Sub gheață: cum combate NATO amenințarea rusă în Arctica. Reportaj la bordul unei nave de cercetare a Alianței

Un zgomot ușor însoțește deschiderea trapei, dezvăluind priveliștea din interiorul navei „Alliance” către portul din Tromsø, Norvegia. Apele albastre-cenușii ale fiordului se întind către un lanț de munți acoperiți de zăpadă în depărtare. Un braț metalic coboară un cadru cilindric spre suprafața mării, căptușit cu containere numerotate, asemănătoare unor tuburi, aranjate într-un fel de carusel.

Acest dispozitiv, cunoscut sub numele de „rozeta CTD”, analizează probele de apă pentru salinitate și temperatură, la diferite adâncimi. Este o cercetare științifică fundamentală, iar informațiile obținute sunt cruciale pentru capacitatea NATO de descurajare și apărare împotriva Rusiei.

Într-un potențial conflict NATO-Rusia, zona arctică are o importanță strategică. Este o piatră de temelie a strategiei militare a Rusiei, adăpostind două treimi din arsenalul nuclear al Moscovei, ascuns sub gheață. Submarinele rusești care operează aici pot lansa rachete nucleare cu rază lungă de acțiune sub apă, reprezentând o amenințare semnificativă pentru Occident. Prin urmare, NATO se străduiește să le localizeze și să le urmărească. Dar undele radio, comunicațiile prin satelit și sistemele cu fire sunt ineficiente sub apă.

Pentru a localiza și monitoriza aceste submarine, tehnologia sonar este esențială. Dispozitivele sonar emit unde sonore care se reflectă de obiecte, iar aceste ecouri ajută la determinarea distanței, dimensiunii și mișcării obiectului.

Echipajul navei „Alliance”, o navă de cercetare NATO, se pregătește să plece în următoarea zi, într-o misiune în Marea Barents, o mare marginală a Oceanului Arctic, până la mijlocul lunii iulie. Printre sarcinile lor se numără investigarea modului în care schimbările climatice afectează semnalele acustice subacvatice. Regiunea arctică se încălzește de trei, până la patru ori mai rapid decât media globală, afectând presiunea și salinitatea apei, ambele influențând propagarea sunetului, alături de temperatură.

„Singura sursă de informații de încredere sunt undele acustice. Este sunetul”, spune Gaultier Real, cercetător la Centrul NATO pentru Cercetare Maritimă și Experimentare, care conduce misiunea. Scopul este de a dezvolta un „model de predicție de încredere”, explică Real. O capacitate superioară de detectare subacvatică conferă un avantaj strategic.

Acest avantaj este foarte necesar pentru NATO. Michael Paul, expert în zona arctică la Institutul German pentru Afaceri Internaționale și de Securitate (SWP), descrie un „dezechilibru” în favoarea Rusiei în regiune. Moscova a deschis numeroase baze militare noi, a reactivat foste instalații sovietice și a testat noi sisteme de armament în ultimii ani.

În contrast, Occidentul a neglijat mult timp securitatea regiunii, notează Paul. Iar extinderea decalajului militar al NATO este greu de cuantificat. În noiembrie 2022, Reuters a raportat că Occidentului îi va lua cel puțin un deceniu pentru a ajunge din urmă avansul militar al Rusiei în Arctica. Paul consideră această estimare plauzibilă, remarcând că Rusia a început remilitarizarea regiunii în 2007. Este deosebit de preocupat de un punct critic: trecătoarea GIUK, un punct strategic între Groenlanda, Islanda și vârful nordic al Marii Britanii.

În timp de război, SUA și Canada ar trimite întăriri prin Atlanticul de Nord către Europa. În timpul Războiului Rece, Occidentul monitoriza trecătoarea pentru a preveni intrarea navelor și submarinelor rusești în Atlanticul de Nord și perturbarea rutelor maritime, explică Paul. Totuși, acest lucru nu s-a mai întâmplat în ultimele decenii și există o lipsă de nave, vase de patrulare maritimă și echipamente de recunoaștere, spune el. „Am luat în calcul o Rusie pașnică, ceea ce s-a dovedit a fi o eroare drastică.” NATO, adaugă el, a întârziat în recunoașterea capabilităților rusești din Arctica și încă nu are o strategie legată de această zonă.

