„Toată lumea vine pentru bani”. Mărturia unui tânăr care a petrecut o săptămână de instrucție ca rezervist voluntar în Armata Română

„Toată lumea vine pentru bani. Alt motiv n-am auzit în jurul meu”, relatează pentru PressOne un tânăr care s-a înrolat în Armata Română, prin programul „Rezervist voluntar” și a petrecut o săptămână de instrucție la o unitate militară . El descrie sub protecția anonimatului procedurile prin care a trecut și sistemul încă delăsător, influențat de lipsa de personal și de condițiile precare. 

• Mihai* are 26 de ani și în trecut a lucrat timp de un an într-o instituție a statului care asigură ordinea publică. 
• Așa și-a obținut gradul de rezervist, care, în cazul unui conflict militar, l-ar obliga să reintre în activitate până la restabilirea păcii, în ciuda insistențelor familiei lui să renunțe și să urmeze o facultate.
• Diferența este că acum va fi și plătit, lunar, iar singura lui obligație suplimentară în vreme de pace este să petreacă o săptămână în unitatea militară, pe an.  

Prin comparație cu sistemul educațional din România, tânărul admiră faptul că „militarii îndeplinesc sarcini practice, de rutină și cu un obiectiv precis”. Pentru el  facultatea e mult mai teoretică și „i-ar lipsi adrenalina”, după cum spune. De exemplu, „ca student într-o unitate de învățământ superior nu e absolut necesar să știi să faci o intrare tactică într-o clădire cu arma, să arunci o grenadă, să ai probe sportive, dar în armată e”. Pe scurt, crede că meseria asta se potrivește mai bine cu felul lui de a fi. 

Din multe puncte de vedere, e deja recrutul ideal pentru Armata Română, pentru că e un tânăr gata disciplinat. De exemplu, în fiecare zi se trezește la aceeași oră, mănâncă aceleași mese și se antrenează cu regularitate câteva ore pe zi. 

Pe de altă parte, Mihai nu se ferește să recunoască că nu servește țara dintr-o credință personală și că nici nu se imaginează „murind pentru țară”, așa cum a mai auzit în jurul lui. Din contră, o face pentru bani și pentru că efortul depus pare minim. „La noi încă sunt enorm de mulți oameni patrioți și poate chiar comuniști, care țin la militărie, poate și fanatici.” Spune însă că nu vrea să devină unul dintre ei. 

Ce îi oferă Armata Română unui tânăr Gen-z care vrea să fie rezervist voluntar? s-a întrebat PressOne.

Depunerea dosarului

Rezerviștii voluntari reprezintă personalul selecționat pe bază de voluntariat, care consimte, pe bază de contract individual pe durată determinată, „să încadreze funcții în statele de organizare ale structurilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale.”

Primul contract se încheie pe o perioadă de 4 ani, iar următoarele pe o perioadă de maximum 3 ani. 

„Rezerviștii voluntari pot fi cadre militare rezerviști voluntari (ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri) sau soldați și gradați rezerviști voluntari, precizează Ministerul Apărării. 

Mihai a auzit de programul „Rezervist militar voluntar” de la câțiva medici militari pe care i-a cunoscut la locul de muncă anterior. L-au încurajat să aplice pentru că este un tânăr activ, participă la competiții sportive frecvent, iar criteriile cu adevărat decisive în selecție sunt condiția fizică și evaluarea psihologică. „Mi-au zis că se înrolează oameni care nu sunt în formă fizică prea bună și că eu sigur aș intra. Plus că aș avea și niște bani în plus”. De atunci a început să ia în serios propunerea. 

La PressOne mărturisește că singurul motiv pentru care a intrat voluntar în Armată este, de fapt, solda lunară de 2 mii de lei, pe care o s-o primească timp de patru ani din momentul în care a semnat contractul. „Toată lumea vine pentru bani. Alt motiv n-am auzit în jurul meu, dar chiar dacă nu aș fi avut grad înainte, aplicam și ca civil pentru banii ăștia.”

