Testul care arată că doar orgoliile și interesele de clan distrug opoziția din România

„Cei care nu se gândesc la istorie riscă nişte greşeli”, declara ieri Ilie Bolojan, cunoscut și drept cel mai competent om din PNL și tânăra speranță pentru un premier „de dreapta”. Greșeala este simplu de văzut: alternativa la PSD este mai fragmentată ca oricând, atât pentru alegerile prezidențiale, cât și pentru cele parlamentare.

Ce ar dori foarte mult domnul Bolojan ar fi o retragere a 2-3 dintre candidații „de dreapta” în favoarea unuia singur, care să nu permită concentrarea întregii puteri în mâinile PSD. La rândul lui, cel care acum 10 ani era văzut ca fiind cel mai competent om din PNL, Emil Boc, a ținut și el să insiste că „binomul PSD-AUR” nu va câștiga niciodată Transilvania și că singurul vot „de dreapta” util este pentru Nicolae Ciucă, cel pus cu mâna de Iohannis ca să-i dirijeze pe cei mai competenți oameni din PNL.

În joc ar fi, spun ei, eforturile de modernizare a țării, idealul unui stat eficient, care nu se poate face cu PSD la guvernare și la președinție.

Uimitoare este brusca pierdere a memoriei acestor doi oameni aflați la vârful partidului „de dreapta”, care au acceptat fără să crâcnească dirijarea din partea președintelui Iohannis dinspre dreapta spre stânga și dinspre eforturile de modernizare a țării spre eforturile de capturare a statului la toate nivelurile.

Poate există cineva prin PNL care să le reamintească faptul că sunt la guvernare alături de PSD de vreo trei ani și că înainte de asta au mai fost la guvernare alături de PSD vreo doi ani, după care au mimat opoziția (fără ca la nivel local acțiunile lor să difere cu ceva de cele ale baronilor PSD), doar pentru ca, atunci când au putut face majoritate împreună cu partidele reformatoare, să se întoarcă pe călcâie cu o voioșie ieșită din comun spre PSD.

Tupeul incredibil al lui Emil Boc de a avertiza cu privire la binomul PSD-AUR, când binomul PSD-PNL e la putere și va rămâne foarte probabil la putere încă 4 ani de acum încolo, se bazează exact pe acest joc aiuritor al pierderii de memorie – electoratul poate fi hipnotizat să creadă că PSD s-ar arunca în brațele AUR (și ar risca astfel oprobiul european), când perna sa obișnuită din ultimii 12 ani, PNL, e încă foarte caldă și dispusă la orice.

Ce riscă PSD dacă își continuă guvernarea alături de PNL măcar unul-doi ani, până vine nota de plată la tot dezmățul bugetar pe care l-au făcut împreună? Nu riscă nimic. Dimpotrivă, împarte riscurile cu PNL, singurul care ar putea insista, cu jumătate de gură, pentru măsuri mai austere. Apoi îi poate și lăsa la guvernare, să strângă oalele sparte, cum a mai făcut-o, de altfel.

Mai mult, ce riscă PSD dacă acceptă un guvern Bolojan sub o președinție Ciolacu, cât timp PNL n-a dat nici măcar un semn că vrea să deranjeze sistemul ultracorupt care a capturat statul la toate nivelurile? Absolut nimic. Dimpotrivă, pentru că au învățat să nu mai fure cu milioanele de euro, ci doar să se mufeze etanș pe toate nivelurile de finanțare ale statului român, cu firme cu acte în regulă dar mereu abonate la contractele cu statul, PSD și PNL pot conduce liniștite România încă 10 ani de acum încolo. Și pot absorbi în conturile lor miliarde de euro, perfect legal.

Singura dorință a liderilor PNL este ca în turul doi să intre Ciucă, fapt care le-ar permite să nu-și piardă chiar toate avantajele în fața unui PSD care continuă să reflecte mult mai bine starea de spirit a românilor rămași în țară. Geoană și Diaconescu, cei presupuși a fi de „dreapta” (ipoteză hilară, având în vedere profundele lor rădăcini pesediste și UNPR-iste, ca să nu adaug alte -isme), nu i-ar deranja foarte tare nici pe pesediști, nici pe peneliști, însă niciunul nu are șanse reale de a ajunge în turul doi.

Dar retragerea lor din cursă nu ar adăuga automat voturi pentru Ciucă, iar cei mai competenți oameni din trecutul și prezentul PNL știu asta.

Singura care ar putea să-i deranjeze, într-un cadru legislativ limitat, ar fi Elena Lasconi. Atât. Cu siguranță nu se va retrage, dacă nu vrea să bată și ultimul cui în sicriul USR. Însă chiar și cu ea președinte, guvernarea „de dreapta” e imposibilă matematic, așa că tot o guvernare PSD-PNL vom continua să avem și după. Așa cum au plănuit, oricât insistă acum să ne facă să uităm asta.

Ce n-au plănuit a fost performanța incredibil de proastă a molatecului general de plastilină, incapabil să mai convingă pe cineva că poate conduce un pluton, darămite o țară. Mâna maestrului Iohannis e, așadar, una moartă. Pe care PNL insistă să o joace până la capăt.

Cu ce rămânem după aceste jocuri politice care, ca într-un serial scris prost și jucat și mai prost, se precipită incoerent la final, doar-doar or mai ține pe cineva în priză?