Au existat însă semne de avertizare. Ambițiile arctice ale Rusiei au devenit clare în 2007, când un submarin rusesc a plantat un steag pe fundul Mării Polare, la peste 4.000 de metri adâncime, asemănător cu o aselenizare subacvatică.

Disputele asupra Arcticii persistă și azi. Rusia revendică aproximativ 2,1 milioane de kilometri pătrați din regiune, în timp ce SUA, Canada, Norvegia și Danemarca au revendicări suprapuse. Chiar și China se prezintă ca un „stat aproape arctic” care dorește să stabilească un „Drum al Mătăsii Polar”.

Acum trei ani, ministrul rus de externe, Sergei Lavrov, a declarat că tot ceea ce face Rusia în Arctica este legitim: „Este absolut clar pentru toată lumea de mult timp că acesta este teritoriul nostru, acesta este pământul nostru.” În iulie 2022, Kremlinul a publicat o nouă doctrină maritimă, prioritizând Arctica și angajându-se să-și apere apele „prin toate mijloacele”.

Nordul Îndepărtat nu este doar coloana vertebrală militară a Rusiei, ci oferă și oportunități economice. Temperaturile în creștere deschid noi rute de navigație. Ruta Mării Arctice între Europa și Asia este semnificativ mai scurtă decât rutele prin Oceanul Indian, dar gheața o blochează mare parte a anului.

Rusia folosește această rută pentru a transporta gaz natural lichefiat (GNL) către clienții asiatici. Odată cu schimbările climatice care extind sezonul navigabil, președintele Vladimir Putin anticipează o creștere semnificativă a traficului. În plus, resursele precum petrolul și gazele de sub gheață și fundul mării ar putea deveni accesibile pe măsură ce gheața se retrage.

Cu toate acestea, topirea gheții reduce și ascunderea submarinelor rusești și bariera naturală de protecție împotriva atacurilor. Schimbarea climei este o provocare de securitate, atât pentru Moscova, cât și pentru Occident. David van Weel, Secretar General Adjunct al NATO pentru Provocări de Securitate Emergente, spune că schimbările climatice exacerbează amenințările existente. „Schimbările de climă pot duce la pierderea mijloacelor de trai, pot duce la migrație, pot duce la conflicte între popoare”, notează el.

Schimbarea climei aduce și provocări de ordin practic pentru NATO. Modificarea salinității Oceanului Arctic, care complică detectarea submarinelor, este doar un exemplu. Van Weel dă ca exemplu baza navală a SUA din Norfolk, Virginia, care se inundă de mai multe ori pe an din cauza creșterii nivelului mării. El povestește cum soldații din Irak nu pot patrula în zilele extrem de calde și cum elicopterele pierd portanță în aerul mai cald și mai subțire. „Trebuie să găsim modalități de adaptare”, afirmă el.

Pe puntea navei „Alliance” din Tromsø, un membru italian al echipajului testează un dispozitiv care poate transmite locația navei către garda de coastă în caz de urgență, sarcină pe care o efectuează la fiecare șase luni. Real, liderul științific al misiunii, inspectează un instrument care seamănă cu un gramofon. „O sursă acustică, transmite sunete sub apă”, explică el.

Atașat de dispozitiv, oarecum ascuns, este un autocolant. Nimeni nu își amintește cine l-a plasat acolo sau când. Scrie: „Make America Great Again!” Sloganul fostului și, posibil, viitorului președinte american Donald Trump. Servește drept amintire că, în mijlocul tuturor amenințărilor externe, cel mai mare pericol pentru NATO s-ar putea să vină din interior.

Acest text face parte din seria de articole pe care le propune TEFI, un proiect editorial transfrontalier, dezvoltat de unele din cele mai puternice redacții din centrul și Estul Europei: Gazeta Wyborcza (Polonia), Magyar Jeti / 444 (Ungaria), SME (Slovacia), Bellingcat (Olanda), PressOne (România), unite într-un consorțiu finanțat din fonduri europene și care își propune să promoveze teme ce țin de securitatea națională și regională.