Și-a depus dosarul la o unitate militară din centrul țării, aceeași la care își dorea să fie soldat în copilărie, iar primul pas au fost analizele. 

„M-au trecut prin fiecare cabinet. Dermatolog, oftalmolog, cardiolog. Am făcut absolut toate analizele posibile.” Doar medicul dermatolog l-a dojenit că vrea să devină militar, deși este tatuat aproape complet pe mâini. 

Mihai își amintește că i-a zâmbit politicos medicului și nu a zis nimic, pentru că nu crede că va fi cu adevărat vreodată nevoit să își astupe tatuajele, să îmbrace uniforma și să plece la luptă. Din contră, crede că livretul militar îl protejează de fapt de posibilitatea de a sta cu o pușcă în mână, în prima linie a frontului. „Cred că în caz de război primii băgați la înaintare ar fi civilii, nu rezerviștii.”

La diferență de două săptămâni a primit răspunsul oficial că toate analizele au ieșit bine. Printr-un apel scurt i s-a comunicat o nouă adresă pentru locul unde erau programate probele sportive. 

Proba fizică la recrutare: 14 flotări și 18 abdomene în două minute

La 8 dimineața s-a prezentat la probe, într-un oraș aflat la 150 de km de casă, împreună cu alți 20 de bărbați care își așteaptau rândul. Au fost întâmpinați de un ofițer care le-a făcut „instructajul” pe ziua respectivă și i-a condus într-o sală de așteptare. Mihai a stat în jur de șapte ore în unitate, până când a terminat testarea fizică și psihologică.  

„Media de persoane a fost în jur de 40 de ani”, iar cu cât o persoană era mai înaintată în vârstă, cu atât cerințele din barem erau mai permisive. „Eu la categoria asta tânără am avut de făcut minim 14 flotări și 18 abdomene, în două minute. Ce făceai în plus ți se adaugău ca puncte la dosar, ca să fii recrutat”, explică tânărul. 

Pentru el „ probele nu au fost deloc solicitante”. Condiția fizică îi permite deja să facă aproximativ 45 de flotări într-un minut, iar să alerge i-a fost „relativ ușor.”

„Adică nu mi-am dat plămânii afară și am scos 9 minute. Mai mult e o probă de rezistență, nu e cine știe ce”, adaugă. 

Ultima testare este cea psihologică, care durează în medie două ore. Prima parte a inclus evaluările clasice, cu exerciții cu forme geometrice lipsă, iar apoi fiecare candidat a primit „vreo zece foi de examen, cu un chestionar despre tine de 300 de întrebări care se repetă, dar formulate diferit. Ca să vadă dacă minți sau nu”, relatează Mihai. 

După alte două săptămâni, a fost sunat din nou, să i se confirme că a fost admis. Ultimul pas până la a primi efectiv solda lunară de militar voluntar a fost o săptămână de pregătire fizică într-o unitate militară. „Eu credeam că voi fi repartizat în unitatea la care m-am și înrolat să fac pregătirea. Așa ar fi avut sens.”

În schimb, a fost trimis într-un oraș aflat la patru ore distanță de acasă.

„Nu sunt eu genul de persoană să-mi dau cu părerea de nimic legat de politică sau religie”

La intrarea în unitate, i-a fost controlată mașina de mai mulți ofițeri. Nu avea voie să aducă aparate foto-video profesioniste, alcool și arme. A primit o uniformă nouă din cap până în picioare, spre deosebire de câțiva colegi de cameră care au primit bocanci uzați și apoi i s-a cerut să predea IP-ul telefonului. 

„La ce vremuri trăim, oricum ne ascultau. Ce mi-e că mă mai ascultă și ăla din Cuca Măcăii?”

