveau să fie secate, iar pădurile de pe malurile lor tăiate pentru a crește suprafața agricolă. 

Satele pescărești din zonă s-au transformat în sate de agricultori, în așa-zisa „incintă agricolă Dăbuleni-Potelu-Corabia”. De altfel, reportajul despre lac/sat este publicat în jumătatea de jos a unei pagini în care găsim și un articol ce laudă reformele agricole implementate de comuniști „în sprijinul țăranilor muncitori”. Una dintre aceste reforme: extinderea „științifică” și cu orice preț a suprafeței agricole.

Nisipul lăsat în urmă de desecări și despăduriri avea să fie luat pe sus și răspândit de-a lungul zonelor agricole create de comuniști, arată o analiză G4Media. De aceea vorbim astăzi despre „Sahara Olteniei” , adică despre 100 de mii de hectare de pământ care au fost acoperite de nisip și care-s afectate de perioade de secetă tot mai lungi.

Despre Sahara Olteniei se discuta și înainte de Revoluție, pentru că măsurile luate de comuniști au schimbat aproape instant microclimatul local. Astăzi, însă, accelerarea procesului de aridizare poate fi observată din satelit. În 2017, imaginile capturate de programul UE de observare a Pământului, Copernicus, arătau o Oltenie de sud încă acoperită, pe alocuri, de pete verzi. În iulie 2024, aceeași regiune era îngălbenită aproape complet de secetă.

Pentru a combate fenomenul, comuniștii au plantat perdele forestiere de protecție și au construit un sistem extins de irigații care îi ajuta pe agricultorii din zonă să producă în continuare ce le cerea regimul. După Revoluție, sistemul de irigații a fost lăsat mai întâi în paragină, ca apoi să fie reabilitat cu bani de la Banca Mondială, iar multe pământuri au fost retrocedate. Noii proprietari au tăiat mii de hectare de păduri, fapt ce a accelerat, împreună cu schimbările climatice globale, procesul de deșertificare.

Însă tot imaginile din satelit ne permit să vedem cum arăta zona înainte de secarea lacurilor/bălților din zonă, dar și cum ar putea arăta din nou, dacă ar fi supusă unui proces de „reconstrucție ecologică”. În 2006, în urma inundațiilor și distrugerii strategice a digului de la Corabia, Lacului Potelu i s-a permis, din nou, să existe pe harta României. Schimbarea – care a durat 9 luni, până autoritățile au secat din nou lacul, potrivit unui reportaj VICE – a fost capturată și de sateliții Google Earth.

Pentru a opri/încetini procesul de deșertificare, experții propun de ani buni reîmpădurirea și refacerea ecologică a zonei. Un astfel de demers ar urma să fie finanțat inclusiv prin fonduri PNRR, anunța Ministerul Mediului în urmă cu un an, odată cu lansarea Campaniei Naționale de Împăduriri 2022-2026. Între timp, agricultorii din zonă s-au adaptat la noile condiții climatice și au început să cultive, pe ogoare invadate de nisip, curmali, kiwi și kaki.