Un Patriot pentru Ucraina. Cum a ajuns România să ofere, cu jumătate de gură, un sistem de apărare performant. Provocările transportului din punctul A, aflat într-o țară NATO, în punctul B, aflat în zonă de război

După doi ani și jumătate de tăceri strategice consumate în jurul mantrei devenită politică de stat „Noi ajutăm Ucraina, dar nu spunem cât și cum, că e secret”, România intră (împinsă amical la spate de SUA) în clubul marilor donatori de armament militar pentru Ucraina. 

Cedarea unei întregi baterii Patriot de ultimă generație este o performanță în materie de ajutor militar. E ca la Olimpiadă: o singură medalie de aur te urcă instant în zonele mai rarefiate ale topului, deasupra celor care au obținut doar argint și bronz.

În cazul României însă, cuantificarea „pierderii” e greu de calculat: Armata trebuia să aibă 7 astfel de sisteme, a achiziționat efectiv 4 până în prezent, din care doar două sunt operaționale – adică montate, cu cablurile trase, monitoarele și radarele pornite și cu militarii la posturi.

Perspective 

Dacă mergem pe principiul „1 din 7”, nu pare o tragedie așa mare: să ne gândim că Ucraina se apără în prezent cu 5-6 astfel de baterii împotriva atacurilor cu rachete trase de Rusia, pe lângă zecile de alte sisteme antiaeriene cu rază lungă sau medie (de proveniență sovietică/rusească sau occidentală) de care mai dispun forțele ucrainene.

Dacă vorbim de „1 din 4”, în sensul că luăm în considerare doar bateriile Patriot pe care le avem acum în ogradă, avem deja o gaură semnificativă în sistemul antiaerian cu rază lungă: cum sună o „diminuare cu 25% a capacității antiaeriene” produsă în doar câteva zile?

Patru baterii apărau patru direcții. Dai una, rămâi cu trei: la ce renunți? La zona de sud (București? Baza aeriană de la Fetești)? La apărarea zonei de Nord/Nord-Est (Moldova, Dobrogrea, baza de la Mihail Kogălniceanu)? Vest (Câmpia Turzii)? Sud-vest (Deveselu)?

Reversul medaliei – adică argumentul în favoarea acestei donații pentru Ucraina –apare  din întrebarea: Pentru ce a fost achiziționat Patriotul, până la urmă? Nu pentru a face față chiar „amenințărilor rusești” care, de câțiva ani, sunt menționate explicit în Strategia de Apărare? Or, trimiterea acestui sistem în Ucraina reprezintă un prilej pentru punerea la treabă a Patriotului fix în scopul pentru care a fost creat de la bun început: să doboare rachetele rușilor. 

Cât de dificil e transferul propriu-zis în Ucraina al unei întregi astfel de baterii

Dar pe care îl vom da din cele patru? Vom renunța la unul deja operațional sau unul neoperațional? Care e diferența? Și cât de greu – sau ușor – poți transporta toate componentele unei astfel de baterii de colo-colo? PressOne a vorbit pe această temă cu Hari Bucur-Marcu, expert în politici de apărare și fost membru în Statul Major General al Armatei Române. 

„Principala provocare pentru partea română o reprezintă transportul bateriei până la granița cu Ucraina, după care transportul în zona de front intră exclusiv în atribuțiile părții ucrainene”, spune expertul militar la PressOne. 

Transportul unui sistem Patriot neoperațional e mai simplu de făcut. „În cazul în care dăm unul care e încă în depozit și care nu e încă asamblat, atunci (românii) îl iau așa cum l-au primit și îl dau mai departe, iar apoi e treaba ucrainenilor să-l asambleze și să-l ducă acolo unde vor să-l folosească”, adaugă Hari Bucur-Marcu.

Dar dacă România va decide să doneze un sistem gata operațional, adică deja „scos din cutie” și operaționalizat/gata de luptă?

„Sistemele Patriot sunt sisteme mobile, care se pot deplasa pe roți sau pe platforme. Adică au logistica dislocării lor încorporată în sistem. Dacă e dezasamblat, ăsta e specificul lui, să se mute dintr-o parte în alta, desigur, cu toate elementele de asigurare: să nu fie văzut din satelit, să nu fie văzut de către spionul de pe teritoriu și așa mai departe. Sunt elemente concrete care se iau în calcul tot timpul, cu ocazia transferului dintr-o țară în alta.” 

În plus, „dacă e gata asamblat și dacă ucrainenii au echipaje care pot să-l opereze fără niciun fel de problemă, pot să-l mute acolo unde vor să-l pună”, precizează expertul român.

„Poți să-l duci azi, nu știe nimeni. Îi iei, îi pui o prelată deasupra și aia e. Ăsta e specificul lui: sistemele sunt foarte mobile, odată populate cu echipajele care știu să le folosească, ele se deplasează foarte repede într-o direcție sau alta, la distanțe de câteva sute de kilometri. Dacă vin ucrainenii și îl preiau de la noi, e treaba lor ce fac cu el și unde se duc cu el.”

„Dacă îl vom duce noi, se va stabili un loc de predare care, la rândul lui, e foarte bine protejat, să nu afle rușii că e acolo și că urmează să fie asamblat și așa mai departe – dacă e de asamblat.”

Transportul unei astfel de baterii se poate face inclusiv pe cale aeriană, dar aici logistica e ceva mai complicată: „Îți trebuie mai multe avioane să-l transporți, că e mare. Trebuie să se facă mai multe zboruri.”

