De la Snapchat la bisturiu. Cum ajung tinerii la operații estetice din cauza filtrelor de pe social media (1)

Tulburarea corporală dismorfică. E la un simplu search pe Google distanță: „Obsesia pentru un defect fizic imaginar sau preocuparea excesivă în legătură cu un defect fizic minor. Obsesiile nu dispar, chiar dacă persoana respectivă primește asigurări din partea prietenilor, familiei sau medicilor.” (definiție via ATLAS)

Însă șansele ca această căutare să te ajute sunt destul de mici. Cu excepția unor articole medicale, nu se vorbește despre asta, deși e una dintre cele mai mari și periculoase probleme ale adolescenților și tinerilor cu acces la rețele de socializare.

Raluca a apăsat acel buton de search în speranța că va afla niște răspunsuri legate de problema cu care se confrunta, dar nu a primit nimic satisfăcător înapoi. Trăia într-o realitate pe care nu o înțelegea, pe care nimeni nu i-o putea explica și de care nu știa cum să se protejeze. 

O realitate în care a pășit pe când era doar un copil de clasa a cincea și a început să-și urască o parte a propriului corp. 

Citește și: Trei ore pe zi de machiaj. Poveștile adolescenților români care își sacrifică anii de liceu ca să arate ca vedetele de pe Instagram (2)

„Din acel moment am zis: clar, eu o să-mi fac operația asta”

Totul a început cu unele comentarii pe care le auzea în fiecare zi la școala la care mergea, în Bistrița: ce nas mare ai, ai grijă cu nasul când te întorci să nu dărâmi ceva. Răutăți care au afectat-o și au făcut-o să capete o obsesie cu privire la nasul ei. 

„Veneam acasă și îmi loveam nasul. Mintea mea de clasa a cincea avea impresia că era ca în desene și dacă făceam asta în fiecare zi avea să ajungă la o formă normală.” – Raluca, 21 de ani

Deși a încercat să vorbească cu un adult despre ce i se întâmpla, nu a avut prea mare succes. Așa că și-a acceptat soarta și a mers mai departe, cu complexul bine înrădăcinat în psihicul ei. 

„Complexul a rămas în mine, și am început și eu să caut pe Google, «cum scapi de nasul mare?» Bineînțeles, operația era prima soluție și încă ceva tratamente naturiste stupide. Din acel moment am zis clar, eu o să-mi fac operația asta. Aveam 15 ani.”

Tulburarea dismorfică corporală, cu un nume pompos, înseamnă, de fapt, o obsesie, o nemulțumire excesivă pe care tinerii ajung să o aibă în ceea ce privește unele părți ale corpului lor, greutatea sau forma acestuia. Forța pe care o reprezintă social media, combinată cu industria de frumusețe și celebritățile, are un efect profund asupra tinerilor care se lovesc zilnic de toate acestea. 

Un studiu citat de The Wall Street Journal a scos la iveală o dramă trăită în tăcere în mediul online. 32% dintre adolescente spuneau că atunci când se simțeau prost în privința corpurilor lor, Instagram le-a făcut să se simtă și mai prost. În timp ce Facebook desconsideră cifrele care reies din studiul derulat pe parcursul a trei ani, rețelele de socializare continuă să facă victime prin algoritmul lor, care scoate la suprafață doar cele mai „perfecte” fotografii și personalități, surprinse mereu în forma și în starea cea mai bună.

„Am avut dureri, dar nu mi-a păsat”

Pentru Raluca, următorii ani au însemnat o luptă puternică pe care a purtat-o cu ea însăși. Între timp, intrase în lumea din social media și vedea zilnic poze cu vedete perfecte, îmbrăcate impecabil și cu trăsături ca de pe coperta unei reviste. 

„Îmi doream atât de tare să arăt ca ele. Când mă uitam în oglindă realizam că șansele ca eu să arăt așa sunt zero. Era nevoie de o minune.” 

Minoră fiind, Raluca avea nevoie de acordul și sprijinul unui părinte. L-a obținut după doi ani de insistențe zilnice. Avea 17 ani acum și era la liceu, iar răutățile la adresa ei se rezumau la priviri lungi și chicoteli în fundul clasei. 

Și-a luat inima în dinți și, de braț cu mama, a făcut rinoplastia. După perioada de recuperare și-a primit nasul micuț la care tot visa de atâta timp. 

„Am avut dureri, dar nu mi-a păsat. Aveam în cap doar rezultatul final și îmi putea face oricine orice ca să îl obțin. Interesul meu era nasul de revistă pe care îl aveau Adriana Lima, Angelina Jolie sau pe cine mai văzusem eu.”

