Trista lecție a războiului ucrainean pentru România. Cât de vulnerabile sunt rețelele energetice în fața noilor arme ale terorii folosite de Putin în Ucraina

Sunetul sinistru, prevestitor de rele, e acoperit parțial de plescăitul sacadat al tirurilor antiaerienei. Cerul negru al Odesei e tăiat de câteva roiuri agitate de trasoare portocalii, în timp ce coloanele anemice de lumină albă ale reflectoarelor de la sol caută bezmetic sursa bâzâitului enervant, de motocicletă zburătoare.

Apoi, liniște. Undeva, departe, linia orizontului se luminează brusc. Peste câteva secunde sosește și sunetul înfundat al exploziei, acompaniat de un amestec de zgomote de geamuri sparte, alarme de la mașini și înjurături bombănite în ucraineană.

Este încă o seară cu bombardamente în Odesa, scenariu care se repetă și în capitala Kiev ori alte orașe ucrainene aflate constant sub bombardamentele noilor arme ale terorii ale regimului Putin: un cocktail mortal de drone kamikaze, rachete balistice și de croazieră care lovesc fără discriminare „obiective militare”, blocuri de apartamente, spitale, dar și termocentrale vitale, rețele de apă ori gaze, fără de care banala viață într-un oraș devine imposibil de imaginat.

Nimeni nu mai poate spune precis câte astfel de atacuri au avut loc și câte drone și rachete au fost lansate constant asupra orașelor ucrainene. Doar în luna octombrie, de exemplu, au fost lansate în jur de 2.000 de atacuri cu drone kamikaze („dronă kamikaze” – ce ciudată îmbinare între cel mai nou produs al războiului modern și una din cele mai vizuale reminiscențe ale Vechiului Război) asupra orașelor și obiectivelor de pe întreg teritoriul Ucrainei.

• Vorbim practic de un nou „record”, cu 700 de drone mai mult decât în septembrie, care momentan nu poate fi depășit pentru simplul motiv că rușii fabrică acum mai multe drone decât pot antrena militari să le opereze.
• Comparativ, în urmă cu un an, rușii lansau câteva zeci de drone pe zi. Acum, vorbim deja de sute.
• De la 1 septembrie, Kievul a avut o singură noapte fără astfel de atacuri. Capitala Ucrainei „a acumulat” 50 de ore de alarme de raid în septembrie, 80 în octombrie și deja 30 de ore după doar o săptămână, în noiembrie.
• După ce în primăvară, rușii au distrus complet termocentrala de la Tripilska, cea mai mare din regiunea Kiev, ucrainenii se pregătesc acum de o iarnă grea, în care se așteaptă la pene de curent de până la 20 de ore pe zi. 

Un extrem de neplăcut exercițiu de imaginație: Ce ar fi dacă…?

De aproape trei ani, războiul a transformat Ucraina într-un uriaș teren de testare și experimentare „pe viu” a celor mai negre și morbide scenarii apocaliptice. Pe pielea civililor ucraineni e testată „reziliența” unei întregi societăți în fața celor mai diversificate și perfide tipuri de atacuri.

Privind la ce se întâmplă acum în Ucraina, nu e greu să ne imaginăm următoarele întrebări: Ce ar fi dacă și România ar ajunge în asemenea situație? Cât de „rezilienți” suntem și cât de expusă e rețeaua energetică a țării noastre în fața unei puzderii de astfel de atacuri?

„Suntem foarte vulnerabili”, recunoaște Ana Otilia Nuțu analist de politici publice în energie şi infrastructură în cadrul Expert Forum.

Experta în energie atrage atenția că, în prezent, România se bazează pe o rețea electrică proiectată și implementată acum 80-90 de ani, în anii 1950-1960.

„Noi am avut până acum 30 de ani următoarea situație: aveam o capacitatea foarte mare de producție de energie electrică concentrată în niște puncte de pe hartă unde se dezvoltase și o industrie energointensivă foarte mare. Asta e mai vizibil acum la termoficare, unde vedem că toate CET-urile din București erau lângă niște platforme industriale care între timp au murit”, spune Otilia Nuțu.

Astfel, în 1989 doar 5% din consumul de energie electrică era unul casnic, iar restul de 95% era industrial. „Acum, toată industria aia a murit, iar consumul s-a mutat către orașe. Încep să apară noi tipuri de consumuri în orașe, la care acum 30 de ani nici nu te gândeai: se digitalizează industrii – ai nevoie de consum foarte mare de energie electrică pentru centre de date, servere etc.”, explică experta în energie.

Cu alte cuvinte, majoritatea curentului electric e „consum casnic”, ceea ce înseamnă că o lovitură asupra magistralelor energetice va afecta în primul rând populația civilă.  