Din ce e compus, de fapt, un „sistem” Patriot

Când se gândește la „un sistem” sau „o baterie” Patriot, publicul larg e obișnuit cu imaginea clasică, de la paradele militare care ne prezintă niște containere olive sau bej urcate pe o remorcă și trase de un camion.

În realitate, dacă ne uităm pe documentul emis de Agenția SUA pentru Cooperare în Domeniul Apărării și Securității (Defense Security Cooperation Agency – DSCA), observăm că un sistem (sau o baterie) e compus dintr-un set radar AN/MPQ-65, o stație AN/MSQ-132 de „angajare și control” (considerată „centrul nervos” al întregii baterii), o antenă principală (face legătura între radar și stația de angajare), vehicule lansatoare, lansatoarele propriu-zise (containerele), rachetele antiaeriene propriu-zise, o centrală electrică, echipamente de testare și antrenament, generatoare, piese de schimb etc.

Patriotul românesc donat Ucrainei este în „Configurația 3+”, care este cea mai modernă variantă a sistemului de apărare Patriot. cu sisteme radar de înaltă performanță și rachete interceptoare aeriene avansate de tip PAC-3, care pot intercepta inclusiv rachete balistice.

Scurtă cronologie a donării Patriotului către Ucraina, de la bâlbâielile autorităților române, până la adoptarea în regim de urgență a legii

Odiseea donării acestor sisteme antiaeriene moderne de către România Ucrainei a debutat pe 7 mai 2024. Klaus Iohannis a fost primit la Casa Albă de președintele american Joe Biden, în perioada în care șeful statului român dădea de înțeles că ar viza funcția de secretar general al NATO. Iohannis a fost chemat la Washington pentru a i se oferi un premiu, dar a plecat de acolo cu informația că „s-a arătat deschis” ca România să cedeze o baterie Patriot Ucrainei.

• Peste doar o săptămână, ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr a dat de înțeles că Patriotul e „indispensabil” și că „nu a zis nimeni că trebuie să-l dăm”.
• Sistemul antiaerian a devenit însă dispensabil o lună mai târziu, pe 20 iunie, după o ședință CSAT în care s-a decis trimiterea unui Patriot în Ucraina.

„Ministerul Apărării Naționale a prezentat Consiliului Suprem de Apărare a Țării o analiză detaliată privind situația operaționalizării celor patru sisteme PATRIOT, derularea programului de înzestrare cu celelalte trei sisteme, importanța operațională a acestora la nivel național și aliat, precum și impactul generat de un eventual transfer al unui sistem”, conform comunicatului emis de Cotroceni.

• Fix în aceeași zi au apărut informații legate de un misterios raport negativ al MapN, care s-ar fi opus cedării sistemului antiaerian Ucrainei. Oficialii MapN au refuzat până în prezent să lămurească această chestiune.
• A mai trecut o lună și nu a mai venit nicio veste dinspre România. Pe 22 august, reprezentanții Kievului au început să bată niște apropouri.
• Pe 30 august, Kievul ne-a bătut obrazul și ne-a cerut direct să nu uităm de sistemul Patriot promis.
• Pe 2 septembrie, proiectul pleacă de la Guvernul României și ajunge direct în Parlament, care și-a reluat sesiunea ordinară de toamnă. Câteva ore mai târziu proiectul era adoptat în Senat. 
• O zi mai târziu, cedarea bateriei sol-aer Patriot Ucrainei era adoptată și în Camera Deputaților.

Dezbătută în procedură de urgență, legea a avut doar 2 zile pentru a fi contestată la Curtea Constituțională. Nimeni nu a făcut-o, motiv pentru care pe 5 septembrie a fost promulgată, prin decret, de Klaus Iohannis.

De asemenea, potrivit actului normativ, guvernul este abilitat „să întreprindă demersurile necesare pentru reconstituirea capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol, aferentă programului de înzestrare esenţial «Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)», prin atribuirea Guvernului Statelor Unite ale Americii a contractelor de stat tip Letter of Offer and Acceptance – (LOA) specifice Programului Foreign Military Sales – (FMS) pentru achiziţionarea a 1 (unu) sistem de rachete sol-aer Patriot configuraţia 3+, respectiv a echipamentelor majore, mijloacelor de transport, materialelor, pieselor, echipamentelor de mentenanţă, pachetului de suport logistic iniţial şi a serviciului de instruire, echipamentelor criptografice şi cu regim special.”

Totodată, Ministerul Apărării Naţionale este abilitat să asigure sumele necesare achitării taxelor şi comisioanelor aferente „reconstituirii capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol.”

Legea privind donarea sistemului Patriot Ucrainei a fost publicată în Monitorul Oficial pe data de 5 septembrie, în aceeași zi în care a fost promulgat. Conform acesteia, sistemul antiaerian Patriot „face obiectul unor acte de donație către terți, în condițiile legii, prin hotărâre a Guvernului”. Cu toate acestea, la data publicării acestui articol – 11 septembrie 2024 – guvernul nu publicase încă vreo astfel de hotărâre.

Acest text face parte din seria de articole pe care le propune TEFI, un proiect editorial transfrontalier, dezvoltat de unele din cele mai puternice redacții din centrul și Estul Europei: Gazeta Wyborcza (Polonia), Magyar Jeti / 444 (Ungaria), SME (Slovacia), Bellingcat (Olanda), PressOne (România), unite într-un consorțiu finanțat din fonduri europene și care își propune să promoveze teme ce țin de securitatea națională și regională.