Operația i-a modelat Ralucăi un nas natural, normal, dar nu nasul perfect, așa cum și-l imagina ea. Îl voia perfect. S-a înfuriat. Se simțea prinsă la mijloc – nu avea cum să se plângă, dar știa un lucru foarte clar: că o să refacă operația. 

Mai mult, știa încă de pe atunci că nu se va opri la operația aceea.

„Nu îmi plăcea absolut nimic la mine, de fiecare dată când treceam pe lângă o oglindă nu îmi plăcea ce vedeam în ea. Am încercat să modific unele lucruri prin machiaj, mi-am cumpărat tot felul de rujuri care, vezi doamne, îți făceau buzele mai mari. Gene, pentru că voiam genele alea lungi pe care le vedeam la toate influencerițele și pe care nu le obținem doar cu rimel. Tot felul de chestii de-astea, dar toate aveau efect temporar.” 

„Seara veneam și mă demachiam, iar când mă uitam în oglindă eram tot eu, tot fața mea care nu îmi plăcea.”

Avea în gând un singur lucru: alte intervenții estetice. 

„Mama nici nu voia să audă de asta, ne certam de multe ori pe tema asta. Ea îmi zicea că sunt frumoasă, eu mă simțeam tot mai urâtă și mai departe de imaginea aia de revistă la care visam și pe care o vedeam de fiecare dată când deschideam Instagram-ul.” 

Așa că Raluca a început să se vopsească. Prima dată a ales blondul, pentru că îi plăcea Paris Hilton, apoi a trecut pe brunet, pentru că Selenei Gomez îi stătea bine așa. A încercat și părul colorat, doar-doar o să se regăsească într-una din culori. Șatenul ei natural deja îi părea prea banal și deloc în trend.

Este vorba de un ciclu toxic în care adolescenții – și nu numai – sunt prinși la mijloc: văzând mulțimea de fețe perfecte de peste tot în online, le este distorsionată realitatea și se trezesc în punctul în care nu mai știu cine sunt fără filtrele de pe Snapchat sau Instagram. Social media provoacă durere, zdrobește siguranța de sine și îi supune pe adolescenți la aceeași întrebare repetată mereu: „Eu de ce nu arăt așa?”. 

Unii dintre ei ajung să poarte haine largi și chiar să evite să se mai privească în oglindă, doar pentru că nu arată ca influencerițele X sau Y de pe o rețea de socializare.

„Îmi amintesc cum îmi plăcea într-o vreme Jennifer Lopez și maxilarul ei”

Când a împlinit 18 ani, vârsta la care toți adolescenții se simt liberi și stăpâni pe propriile destine, Raluca știa că nimic nu îi poate sta în calea spre perfecțiune, așa cum și-o proiecta. Și-a luat un job de secretară, s-a mutat într-un alt oraș, iar din economiile și banii de majorat s-a programat la un medic estetician. Buzele deveniseră noua ei obsesie. 

„Voiam să am buze pline, mari. Ale mele, naturale, nu îmi plăceau deloc. Asta vedeam pe rețele de socializare, fete frumoase cu buze pline.” 

De foarte multe ori, pe cale naturală oamenii nu pot arăta ca în fotografiile de pe internet. Dar tinerii nu înțeleg că ceea ce văd pe Instagram – și pe orice altă rețea socială – este rodul muncii unor echipe întregi și a multor filtre fotografice. Rețeaua nu îți spune că ceea ce vezi e modificat sau ireal. Pe Raluca, asta a împins-o și către prima intervenție asupra buzelor ei. 

„Pentru prima dată mă simțeam relativ bine cu mine. Dar fericirea nu a durat prea mult. Deschideam aplicația, vedeam altceva. După, îmi vedeam iar buzele subțiri, voiam mai mult, să le am mai mari. Așa m-am trezit din nou într-un cabinet.”

„Domnule doctor, vreau mai mult.” 

După a doua intervenție oamenii din jurul Ralucăi au început să observe modificările fizionomiei ei. Au început iar tachinările. Pe Raluca însă nu o interesa. Era atât de prinsă în faptul că reușise să își creeze și ea imaginea aia perfectă pe care o vedea peste tot în online, încât nu o interesa nimic din ce auzea. 

Cu toate astea, a început să realizeze că trecea de la o obsesie la alta. Îi plăcea un lucru la o celebritate, așa că îl voia și ea.