„Problema celor cinci cercuri”. Cum au inclus teoreticienii războiului modern infrastructura unei țări în categoria „țintelor legitime”

„Societățile moderne au fost mereu vulnerabile la capitolul energie. Ai o rețea de energie electrică, de conducte de gaz sau petrol – toate aceste lucruri îi atrag pe militari”, declară analistul și expertul militar Sandu-Valentin Mateiu pentru PressOne. 

În aviația militară există deja așa-numita teorie a „celor cinci cercuri” pe care o forță aeriană trebuie să le atace pentru „paralizarea inamicului”. Cele cinci cercuri sunt: conducerea țării, industria, infrastructura, populația civilă și armata propriu-zisă.

„Cercurile” 3 (infrastructura) și 4 (populația civilă) sunt fix cele vizate acum direct de către Rusia, prin atacurile brutale asupra infrastructurii și populației civile din Ucraina.

„În general, se caută lovirea pe întreg lanțul: cel de producere al energiei, transportul și distribuția. În Ucraina, Rusia a lovit și termocentralele, și rețeaua de transport și transformatoarele”, spune expertul militar Sandu-Valentin Mateiu.

În plus, în cazul în care ai o singură sursă producătoare de energie concentrată într-un singur loc (așa cum e, de exemplu, în cazul României centrala nucleară de la Cernavodă) reprezintă o vulnerabilitate suplimentară.

„Spre exemplu, la Cernavodă avem reactoarele 1 și 2 care asigură aproximativ 20% din producția actuală de energie a României. Dacă facem și reactoarele 3 și 4, ar însemna 40%. Acest 40% depinde de un singur loc de pe hartă și de o singură linie”, avertizează și Otilia Nuțu.

În urmă cu un an, unitatea 1 a centralei de la Cernavodă s-a deconectat automat din cauza „furtunilor care au cauzat „perturbații în sistemul energetic național”. „Nici nu trebuie un război, poate fi și un atentat terorist. E bine să nu ai 40% dintr-o sursă de energie concentrată într-un singur loc sau să fii dependent de o singură linie (de transport a energiei), spune Nuțu.

De asemenea, același reactor 1 de la Cernavodă s-a mai oprit „accidental” și în vara acestui an, în plin vârf de consum. 

„Apar, de asemenea, probleme legate de schimbările climatice”, mai explică experta în energie.

„Reactoarele trebuie răcite cu apă din Dunăre. Dacă scade nivelul Dunării sub un anumit prag, trebuie să oprești un reactor. La fel, dacă ai secetă prelungită, încep să apară probleme cu energia hidro, trebuie să concepi un sistem care să permită gestionarea acestor milioane de factori și milioane de surse posibile, mai mici sau mai mari de pe hartă și , în același timp, să funcționeze cumva foarte rapid în eventualitatea în care se produce un risc într-un punct”, mai spune Ana Otilia Nuțu de la Expert Forum. 

În prezent, se urmărește crearea unei noi industrii eoliene – „offshore wind” – în zona Mării Negre. „Energia aia trebuie transportată la distanță. Va fi o rețea de autostrăzi de energie. Amândouă necesită rețele mult mai capabile decât ce avem noi astăzi. Rețelele noastre au fost gândite pentru tiparul anilor 6o, acum trebuie să integrezi niște resurse variabile. Apar apoi tot felul de amenințări, vedem ce se întâmplă în caz de război”, mai avertizează Otilia Nuțu.

Revenind la Ucraina, observăm ce efecte devastatoare are distrugerea unei singure termocentrale, cum a fost cazul celei de la Tripilska, de lângă Kiev: Ucraina a pierdut 80% din capacitatea de producere a energiei și i-ar lua cel puțin 18 luni să-și refacă infrastructura.

„Cel mai eficient e să lovești generatoarele de energie, centralele și magistralele energetice. În fiecare țară ai producărul de energie și centrala unde se ridică tensiune în liniile de înaltă tensiune, ideea de bază e să lovești centrala și stațiile ridicătoare”, explică Sandu-Valentin Mateiu.

Apoi, „se lovesc magistralele energetice și stațiile de transformare coborâtoare (care „coboară” tensiunea) de la fiecare oraș”, mai arată analistul militar tactica folosită de ruși în Ucraina. 

„Lovești, astfel, coloana vertebrală, nodurile principale ale rețelei”

Exemplu: CET-urile de lângă marile orașe, cum a fost cazul termocentralei de la Tripilska, de lângă Kiev. De menționat că Tripilska producea, până când să fie distrusă, 20% din necesarul de energie electrică pentru Ucraina. 