A primit o copie a regulamentului militar, care din punctul lui de vedere conține reguli „de bun simț”. „N-am luat foarte strict să citesc regulamentul”, explică Mihai pentru PressOne, dar a reținut ideile de bază. Cum ar fi faptul că „n-ai voie să faci parte din nicio mișcare politică sau să susții ceva politic. Sau n-ai voie să defaimezi imaginea unității în care ești. Dar măcar acum poți să deții propria firmă sau să lucrezi pe persoană fizică autorizată (PFA)”, adaugă. 

„Nu sunt eu genul de persoană să-mi dau cu părerea de nimic legat de politică sau religie. Ș nici nu vreau să fac parte din tabăra nimănui. În Armată e bine să ai o poziție neutră și să respecti faptul că faci parte din militaria română, să îți respecti colegii, comandanții și cam atât.”

A semnat o clauză de confidențialitate pentru orice activitate desfășurată în unitate sau în interesul Armatei, fără să știe concret care sunt angajamentele pe care și le asumă în caz de război. Nu i-a explicat nimeni dinainte și momentan nu știe dacă ar putea fi chemat pe front sau dacă s-ar ocupa mai degrabă de sarcini administrative prin unitate. Oricum, în caz de nevoie, susține că nu s-ar da înapoi de la nicio luptă. 

A plecat din clădirea de birouri impunătoare și decorată „în stil militaresc”, cu imaginea unei picturi în minte, „din aia veche, de pe vremea lui Ceaușescu, parcă ștearsă, din alte vremuri, agățată de peretele din spatele unui birou”. A fost genul de atmosferă oficială pe care a mai văzut-o în doar filme. 

„O să respect ce are logică pentru mine. Adică nu respect orbește, indiferent de lege sau regulă, pun un pic de raționament înainte.” Ca rezervist  își propune să facă „minimul necesar, dar nu o să fiu delăsător” pentru că în definitiv Armata „e o instituție în care poți să ai încredere, față de alte instituții ale statului. Chit că zice lumea că nu avem nu știu ce echipament, sau pistoale de ultimă generație, sunt detalii mici, dar în sine instituția e serioasă”, adaugă Mihai. 

O săptămână rezervist: ordine militărești pe Whatsapp și program de voie

Fiecare zi în unitate a arătat la fel pentru Mihai și ceilalți rezerviști. Au fost câte 12 în cameră, respectau trei mese pe zi, după-amiază  se învoiau să se plimbe în oraș și la ora 22 se puneau să doarmă. 

În timpul zilei au comunicat din când în când cu un ofițer printr-un grup de Whatsapp, unde le erau trimise „ordinele” pe care le au de îndeplinit în ziua respectivă. De exemplu, în săptămâna cu pregătirea fizică au avut de făcut curățenie în cameră și pe hol de două ori, până în ora 16, când începea perioada de învoiri și ieșit în oraș. 

Dimineața se trezeau cu alarma telefonului, iar „la șapte dimineața trebuia să fim pe platou, aliniați. Venea ofițerul, ne saluta, ne comunica ce trebuia să facem în ziua respectivă, adică nimic și, în rest, program de voie”, relatează Mihai. 

Prezentarea pe platou este o formalitate pe care au îndeplinit-o cu strictețe, îmbrăcați în uniformă, susține tânărul. Dar altfel nu se întâlneau cu vreun ofițer mai mult de câteva minute pe zi. De cele mai multe ori, „apelul” de pe platou dura aproximativ 5 minute. Ofițerul îi întreba dacă sunt mulțumiți de camere, de paturi și de mâncare, iar ei, de obicei, nu aveau nimic de obiectat. Pentru Mihai, în unitate „nu a fost o igienă maximă, dar nu era nici să oftezi sau să te plângi.”

În schimb, porțiile de mâncare i s-au părut prea mici pentru o persoană activă”. Dacă în mod obișnuit consumă aproximativ 3 mii de calorii, în unitate crede că mânca jumate din cât era obișnuit. „Mâncam undeva la o mie și ceva de calorii, maxim 2 mii. Sunt valori de referință pentru un om sedentar, probabil, nu pentru un militar”, crede. 