„Îmi amintesc cum îmi plăcea într-o vreme Jennifer Lopez și maxilarul ei. Ăla a fost motivul pentru care am și făcut intervenția de liposucție.” 

Totul s-a schimbat pentru Raluca atunci când a decis să își pună o cantitate mult mai mare de acid hialuronic în buze, iar rezultatul a fost departe de cel așteptat. 

„Arătam hidos, buzele îmi acopereau mai mult din față decât doream. O dădusem în bară grav.” 

Acela a fost, spune, cel mai dureros moment de până atunci. A plâns. Pentru ea și pentru mulți alți adolescenți, aspectul fizic și felul cum îi privesc oamenii din jur este foarte important. Era chiar principiul după care Raluca se ghidase în viață până în acel punct. A ajuns chiar să se bucure că venise pandemia și trebuia să poarte mască, doar așa ieșea fără să se simtă neplăcut în oraș. 

„Nu mai suportam să deschid telefonul și să văd o altă fată frumoasă, iar eu să fiu… eu. Zi și noapte mă gândeam la ce intervenție să mai fac ca să mă pot apropia de felul cum arătau ele.”

Intrase în lumea filtrelor de pe Snapchat, care îți modifică fața, îți adaugă machiaj și te pun față în față cu o realitate și mai falsă. Atât de falsă, încât Raluca s-a trezit că merge la un estetician cu poza ei cu un filtru pe față și îi spune: Vreau să arăt așa. 

„Doctorul s-a uitat ciudat la mine, cred ca a și zâmbit sub mască. Mi-a zis că nu se poate, sau se poate, dar nu îmi recomandă să vin la el cu niște filtre. Am avut o discuție cât se poate de reală, pentru care o să îi fiu recunoscătoare toată viața. Mi-a zis să mă opresc, să trag aer în piept, să mă deconectez câteva zile de social media, să mă gândesc și apoi să vin la el și să discutăm real ce se poate face, nu pe o poză cu filtre.”

Acela a fost omul și momentul care au salvat-o pe Raluca de pe un drum care nu ducea nicăieri. Poate că, dacă nu o oprea cineva atunci, ea nu ar fi spus stop niciodată. 

„Oamenii nu sunt nici atât de frumoși, nici atât de bogați, nici atât de fericiți cum sunt pe rețelele sociale”

Un studiu realizat de ParentsTogether pe tineri cu vârste cuprinse între 13-21 demonstra cum cei care folosesc filtre sunt mult mai predispuși să recurgă, mai târziu, la operații estetice. Același studiu arată cum, cu cât adolescenții petrec mai mult timp pe rețelele de socializare, cu atât crește nemulțumirea față de felul cum arată.

61% dintre ei mărturiseau că filtrele au contribuit la gânduri negative cu privire la imaginea lor de sine. 

Marius Pentilie, psiholog clinician, Psihoterapeut, Coach și Fondator al Centrului de psihologie Mental Training, ne vorbește despre tot acest ciclu vicios în care așa numita „gen Z” este prinsă. 

„Dacă este să ne uităm în realitate, observăm că oamenii nu sunt nici atât de frumoși, nici atât de bogați, nici atât de fericiți cum sunt pe rețelele sociale. Confundarea societății reale cu societatea virtuală de pe rețelele sociale poate să distorsioneze imaginea proprie a tinerilor, deoarece ei compară imaginea lor reală cu imaginea virtuală, ideală, prezentată online. Și atunci devin nemulțumiți și au impresia ca nu sunt cum ar trebui să fie dacă toți ceilalți sunt așa. Mai mult decât atât, încearcă să copieze modelul virtual și să îl aplice în plan real, ceea ce se poate solda cu eșecuri care se răsfrâng din nou asupra stimei de sine. 

Atunci când stima de sine este afectată, ea poate să afecteze și alte structuri ale personalității care este în formare la tineri, ducând printre altele la anxietăți, dismorfofobie (tulburarea dismorfică corporală), neacceptare de sine, expectanțe nerealiste de la sine și ceilalți, depresie, tulburări ale personalității și alte probleme.”

„Și acum, după câteva luni, încă rezist cu greu tentației de a fugi la estetician pentru că ceva nu-mi place la mine”, povestește Raluca.

E mai ușor să faci asta decât să înveți să-ți iubești trăsăturile. Încă lucrez la asta, dar social media nu ajută deloc. Când deschid telefonul și văd atâtea fete frumoase, care arată bine, îmi e greu, prin comparație, să mă văd și eu ca ele.”