„Lăsând la o parte lovirea blocurilor, Rusia a urmărit distrugerea centralelor termice și electrice exact în scopul demoralizării populației, prin acțiuni directe asupra terminalurilor energetice – centrale și stații finale de transformare către cartierele de locuințe”, spune Sandu-Valentin Mateiu. 

Ce riscuri au identificat autoritățile române în privința infrastructurii energetice naționale

E adevărat că, în același timp, termocentralele pe bază de cărbune au o importanță tot mai mică în marea schemă energetică a României.

„Hidroenergia constituie în prezent principala sursă de energie regenerabilă, acoperind cca. 34% din consumul final de energia electrică al României”, conform documentului „Strategia energetică a României 2025-2030, cu perspectiva 2050”, publicat de Ministerul Energiei.

Documentul identifică nouă elemente de infrastructuri critice în domeniul energetic. De asemenea, sunt menționate și principalele riscuri legate de hidrocentralele României:

 „Cum o mare parte din centralele hidroelectrice au fost construite în perioada 1960-1990, sunt necesare investiții urgente în creșterea eficienței.” Astfel, pentru asigurarea securității energetice, România „trebuie să extindă urgent exploatarea resurselor energetice primare pe care le deține, inclusiv nucleare și de combustibili fosili”, conform strategiei.

Asta înseamnă, după cum a arătat expertul Otilia Nuțu, recurgerea la un tip de energie (nucleară) concentrată într-un singur loc: Cernavodă. În plus fostele mari termocentrale ale României – precum Rovinari sau Paroșeni – funcționează pe bază de cărbune.

„În contextul tensiunilor geopolitice și a riscului de escaladare a conflictului dintre Federația Rusă și Ucraina, România trebuie să fie pregătită pentru eventuale întreruperi în aprovizionarea cu energie. Resursele convenționale interne pot contribui la crearea unui tampon împotriva șocurilor externe și pot asigura continuitatea aprovizionării cu energie în astfel de situații”, conform ministerului Dezvoltării.

Analiza nu spune exact cât anume poate face România față unor „șocuri externe” și cât timp poate fi asigurată „continuitatea aprovizionării”. 

„În contextul războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina, diferite atacuri, convenționale sau hibride, au fost de natură a pune în incapacitate de funcționare totală sau parțială sistemul electroenergetic al Ucrainei și/sau al statelor vecine. Unul sau mai multe atacuri similare constituie riscuri și pentru securitatea energetică a României, motiv pentru care se impune crearea unei surse de rezervă pentru producerea energiei electrice”.

Cu alte cuvinte, nu avem astfel de surse de rezervă în acest moment.

Problema „Cercului 3” al infrastructurii: multe obiective de apărat, puțină apărare antiaeriană

Tot din experiența războiului ruso-ucrainean observăm cât de expuse sunt depozitele de carburanți în fața unor atacuri cu drone – infinit mai ieftine decât rachetele de croazieră și mult mai greu de detectat. În plus, după cum se observă, nici măcar Rusia nu are o capacitate de apărare antiaeriană 100% a întregului său teritoriu.

În privința apărării antiaeriene, România are în prezent doar două sisteme Patriot moderne, cu rază lungă, operaționale. Acestea sunt destinate interceptării rachetelor balistice sau de croazieră. 

Rusia produce în prezent între 132-171 de rachete pe lună și își permite să arunce 2.000 de drone lunar asupra Ucrainei.

Dar Patriotul este complet inadecvat combaterii de drone. Pentru interceptarea dronelor, este nevoie să dispui de sisteme antiaeriene complementare Patriotului (cu rază medie, rază scurtă și foarte scurtă de acțiune – inclusiv tunuri sau mitraliere antiaeriene performante, dotate cu proiectile inteligente dirijate radar – capitole la care există momentan doar „memorandumuri de intenție” în privința achiziționării de astfel de sisteme. 

În concluzie, vestea bună e că România dispune, „din oficiu” de un mix energetic variat (hidrocentrale, termocentrale, centrală nucleară etc.) dar care se bazează – și aici vine vestea rea – pe o rețea în mare parte extrem de veche și rudimentară, a cărei modernizare ne va lua mulți ani și mulți bani. Fără a mai pune la socoteală miliardele de euro care vor trebui cheltuiți, separat, pentru modernizarea sistemelor antiaeriene ale țării.

Acest text face parte din seria de articole pe care le propune TEFI, un proiect editorial transfrontalier, dezvoltat de unele din cele mai puternice redacții din centrul și Estul Europei: Gazeta Wyborcza (Polonia), Magyar Jeti / 444 (Ungaria), SME (Slovacia), Bellingcat (Olanda), PressOne (România), unite într-un consorțiu finanțat din fonduri europene și care își propune să promoveze teme ce țin de securitatea națională și regională.