„Farfuria în sine era ca la grădiniță”, mai spune râzând. Dimineața primeau 3 felii de salam, 2 de mușchi, o bucățică de cașcaval, un sfert de roșie și pâine. „Dacă chiar voiai să-ți țină de foame acea masă, puteai să îndeși pâine”, relatează Mihai. În plus, au mai avut pachețele de gem și unt, cafeaua într-o oală de ciorbă, și ceai. 

Pe parcursul zilei „ parcă scădea cantitatea porțiilor, cu cât ne apropiam de ora de somn. Ca să nu ai burta plină înainte de somn, probabil”. Dacă la prânz aveau o ciorbă și felul doi, seara mâncau o carne „de jumătate de palmă și făceai foamea dacă respectai meniul lor și nu mai mâncai nimic afară.”

Astfel, în fiecare după-amiază se învoia din unitate ca să mănânce și să se antreneze la un club de lupte. Din lipsă de ocupație stătea și câte patru ore în sala de sport. 

Pregătire militară din pix

Pe Mihai l-a dezamăgit săptămâna petrecută în unitate pentru că nu a avut parte de nicio pregătire militară. Spera să alerge câțiva km zilnic, să facă circuite sau să tragă cu arma. În schimb, s-a plictisit „groaznic”. În prima parte a zilei stătea pe telefon și aștepta să treacă timpul, iar spre seară se antrena singur. 

Ofițerii i-au spus din prima zi că în unitate nu e suficient personal să se ocupe și de rezerviști, dar nu se aștepta să fie lăsați complet singuri. 

„Mă miră că nu s-au ocupat de noi. Măcar la final, să fi fost niște antrenamente minime. Eu am înțeles că e lipsă de personal, că vor să-i pregătească mai mult pe cei civili, are logică, mai ales că pe noi ne consideră cât de cât pregătiți. Dar măcar de final, niște probe sportive, trageri, ceva”, adaugă. 

Ia în considerare și faptul că ofițerii nu au vrut să îi sperie cu regimul strict. „Eu dădeam același feedback și dacă erau mai stricți cu mine în pregătire. Ascult și respect ce e de respectat, sunt serios când e vorba de muncă, dar dacă sunt cei de la conducere delăsători cum să se aștepte să-i respectăm?”, se întreabă retoric. 

La finalul săptămânii de instruire i s-ar fi spus că ar exista posibilitatea să își aleagă el în ce săptămână din an să se prezinte în unitate. „A venit un domn șef, de la asociația de rezerviști și a zis că ești sunat să te prezinți în unitate o dată pe an, dar dacă ai o excepție, nuntă, înmormântare sau ești accidentat, ai un concurs sau o situație, în același an poți sa te duci în altă perioadă, adică poți refuza. Nu ești absolut obligat să pleci când îți zic ei”, relatează Mihai pentru PressOne. 

A povestit câtorva apropiați despre experiența lui în unitate, iar reacțiile apropiațiilor au fost de compătimire, ca și cum s-ar fi condamnat singur la o sentință. „Majoritatea părerilor au fost că ești nebun, că o să te cheme dacă începe războiul. De fapt, astea au fost toate părerile, n-a fost vreuna diferită”, povestește. 

„Le-am zis că foarte bine că fac parte din Armată, eu o să fiu pregătit, voi, nu.”

Acest text face parte din seria de articole pe care le propune TEFI, un proiect editorial transfrontalier, dezvoltat de unele din cele mai puternice redacții din centrul și Estul Europei: Gazeta Wyborcza (Polonia), Magyar Jeti / 444 (Ungaria), SME (Slovacia), Bellingcat (Olanda), PressOne (România), unite într-un consorțiu finanțat din fonduri europene și care își propune să promoveze teme ce țin de securitatea națională și regională.