Rămânem cu o notă de plată care nu va întârzia să vină – cel târziu la finalul anului viitor. România are, în 2024, un deficit de 8% – similar cu al unei țări aflate în război (Israelul are un deficit similar, dar în scădere la final de an). Culmea, va rămâne extrem de sus și anul viitor, tot la 8%! 

Deficitul nu este cauzat de investiții, așa cum minte senin premierul Ciolacu. Doar o treime din deficitul de anul acesta (în prima jumătate a anului) a venit din investiții. Restul de două treimi au venit din cheltuielile mărite cu pensiile și cu salariile bugetare. Între timp, absorbția fondurilor PNRR și a fondurilor de coeziune, adică exact miliardele alea de euro care trebuiau să asigure investițiile atât de necesare țării, este abisal de proastă.

Guvernul a continuat să prefere să se împrumute la dobânzi mari pentru a finanța investiții de la bugetul de stat, deși avea la dispoziție banii europeni. De ce? Pentru că banii de la bugetul de stat pot fi aruncați cu generozitate spre firmele de casă, cele prin care PSD și PNL au capturat statul român, pe când fondurile europene vin cu cerințe stricte și pot fi deturnate mai greu.

Nicio vorbă nu a scos Ilie Bolojan despre situația absorbției fondurilor din PNNR sub cei 3 ani de guvernare PSD-PNL. Nicio vorbă nu a scos Emil Boc despre catastrofa absorbției fondurilor de coeziune în ultimii 3 ani, adică exact acelea care ar permite ușurarea vieții din zonele abandonate ale României, așa cum am documentat extensiv la PressOne.

Amândoi știu foarte bine, alături de ceilalți lideri competenți ai PNL, cât de mare este jaful din banii publici la nivel local și care sunt consecințele – radicalizarea unei largi pături a populației, eterna perdantă a tranziției, care acum are, iată, o ofertă pe măsura disperării lor: AUR.

Scenariul grecesc – cel în care o țară întreagă a fost capturată și ținută pe perfuzii din împrumuturi, doar ca apoi tot eșafodajul să se prăbușeacă și să o trimită într-o prăpastie din care a ieșit cu greu după 13 ani – se va repeta cu siguranță în cazul României.

Ce răspuns vor da românii care vor modernizarea țării acestor lamentări venite de la un partid care trebuia să facă exact asta, așa cum îl mandatase votul din 2020, dar a ales să sară-n pat cu PSD, adică fix partidul pe care-l acuză că refuză să modernizeze țara?

Deocamdată, destui par a fi năuciți, incapabili să mai găsească energia de a merge la vot pentru a-i trimite la Cotroceni și în Parlament pe niște oameni în care nu mai cred. Alții vor să dea un semnal prin (ne)votul lor, atât guvernării, cât și opoziției extrem de fragmentate. Deci să nu aleagă pragmatic, ci cu candidații în care chiar cred, deși n-au șanse să meargă mai departe.

Există un test care ajută să înțelegem, însă, un lucru simplu, dar trecut cu vederea. Deosebirile doctrinale între partidele și partidulețele dedicate modernizării țării (că nu toate sunt „de dreapta”) sunt minimale. Cu atât mai grav că nu au reușit să se unească într-o alianță care să permită apoi o guvernare modernizatoare.

De ce nu au reușit asta? Multe dintre ele au oameni competenți, dar trimiși în eșalonul doi, pentru că la vârf s-au cocoțat aceleași specimene pe care le vedem și în PSD și PNL. Orgoliile cât carul, bisericuțele din același partid, interesele de clan și neputința de a înțelege că un feedback critic nu este un atac la persoană sunt doar câteva dintre cauzele pentru care opoziția este mai fragmentată ca oricând.

Da, diferența față de PSD și PNL o face atitudinea față de respectarea legii – celebra mantră „fără penali”. Este însă suficientă obsesia lor față de eficientizarea aparatului de stat și pentru  o țară condusă de oameni fără dosare penale? Vor veni oamenii la vot doar pentru asta? Mă îndoiesc profund. 

În România lui 2024, oamenii așteaptă mai ales soluții concrete pentru o viață mai bună, iar nu poziționări doctrinale sau intransigente care pur și simplu nu îi interesează. Așteptările de la clasa politică sunt extrem de joase pentru votanții PSD și PNL și extrem de înalte pentru votanții USR, REPER, SENS și altele asemenea. Cine câștigă? E ușor de prevăzut.

Puteți face acest test aici, e foarte edificator, cu condiția să ținem minte că diferențele de doctrină se aplică mai ales partidelor mici, iar nu celor două partide de la guvernare, a căror singură doctrină a fost să pună gheara pe tot ce mișcă-n România.

Pentru că niciunul dintre candidați nu se va retrage, noi vom fi nevoiți încă o dată să înghițim gălușca și să votăm răul mai mic. Așteptăm apoi ca tot cei mai competenți oameni de la vârful marilor partide din Români să țipe îmbujorați rareșbogdănist că mișcările extremiste cresc ca pâinea-n cuptor. 

Se coace ceva rău de tot în subteranele României. Să nu ne mirăm când toată mișelia asta a politicienilor mici cu orgolii mari ne va exploda în față.